Eficiența justiției românești este pusă sub lupă de două rapoarte elaborate de Freedom House și Centrul Român de Politici Europene.
Există o presiune publică pentru grăbirea dosarelor în care sunt implicați oficialităților
Este primul semn serios pe care îl dă o instituție că sistemul public autohton este gripat.
Președintele Ucrainei pleacă din România cu două acorduri semnate de cele două părți, unul referitor la transporturile militare și altul despre patrularea comună la frontieră.
Liberalii l-au desemnat nou candidat la Primăria Generală pe Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției între 2008 și 2012.
A fost nevoie de aproape jumătate de an pentru ca statul român să intre în proprietatea casei pe care președintele Klaus Iohannis a pierdut-o.
Complicitățile istoriei s-ar putea să fie din nou nefericite pentru români.
Peste 30 de ONG-uri atrag atenția că prin această candidatură România riscă să intre într-o spirală izolaționistă cu consecințe foarte grave pentru democrație.
Chiar și atunci când au excese megalomane, mulți intelectuali și politicieni preferă mai degrabă să susțină Biserica: sub presiunea tradiției și a majorității sau, poate, de frică…
Nu este încă prea clar care sunt soluțiile pentru un control parlamentar „efectiv și eficient” asupra Serviciilor secrete.
Liberalii români își asumă un risc greu de explicat mizând pe eroul anului 1990 în Piața Universității, simpatizant al ideologiei legionare.
Fostul candidat PNL la primăria Bucureștiului este urmărit penal și a fost pus sub control judiciar de către DNA.
Ar putea fi o bătălie între profesioniștii informațiilor, din care deocamdată au ieșit „șifonați” cei de la Black Cube.
Citiți reacția secretarului de stat Daniel Ioniță la sfîrșitul articolului semnat de Sabina Fati.
Ministerul Apărării recunoaște că efectivul feminin din MApN este de 17%, din care doar circa 5% reprezintă personal militar.
Mecanismul de Cooperare și Verificare: mod de utilizare.
Scandalul se grupează în jurul lui Benjamin Steinmetz, miliardar israelian, jucător important în lumea diamentelor, implicat în mai multe afaceri controversate.
Traian Băsescu este politicianul cu rangul cel mai înalt nevoit să plătească amendă contravențională pentru discriminare.
Primărița din Craiova se consideră nevinovată, iar avocatul ei susține că pentru toate sponsorizările din campania din 2012 în care a fost aleasă există „acoperire scriptică”.
E posibil ca în viitor frica de abuzurile serviciilor să fie mai mică decât frica de terorism.
Încarcă mai mult