Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu-Păun

Vizitând expoziția de pictură și grafică a lui Vasile Cojocaru
Vizitând expoziția de pictură și grafică a lui Vasile Cojocaru

Joi, 10 martie, la Muzeul Naţional de Artă din Chişinău s-a vernisat expoziţia de pictură şi grafică a lui Vasile Cojocaru (1932 – 2012), la 10 ani de la trecerea sa în nefiinţă & în ajunul (pe 21 septembrie) aniversării de 90 de ani. Lume puţină, dar cu adevărat selectă, feţe cunoscute de artişti plastici & muzeografi, o echipă TV – evenimentul are loc în ciuda atmosferei apăsătoare a ultimelor două săptămâni, în care Ucraină rezistă eroic la bombardamentele Rusiei lui Putin, iar Republica Moldova primeşte zilnic mii de refugiaţi.

Tudor Zbârnea, directorul Muzeului Naţional de Artă, şi Dumitru Bolboceanu, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova
Tudor Zbârnea, directorul Muzeului Naţional de Artă, şi Dumitru Bolboceanu, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova

N-am să mă dau cu părerea despre pânzele lui Vasile Cojocaru (pe care am apucat să-l cunosc de son vivant, în ultimele sale două decenii); au făcut-o la modul profesionist criticii de artă Sofia Bobernagă („Vasile Cojocaru este un maestru amplu şi generos, cu o înclinaţie vădită spre elementul constructiv. Se complace în a inventa forme cu un colorit de tonuri roşietice şi dure, împrospătate pe alocuri cu sclipiri de un cobalt pur. Pictează cu predilecţie peisaje şi flori, dacă vorbim despre pictura în ulei. (…) Deşi dezvoltă un număr restrâns de teme, reînnoieşte la fiecare reluare a subiectului, punerea în scenă şi efectele picturale. Forţa lui interioară creează imagini viguroase capabile să releve forme consistente”), dr. Constantin Spânu („Întreaga creaţie a plasticianului se divizează în două mari segmente temporale, perioade în care artistul realizează opere valoroase mai întâi în tehnicile graficii de şevalet (anii ’60 – mijlocul anilor ’80), ca mai apoi să-şi îndrepte efortul creator spre valorificarea picturii în ulei, gen în care Vasile Cojocaru atinge virtuozitatea în mânuirea mijloacelor tehnice şi profunzimea analitică în procesul de operare cu mijloacele plastice ale picturii”), dr. Eleonora Barbas („Cultivând o pictură de factură postimpresionistă, Vasile Cojocaru fixează pe pânză farmecul şi pitorescul peisajului rural, al naturii statice. El descoperă valenţele lirice ale unor întinderi nesfârşite, cu orizonturi deschise, sau ale unor colţuri intime de pădure, margini de sat, sau măreţia munţilor din Transilvania. Pictorul utilizează atât acorduri din registrele joase ale gamei, cât şi intensa strălucire a tonurilor înalte. Adânca afinitate sufletească a pictorului cu lumea plină de culoare a satului de baştină pare a fi acea sursă abundentă de energie care îi alimentează creaţia”) ş.a. Vă invit însă să intraţi în acest univers al culorilor atât de vii, pentru a vă limpezi privirea, după ce că s-a pus perdeaua de lacrimi pe chipurile noastre:

Ierte-mi-se că parafrazez titlul volumului de interviuri al poetului Andrei Codrescu, a cărui lansare pe zoom a avut loc luni, 28 februarie, când războiul din Ucraina încă nu luase turații de adevărat măcel. Nu-mi stă inima la nimic altceva, decât la ce se întâmplă în țara vecină, ultima pavăză împotriva barbariei, astfel că pe post de blog Vă îndemn să urmăriți această lansare, cine știe poate ultima pe care o moderez în primăvara neagră a lui 2022. Este o mică oază de (ne)liniște, sub cerul liber (chiar dacă închis zborurilor), legând Chișinăul de New York, via București, Cluj, Alba Iulia – iat-o:

* * * * * * * * * *

Pe final, Andrei Codrescu citește un cutremurător poem scris acum (peste) jumătate de secol, dar vai! atât de la zi. Cine i l-ar putea traduce, pre limba lui Pușkin – «великий, могучий» –, asasinului din Kremlin?!

COTIDIANĂ

Sârma ghimpată ne-a devenit atât de familiară încât o mâncăm cu pâine

cu aceeași pâine pe care alături de sare o oferim străinilor

cu aceeași pâine care doarme între mine și femeia mea.

În spatele pâinii acționează clandestin grâul

același grâu care a proclamat victoria și a mâncat florile armatelor de ocupație.

Iar în spatele grâului – surâsul lui Stalin

din care izvorăsc în fiecare an mii de refugiați.

1965-1968

Încarcă mai mult

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG