Emilian Galaicu-Păun

Băutorul de whisky Winston Churchill afirma că cea mai rentabilă investiţie o constituie... laptele, iar după o pauză adăuga – matern. El însuşi era o dovadă vie că maică-sa a procedat cît se poate de înţelept, aducîndu-l pe lume. Care lume va şti să beneficieze de capitalul intelectual şi de încredere al marelui om politic britanic, rămînîndu-i îndatorată.

La scară naţională, băutorul de vodcă, vin, bere, tot-ce-arde-gîtul etc. scriitor moldovean nu se prea are cu laptele, nici măcar acru. Îşi vede liniştit de paharul lui – de dorit pe jumătate plin, după ce tocmai a golit cealaltă jumătate. O ştiu din propria mea experienţă: timp de peste un deceniu de cînd coordonez colecţia Rotonda a editurii Cartier, toată lumea m-a întrebat: „Cînd îmi scoţi o carte?”, şi niciodată nimeni: „Cînd îţi scoţi o carte?”; mai mult decît atît – unii s-au şi văzut în colecţia Poesis, rezervată clasicilor, alături de Eminescu, Arghezi, Bacovia, Ion Barbu, Stănescu, Sorescu, pe motiv că – vezi, Doamne! – i-am publicat pe Brumaru, Foarţă, Bandiana, Dinescu, cu toţii deţinători ai Premiului Naţional pentru Poezie.

Supărarea lor nu are margini: „De ce editura Cartier nedreptăţeşte un poet ca (şi insul îşi spune numele)?” Argumentul meu – că există cel puţin 100 (o sută!!!) de poeţi români contemporani în faţa insului, şi anume: Mircea Ivănescu, Ileana Mălăncioiu, Gabriela Melinescu, Angela Marinescu, Ion Mircea, la urma urmei Mircea Cărtărescu etc., etc. – cade în gol, de vreme ce omul încearcă o strategie... troiană: „Ai putea începe cu poetul (şi iarăşi îşi spune numele) seria de autori basarabeni ai colecţiei Poesis, iar următorul vei fi chiar dumneata?” Rămîn interzis: asta da, generozitate, pe spezele altcuiva!

Poate de aceea gestul echipei de la revista Clipa m-a impresionat peste măsură prin... firescul său. În octombrie 2009, revista obţine Premiul Ministerului Tineretului, iar suma ridicată (15.000 lei) este investită în... lapte, mai exact în volumul de debut (o carte cu... dinţii de lapte, cum ar fi!) al Taniei Dumbravă, Fata din prag(a). Cum tocmai eu prezidasem juriul din 2008 ce a desemnat manuscrisul tinerei de doar 19 ani drept cîştigător, i-am urmărit cu strîngere de inimă odiseea editorială. Acum un an, se anunţase un sponsor gata să suporte cheltuielile de editare – de ce nu Uniunea Scriitorilor din R. Moldova?!! –, iar numele său (altminteri, foarte cunoscut!) era trecut cu litere de-o şchioapă pe coperta viitoarei cărţi.

Între timp – adică la un an de la decizia juriului – sponsorul se răzgîndise subit, şi doar „mana cerească”, altminteri bi-ne-me-ri-ta-tă, a Premiului Tineretului a făcut cu putinţă tipărirea cărţii. Mai mult decît atît, în absenţa autoarei – Tania îşi face studiile la Universitatea Karol din Podebrady (Cehia) –, întreaga echipă de la Clipa a pus umărul: Călina Trifan a prefaţat volumul, Adrian Gavriliuc semnează design-ul cărţii, Inga Druţă i-a fost lector. Iar ca lucrurile să reintre într-un circuit normal, am semnalat apariţia cărţii la seara de poezie a lui Arcadie Suceveanu (şi el membru al juriului) din 17 decembrie, cu care încheiam Serile Poetice de la Librăria din Centru pe 2009.

Într-un cuvînt, mă bucur să trecem pragul deceniului la braţ cu Fata din prag(a). Şampanie, vă rog! – pentru toată lumea.

trei-fraţi-încălecaţi-unul-în-cârcă-la-altul iată că vin în cale
(nu că poteca-i îngustă sau circulaţia-i mult prea
intensă — de unde? — dar au
tustrei doar un rând unul singur de straie şi-l poartă
odată: când ăla de sus îşi îndeasă căciula pe frunte al doilea
îşi încinge sumanul şi-al treilea-şi
trage bine iţarii şi hai!... şi eu mers ei au mers
până cel cu sumanul să nu-i amorţească picioarele prins-a
a-i tot da pinteni celui de jos: “di căluţule di!” p`nă cel
căciulat să nu-şi bâţâie braţele-n dodii grabnic le-nfundă
în urechile celui din mijloc... şi-au mers ei au mers
cel bătut opintindu-i pe cei nebătuţi şi simţind sub călcâie
limba aspră a ţarinii ăla călare
atingând cu gingaşele-i tălpi — două limbi nu-altceva! — pietricelele
din rărunchii sărmanului om cu un vag sentiment c-ar păşi
pe-o cărare de ţară căciulatul estimp răsucind
mintea celui de sub ca pe-un cub al lui rubik... şi-au mers ei au mers
şi tot merg până astăzi de nu s-au oprit undeva: unu-i vânăt de
frig altu-i galben ca ceara cel’lalt arde ca para
vântu-i bate şi-i zdrenţuie ca pe-un drapel) mijlociul
are-un gol — cât să-ţi bagi prin el capul — în piept
şi să strigi cât te-or ţine bojocii cu gura şi nările două:

“nu vă fie frică “nu plecăm acasă “ole! ole! oleeeee
comunismul pică!” morţii nu ne lasă!” ceauşescu nu mai e!”

trei-fraţi-înfriguraţi-unul-în-cârcă-la-altul se duc dracului de-a cura-n cap
(nu că poteca-i îngustă sau circulaţia-i peste măsură de
aglomerată — de unde? — dar n-au
nici o zdreanţă pe ei: cel de sus îl încalecă pe mijlociul
mijlociul pe ăla de jos care n-are pe cine să-ncalece şi pe care văzându-l
preşedinţi pudibonzi să le-arunce din urmă: golani!... şi s-au dus ei s-au tot
dus în cârcă pe rând ciomăgiţi de mineri zădărâţi de mulţime:
“cel-bătut-îi-duce-pe-cei-nebătuţi!” p`nă n-au mai avut un’ se duce
până iată se-ntorc chiar de unde-au plecat în decembrie — unu-i
vânat de frig altu-i galben ca ceara cel’lalt arde cu pară
vântu-i bate şi zdrenţuie ca pe-un drapel) mijlociul
are-un gol — cât să-ţi bagi prin el capul — în piept
şi să strigi cât te-or ţine bojocii:

“......................... “nu plecăm acasă “...........................
........................!” morţii nu ne lasă!” .........................!”