Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu-Păun

Ierte-mi-se că parafrazez titlul volumului de interviuri al poetului Andrei Codrescu, a cărui lansare pe zoom a avut loc luni, 28 februarie, când războiul din Ucraina încă nu luase turații de adevărat măcel. Nu-mi stă inima la nimic altceva, decât la ce se întâmplă în țara vecină, ultima pavăză împotriva barbariei, astfel că pe post de blog Vă îndemn să urmăriți această lansare, cine știe poate ultima pe care o moderez în primăvara neagră a lui 2022. Este o mică oază de (ne)liniște, sub cerul liber (chiar dacă închis zborurilor), legând Chișinăul de New York, via București, Cluj, Alba Iulia – iat-o:

* * * * * * * * * *

Pe final, Andrei Codrescu citește un cutremurător poem scris acum (peste) jumătate de secol, dar vai! atât de la zi. Cine i l-ar putea traduce, pre limba lui Pușkin – «великий, могучий» –, asasinului din Kremlin?!

COTIDIANĂ

Sârma ghimpată ne-a devenit atât de familiară încât o mâncăm cu pâine

cu aceeași pâine pe care alături de sare o oferim străinilor

cu aceeași pâine care doarme între mine și femeia mea.

În spatele pâinii acționează clandestin grâul

același grâu care a proclamat victoria și a mâncat florile armatelor de ocupație.

Iar în spatele grâului – surâsul lui Stalin

din care izvorăsc în fiecare an mii de refugiați.

1965-1968

Ruslan

Pușcaș (n. 1963, în Chișinău, în familia pictorului Valeriu Pușcaș) este chiar colegul meu de clasă de la Școala nr. 1 „Gr. I. Kotovski” (până într-a opta, după care a urmat Școala de Pictură “Ilia Repin” din capitală), ajuns peste ani la Kiev, unde s-a afirmat ca artist plastic. Tocmai s-a întors în orașul natal, nu însă cu o expoziție personală – cum ar fi meritat cu brio! –, și nici cu câteva pânze în cadrul Saloanelor Moldovei, cum se întâmpla acum câțiva ani, ci în calitate de refugiat! Luați-o drept un gest de mare prețuire, dar și – în primul rând – de solidaritate umană, această postare a unui filmuleț cu artistul ucrainean de origine basarabeană, nu înainte de a vă aminti că Ruslan figurează, păstrându-și numele, printre personajele romanului meu Țesut viu. 10 x 10, într-o secvență care începe chiar așa: “Ruslan îl înghesuia într-un ungher, gata-gata să pună mâna pe el, ceilalți tocmai adulmecaseră mirosul de vânat – nu avea cum să le scape! –, și atunci, brusc...”. Iată-l, în plin proces de creație, făcând-o cu dragoste (nu război):

Încarcă mai mult

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG