Linkuri accesibilitate

Mihai Șleahtițchi: „Educația trebuie alimentată financiar, politic, ideologic”


La liceul „Alexandru cel Bun” de la Bender. O lecţie despre drepturile omului

Interviu cu un ex-ministru al educației.

Educaţia este încă departe de a fi prioritate naţională. R. Moldova alocă învăţământului un mic procent din PIB. Remunerarea insuficientă a muncii a deplasat sistemul educaţional la periferia intereselor statului. Educaţia, ocrotirea şi dezvoltarea capitalului uman trebuie să devină o prioritate a guvernanților, sugerează Mihai Sleahtițchi, dr. hab., fost ministru al educației.

Interviu cu ex-ministrul educaţiei Mihai Şleahtiţchi
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:20:54 0:00
Link direct
Mihai Sleahtiţchi
Mihai Sleahtiţchi


Mihai Șleahtițchi: „Problematica educației trebuie abordată din perspectiva unei corelații care ia forma binomului sistem-subsistem. Este foarte important ca sistemul în varianta lui socio-politico-economică să declare că educația nu este doar o prioritate, ea este prima prioritate națională. Toate domeniile sunt prioritare – economia, agricultura, medicina, jurisprudența –, toate sunt prioritare, dar deasupra lor stă educația ca prima prioritate națională, fiindcă în funcție de moralitatea oamenilor și gradul de pregătire profesională depinde cât de funcțională va fi justiția, medicina, agricultura sau economia. Primul semnal pe care trebuie să-l dea sistemul este să rostească prima prioritate națională. Dacă va rosti acest lucru, dacă el se va regăsi în cele mai importante documente ale statului, dacă lucrurile acestea vor lua o turnură financiară clară, atunci lucrurile vor lua o viteză corectă în sistemul educațional.”

Europa Liberă: De ce se atestă multă degradare?

Mihai Șleahtițchi: „Școala doar pregătește generațiile în creștere pentru o viață concretă. Cine este responsabil pentru o economie funcțională, pentru competitivitate, pentru tot felul de modele, care ar spune: dacă ești cinstit, trăiești mai bine; dacă ești cult, trăiești mai bine; dacă ești foarte bine informat și pregătit sub aspect profesional, ai salarii mari. Lucrul acesta trebuie să-l rezolve sistemul. Dacă el nu rezolvă această problemă fundamentală, evident că educația va lucra în van. Toți vor absolvi școli și vor pleca din țară, în niște direcții unde sunt salarii bune, locuri foarte bune și o economie funcțională.”

Europa Liberă: În general, în societate se spune că trebuie să ai șapte ani de acasă, după care vine educația din școală, după care pornești în lumea mare. Exodul care a cuprins o bună parte din populația Republicii Moldova a lăsat copiii fără părinți. Școala spune că uneori a fost neputincioasă, pentru că și din rândul profesorilor mulți au ales calea pribegiei, i-au înlocuit cei vârstnici, iar cei vârstnici, predând 2-3 discipline în școală, e mult mai greu să ajungă la fiecare copil cu cunoștințele pe care trebuie să le primească acesta. De ce acest cerc vicios și cine îl sparge?

Mihai Șleahtițchi: „Din nou răspunsul îl găsim atunci când facem descifrările necesare pe dimensiunea corelației sistem-subsistem. Doar ce reprezintă subsistemul educațional? El constă din mai multe elemente, el nu poate fi redus doar la educația formală, ceea ce ar însemna o școală cu specialiști pregătiți, care are un fundament curricular și multe alte lucruri, el mai constă din mediul familial.


Sistemul educațional constă din emisiuni televizate, din cinematografie, din spectacole. Nu întâmplător atunci când facem o descifrare, subsistemul educațional spune că el se reduce la componenta formală, non-formală și informală. De aceea când spun că sistemul social, politic, economic trebuie să vină cu o descifrare corectă a educației, el trebuie să abordeze educația din aceste trei perspective. Și atunci, el trebuie să vorbească despre familie, să nu admită dezorganizarea sistemului familial, care deja este un subsistem al educației. Oamenii pleacă din țară, familiile se dezorganizează, copiii rămân din capul lor, fiindcă în societate la nivelul sistemului nu există un echilibru, nu există o ordine, nu există o grijă și o deschidere. Sau multe alte lucruri.

