Și la aproape 30 de ani de independență, populația migrează peste hotare în căutarea unei vieți mai bune. Incapacitatea unor lideri politici de a face reforme și de a aduce schimbarea mult dorită de cetățeni aprofundează fenomenul migrației, iar problemele legate de corupție, sărăcie și de disfuncționalitățile din sistemul judiciar vor determina exodul și în continuare. Încotro, Republica Moldova? Căutăm răspuns la acest sfârșit de săptămână.
* * *
Când statul se află în prag electoral, o fericire falsă se abate asupra națiunii. Aproape toți sătenii cu care am discutat la Larga, Briceni, localitate din imediata vecinătate cu Ucraina, spun că țara lor a ajuns în prăpastie. Unii cred că alegătorii sunt vinovați pentru ceea ce se întâmplă, iar alții spun că doar politicienii sunt vinovați pentru vremurile tulburi pe care le trăiesc. Aflat la aproximativ 250 de kilometri de Chișinău, satul Larga este, asemenea multor localități din Republica Moldova, un exemplu care demonstrează efectele migrației – case bătrânești părăsite, iar multe din cele mai noi sau în construcție sunt încuiate, semn că locatarii sunt plecați peste hotare.
– „Satele mor, dna Valentina!”
Europa Liberă: De ce mor?
– „Tineretul pleacă, de născut nu se nasc copii și rămân numai cei în vârstă.”
Europa Liberă: Și dacă-i lipsă de perspectivă, atunci unde ajunge satul și statul?
– „Ajunge la final, nu știu cum să spun mai corect. Iată acum s-au întors atâția în țară, ian dacă ar fi locuri de muncă, s-ar mai duce cineva? Toți vor să plece, au stat, iaca, două-trei luni și de-acum n-au nici cu ce să existe.”
Europa Liberă: Cine și unde a greșit că s-a ajuns în impasul acesta?
– „Cei de la conducere! Cei de jos, știți cum? Moldovenii sunt tare buni la suflet, îs creduli și de-atâta pierd.”
Europa Liberă: Cum ar trebui să fie acei politicieni care ar putea recâștiga încrederea populației?
– „Ar trebui să călătorească cu rutierele de Chișinău până la Briceni, până la Larga; ar trebui să intre în casele săracilor, ale orfanilor, ale văduvelor, ale bătrânilor, să vadă în ce condiții trăiesc. Îi foarte multă sărăcie. Sunt situații foarte grele, familii cu copii mulți care n-au ajutorul necesar, sunt bolnavi care stau la pat...”
Europa Liberă: Problemele cele mai mare care macină statalitatea țării care sunt?
– „Lipsa locurilor de muncă și corupția, și situația din spitale e jalnică.”
Europa Liberă: Anul acesta este unul electoral, în toamnă cetățenii cu drept de vot vor fi chemați să-l aleagă pe următorul șef de stat. Cum trebuie să fie această figură politică? Cel care își dorește „volanul” acestui stat, ce calități trebuie să aibă?
– „În primul rând, să fie un om care crede în Dumnezeu, cu frică de Dumnezeu și să fie apropiat de popor, să fie un om cinstit.”
Europa Liberă: Cu ce asemănați Moldova, cu ce o comparați astăzi?
– „Cu o mamă care plânge...”
Europa Liberă: Și peste cinci, peste zece ani, cum ați vrea să arate satul, statul?
– „Să fie locuri de muncă, să vină copiii acasă, să se nască mulți copii, să se audă râset și plânset de copii, nu numai lătrat de câine, cu cum e acum. Iată, la noi aici prin vecini nu-i niciun copil. Asta-i tragic.”
Europa Liberă: Și multe case pustii. Totuși, asta arată că migrația este un fenomen care a afectat grav statul?
– „Da! Era și un banc că se vinde o mahala, adică erau șase sau șapte case care se vindeau una lângă alta. E foarte trist...”
Valentina Ursu, Europa Liberă, am poposit...
– „Eu vă cunosc foarte bine, dna Valentina, vă urmăresc emisiunile...”
Europa Liberă: Ia ziceți, pe ce drum merge astăzi Republica Moldova?
– „Cel mai greșit pe care poate să meargă o țară.”
Europa Liberă: Și de ce e greșită această cale?
– „Depinde totul de noi, cei care am făcut alegerea. Trăim cu mentalitatea veche, că înainte trebuie să fie bine, nu ceea ce a fost înapoi, trebuie înainte să luptăm pentru copii, pentru nepoți, pentru strănepoți, ca ei să vadă drumul cel drept și ce-i mai frumos, să trăiască cu mentalitatea lor, nu cu ceea ce le spun că au trăit bine cu pâinea de 16 copeici, cu doi lei salamul...”
