Linkuri accesibilitate

Președintele Dodon motivează dublarea bugetului pentru președinție prin mutarea în sediul renovat


Clădirea președinției Republicii Moldova

Președintele Igor Dodon a spus că dublarea bugetului președinției în ultimii ani, de la 17 milioane de lei în 2016 până la 35,3 milioane de lei în proiectul bugetului pe 2020 pe an, se explică prin mutarea în sediul renovat. Sunt „cheltuieli suplimentare pentru întreținerea clădirii care anterior nu erau”, a spus Dodon într-o conferință de presă, asigurând că nu au crescut cheltuielile pentru salariul său și salariile angajaților președinției.

Săptămâna trecută, deputații Blocului ACUM de opoziție au înaintat amendamente la proiectul legii bugetului pentru anul viitor, cerând reducerea cheltuielilor pentru activitatea Președinției la nivelul din 2016. Președintele Dodon s-a mutat cu un an în urmă în vechiul sediu al președinției, care a fost renovat de guvernul Turciei cu 10 milioane de euro. Imensa clădire a președinției fusese abandonată în 2009 după devastarea ei în timpul protestelor din aprilie, iar timp de aproape 10 președinții și-au avut oficiul în mica clădire a Reședinței de Stat.

XS
SM
MD
LG