Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme au suscitat cel mai mare interes pe rețelele de socializare, aflați dimineață de la Europa Liberă.
La o mare reuniune la Tiraspol, calificată la Chișinău drept „scamatorie”, conducerea regiunii secesioniste transnistrene a adoptat o rezoluție în care critică autoritățile moldovene pentru „presiuni” și cere parlamentului Rusiei „măsuri pentru protejarea” regiunii transnistrene.
Deputata Marina Tauber a fost sancționată de Statele Unite ale Americii pentru „facilitarea încercărilor oligarhului fugar condamnat Ilan Șor de a submina procesele electorale din Moldova în interesele Kremlinului prin cumpărarea ilegală de voturi”.
Locuitori ai regiunii transnistrene a Republicii Moldova care au cetățenie rusă sunt ademeniți pe rețelele de socializare să lupte ca „voluntari străini” din partea Rusiei împotriva Ucrainei. Europa Liberă a stat de vorbă cu câțiva recrutori și cu un bărbat gata să meargă pe front.
Mai mulți actori din Statele Unite, inclusiv unul cunoscut din showul TV The Office, au părut să citească la cameră, pe rețele, un text în rusă în care cer demisia președintei R. Moldova, Maia Sandu.
Șase indivizi, inclusiv un ofițer din FSB, fruntași găgăuzi, proprietari de presă, și o asociație obștească moldoveană au fost adăugați de UE în lista persoanelor sancționate anul trecut pentru eforturi de destabilizare a situației din R. Moldova, pe fondul agresiunii rusești din Ucraina vecină.
Poliția anunță că a reținut trei bărbați din satul Congaz, din Găgăuzia, suspectați că au dat foc la două mașini ale unor refugiați ucraineni, la ușa unui hotel din raionul Vulcănești și la poarta unui centru de plasament pentru refugiați, pe care au scris mai întâi „Afară”.
Ambasadoarea SUA la Moscova a vizitat un altar improvizat pentru Alexei Navalnîi pe 18 februarie.
Autoritățile ruse au răspuns la solicitarea Interpol Moldova de a-l aresta și extrăda pe oligarhul fugar Ilan Șor, aflat la Moscova, invocând articolul 3 din Constituția Interpol, care prevede că organizația nu are dreptul să se implice în activități cu caracter politic, militar, religios și rasial.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, anunță că pensiile vor fi indexate cu 4,2% din 1 aprilie, notează IPN. Anterior, în decembrie anul trecut, autoritățile vorbeau despre o rată a indexării de 6%.
Mai mulți fermieri cu tractoarele și-au continuat pe 13 februarie protestul la Leușeni, în apropiere de principalul punct de trecere a frontierei cu România. Ei au blocat drumul spre vamă și cu o zi mai devreme, într-un nou val de demonstrații, cerând guvernului mai multe compensații.
Printre fragmentele de dronă depistate în comuna Etulia, raionul Vulcănești, era și partea de luptă, care conține circa 50 de kg de substanță explozivă, anunță Poliția de Frontieră.
Poliția de Frontieră informează că duminică, 11 februarie, în zona frontierei moldo-ucrainene, în apropierea localității Etulia, raionul Vulcănești, au fost identificate fragmentele unei drone de tip „Shahed”.
Încarcă mai mult