Europa Liberă: Și totuși, societatea este dezbinată – o parte se uită spre Est, alta spre Vest.
– „Numai parcursul european ne va salva și, în primul rând, Unirea cu România, care este primul pas pentru a ajunge în comunitatea europeană. Trebuie să ne unim cu România.”
Europa Liberă: Câți gândesc ca Dvs. aici, la Larga?
– „Păi, nu i-am numărat, dar fiecare cu gândul lui, nu impun pe nimeni, așa cum nu mă impune și pe mine, dar altă ieșire nu avem – avem calea Unirii. Și atât!”
Europa Liberă: Anul acesta este un an electoral, în toamnă vor avea loc alegeri prezidențiale, pe 1 noiembrie e fixată data scrutinului prezidențial. Cine merită să ajungă în fruntea Republicii Moldova? Ce persoană vă doriți Dvs. să stea la cârma țării?
– „Vreau să spun doar una: Oameni buni, deșteptați-vă! Unirea, fraților!”
Europa Liberă: Ce fel de politicieni își doresc moldovenii?
– „Îi foarte greu de răspuns ce fel de politicieni își doresc moldovenii, pentru că of, of, of, moldovenii..., vedeți cât de rătăcită e lumea.”
Europa Liberă: Ce-i de făcut?
– „Unirea! Și după aceasta, vine scăparea.”
Europa Liberă: Dacă ar fi să spuneți trei probleme care macină statalitatea Republicii Moldova, pe care le-ați evidenția, în primul rând?
– „Of! Fără minciună, nu-i hoție. Cred că în hoție intră toate acele trei – minciuna, hoția și fățărnicia, dar cu două fețe încă-s puțini la noi, îs cu multe fețe. Și pe mine mă interesează: dimineața cei cu multe fețe, când se scoală, care prima față o spală? Îi cunosc pe toți de pe aici din raion. Ei nu au loc în sertare să schimbe biletele de partid și toți sunt în fruntea șefiilor - și acolo, și acolo, și acolo, începând de la toate structurile care sunt.”
Europa Liberă: Dar lumea trăiește cu frică?
– „Da’ la noi numai cu frică a și trăit. Omul cu frică-i ușor de condus. Epoca stalinistă nu a trecut, ea încă zace, pur și simplu se numește altfel, dar gândirea-i cam aceeași, așa, să le arunci câte-un 700 de lei și să le spui că totul o să fie bine, dar acei lei îs tot de la noi, cei care plătim impozitele. Vreau să le fie retrasă cetățenia română la toți socialiștii și la toți cei care trăiesc cu gândul că numai să se folosească de pașaportul românesc, dar cu sufletul îs la Putin. Dar Putin se uită la dânșii ca la niște...”
Europa Liberă: Valentina Ursu a ajuns cu microfonul aici, la Larga, în nordul Moldovei. Ia ziceți, cum e traiul?
– „Îi greu! Nu-i de lucru, în primul rând. Dar cu ce să trăiești, că multe îți trebuie?”
Europa Liberă: Câți bani i-ar trebui unui cetățean să spună că are o viață decentă?
– „Eu primesc 1.500 de lei și am umblat la lucru zi la zi 35 de ani. Anul acesta am fost operată și la lucru de-amu nu mă pot duce. Și cu ce să trăiesc? Pe capul copiilor, dar copiii se duc în lume, că au și ei copii și le trebuie să trăiască și ei.”
Europa Liberă: Dar de aici, din Larga, sunt plecați mulți?
– „Mulți îs plecați. Mulți!”
Europa Liberă: Și unde pleacă?
– „În Franța, în Germania, în Rusia, în Polonia, Italia. Mergi prin mahala, case la rând stau libere și se distrug de-amu, dacă îi pustie, dacă nu-i nimeni, îi pustiu.”
Europa Liberă: Dar cine poartă vina? Deseori cetățenii spun că cei de la putere, dar cei de sus sunt aleși de cetățean.
– „Da. Noi îi alegem, avem încredere într-înșii, dar ei nu fac ceea ce noi așteptăm de la dânșii, fac ce le iese lor la socoteală.”
Europa Liberă: Anul acesta este un an electoral, va trebui să alegeți președintele țării în toamnă. Cum trebuie să fie acest cârmaci, acest lider de țară?
– „Nu știu dacă o să merg la votare, probabil nici nu o să merg la votarea anul acesta.”
Europa Liberă: De ce?
– „De ce să mă duc eu să votez, dacă nu-i aceea ce votam noi? Ne dezamăgesc.”
Europa Liberă: Sunteți mai tânără, ia ziceți Dvs., cum se trăiește la țară?
– „Foarte greu. Merele au înghețat anul acesta și gata, nu avem nicio speranță, merele mai mult de jumătate au înghețat, 70% și unde…”
Europa Liberă: Și dacă v-a descurajat acest lucru, acum trebuie să căutați alternativă?
– „Da, dar unde? Ședem și trăim cu ziua de azi, cu aceea ce avem acasă, o cartoafă, o fasolă, ce putem – cu asta trăim, altceva nu ne putem permite nimic.”
Europa Liberă: Și ce viitor are satul, Republica Moldova, cum vedeți ziua de mâine?
– „N-are nici un viitor, nici un viitor n-are, nu, cu așa conducere n-are nici un viitor, tot nu-i ușor.”
Europa Liberă: Dar cine guvernează astăzi, știți cine e la putere?
– „Nu, eu nu știu.”
– „Banul, acum la putere îi banul.”
Europa Liberă: Dar acolo, în parlament, cine cu cine a făcut majoritate parlamentară știți?
– „Nu, vă spun drept, sincer, nu tare la politică mă uit că mă enervez, că în fața lumii să se certe așa tare ei, cam ar trebui să le fie rușine, lumea trage sapa pe deal și te coace soarele la creier, tocmai te strică de cap, dar ei se strâng la parlament la umbră, au toate celea și se sfădesc în fața la lume. Ar trebui să aibă oleacă de soveste (bun-simț) și se numesc cu fel de fel de cuvinte. Nu li-i rușine? Noi pentru asta muncim așa?”
Europa Liberă: Dacă s-ar ajunge acum la alegeri parlamentare anticipate, ați merge să votați?
– „Cred că nu.”
Valentina Ursu, Europa Liberă, a poposit cu microfonul aici, la Larga, și întrebăm localnicii despre ziua de mâine a Republicii Moldova. Cum ați vrea să fie, ce perspectivă are satul, statul?
– „Astăzi, Republica Moldova încă bâjbâie datorită corupției, datorită neprofesionalismului pe care îl avem la conducere de orice nivel, începând de la nivelurile locale până sus, tot se face pe criterii politice, politicienii ne-au impus acest joc geopolitic și aceasta cel mai tare s-a văzut în alegerile prezidențiale din 2016, când lumea s-a împărțit în două cete: Maia Sandu și Igor Dodon. A fost o banală luptă pentru halatul de prezident, să-i spunem așa, pe care în prezent cu mare mândrie îl poartă Igor Dodon.”
Europa Liberă: Și acești patru ani de președinție a lui Igor Dodon cum rămân în istorie?
– „Pierduți pentru Republica Moldova.”
Europa Liberă: Dar, oricum, el a încercat să facă ceva?
– „Fiind ales de către popor, numai pe baza că tu iești pro-rus apriori tu nu poți face nimic, deoarece el a mers pe o cale greșită, a mers chiar și în aceeași campanie electorală cu lozinca că eu o să vă aduc Moscova la picioare sau noi o să ne ducem la Moscova la picioare.”
Europa Liberă: Ce s-a reușit în cooperarea moldo-rusă după peste 30 de vizite pe care le-a întreprins Igor Dodon la Moscova?
– „Noi avem cel mai mare preț la gaz și nu știu cum Dodon o să le lămurească alegătorilor săi. Ucraina, aflându-se în stare de război cu Rusia, consumatorii finali plătesc doi lei metrul cub de gaz, noi plătim 5,29. Eu nu pot să înțeleg care-s beneficiile Moldovei, care-s beneficiile poporului moldovenesc și în afară de asta noi n-am văzut nicio legătură între Rusia și Moldova în afară de nivelul președinte-președinte, nu-i legătură între guvern, între parlament, între administrațiile publice locale cu Rusia. A profitat numai Dodon și gata.”
Europa Liberă: 1 noiembrie e stabilită data alegerilor prezidențiale. Ce miză au aceste alegeri din toamnă?
– „Cred că o să fie primite unele decizii care o să ne aducă o surpriză la toți. Eu vreau să vă trag atenția, în 2009, când a plecat Vladimir Nicolaevici din calitatea de președinte al țării, noi trei ani nu am putut alege președinte și noi o să facem un efort ca să-l mai rugăm să conducă și țara.”
Europa Liberă: La nordul Republicii Moldova, în satul Larga, întrebăm
localnicii cum se trăiește astăzi la țară.
–„Cam cu greu, rău, dar mergem. Nici n-ai la lucru unde te duce.”
– „Probleme - de lucru nu-i, bani nu-s, de mâncat trebuie, copiii cer...”
Europa Liberă: V-ați gândit să plecați peste hotare?
– „Dacă-aș putea – m-aș duce, dar n-am posibilitatea, am doi copii.”
Europa Liberă: Dar de ce nu este viitor aici, acasă?
– „Nu știu.”
Europa Liberă: Cine poartă vina?
– „Statul. Am doi copii, tatăl lor a decedat și primesc pensie ca pe urmași 1.000 de lei la doi. Ce pot eu să fac cu 1.000 de lei la doi? O pereche de încălțăminte îi 6-700, dar eu la doi copii ce pot să fac…”
Europa Liberă: Și aveți un loc de muncă?
– „Nu, stau acasă.”
Europa Liberă: Dar dacă ați avea un loc de muncă?
– „M-aș duce liber! D-apoi ce, dacă stai acasă, de unde?”
Europa Liberă: Și câți bani îi trebuie unui om să zică că are o viață decentă?
– „Trebuie mult, acum cu 1.000 de lei te duci la piață și n-ai ce cumpăra, și n-ai ce arăta că ai cumpărat. În ziua de azi e tare greu. Problemele au fost și sunt, mie îmi pare că nu o să se rezolve niciodată.”
Europa Liberă: Iată în toamnă vor fi alegeri prezidențiale, trebuie să alegeți următorul șef de stat.
– „Eu nu o să aleg pe nimeni, nu o să plec, e greu tare.”
Europa Liberă: În toamnă vor avea loc alegeri prezidențiale. Cine merită să fie președinte?
– „Dodon, tare-i bun Dodon. El cu noi ține, tare-i bun.”
Europa Liberă: Dar ce a făcut în patru ani? Concret.
– „D-apoi ce, tot bun o făcut, nu a făcut rău nimic. El tare ține cu lumea.”
Valentina Ursu, Europa Liberă, a poposit cu microfonul aici, la nordul Republicii Moldova, în satul Larga, raionul Briceni, și întrebăm lumea: cum se trăiește la țară? Ce perspectivă are satul, statul? Ce așteaptă lumea? Cum se implică în rezolvarea problemelor?
– „Satul Larga este caracterizat printr-o agricultură performantă și ne mândrim că suntem lărgeni și ne bucurăm că foarte mulți tineri se implică foarte insistent în dezvoltarea satului.”
Europa Liberă: Cum se implică, iată, concret?
– „Întotdeauna ne străduim să fim alături de primar, venim cu inițiative noi, activăm în domeniul agriculturii: livadă, terenuri arabile, legumicultură, toate culturile care cresc.”
Europa Liberă: Și cum e să faci afaceri în agricultură?
– „Deci, până a te gândi la afaceri, trebuie să te gândești la dragostea pe care o ai față de pământ, față de agricultură, iar apoi vine și satisfacția financiară poate, pentru că nu rezistă una fără alta, dar suntem cointeresați să atragem tineri în dezvoltarea agriculturii, pentru că acum agricultura se dezvoltă cu pași foarte rapizi așa cum și totul se dezvoltă împrejur.”
Europa Liberă: Și vin tinerii, dacă ziceți că-i atrageți?
– „Cu greu, dar totuși vin.”
Europa Liberă: Unii spun că moldovenii au început să se dezvețe a munci?
– „Da, fiecare a început să se dezvețe a munci, pentru că tehnologia este mult mai avansată și acum lucrează tehnologia pentru noi.”
Europa Liberă: Piața de desfacere pentru producția pe care o creșteți unde o vedeți, unde o găsiți, cum o penetrați?
– „Fiecare produs își are a lui destinație, vorbim de fructe, legume care în Est, care în Vest pleacă. Dacă vorbim de cereale, se exportă mai mult în țările Europei, de fapt și în Asia, și în Africa cerealele, dar mai mult vorbim de fructe, cum ar fi: merele, prunele se duc în Rusia și dacă nu ar fi export în Rusia, cred că nu prea am avea viitor cu sâmburoasele, cu merele, pentru că țările din Europa sunt mult mai dezvoltate, mult mai capabile să facă un produs calitativ decât noi. Acum, parțial, muncim și încercăm să facem cât de cât față la cerințele care sunt impuse acolo.”
Europa Liberă: Dar atât e de greu să facem producție competitivă?
– „Nu este greu, este foarte ușor și oamenii sunt dornici de a o face, dar condițiile financiare undeva ne impun, pentru că acolo este, da, un euro kilogramul de mere, ceea ce aici este 20 de lei aproximativ, iar la noi este cinci lei, asta în cel mai bun caz.”
