Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat prima linie a frontului în apropierea orașului de est Bahmut, în timp ce luptele grele continuau în sudul țării.
Iranul se confruntă cu căldura pe măsură ce temperaturile cresc, resursele de apă se diminuează și zone întregi sunt pierdute din cauza deșertificării. Dacă problema nu este soluționată, avertizează oficialii și experții, țara va trece printr-un dezastru umanitar fără precedent.
Oficialii kârgâze care nu vorbesc kârgâză, limba de stat, vor fi concediați, a anunțat guvernul. Avertismentul vine la câteva zile după ce președintele Sadîr Japarov a semnat o lege care impune ca lucrătorii de la stat să vorbească limba kârgâză.
Comitetul Internațional Olimpic (CIO) i-a acordat, pe 28 iulie, un loc la Jocurile Olimpice de la Paris, scrimerei ucrainene Olha Harlan, după ce aceasta a fost descalificată la Campionatul Mondial de scrimă pentru că a refuzat să strângă mâna adversarei ruse.
Serviciul diplomatic al Ministerului de Externe din Cehia a depus miercuri plângere la un tribunal din Praga împotriva Federației Ruse.
Lacul Orumieh, sau Urmia, din nord-vestul Iranului, a fost cândva una dintre cele mai frumoase minuni naturale ale acestei țări. Acum, micșorat de secetă și de gestionarea defectuoasă a râurilor, lacul este mai bine cunoscut ca un dezastru ecologic.
Barista, primar, muzician, mecanic, electrician și multe alte profesii - corespondentul RFE/RL Serhii Nujnenko i-a întrebat pe membrii militari ucraineni cu ce se ocupau în viața civilă.
Forțele ruse au vizat cu rachetele o clădire a Serviciului de Securitate al Ucrainei într-un atac asupra orașului Dnipro, a declarat președintele Volodimir Zelenski pe 28 iulie, denunțând „terorismul rus” la doar câteva ore după marcarea Zilei Statului, o manifestare marcând suveranitatea țării.
Soldatul ucrainean Serhi Railian, în vârstă de 26 de ani, și-a pierdut ambele picioare și vederea după ce vehiculul în care se afla a trecut peste o mină în vara anului 2022, în apropierea liniei frontului din regiunea Donețk, Ucraina.
Consiliul Mamelor și Soțiilor a anunțat încetarea activității din cauza înscrierii mișcării în registrul „agenților străini”.
Încarcă mai mult