Cristian Preda: „Mesajul de la București este foarte clar, guvernul și președintele doresc să consolideze cooperarea cu R.Moldova”

În Republica Moldova a sosit un grup de medici din România - specialiști în Anestezie şi Terapie Intensivă, Pneumologie, Medicină de Urgenţă şi Medicină Internă. Timp de 15 zile, aceștia vor vor acorda asistenţă medicală şi îngrijire bolnavilor de COVID-19 şi vor instrui personalul medical din Chișinău, Bălți și Cahul. Grupul de medici a venit joi, 30 aprilie, însoțit de ministrul român de externe Bogdan Aurescu și de secretarul de stat Raed Arafat. „Echipa de medici din România este una complexă, este formată din 52 de persoane, dintre care 41 sunt medici și asistenți medicali voluntari. Guvernul României va dona Republicii Moldova jumătate de milion de măști, 50.000 de combinezoane și urmează să ofere un sprijin de 3,5 milioane de euro”, a anunțat la Chișinău șeful diplomației române. Moldova a primit ajutoare și din alte țări europene. Chiar în aceasta săptămână din Ungaria, săptămâna trecută din Polonia, ca și din partea Comisiei Europene. Valentina Ursu a stat de vorba cu analistul politic Cristian Preda, fost europarlamentar și fost consilier prezidențial la București, despre evoluțiile actuale în relația București – Chișinău.

Your browser doesn’t support HTML5

Interviu cu Cristian Preda



Europa Liberă: Credeți că începe o nouă etapă în dialogul dintre Chișinău și București odată cu prezența șefului diplomației române la Chișinău?

Cristian Preda: „E bine că dl ministru Aurescu a venit la Chișinău, fiindcă tocmai s-au împlinit zece ani de parteneriat strategic și e, cred, un semn bun acela că Ministerul de Externe de la București se adaptează împrejurărilor în care trăim. Iată că din pricina pandemiei trebuie făcute altfel de gesturi și acest parteneriat strategic, deja vechi de un deceniu, e marcat printr-un ajutor pe care Bucureștiul îl acordă Chișinăului. E vorba de o echipă medicală, s-a pomenit în întâlnirile pe care ministrul Aurescu le-a avut cu omologul său, dl Țulea, de asemenea, cu primul ministru Ion Chicu, despre 52 de persoane venite din România, 41 de medici și asistenți paramedici, aceștia vor fi alături de colegii lor din Republica Moldova, la rândul lor profesioniști în următoarele două săptămâni pentru a trata cazuri.”

Cristian Preda

Europa Liberă: Dar ajutorul vine după ce asistența a fost oferită și din partea Ungariei, și a Poloniei, și a Chinei, și a Rusiei?

Cristian Preda: „Eu cred că trebuie să vedem partea bună, și anume să nu transformăm zilele astea în zile în care e o competiție între vecini, de pildă. Cred că atunci când trecem prin momente grele e bine să vedem solidaritatea. România oferă, pe lângă echipa medicală, și un ajutor substanțial. Guvernul României a aprobat un sprijin financiar consistent, care va permite trimiterea a peste 500 de mii de măști, a 50 de mii de combinezoane în Republica Moldova, e un sprijin medical consistent. Pe lângă acesta, sigur că mesajul de la București e foarte clar, guvernul și președintele doresc să consolideze cooperarea cu Republica Moldova. Pe de altă parte, am remarcat faptul că și ministrul de externe, și primul ministru au folosit expresii foarte clare pentru a descrie relația cu Bucureștiul, au vorbit despre ajutor frățesc, despre un sprijin de mare folos, despre un suport enorm, așa a zis dl Chicu.”

Europa Liberă: Dl Chicu a mai vorbit și despre parteneriatul strategic, care ar trebui să cunoască noi rezultate.

Cristian Preda: „E adevărat, parteneriatul are o istorie și, pe de altă parte, parcursul Republicii Moldova a fost foarte sinuos, că ne amintim că au fost momente în care asistența macrofinanciară a fost suspendată, ea e de curând reactivată și România s-a încadrat în politica europeană. Și chiar ministrul Aurescu a precizat foarte clar că în continuare ajutorul pentru Republica Moldova este condiționat de reforme, e condiționat de un parcurs care să respecte principiile statului de drept, e condiționat de prezența unei justiții independente și eu cred că la Chișinău ar trebui luate foarte în serios aceste semnale. Suntem, deci, solidari la greu prin ajutor medical, prin sprijin material, pe de altă parte, atunci când vine vorba de parcursul european – nu putem trișa.”

### Vezi și... ### Autoritățile moldovene mulțumesc României pentru ajutor


Europa Liberă: Dl Aurescu a repetat de câteva ori că România va continua să susțină parcursul european al Republicii Moldova. Ce ar putea face Bucureștiul în această situație, când lucrurile se pare că mai degrabă sunt focusate pe depășirea situației de pandemie? Ce ar putea face concret Bucureștiul pentru a ajuta Republica Moldova pe acest drum european?

Cristian Preda: „În primul rând, subiectul trebuie introdus pe agendă, el nu e de la sine pe agenda europeană și acest lucru s-a văzut chiar în momentele acestea foarte grele, săptămâni oribile pentru întreaga Europă. Cei din Balcanii de Vest au căpătat un sprijin semnificativ și vorbesc aici de un sprijin politic, nu doar de sprijinul material. A venit un sprijin financiar și în Republica Moldova, există un sprijin financiar mult mai consistent pentru țările din Balcanii de Vest care sunt mult mai aproape din perspectiva parcursului european. Nu-i așa? Există țări care negociază și care au avansat foarte mult – Muntenegru, Serbia –, există țări candidate care vor începe negocierile și altele care așteaptă un semnal. Există diferențe în continuare între Balcanii de Vest și Republica Moldova. De zece ani de la București a pornit acest semnal, dorința noastră, a românilor, de a cupla Republica Moldova la Balcanii de Vest din perspectiva europeană. Din nefericire, insist, parcursul sinuos al politicii moldovenești a complicat misiunea pe care România și-a asumat-o, și anume aceea de a sprijini consistent Republica Moldova. Ministrul Aurescu are dreptate și, așa cum a subliniat și președintele Iohannis, e clar că parcursul european al Moldovei e cea mai interesantă perspectivă pentru cetățenii acestei țări, nu se poate compara cu o altă ofertă, dar pentru asta trebuie ca drumul să fie lin și nu să avem accidentele, crizele oribile prin care au trecut societatea și clasa politică din Republica Moldova.”

Nu se poate tranzacționa soarta Republicii Moldova răpindu-i viitorul european...

Europa Liberă: Am mai reținut o declarație pe care a făcut-o Bogdan Aurescu la Chișinău: „Orice soluție pentru conflictul transnistrean trebuie să respecte integritatea teritorială și neafectarea vectorului european”. De ce ar fi trebuit să amintească acest lucru cu această ocazie?

Cristian Preda: „Pentru că nu se poate tranzacționa soarta Republicii Moldova răpindu-i viitorul european pentru ca la schimb să primească o compensație din partea Rusiei referitoare la Transnistria. Transnistria e o parte a Republicii Moldova și Republica Moldova în întregul ei are parcursul european în față, iar Moldova nu poate intra în Europa fără Transnistria sau sacrificând Transnistria. Eu o spun mai explicit decât o spun diplomații, dar asta trebuie reținut și la Moscova, și în alte locuri unde poate lucrurile sunt văzute altfel.”