Linkuri accesibilitate

Egidijus Vareikis: regiunea transistreană plătește scump nerecunoașterea sa internațională (VIDEO)


Egidijus Vareikis: regiunea transistreană plătește scump nerecunoașterea sa internațională
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:01 0:00

Iolanda Bădiliță în dialog cu Egidijus Vareikis.

„Uneori politica nu este foarte ieftină, și ar fi mai bine pentru această parte a Moldovei să nu risipească acești bani.”

„Costul nerecunoașterii regiunii este 5% din PIB”, a declarat Europei Libere co-raportorul APCE pentru Moldova Egidijus Vareikis. El admite că „o soluție pentru Transnistria poate fi găsită nu într-un an, ci într-o săptămână”, dar că pentru asta e nevoie de bunăvoința Moscovei”.

Iolanda Bădiliță în dialog cu Egidijus Vareikis
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:09:06 0:00
Link direct

Europa Liberă: Domnule Vareikis, sunteți unul dintre cei mai experimentați co-raportori pentru Moldova aici, la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Cum vedeți clivajul dintre politica președintelui țării și a guvernului, diferențele lor de abordare legat de viitorul țării, de drumul pe care ar trebui să îl urmeze țara?

Egidijus Vareikis: „Vorbim de un anumit nivel de neînțelegere în privința găsirii unei soluții convenabile pentru toate părțile implicate. Din Constituția Moldovei lipsește un lucru extrem de important care ar putea ajuta la găsirea unei soluții. Aș da exemplul țării mele, Lituania. Când și când avem situația în care președintele nu promulgă o lege, dar, cu toate acestea, Parlamentul poate adopta acea lege. Într-o astfel de situație, Constituția spune că daca președintele nu dorește să semneze o lege, atunci președintele parlamentului poate debloca legea, care este adoptată și promulgată în cele din urmă. Legislația moldoveană nu prevede o astfel de posibilitate, ceea ce creează complicații. De aceea aș sugera schimbarea cadrului legislativ. O altă problemă este legată de puterile legale ale președintelui și parlamentului. Fiind o republică parlamentară, puterea președintelui nu este foarte mare. Însă vedem ce dificilă este co-abitarea atunci când ideile președintelui și ale parlamentului sunt atât de diferite. Dar dacă președintele nu ar ține atât de mult la ideile sale, iar parlamentul nu ar considera că președintele greșește mereu, atunci co-abitarea ar putea merge. Este o chestiune de înțelegere reciprocă. Președintele ar trebui să fie mai echilibrat. Președintele ar trebui să trateze în mod egal pe toată lumea, și să admită că guvernul este rezultatul procesului democratic, și, ca atare, să susțină guvernul, nu să fie în război cu el mereu. Dar, o astfel de situație putem întâlni în multe dintre fostele țări comuniste. Dacă ne uităm la istoria fostelor țări comuniste, vom vedea că identificăm situații similare și în Polonia, și în România, de exemplu. Este nevoie de bunăvoință. Fără asta, vor fi mereu probleme.”

Europa Liberă: Domnule Vareikis, pentru că ați amintit de țara Dvs, Lituania, m-aș opri un pic la statutul de stat membru al NATO al țării Dvs, căci de curând în Moldova a fost deschis un birou de legătură al NATO în Moldova. Țara Dvs are graniță cu Rusia, și cu toate aceasta nu s-a temut să devină membră a NATO. Moldova nu are, dar s-a temut mereu și de aceea a ales statutul de stat ne-aliat. De unde vine curajul Lituaniei? Pe ce vă bazați?

Egidijus Vareikis: „Lituania și-a început drumul către independență în urmă cu 30 de ani. Când lumea era întrebată acum 25 de ani ce ar trebui făcut pentru o Lituanie fericită, toți spuneau că trebuie să ne alăturăm UE pentru o economie mai bine organizată și NATO pentru mai multă securitate, dar și să avem relații bune cu vecinii, indiferent de sistemul politic. Nu avem o graniță foarte mare cu Rusia. Aș reaminti că aderarea la NATO a Lituaniei a fost un proiect de lungă durată. Eram întrebat adeseori atunci dacă nu mi-e teamă ca Lituania, dacă va fi membră NATO, va avea graniță cu Rusia. Și răspunsul meu a fost mereu: nu. In anii 90 NATO avea o graniță cu Rusia, la granița norvegiană. Aceea era cea mai sigură și mai bine organizată graniță cu Rusia. În ce privește Moldova, nu prea înțeleg ce înseamnă ”țară neutră”. Neutră față de cine? Față de România, față de Ucraina? Mai degrabă Moldova este o țară nealiată la organizații militare. Lituania este foarte fericită că este membră NATO, căci ne simțim mai in siguranță: avem prezență miliatară NATO, avem apărare aeriană lituaniană organizată de NATO, care creează un echilibru de putere în zonă. NATO este un lucru foarte bun pentru Lituania.”

Europa Liberă: Domnule Vareikis, acum 2 ani, când s-a înființat subcomitetul pentru conflicte înghețate din APCE, dle Schennach, președintele acestui subcomitet, a spus în repetate rânduri că o soluție pentru Transnistria este cel mai ușor de găsit, și că nu va trece un an până va apărea acea soluție. De ce nu avem încă o soluție, dacă e așa de ușor?

Egidijus Vareikis: „O soluție pentru Transnistria poate fi găsită nu într-un an, ci într-o săptămână. Este nevoie de bunăvoința unei țări, care nu este țară vecină cu Moldova. Este nevoie de bunăvoința Moscovei. Nu există, din păcate, o bunăvoință pentru dialog și pentru stabilirea unui plan care să conducă spre o soluție. Conflictul transnistrean este unic. Dacă e să îl comparăm cu celelalte conflicte înghețate, de la Nagorno-Karabach la Osetia de Sud vedem că în Transnistria nu există o linie a frontului. Da, există acei pacificatori, forțe de menținere a păcii, dar se poate călători cu ușurință peste așa numita graniță de pe o parte a râului pe cealaltă, către Chișinău. Se poate spune că este un conflict înghețat…pașnic, iar oamenii s-au obișnuit să trăiască așa. Este pentru unii greu de înțeles. Când Moldova participă la competiții este o țară, când e vorba de pașaportul cetățenilor, atunci vorbim de două, chiar trei țări. Un conflict pașnic, dar care nu este legal, vorbim de o regiune nerecunoscută de comunitatea internațională. Transnistrenii sunt conștienți de asta și încearcă să inventeze o nouă istorie. Recent am citit o așa numită istorie scrisă de transnistreni, potrivit căreia regiunea nu a fost niciodată parte a Moldovei, ci, dimpotrivă, Moldova s-a alipit Transnistriei în anii 40. Sigur, poate fi un exercitiu academic interesant, dar trebuie să ne raportăm și să acceptăm realitatea. Însă această situație este foarte costisitoare pentru Moldova. Costul nerecunoașterii regiunii este 5% din PIB. Acesta este prețul pe care cei din Transnistria trebuie să îl plătească. Cine plătește? Cei care lucrează și care generează afaceri și valoare adăugată. Uneori politica nu este foarte ieftină, și ar fi mai bine pentru această parte a Moldovei să nu risipească acești bani. Dar asta este deocamdată decizia lor politică.”

XS
SM
MD
LG