Spre exemplu, sistemul ar trebui să vină cu un răspuns clar, politic, care este denumirea corectă a limbii pe care o studiem noi, fiindcă suntem într-o situație confuză, foarte neclară. Subsistemul cu toată îndârjirea merge pe dimensiunea limbii române, iar sistemul politic spune: „sub aspect politic, denumirea ar fi probabil moldovenească, dar sub aspect științific...” Sistemul trișează și atunci când sistemul trișează în relațiile cu subsistemul lucrurile nu sunt bune. Sau o altă chestiune legată de cum ar trebui tratat spațiul spiritual din care își trage obârșia curentul etnic majoritar, care constituie fundamentul oricărei societăți.

Atunci când am semnat un document în legătură cu Istoria românilor și universală a fost un mare scandal, dar trebuie să recunoaștem că curentul etnic majoritar în Republica Moldova nu este de origine arabă sau de extracție slavă, el provine din românitate. De ce lucrul acesta n-ar trebui să fie rostit de la înaltele tribune ale sistemului? Fiindcă sistemul induce haos, dezordine, neclaritate. Atâta vreme cât sistemul nu va veni cu un mesaj coerent, clar către educație, recunoscându-i rolul primordial în sistemul priorităților, atâta vreme noi nu vom avea lucruri bune în educație. Vom avea niște inițiative parcelare, niște tentative de a veni cu noi metodologii, noi paradigme educaționale, dar în mare lucrurile nu se vor rezolva.”


Europa Liberă: Și totuși, ce credeți Dvs. despre lipsa cadrelor didactice, despre lipsa profesorilor în școli?

Mihai Șleahtițchi: „Lipsa cadrelor? Când veneam la facultate – eu sunt pedagog în a patra generație și veneam la o facultate care, chiar și în acele vremuri, nu era cea mai prestigioasă, mă refer la Facultatea de Fizică și Matematică –, eram 12 pe un loc. De ce atunci la fizică, matematică eram 12 pe un loc? Fiindcă în orice localitate era foarte prestigios să fii pedagog, salarii mari, vacanțe mari, o atitudine mai specială din partea populației. Sistemul din acele vremuri care, evident, aborda educația dintr-o perspectivă ideologică, avea grijă să-i confere un statut social special. Iată că în tranziție, în post-comunism acest statut s-a pierdut. De aceea, cine este astăzi pedagogul?”

Europa Liberă: Cum se recâștigă statutul acesta?

La facultățile cu profil pedagogic, oamenii vin pentru a-și rezolva alte chestiuni..., le oferă bursă, oferă cămin, care oferă tot, dar de fapt nu le oferă nicio perspectivă...


Mihai Șleahtițchi: „Păi se recâștigă foarte simplu. Pentru început am anunțat prima prioritate națională. Vreau să vă spun că un partid din Republica Moldova, care relativ nu demult a cucerit simpatiile opiniei publice, a venit la guvernare inclusiv cu acest slogan: „Educația - prima prioritate națională”. Când eram ministru, în prima jumătate de an, de două ori salariul s-a mărit cu 12,5%, deci în total 25%. Închipuiți-vă că anual majorezi salariul cu 50%. La un moment dat, când vezi că pedagogul are unul din cele mai înalte salarii din țară, când pedagogul este apreciat de către stat, să vedeți cum lucrul acesta va influența admiterea, cum toată lumea va vedea că acest mesaj al sistemului este foarte important, el pune preț pe educație. Din momentul în care lucrurile nu se întâmplă, știm prea bine că n-avem nici admitere, n-avem nici concurs la facultățile cu profil pedagogic, oamenii vin pentru a-și rezolva alte chestiuni legate de admiterea la o facultate care le oferă bursă, oferă cămin, care oferă tot, dar de fapt nu le oferă nicio perspectivă, fiindcă astăzi nu este prestigios să activezi în sistemul educațional.”

Europa Liberă: Și ar putea guvernarea să schimbe această situație?

Mihai Șleahtițchi: „Liber. Absolut! Așa cum au făcut-o țările care s-au dezvoltat. Ia uitați-vă Japonia, care îl pune pe pedagog mai înalt decât cel mai important om politic al statului, care scoate pălăria în fața lui. Dacă urmărim foarte atent după cum s-au dezvoltat anumite țări, vedem o legătură directă care există între atitudinea față de educație și poziția pe care o ocupă educatorul, în sensul larg al cuvântului care poate fi educator, învățător, cadru didactic universitar și viteza de mișcare pe dimensiunea economică. Există o legătură absolut evidentă și eu cred că noțiunile de progres economic, social și calitatea educației sunt interșanjabile, cu siguranță.”

Europa Liberă: În această perioadă de tranziție a crescut numărul universităților ca ciupercile după ploaie. Deseori, unele din aceste instituții mai mult vânau studenții să vină să învețe, pentru că e în bază de contract, iar părinții aflați peste hotare prima prioritate o au să investească în educația odraslelor lor, ei fiind departe de copii. Acum se zice că acest număr mare e în defavoarea calității educației în instituțiile de învățământ superior.

Mihai Şleahtiţchi
Mihai Şleahtiţchi


Mihai Șleahtițchi: „Cu siguranță. Vreau să vă spun că în Republica Moldova învățământul universitar s-a prăbușit. Și prăbușirea este legată de politica pe care a promovat-o sistemul, fiindcă el a admis ca învățământul universitar să devină unul de masă, nu un învățământ elitist. Învățământul universitar va fi puternic și va produce minți luminate doar în situația în care va fi elitist. În perioada în care noi eram copii, vă asigur, cel care lua admiterea la facultate era eroul localității, toată lumea îl urmărea cum vine pe stradă, cum merge, el era un erou național, fiindcă a luat admiterea la facultate. Acum nu mai au chip de erou, fiindcă azi nu e nicio problemă să ai câteva admiteri, să fii concomitent la câteva facultăți.

Din momentul în care facultatea, departamentul sau instituția superioară aleargă după student, putem constata prăbușirea sistemului universitar...


S-a creat o situație când facultatea, catedra, departamentul aleargă după student, fiindcă acest alergat înseamnă o luptă pentru supraviețuirea unității educaționale, și nu mai contează cine este studentul – mediocru, semimediocru sau o nulitate totală –, contează dacă el aduce bani și dacă supraviețuiește catedra pentru un număr minim de studenți, care îi oferă și-i dă garanția unei vieți pentru un an sau doi ani. Din momentul în care facultatea, departamentul sau instituția superioară aleargă după student, putem constata prăbușirea sistemului universitar.”

Europa Liberă: Dar de ce să dorești cu orice preț în calitate de părinte copilul tău să aibă 2-3 diplome și să nu aibă cunoștințe sau să nu aibă dorință să profeseze cel puțin una din specialitățile la care a învățat?

Mihai Șleahtițchi: „Mai întâi de toate, egoul părintelui care continuă să-și facă datoria față de copil, dar și față de propria sa persoană, care și-ar dori foarte mult să spună: „Te-am învățat, ți-am dat studii, te-am trimis la facultate”. Mai apoi, evident, interesul oricărui tânăr de a fi în pas cu lumea, de a avea studii superioare. Dar, vă spun, s-a prăbușit sistemul, în Republica Moldova nu mai este nicio problemă să ai studii superioare de licență, acum toți vor fi masteranzi și, odată cu apariția celei de-a treia trepte, vă asigur, dacă lucrurile nu se vor schimba și dacă sistemul socio-politic nu-și va schimba atitudinea față de educație, vom constata în scurt timp că în Republica Moldova toți tinerii sunt doctori în științe, după care vor urma toți doctori habilitați și astfel vom fi o țară de academicieni. Sărăcia și lipsa de responsabilitate din partea sistemului socio-politic poate să dea naștere unor monstruozități la nivelul educațional. ”


Europa Liberă: Ani la rând a fost în vogă ca tinerii să meargă neapărat să facă studii la Drept, la Economie. Numărul juriștilor s-a mărit, numărul economiștilor s-a mărit și s-a ajuns să se constate că anume în aceste domenii e mare corupția, că se pune preț pe alte valori care sunt nonvalori, că se aleargă după avuție, se acumulează multă avere pe cale ilegală. Atunci, ce produs a livrat universitatea?

Mihai Șleahtițchi: „Facultățile la care v-ați referit dintotdeauna au simbolizat putere. Medicina – putere, jurisprudența – putere, economia, unde tot ai putea să ai o putere financiară. Existau anumite restricții, acum șliuzurile s-au deschis și nu este nicio problemă să iei admiterea la Facultatea de Drept; dacă ai bani, cu ușurință poți intra la Universitatea de Medicină; dacă ai bani, foarte ușor poți învăța concomitent la câteva facultăți cu profil economic. Și din momentul în care s-au deschis larg aceste porți, și din momentul în care respectivele instituții nu mai reprezintă expresia unor entități educaționale elitiste, evident că nu este nici calitate, nu este absolut nimic. Mai apoi, acești oameni vin în afaceri și demonstrează că nu pot construi afaceri; vin în medicină și demonstrează că nu pot lecui oamenii; vin în jurisprudență și demonstrează că nu pot apăra adevărul; vin poate pentru a-și recupera efortul financiar, dar evident însutit sau poate înmiit. Iată o explicație elementară a fenomenului la care asistăm.”


