Linkuri accesibilitate

Rusia a declarat un grup din exil al susținătorilor fostului opozant Aleksei Navalnîi drept organizație teroristă


Curtea Supremă a Rusiei
Curtea Supremă a Rusiei

O entitate juridică americană a susținătorilor din exil a fostului opozant rus Aleksei Navalnîi a fost declarată drept organizație teroristă în Rusia. Decizia, adoptată joi de Curtea Supremă a Federației Ruse, vizează Fundația pentru combaterea corupției - The Anti-Corruption Foundation (ACF).

Procesul s-a desfășurat cu ușile închise, la cererea procuraturii generale.

Dosarul a fost examinat de judecătorul Oleg Nefiodov, care a mai emis sentințe în cazuri de rezonanță, printre care interzicerea în Rusia a ceea ce autoritățile au numit „mișcarea internațională satanistă” și „mișcarea internațională LGBT”, transmite Radio Svoboda, Serviciul rusesc al RFE/RL.

Echipa Fondului pentru combaterea corupției a criticat decizia Curții Supreme.

„Este o metodă politică a autorităților ruse: să declare inamic al statului pe oricine împiedică furtul și ducerea unui război fără sfârșit”, se spune în declarația organizației.

Fundația pentru combaterea corupției (FBK) a fost creată în 2011 de bloggerul rus Aleksei Navalnîi, devenit ulterior unul din cei mai vocali critici ai Kremlinului și lideri ai opoziției din Rusia.

În 2021, FBK a fost desemnată ca organizație extremistă și lichidată de un tribunal din Moscova. După această decizie, birourile regionale ale Fundației au fost desființate pentru a nu-și expune angajații și susținătorii săi, care riscau urmărirea penală.

Aleksei Navalnîi, care a condamnat invazia rusă la scară largă în Ucraina, a murit în februarie 2024, în condiții suspecte, într-o închisoare de la cercul polar din Rusia. Soția sa, Iulia, susține că acesta a fost otrăvit.

După lichidarea FBK în Rusia, mai mulți susținători ai lui Navalnîi fie au ajuns la închisoare, fie au fost nevoiți să fugă din țară.

În ultimii ani, Rusia a înăsprit legislația pentru a lupta cu vocile critice și disidența, mai ales după începutul războiului din Ucraina.

Autoritățile ruse au declarat zeci de persoane fizice și juridice drept „agenți străini”, „extremiști” sau „teroriști”.

Aceste etichete le pot complica mult activitatea nu doar în Rusia, dar și în străinătate, unde nu toate instituțiile sunt familiarizate cu practicile autorităților ruse de a exercita presiuni asupra oponenților politici.

În Rusia, „legătura cu o organizație teroristă” este pedepsită cu până la 20 de ani de închisoare, iar în anumite condiții cu închisoarea pe viață.

Cu informații de la Radio Svoboda, BBC și AFP.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG