Săptămâna trecută a adus cetățenilor R. Moldova un premier demisionat și un nou președinte instaurat. S-au rezolvat toate problemele? Se pare că nu. Premierul demisionar nu va exercita interimatul decât până la Revelion, tot de Revelion ar putea pleca și alți trei membri ai cabinetului, iar Maia Sandu ar putea să fie nevoită să identifice un interimar din foștii consilieri ai lui Igor Dodon. Anatolie Golea, comentator politic, în trecut consilier prezidențial, ne împărtășește punctul său de vedere asupra situației și explică de ce executivul condus de Ion Chicu nu a avizat cele mai multe din legile votate în ultima ședință de parlament, și de ce crede că demisia lui Ion Chicu l-a luat prin surprindere pe Igor Dodon, care sunt mizele vizitei la Moscova a unui grup întreg de socialiști și ce dificultăți se pot anticipa în debutul mandatului Maiei Sandu.
Anatolie Golea: „Igor Dodon a hotărât să se răzbune pe noi, pe alegători, pe cetățeni, pe toată țara, fiind supărat din cauza înfrângerii sale. Dânsul, contrar promisiunilor făcute, a mers la o alianță deschisă, eu zic că este o alianță deschisă, chiar dacă nu a avut semnat un acord de coaliție cu Partidul „Șor”. Cele două partide care, aparent, au luptat între ele o anumită perioadă de timp - mă refer la Partidul Socialiștilor și la Partidul „Șor” - au purces la această alianță, au făcut ceea ce au făcut. Eu nu vreau să vorbesc despre platforma „Za Moldovu”, pentru că nu există o asemenea platformă și în Regulamentul Parlamentului nu sunt stipulate platforme, cu atât mai mult, acordarea acestor platforme posturi, funcții, membri ai Biroului Permanent al Parlamentului ș.a.m.d.
Ei au aplicat tactica pământului pârjolit după ce pleacă Igor Dodon de la guvernare...
Deci, noi avem fracțiunile a două partide - Partidul Socialiștilor și Partidul „Șor” -, plus câțiva fugari care și-au schimbat papucii pe parcursul anului de mai multe ori, au aderat la diferite partide pentru propriul profit și în niciun caz pentru altceva, au purces acești deputați la o alianță, o alianță antipopulară, care a decis să-l susțină pe Igor Dodon în tendința sa de a se răzbuna pe întreaga țară. Ei au aplicat tactica pământului pârjolit după ce pleacă Igor Dodon de la guvernare, au adoptat un șir de legi pentru a o bloca pe președinta Maia Sandu și în mare parte au reușit. Cine va avea de suferit? Nu Maia Sandu, nu partidele politice, ci noi, cetățenii, inclusiv alegătorii președintelui Igor Dodon, pentru că, atunci când suferă țara, suferă toți, indiferent cine este de vină. Evident, Igor Dodon, Partidul Socialiștilor și Partidul „Șor”, care au o armată întreagă de analiști, de jurnaliști, posturi de televiziune, bloggeri, trolli ș.a.m.d., vor face tot posibilul pentru a ieși basma curată din această situație, dar alegerile prezidențiale recente au demonstrat că lumea începe să analizeze altfel, are loc schimbul de generații, oamenii văd ce se întâmplă și cine, de fapt, se face vinovat.”
Europa Liberă: Deci, vreți să spuneți că oamenii vor înțelege din ce cauză nu vin finanțările de la FMI, din ce cauză nu vin finanțările de la Uniunea Europeană?
Anatolie Golea: „Sper că în mare parte oamenii încep să înțeleagă aceste lucruri, și nu pur și simplu cred declarațiilor de la un post sau altul de televiziune. Mai mult decât atât, eu cred că Curtea Constituțională urmează să anuleze o mare parte din legile adoptate în mod abuziv pe 3 și 16 decembrie, când s-au votat legi fără a fi citite, fără a fi analizate, fără a fi dezbătute și plus la toate fără avizul pozitiv al guvernului. Deci, în genere, fără avizul guvernului.”
Europa Liberă: Care este impresia Dvs., aceste avize n-au venit, pentru că așa s-a decis de la bun început sau e o manifestare de opunere din partea guvernului?
Anatolie Golea: „Îmi vine greu să spun ce este aici, cred că este totuși o manifestare de responsabilitate din partea guvernului, pentru că premierul Ion Chicu și vicepremierul Sergiu Pușcuță sunt totuși profesioniști și sunt specialiști buni în domeniul finanțelor, ei vor să mai facă carieră în această țară sau posibil și în organizații internaționale sau peste hotare și dânșii au decis, în opinia mea, este opinia mea pur subiectivă, dânșii au decis că este mult mai important să fie obiectivi și să-și păstreze imaginea de profesioniști decât să facă jocul lui Igor Dodon, pentru că în cazul în care ei dădeau aviz pozitiv la „legea miliardului”, să zicem, sau la „legea pensiilor”, sau la multe alte legi care presupun cheltuieli din buget fără a fi incluse aceste cheltuieli în proiectul Legii bugetului, în acest caz, miniștrii respectivi ar fi fost discreditați definitiv, ei nu mai aveau nicio șansă să discute cu responsabilii de la Banca Mondială sau de la Fondul Monetar Internațional, sau cu specialiști din domeniul finanțelor.
De exemplu, cine ne poate spune astăzi cât costă legea despre anularea reformei pensiilor? Nimeni nu știe. Cum poți să adopți o lege fără să știi costurile acestei legi?...
De aceea, ei au lăsat fără aviz aceste inițiative legislative ale socialiștilor, plus la asta, nici nu au avut timp, pentru că inițiativele au fost scrise sub masă, în 15 minute, fără analiză, fără argumentare fundamentală. De exemplu, cine ne poate spune astăzi cât costă legea despre anularea reformei pensiilor? Nimeni nu știe. Cum poți să adopți o lege fără să știi costurile acestei legi? Au fost niște inițiative populiste, eu cred că în mare măsură socialiștii au făcut conștient acest lucru și nu au prea solicitat de la guvern avize în regim de urgență, pentru că înțelegeau că este absolut ireal și scopul, de fapt, este ca inițiativele respective să fie declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională. Este absolut logic acest lucru, pentru că legile care nu au acoperire din buget și au fost adoptate fără avizul guvernului, necesitând cheltuieli din buget sau reducând veniturile în buget, aceste legi sunt apriori neconstituționale. De aceea, asta a și fost intenția celor de la PSRM – să adopte niște legi populiste, care urmează să fie declarate neconstituționale, ca pe urmă să pună toată vina pe opoziție, pe Maia Sandu și chiar pe Curtea Constituțională, cum s-a făcut și în cazul acestui credit rusesc care așa și n-a mai ajuns, deși la un moment dat dl Dodon spunea că acordul este, practic, semnat a doua oară. După alegeri, nimeni nici nu și-a amintit despre acest credit. Deci, eu cred că în mare parte și socialiștii au fost conștienți că nu vor avea avizul guvernului și legile nu vor intra în vigoare, dar și guvernul a procedat absolut conștient și în cunoștință de cauză, pentru că miniștrii respectivi vor să mai activeze undeva, și nu să pună cruce pe carieră. Mai mult decât atât, eu cred că și demisia guvernului l-a luat prin surprindere pe președintele Igor Dodon, care a încercat să se conformeze și să iasă basma curată din această situație neplăcută pentru el, pentru că dânsul de zeci de ori a declarat că guvernul nu-și va da demisia la propria inițiativă, încercați să demiteți guvernul și veți vedea cu ce vă veți confrunta. Dânsul a fost pus în fața faptului împlinit, după ședința guvernului a venit în mod de urgență la guvern împreună cu dna Greceanîi, au luat act de decizia premierului Ion Chicu și a doua zi la briefingul care era preconizat de către dl Dodon cu totul cu alt scop și cu alt mesaj, dânsul a fost nevoit să-și schimbe mesajul și să iasă cu un mesaj deja conform deciziei adoptate de către guvern, dar a încercat să profite și din această situație. După ce câțiva miniștri care ar fi putut să conducă guvernul interimar, guvernul în exercițiu, acești miniștri au fost, de fapt, impuși să-și dea demisia definitiv și să nu preia conducerea guvernului. Mă refer, în primul rând, la dl Pușcuță și la dl Usatîi, care, din câte știu, ar fi rămas cu plăcere să activeze în guvern, pentru că nu au altă activitate, cel puțin, au fost impuși să plece și acum dna Sandu, într-adevăr, este într-o situație foarte complicată, fiind nevoită să numească un prim-ministru în exercițiu, un prim-ministru interimar din rândul foștilor consilieri ai dlui Dodon, ceea ce nu este o mare plăcere pentru D-sa.”
Europa Liberă: Imediat după inaugurarea Maiei Sandu, ce face Igor Dodon? Igor Dodon pleacă la Moscova însoțit de mai mulți socialiști. Dincolo de simbolismul acestei vizite, ce șanse îi dați dlui Dodon să convingă Kremlinul că este singurul actor politic de la Chișinău care trebuie să fie sprijinit în continuare de Moscova?
Anatolie Golea: „Dânsul a demonstrat că Partidul Socialiștilor este ca și marea majoritate a partidelor un partid de buzunar, fără democrație internă, fără tradiții politice, pentru că dânsul s-a autointitulat președintele PSRM. De fapt, este adevărat, dl Dodon niciodată nu a fost președintele acestei țări, dânsul a fost întotdeauna președintele Partidului Socialiștilor și al electoratului socialist doar, a recunoscut acest lucru și îmi pare bine. În ultima zi a mandatului a spus că nu poți fi președintele tuturor, poți fi președintele numai a unei părți din societate. Deci, dânsul a recunoscut că a fost președintele PSRM în toată această perioadă și s-a autointitulat din nou președinte PSRM, cu o lună înainte de convocarea congresului, ceea ce este chiar ridicol pe alocuri. Pentru ce să mai convoci congresul partidului, dacă se știe care va fi unica decizie a acestui congres? Dar se pare că nu totul este atât de calm și liniștit în interiorul PSRM-ului, evident că dnei Greceanîi îi e lehamite de politică și de partid, dânsa ar vrea să abandoneze politica definitiv, după ce pleacă acest parlament în istorie, dar mai este și aripa tânără a PSRM-ului, care probabil că are puțin alte viziuni referitoare la viitorul partidului și nu ar fi de acord ca dl Dodon, luându-se de mână cu Ilan Șor, să tragă partidul la fund, după înfrângerea sa usturătoare de la prezidențiale, să obțină un 20 la sută și la alegerile parlamentare, de exemplu. De aceea au și mers la Moscova, pe de o parte, să tatoneze terenul, să încerce să vadă care este atitudinea Kremlinului față de Dodon. Această atitudine nu este tocmai prielnică pentru Dodon, dar dânsul, totodată, și-a luat și echipa, adepții săi fermi în persoana dnei Greceanîi, dnei Vlah, dlui Bătrîncea și a mers la Moscova să le demonstreze că el mai are această susținere și partidul trebuie să rămână sub tutela dlui Dodon, pentru că numai dânsul poate construi punți cu Rusia, ceea ce nu este adevărat, eu cred că sunt și alte opinii, inclusiv la Moscova ar avea un cuvânt de spus și aici poate mai puțin Vlad Bătrîncea, poate mai mult Ion Ceban, care deocamdată și-a sistat calitatea de membru al PSRM-ului, dar cred că D-sa pretinde la un viitor politic care ar fi mult mai benefic pentru PSRM din punctul de vedere al perspectivelor partidului decât cu președintele Igor Dodon, pentru că din poziția de perdant întotdeauna riști să tragi partidul în jos și avem aici exemplul dlui Năstase, despre care vorbeam că nu ar fi cazul să candideze la prezidențiale, după înfrângerea de la primărie.