Europa Liberă: Dar e în dezavantajul întregii societăți?

Mihai Șleahtițchi: „Evident, în dezavantajul întregii societăți. De aceea din nou revin la acea deadă sistem-subsistem. Din momentul în care sistemul nu face ordine în relația cu sistemul educațional, nu investește bani, nu investește energie politică, nu investește energie morală în acest subsistem, subsistemul va exista, dar în cel mai bun caz va fi semifuncțional.”

Europa Liberă: Cine își asumă responsabilitatea astăzi să schimbe situația?

Mihai Șleahtițchi: „Sistemul care constă din partide, din lideri politici, care constă din Parlament, din Guvern, din miniștrii care trebuie să-și asume întreaga responsabilitate, dacă doriți, din niște echipe care vin la putere trebuie să-și asume responsabilitatea de a redimensiona cardinal sistemul educațional.”

Europa Liberă: Dvs. ați făcut parte din sistem. Cât de complicat este atunci când sunt componente, entități politice cu viziuni diferite asupra unei probleme?


Mihai Șleahtițchi: „Da, este foarte greu. Într-adevăr, asta este altceva. Republica Moldova este atât de neomogenă, sub foarte multe aspecte, încât iată că această neomogenitate trece și peste acel sistem la care m-am referit și în consecință este evidentă necesitatea unei luări de atitudine, dar n-o poți lua, fiindcă neomogenitate la nivel de Parlament nu-ți permite. Avem o mare problemă, de aceea e clar că Republica Moldova are nevoie de un sistem omogen, care ar privi în aceeași direcție și ar da aceleași note sistemului educațional, și-ar asuma marea responsabilitate. Parafrazându-l pe un mare scriitor român, aș spune: „Acolo unde educație nu e, nimic nu e”, dar ea este un subsistem. Educația trebuie alimentată financiar, politic, ideologic; ea trebuie susținută. Dacă lucrul acesta nu se va întâmpla, dar el deocamdată nu se întâmplă, atunci evident că nimic nu va fi.”

Europa Liberă: De ce a fost neglijată educația vocațională?

Mihai Șleahtițchi: „Dacă vorbim despre educația vocațională, trebuie să înțelegem că ea se poate produce doar în condițiile învățământului dual, fiindcă educația vocațională înseamnă să ieși dintr-o școală cu o foarte bună pregătire profesională, având certitudinea că ai fost acolo pe potriva vocației tale și ai primit cunoștințele și dexteritățile profesionale de care ai nevoie pentru a-ți construi o carieră. Lucrurile acestea se pot întâmpla doar în condițiile învățământului dual.

Este un lucru atât de simplu, de fapt, statul manifestă atenție, statul face ca sectorul practic, economic să se apropie foarte mult de sistemul educațional, chiar să intre organic în el, dar pentru asta din nou trebuie să ai o economie concurențială, fiindcă cei din economie care vin trebuie să vină cu ateliere, cu laboratoare, cu specialiști bine pregătiți. Ei trebuie să vină cu bani foarte mulți, având interesul lor de a-i lua pe cei mai buni pentru ei și a oferi societății o pleiadă de tineri cu o foarte bună pregătire profesională. Republica Moldova a avut câteva tentative la nivelul a două licee profesionale, avem acum un colegiu de inginerie la Strășeni, care este pe dimensiunea învățământului dual, dar sunt niște tentative, să le spunem așa, izolate, care tot au fost și sunt pe bani străini, nu pe banii noștri.

Sistemul nostru trebuie să rezolve problema cu baza economică...