Europa Liberă: Cine vrea mai mult bine Moldovei?
– „Cetățenii Republicii Moldova.”
Europa Liberă: Și dacă-i vor binele, de ce vorbesc despre sărăcie, despre corupție, despre dezamăgiri?
– „Fiindcă există nepăsare și lipsă de ambiție.”
Europa Liberă: Nepăsarea de unde vine?
– „Probabil de la majoritatea din cetățenii noștri, din consătenii noștri inclusiv, fiindcă mulți sunt deprinși, este bine la noi în grădină, dar uităm să măturăm trotuarul de sub gard, să facem curățenie și ce este vizavi de gard. Aceeași abordare s-ar putea de aplicat la nivel macro, toți ne dorim drumuri ș.a.m.d., dar nimeni nu-și dorește să achite impozite, taxe, să-și onoreze alte obligații față de stat și, de regulă, așa se întâmplă atunci când cerem prea multe și oferim prea puțin.”
Europa Liberă: Dar dacă ar fi să răspundeți la întrebarea: calitățile și defectele cetățenilor, ce ați scoate în prim-plan?
– „Eu cred că moldovenii în mare parte sunt sinceri și onești, pe de altă parte, dacă să analizăm trecutul istoric vedem o oarecare lipsă de verticalitate. Cel mai bine ne-ar caracteriza un proverb: „Capul plecat sabia nu-l taie, dar și soarele nu-l vede”. De regulă, se știe doar prima parte a proverbului, trebuie să popularizăm și a doua parte.”
Europa Liberă: Alegătorii astăzi se identifică cu clasa lor politică?
– „Eu cred că lumea este deprinsă, să-i zic așa, cu o abordare patriarhală în ceea ce înseamnă politicul și as spune chiar și lipsa dorinței multor tineri de a se implica în politică, asta denotă faptul că se consideră că, uite, politicul sunt ei și noi suntem poporul, când de fapt ar trebui să fim toți noi.”
Europa Liberă: Dar voi, tinerii, cu ce comparați, cu ce asemănați Republica Moldova astăzi?
– „Cu o rătăcire, cu un adolescent. Și vreau Republica Moldova din acel adolescent, care încearcă de toate câte puțin, să devină un om matur cu familia lui, cu familia europeană, alături de alți frați și surori, să-i zic așa.”
* * *
Sătenii din Larga, Briceni, au vorbit despre perspective incerte. În pofida promisiunilor făcute de guvernanți, indiferent de culoarea lor politică, tot mai mulți moldoveni continuă să-și dorească un trai în altă țară, pentru că situația cetățenilor rămași acasă devine imprevizibilă, iar Republica Moldova seamănă cu o corabie în derivă. Alegătorii spun că detestă deputații care trec de la un partid la altul fără pic de rușine, fără pic de personalitate, fără pic de respect și fără nicio idee clară. De la acest subiect a pornit discuția și cu fostul deputat Tudor Deliu, președintele Partidului Liberal Democrat. I-am cerut părerea despre votul unanim din parlament pentru declarația care condamnă traseismul și corupția politică.
Europa Liberă: Să pornim de la ceea ce s-a adoptat, ieri, în Parlamentul Republicii Moldova, și anume această declarație care condamnă traseismul politic. Sunteți o formațiune politică care ați avut de pătimit de pe urma plecării deputaților din partidul Dvs. în altă formațiune. Cum vedeți lucrurile și ce părere aveți?
Tudor Deliu: „Deci, este o declarație pur politică, care are efecte politice și nicidecum nu poate să aibă efecte juridice. Este o atitudine a parlamentului față de un fenomen, dar cel mai interesant este faptul că inițiativa a venit de la pionierii traseismului din Republica Moldova, mă refer la Partidul Democrat, fiindcă ei au venit cu această inițiativă, dar ei au fost cei mai insistenți promotori ai traseismului, mai ales, începând cu anul 2015 și încoace. Dacă e să facem o retrospectivă, ne aducem foarte bine aminte că Partidul Democrat a acces în parlament pe acele timpuri doar cu 19 deputați, iar la sfârșitul mandatului aveau, dacă nu mă înșel, 57-58 de mandate.”
Europa Liberă: O majoritate confortabilă, ca să sprijine executivul.
Tudor Deliu: „O majoritate, corect, confortabilă. Partidul Liberal Democrat a acces cu 23 de deputați și în scurt timp, după ianuarie 2016, a rămas doar cu cinci deputați, dar mă bucur că cei cinci deputați care am fost în parlament, am fost o voce a poporului și care am fost auziți, și care am spus lucrurile pe față.”
Europa Liberă: Dar cum se face acest târg politic și de ce deputatul se lasă vândut?
Tudor Deliu: „Iată o să mă reîntorc la Partidul Democrat, fiindcă el a fost promotorul acestui rău, întrucât eu vorbeam acum doar de deputații în parlament, dar să nu uităm că ei au mers și mai departe.”
Europa Liberă: În raioane.
Ulciorul nu merge de multe ori la apă, o să se strice într-un timp
Tudor Deliu: „Ei au fost cei care prin șantaj, prin amenințări, prin deschidere de dosare au racolat în rândurile lor majoritatea primarilor, președinții de raion, că dacă au avut după alegerile din 2011 undeva la 120 de primari legal aleși pe listele Partidului Democrat, spre sfârșitul mandatului erau peste șase sau șapte sute de primari, de asemenea și consilieri raionali, și președinți de raion. Apropo, ei au fost cei care astăzi strigă în gura mare că nu ar trebui să intervenim la legislație. Ei au fost acei care au modificat legislația doar ca să le fie în favoarea lor, au schimbat și procedura de alegere a președintelui raionului, că nu-i numaidecât din rândul consilierilor, au modificat Regulamentul parlamentului și au format acea filială a Partidului Democrat, grupul Leancă; și i-au dat grupului parlamentar drepturi mai ceva ca ale fracțiunii. Iată acum culeg roadele. Eu le ziceam atunci că ulciorul nu merge de multe ori la apă, o să se strice într-un timp.”
Europa Liberă: Dle Deliu, cum să reacționeze electoratul când aude că un deputat în Parlamentul Republicii Moldova se vinde începând cu 250 de mii până la un milion, iată, acum se vorbește că ar costa un mandat?
Tudor Deliu: „Sunt sigur că nu s-au vândut pe degeaba sau nu s-au dus pe degeaba, clar lucru că au fost aici poate și niște resurse financiare, dar eu sunt persoana care operez cu cifre, atunci când am date exacte. Cu părere de rău, fără să se supere alegătorul nostru, dar noi totuși nu avem încă o cultură politică a electoratului, deoarece electoratul nostru…”
Europa Liberă: Dar cine seamănă această cultură în rândul electoratului?
Tudor Deliu: „Păi, această cultură o seamănă înșiși acei care astăzi dețin funcțiile-cheie la nivel de stat și dacă cetățeanul de rând observă că la nivel de parlament, organul legislativ suprem în țară, se fac așa lucruri, cum o să procedeze el la nivel de sat sau comuna în care locuiește?”
Europa Liberă: Legislativul este una din instituțiile care se bucură de foarte puțină încredere în rândul cetățenilor.
Tudor Deliu: „Da, absolut aveți dreptate, se bucură poate de cea mai scăzută încredere în rândurile cetățenilor. Cu părere de rău, alegătorul nostru, cel care a mai rămas în Republica Moldova, fiindcă trebuie să fim foarte corecți și să spunem că alegătorul cel mai instruit totuși este plecat din Republica Moldova, eu mă refer la diasporă, dar nicidecum nu vreau să spun că cetățenii rămași în Republica Moldova nu merită să aibă o conducere care să le asigure un trai decent, însă se întâmplă ceea ce se întâmplă. Iată ne aducem aminte de ultimele alegeri în care au fost puse în funcțiune merișoarele, torbele și multe altele și cetățeanul nostru în criza aceasta în care se află, în sărăcie ia torba ceea și se duce și votează.”
Europa Liberă: Până a nu pleca Vladimir Plahotniuc, cel care este fugar, se zicea că el pune la cale toate mișmașurile și că a reușit prin șantaj, prin corupere să își lărgească și bazinul electoral, și numărul de deputați. Vladimir Plahotniuc a fugit de un an de zile, nu mai este în Republica Moldova. De ce această practică rușinoasă continuă?
Tudor Deliu: „Într-adevăr, Plahotniuc era cel care coordona cu toate aceste procese. Faptul că a plecat Plahotniuc, asta încă nu înseamnă că nu au rămas discipolii lui aici, fiindcă astăzi dacă să facem o analiză la nivel de toate instituțiile, chiar și acele de forță, de drept din Republica Moldova, foarte mulți discipoli de-ai lui Plahotniuc au mai rămas. Mi-ați adresat întrebarea cu declarația privind traseismul politic, ne întoarcem la declarația de un an în urmă, stat capturat, iarăși aceea a fost o declarație politică, au votat, au bătut din palme și cu aceasta s-a terminat.”