Au mers la Moscova să tatoneze terenul, să încerce să vadă care este atitudinea Kremlinului față de Dodon...
Deci, urmează să vedem care vor fi deciziile congresului PSRM, cum se va relansa, cum va trage foloase din această tactică reprobabilă a pământului pârjolit pe care îl lasă - cu pandemie, fără locuri în spitale, fără bani în buget, cu niște legi adoptate în mod abuziv și populist ș.a.m.d. Va fi un an foarte greu 2021, noi toți petrecem 2020 fără mari regrete și zicem că toată lumea este de acord că a fost un an rău, un an greu, poate în speranța că după alegeri și la început de ca întotdeauna an că vine un an mai bun. Nu sunt deloc sigur că acest an va fi mai bun, pentru că, deocamdată, nu se vede capătul pandemiei, nu se știe când va apărea vaccinul și prin părțile noastre și cât va fi de eficient și, pe de altă parte, situația catastrofală din economie, situația social-economică și politică, suntem în prag de declanșare a alegerilor parlamentare, doi ani cu alegeri atât de dezastruoase, alegerile prezidențiale, după care urmează și alegerile parlamentare care nu vor fi deloc mai simple. Tocmai de aceea spuneam că poate ar fi cazul să se revină, într-un fel sau altul, la alegerea președintelui în parlament, pentru că de alegeri parlamentare oricum nu putem scăpa, suntem sortiți să le avem, cel puțin o dată la 4 ani, dar prezidențiale nu este numaidecât.”
Europa Liberă: Vorbeam mai devreme cu Dvs. despre dificultățile politice pe care le are Maia Sandu, în acest moment, pentru a declanșa reformele în Republica Moldova. Ce șanse îi dați totuși să reușească să scuture acest copac care se numește parlament, să-l tragă de rădăcini și poate să sădească altul?
Anatolie Golea: „Noi trebuie să-i dorim succese, pentru că de succesele ei depinde situația noastră, situația cetățenilor, situația țării, starea de lucruri în Republica Moldova. Așteptările cu adevărat sunt foarte mari și este bine știut că de fiecare dată cu cât mai mari sunt așteptările, cu atât mai adânci, mai profunde sunt deziluziile, dezamăgirile. Și vedem aici exemplul Ucrainei, care l-a votat pe Volodimir Zelenski în martie 2019 cu aproape 75 la sută și peste un an au venit dezamăgirile, pentru că și dl Zelenski s-a confruntat cu o opunere, cu o rezistență extraordinară din partea oligarhilor și clasei politice tradiționale, pentru că el este un președinte nonconformist și a apărut în politică destul de surprinzător. Maia Sandu, deși este politician și am observat în această campanie electorală că a făcut un salt, a crescut enorm, comparativ cu 2016, în alegerile din 2020 am văzut un politician copt, aproape desăvârșit, un politician în adevăratul sens al cuvântului, dar situația nu este benefică pentru D-sa, are o moștenire foarte crudă, opunerea din partea alianței Dodon-Șor va fi foarte mare, interesele sunt enorme, ei vor cu tot dinadinsul să-și păstreze schemele din economie, să continue contrabanda, să meargă lucrurile așa cum au mers în ultima jumătate de an, după ce s-au înțeles referitor la condițiile acestei alianțe. De aceea nu va fi deloc ușor, soarta Maiei Sandu este, de fapt, pe mâna cetățenilor care trebuie să manifeste înțelegere și s-o ajute, inclusiv în viitoarele alegeri parlamentare, pentru că, oricum, probabil se va ajunge la aceste alegeri, deși există anumite temeri că ăștia din parlament vor vota și pe dracul în calitate de prim-ministru numai să nu se ajungă la alegeri parlamentare anticipate. Urmează să vedem ce se va întâmpla.”