Sistemul nostru trebuie să rezolve problema cu baza economică, trebuie să aibă grijă de dezvoltarea țării pe dimensiunea economică, trebuie să aibă grijă de crearea unui climat moral, a unei fizionomii morale, a unui etos. Și atunci când asta va fi, în școală vei înțelege că ceea ce scrie în carte este pe potriva așteptărilor în societate. Societatea așteaptă un om moral, în școală vorbim despre moralitate, în familie vorbim despre moralitate; societatea așteaptă un om cu niște cunoștințe vaste. Tu vezi prea bine că de asta este nevoie și pentru asta te pregătești. Dar asta nu este deocamdată, de aceea avem multă abstracție în educație. Noi vorbim despre niște lucruri foarte importante, foarte necesare, dar nu pentru Republica Moldova; despre niște lucruri foarte corecte, dar care încă nu sunt valabile în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Inclusiv meritocrația.

Mihai Șleahtițchi: „Inclusiv meritocrația. Te uiți, acum cine în Republica Moldova o duce mai bine, cine are case luxoase, mașini luxoase...”

Europa Liberă: Cine a învățat pe note de „3”, de „4” pe timpuri.

Mihai Șleahtițchi: „Absolut! Nu sunt cei care au avut performanțe școlare și au reprezentat modele de conduită morală, corectă. Și atunci, modelul acesta spune: „Dle, n-are rost să înveți bine, fiindcă în această societate te poți promova cumva altfel”. Și apare această mare discrepanță care debusolează tinerii, debusolează părinții de foarte multe ori și aduce o daună enormă sistemului educațional. Noi de multe ori abordăm educația de calitate de un sistem care parcă nu are legături cu ceva mai mare. Acest mai mare există, care se numește sistemul socio-politico-economic, iar școala în fond lucrează pentru el, fiindcă, vă spun sincer, nu este o problemă să faci o lege a educației perfectă. În două săptămâni cu niște experți foarte buni pe hârtie ai făcut-o. Pregătirea asta este pentru tot felul de rapoarte, pentru tot felul de descrieri, poate teze de doctorat sau de masterat, dar în realitate în societate nu avem modele necesare care ar spune: „Avem nevoie de tineri. Sunteți pe calea cea corectă”.

Noi avem nevoie de o schimbare radicală la nivel de viziune asupra sistemului educațional. Și lucrurile trebuie să pornească de la acea recunoaștere a educației în calitate de prima prioritate națională. Și toată lumea va accepta așa ceva, pentru că toată lumea înțelege că dacă n-ai o bună educație, niciodată nu vei fi un bun specialist. Sau de mult timp spun: școala noastră este axată pe instruire, cel mai bun elev este cel care este bine instruit, are note mai bune. Nu este corect. Școala trebuie să reprezinte, mai întâi de toate, o instituție educațională care te pregătește pentru viață și-ți oferă ceva mai mult decât instrucțiune. Nu întâmplător spunem că omul este foarte bine instruit, dar moral este foarte periculos pentru societate, fiindcă el va inventa mecanisme de distrugere a umanității, având o foarte bună pregătire în domeniul fizicii, chimiei sau altor domenii de cunoaștere.

Republica Moldova după numărul disciplinelor obligatorii ocupă primul loc în Europa...


Și am încercat, lumea nu știe, în 2012 era pregătită o lege a educației, care a fost pur și simplu distrusă de către guvernanții de atunci, în care făceam această mutație spre educație prin decongestionarea curriculară. Republica Moldova după numărul disciplinelor obligatorii ocupă primul loc în Europa. Vorbiți cu toți părinții și au să vă spună cât chin cu numărul enorm de mare al obiectelor existente în școală.”

Europa Liberă: Inclusiv cât de greu este ghiozdanul când merge copilul la școală.

Mihai Șleahtițchi: „Absolut! Decongestionarea curriculară înseamnă șase sau opt discipline obligatorii, după care ușile se deschid larg pentru facultative, opționale, unde vine dimensiunea opțională și-i dai o pregătire din perspectiva potențialității native spre o anumită sau anumite meserii, unde se vorbește mult despre viață, fiindcă viața înseamnă trădare, înseamnă dependență de droguri, de alcool; viața înseamnă multe lucruri de care nu se vorbește la o lecție bună de fizică sau la o lecție bună de biologie. Iată dacă am combina și am asigura ca instruirea – și este o chestiune destul de complicată – să devină un compartiment al educației, o parte componentă, ca prin instruire în ultimă instanță să-l educi pregătindu-l pentru viață, vom avea tineri care pe lângă cunoștințe profunde în domeniul unor discipline ar avea voință, ar avea caracter și spirit de organizare, și spirit de responsabilitate.