Europa Liberă: Inclusiv socialiștii, pentru că atunci s-a creat coaliția între socialiști și ACUM.
Tudor Deliu: „Da, și cu aceasta s-a terminat, însă aceste declarații, eu am spus că ele au efecte politice, dar în baza prevederilor declarației se poate de adoptat actele legislative care să ajungă în parlament și să rezolve problema. Ce folos că am declarat că statul e capturat și am bătut din palme că a fugit Plahotniuc? Ce s-a schimbat? Avem aceeași situație care a fost și atunci, același traseism politic, aceeași corupție continuă, aceleași hotărâri ale instanțelor de judecată, că am foarte multe exemple, aceleași intimidări și multe-multe altele. Dar vă dau un exemplu la nivelul raionului Sângerei. Sângereiul este un raion…”
Europa Liberă: ...unde se încearcă schimbarea configurării politice.
Tudor Deliu: „...de nord, în care nu sunt socialiștii la putere, este o altă coaliție. Ei nu s-au putut împăca cu acest fapt și apelează în instanța de judecată, și aici e o încălcare gravă, fracțiunea socialiștilor și prima instanță de Bălți declară ilegală decizia adoptată în noiembrie 2019, după jumătate de an care a trecut. Ce judecător a putut să decidă, fiindcă lucrul acesta era al Oficiului teritorial al Cancelariei de Stat și nicidecum al cetățeanului, fiindcă cetățeanul poate să conteste un act administrativ atunci când a fost lezat într-un drept al său: a cerut un loc de casă și nu i-au dat sau altceva, dar aici nu i-a leat niciun drept, judecata îi dă câștig de cauză, suntem în Curtea de Apel, vom vedea ce va fi. Dar și ultimele, cu sechestrarea averii lui Plahotniuc, amânare la Curtea de Apel, și multe-multe altele. Sunt lucruri care pe mine mă pun în gardă.”
Europa Liberă: Dl Deliu, sunteți o formațiune extraparlamentară, dar cel mai probabil urmăriți ceea ce se întâmplă în pereții legislativului. Acum se insistă pe ideea că trebuie răsturnat Guvernul Chicu și adus un alt executiv în fruntea țării. Cum credeți că se descurcă pe timp de pandemie acest cabinet de miniștri?
Tudor Deliu: „Astăzi auzim de după diferite colțuri: jos guvernul, sus alt guvern, alegeri anticipate! Dar s-a așezat oare cineva să facă un simplu calcul aritmetic? Ca să dai jos un guvern, ai nevoie de cel puțin 51 de voturi. Sunt ele astăzi în parlament?”
Europa Liberă: Astăzi nu, dar dacă săptămâna viitoare se adună?
Tudor Deliu: „Păi, eu nu știu cum o să se adune, deoarece fracțiunea Partidului „Șor” are și ea nouă deputați, dar au declarat și PAS, și DA, am înțeles și „Pro-Moldova”, gruparea aceasta, nu știu cum să-i zic, că ei nu vor face alianță cu ei. Deci, e nevoie ca întreg Partidul Democrat să se alăture aici ca să poți să faci o majoritate. Mai apoi, bine, ai dat jos un guvern, tu trebuie dinainte să ai în perspectivă cine o să vină în noul guvern sau cine își va asuma responsabilitatea. Da, am auzit, Platforma DA zice că ea își asumă această responsabilitate și e vorba de un guvern minoritar. Dar ce înseamnă acest guvern minoritar? Un guvern minoritar poate să fie, dar dacă nu va avea susținerea în parlament de cel puțin 51 de deputați, cum o să promoveze politicile pe care o să le elaboreze acest guvern? Eu sincer zic: nu văd acum necesitatea stringentă de a face acest lucru. Da, actuala guvernare, într-adevăr, face foarte multe gafe, o să ne oprim acuși și la pandemia aceasta din Republica Moldova; da, într-adevăr, în parlament se petrec lucruri ieșite din comun și eu cred că cea mai bună ieșire din situație ar fi alegerile anticipate.”
Europa Liberă: Când să aibă loc acest scrutin anticipat parlamentar?
Tudor Deliu: „Dar și aici trebuie de văzut cum poți să-l faci, fiindcă Constituția prevede expres când poate fi dizolvat parlamentul. Eu aș veni aici cu o propunere, noi degrabă o să ajungem în situația când o să fie egali…”
Europa Liberă: Majoritatea care sprijină guvernul și cei care vor să preia guvernarea.
Tudor Deliu: „Constituția prevede că, dacă în timp de trei luni de zile nu a fost adoptat niciun act legislativ, parlamentul se dizolvă. Și în situația aceasta incertă, când forțele sunt egale, va fi foarte greu sau imposibil de adoptat acte legislative. Va trece septembrie, octombrie, noiembrie, sunt trei luni de zile și, după alegerile prezidențiale, s-ar putea de mers în alegeri anticipate. Asta este o variantă. A doua variantă, nu știu, așteptăm ce va zice Curtea Constituțională, dar și aici, dacă Constituția expres prevede că, în ultimele șase luni de mandat ale președintelui, parlamentul nu poate fi dizolvat. De ce-s toate discursurile acestea înflăcărate că noi vrem mâine dizolvarea parlamentului? Cum?”
Europa Liberă: Dvs. cunoașteți bine prevederile constituționale. Acum, mai multe voci acreditează ideea că, prin răsturnarea Guvernului Chicu, se urmărește și împiedicarea lui Igor Dodon de a participa în campania electorală prezidențială. E cu putință acest lucru?
Tudor Deliu: „Dar eu nu-l văd cu putință. Cine poate să-i interzică lui Dodon să participe în alegerile prezidențiale? Fiecare cetățean din Republica Moldova, conform Constituției, are dreptul de a alege și a fi ales și eu nu cred că răsturnarea guvernului poate să-l împiedice pe Dodon să candideze; eu nu vorbesc de câștig, eu vorbesc despre posibilitatea de a candida. Dar, iarăși, să vorbim de răsturnarea guvernului. Cum?, încă o dată zic . Eu nu cred că în situația catastrofală în care se află acum Republica Moldova ar trebui să vină altcineva și să-și asume responsabilitatea în perioada aceasta foarte critică în Republica Moldova.”
Europa Liberă: Dar vedeți că situația devine din ce în ce mai critică, sistemul sanitar ar putea să cedeze, unii dintre medici spun că nu mai au putere să lupte?
Sistemul medical din Republica Moldova cedează, el nu a fost pregătit pentru această situație
Tudor Deliu: „Eu nu găsesc răspuns la o întrebare: la ce au servit cele 60 de zile de situație excepțională, dacă noi, după situația excepțională suntem într-o situație mult mai rea decât am fost în trecut? Eu am să amintesc zicala ceea românească cu două moașe care zice că „copilul cu două moașe rămâne cu buricul netăiat”. Părerea mea e că în aceste procese nu trebuia să se implice politicul, să lase pe seama specialiștilor, fiindcă doar specialiștii puteau să vadă, să vină cu soluții în ceea ce privește situația de pandemie din Republica Moldova. Da, într-adevăr, guvernarea a făcut foarte multe greșeli. Înainte de toate, dacă ne aducem aminte de primul caz, ei și-au dat seama când a coborât doamna care venea din Italia din avion și atunci au zis că văleu, Doamne, noi suntem nepregătiți, când împrejurul nostru deja se discuta despre aceasta. Și aveți perfectă dreptate că sistemul medical din Republica Moldova cedează, el nu a fost pregătit pentru această situație.”
Europa Liberă: Dacă ați fi Dvs. astăzi la guvernare, ce măsuri ați întreprinde?
Tudor Deliu: „Deci, acum e târziu de luat măsuri, măsurile trebuiau luate anterior.”
Europa Liberă: Dar niciodată nu e târziu.
Eu cred că asta a întrecut orice măsură
Tudor Deliu: „Niciodată nu e târziu... Și eu aici, iertată să-mi fie ceea ce o să spun, dar eu nu învinuiesc numai guvernarea, eu învinuiesc și opoziția în cazul de față, pentru că s-a pornit mai mult o axare pe problemele politice și nicidecum pe problemele cu care se confruntă astăzi cetățeanul. Opoziția strigă că guvernarea îi vinovată, guvernarea dă vina pe opoziție. Am ajuns deja la lucruri ieșite din comun. Citesc o informație de la care mi se ridică părul măciucă în cap: că medicii iau bani ca să spună că cineva a murit de COVID. Sărmanii noștri medici, să le dea Domnul sănătate, fiindcă am foarte mulți cunoscuți, discut cu ei, am văzut și foarte multe reportaje și când văd în ce situație sunt, sărmanii, care luni de zile nu și-au văzut familiile, stau prins spitale sau hoteluri-cămine. Și noi venim cu astfel de afirmații față de medici?! Eu cred că asta a întrecut orice măsură.”
Europa Liberă: Poate fi depășită această situație critică?
Tudor Deliu: „Poate fi depășită, dar, în primul rând, trebuie stopat virusul COVID nr. 1 din Republica Moldova. Acesta este Dodon! Eu așa i-am și zis: virusul COVID nr. 1.”