Însăşi limba franceză – nu doar cea vorbită la ora actuală, ci începând cu Evul Mediu timpuriu, mai exact cu secolul al XII-lea, când se pune prima piatră, la 1163, a catedralei Notre-Dame de Paris – ar trebui mobilizată pentru a da glas tragediei ce-a avut loc în seara zilei de luni, 15 aprilie, în plin centrul capitalei franceze, sub privirile milioanelor de oameni, unii grăbiţi să ajungă la faţa locului, alţii înmărmuriţi în faţa ecranelor TV. Deloc gratuită, această alăturare – atât limba franceză, cât şi Notre-Dame de Paris fac parte din patrimoniul umanităţii, prima tot mai încercată de asaltul englezei (se vorbeşte chiar despre frangleză!), cea din urmă supusă unor calamităţi istorice şi naturale (dacă nu cumva există şi o mână criminală în spatele dramei – chiar aşa: „Notre Drame de Paris”, a titrat Libération de azi – de pe Île de la Cité, dar despre asta încă-i devreme să ne pronunţăm, ancheta urmând să stabilească toate circumstanţele). Întâmplător sau nu, în aceeaşi seară preşedintele francez Emmanuel Macron urma să ţină un discurs despre starea naţiunii…
Titlul de mai sus reia, parafrazat, celebrul hit Le Temps des Cathédrales cu care începe opera Notre-Dame de Paris (premieră: 16 septembrie 1998, la Palais des congrès din Paris, pe versuri de Luc Plamondon, compozitor Riccardo Cocciante, punere în scenă de Gilles Maheu; jucată în 20 de ţări, în nouă limbi, pe 5 ianuarie 2019, a avut loc cea de-a 5000-a reprezentaţie, ceea ce constituie un record absolut în materie de comedii muzicale); după ce că edificarea catedralei a durat circa două secole, se vorbeşte deja de câteva decenii necesare pentru restaurarea acesteia, şi asta cu condiţia ca structura de rezistentă a monumentului să nu fi fost atacată în profunzime. Şi oricum, nu va mai fi niciodată aceeaşi – fie şi din cauza că nu creşte, peste noapte, o pădure de stejari seculari din care să faci o nouă şarpantă. Iată cum mi-o voi aminti pentru totdeauna, dintr-o imagine din toamna lui 2010, când greutatea monumentală a construcţiei era sublimată de turla en flèche adăugată de Viollet-le-Duc în 1864:
Vandalizarea Arcului de Triumf, spargerile & jafurile de pe Champs Elysées, distrugerea grilajului din Grădinile Tuileries, iar acum şi incendiul de la Notre-Dame de Paris – capitala franceză pare să treacă printr-o perioadă de grea încercări; or, toate aceste cumpene consună cu ceea ce se face pe lume, de-ar fi să ne amintim doar de distrugerea celor două sculpturi gigantice ale lui Buddha de către talibani, de-acum câţiva ani. Între timp, s-a anunţat o colectă în vederea restaurării catedralei, primele sume – de la cele mai modeste la unele depăşind 100 milioane de Euro – au şi fot vărsate, venite atât de la donatorii din Franţa, cât şi de la donatori din întreaga lume. În acest context sunt curios dacă şi patronul din Qatar al clubului de fotbal Paris Saint-Germain, omul de afaceri Nasser ben Ghanim al-Khelaïf, va da dovadă de generozitate – ierte-mi-se lipsa de corectitudine politică a întrebării mele. Echivalentul a câte transferuri de jucători de clasa lui Kylian Mbappé sau Neymar, vârfuri ale PSJ în mare formă, ar acoperi costurile de ridicare a unei noi turle en flèche?
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.