Atunci când vezi un tânăr care are o bună pregătire, constați, pe de altă parte, că n-are voință sau caracter, cu el nu poți construi o afacere sau o acțiune concretă, fiindcă el nu este consecvent, nu este cu principialitate în acțiunile lui, de aceea iată un lucru foarte important. Dacă l-am aborda din perspectiva, spre exemplu, a decongestionării, dar semnalul din nou trebuie să vină din sus, printr-un document fundamental votat la nivel de sistem, fiindcă Legea educației nu se votează în subsistem, ci în afara lui, la nivel de sistem.”


Europa Liberă: În Parlament...

Mihai Șleahtițchi: „De aceea, eu urmăresc atent după toate evenimentele care au loc și mă uit la oamenii care vin la putere, fiindcă văzând cine vine la putere, eu vă spun ce va fi mâine cu educația. Văd dacă oamenii aceștia vor admite să apară niște paradigme noi care ar viza educația sau oamenii aceștia nu vor schimba nimic, sau vor schimba în rău toate documentele care vizează educația.”

Europa Liberă: Deci, lăsați să se înțeleagă că o Moldovă cu o educație de calitate ar arăta cu totul altfel decât cea de azi?

Mihai Șleahtițchi: „Educația este motorul oricărei societăți. Dacă am avea o educație în care s-a investi cu putere din partea statului, atunci educația ar fi în stare să facă minuni dând o accelerație, nu doar o viteză mai mare, ci accelerând substanțial mișcarea Republicii Moldova în direcția pe care ne-o dorim cu toții.”


Europa Liberă: Și pentru asta trebuie să treacă generații?

Mihai Șleahtițchi: „Păi dacă nu se schimbă nimic, da, va trebui să treacă, fiindcă dacă constatăm că nu avem economie performantă, nu avem atmosferă competițională; dacă constatăm că moralitatea nu contează nimic, ci absolut alți factori contribuie la progresul individual și colectiv, atunci de unde? De aceea, problema este fundamental legată de educație pe care o văd, am văzut-o și o voi vedea mereu în calitate de prima prioritate națională.”

Europa Liberă: Ce sfat ați avea pentru părinți, ca să investească judicios în educația copiilor lor?

Mihai Șleahtițchi: „Păi ce-i rămâne părintelui? El trebuie să investească...”

Europa Liberă: Ca să nu cumpere nota, să nu cumpere diploma...

Mihai Șleahtițchi: „El trebuie să pornească de la premisa că un copil educat, mai întâi de toate, este în beneficiul relației dintre el și acest copil. Un copil educat înseamnă o predictibilitate la vârsta pensionară pentru acest părinte; un copil educat înseamnă atenția, căldura și dragostea pe care o va avea.”

Europa Liberă: Părinții care au bani mulți cum să investească în educația copiilor?

Mihai Șleahtițchi: „Păi să investească cinstit în educația copilului, să-i ofere posibilitatea ca acest copil să învețe bine, gândindu-se nu doar la Republica Moldova, ci înțelegând că acest copil având o foarte bună pregătire profesională va trebui să se manifeste poate și pe alte meridiane. Oricum, educația înseamnă să obții peste o anumită vreme un potențial profesional și unul deontologico-moral care ți-ar permite să fii o forță de tracțiune de excepție apreciată în egală măsură în Republica Moldova sau în afara ei. Îmi pare rău că noi nu vorbim altfel: trebuie să investesc în educație pentru a-l pregăti pe acest copil pentru țara mea, pentru Republica Moldova; am nevoie să investesc în educație ca să-mi văd copilul acasă, care aici își construiește o carieră de excepție și care în condițiile Republicii Moldova ar putea să facă minuni pe dimensiunea activităților în care este încadrat. Și atunci, evident, statul ar fi tare cu asemenea atitudine, cu asemenea orientare, dar deocamdată avem foarte multă dezorientare și multă instabilitate la nivel de societate, care nu oferă modele, care nu este atractivă. Și atunci, chiar cu o educație bună, copilul oricum va pleca din această țară. Mă tem de multe ori că cel care învață bine se gândește nu atât la un loc de muncă pe care îl va avea în propria lui țară, cât deja se raportează la condițiile pe care ar putea să i le ofere o altă țară. Și muncește, de fapt, deja la nivel de imaginație pentru un spațiu de referință în care se vede încadrat, fie că vorbim despre Italia, Franța, Germania sau America, fie că vorbim despre Japonia sau China și este rău de tot.”

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG