Cu aproape alte 20 de noi curse aeriene Tel Aviv-Chișinău s-a apropiat joi de sfârșit partea aeriană a tranzitului pelerinilor evrei spre un loc sfânt pentru ei, în Ucraina, unde vor sărbători anul nou evreiesc. Urmează, de luni, întoarcerea.
Liderii Serbiei și ai Kosovo încep pe 14 septembrie o nouă rundă de întâlniri mediate de Uniunea Europeană.
Armata ucraineană a vizat din nou Crimeea ocupată de Rusia, distrugând, se pare, un sistem de apărare aeriană rusesc, la o zi după ce a avariat puternic două nave de război rusești din această zonă.
Un tribunal rus l-a condamnat la închisoare pe viață pe Aslan Gaghiev (alias Djako), un cunoscut gangster din Republica rusă Osetia de Nord, situată în Caucazul de Nord, pentru rolul său în mai multe crime.
Provincia afgană Kandahar a exportat anul trecut 10 mii de tone de stafide, mulți dintre producători folosind încă tehnici tradiționale. Este una dintre puținele culturi comerciale rămase în țară, care se confruntă în prezent cu o criză economică și umanitară sub regimul taliban.
ONU investighează crimele comise în timpul lunilor de proteste antisistem din Iran. Dar autoritățile iraniene care au orchestrat reprimarea brutală a demonstranților nu sunt dispuse să împărtășească informații.
În Crimeea ocupată de Rusia au fost raportate explozii, iar traficul pe podul care leagă peninsula ucraineană de Rusia a fost întrerupt în dimineața zilei de 14 septembrie.
Departamentul de Stat al Statelor Unite a apărat progresul făcut în realizarea unui acord legat de prizonieri cu Iranul, în cadrul căruia Statele Unite eliberează 6 miliarde de dolari din fonduri iraniene blocate, în scopuri umanitare, în schimbul eliberării a cinci americani deținuți în Tehran.
Cel puțin 11.000 de evrei hasidici ajunseseră până miercuri dimineață în orașul ucrainean Uman, iar autoritățile ucrainene se așteaptă ca numărul lor să atingă 30.000 vineri seară, când începe sărbătoarea Rosh Hashanah, a informat în ediția electronică ziarul israelian Haaretz.
Rusia a atacat din nou portul ucrainean Ismail de pe malul Dunării, în primele ore ale zilei de miercuri. Pe malul ucrainean, șase persoane au fost rănite. Ulterior, autoritățile române au confirmat că s-au găsit posibile fragmente de dronă mai adânc în interiorul țării decât până acum.
Oficialii iranieni au făcut publice numele a cinci prizonieri pe care Teheranul îi va preda Statelor Unite ca parte a unui posibil schimb de deținuți de 10 persoane, în valoare de șase miliarde de dolari.
Încarcă mai mult