Vladimir Tismăneanu

Societatea civilă este unul din cele mai utilizate concepte în interpretarea declinului și prăbușirii finale a fostului Bloc sovietic. La sfârșitul anilor ’90, discursul științei politice occidentale a adoptat conceptul și l-a transformat într-un sinonim al activismului de tip grassroots, acele „rețele ale angajamentului civic” (Robert Putnam), sau al variilor organizații nonguvernamentale. Altfel spus, granițele conceptuale au fost extinse până într-acolo încât conexiunile dintre ceea ce numim acum societate civilă și ceea ce înțelegeau disidenții central-europeni despre concept au devenit din ce în ce mai greu de înțeles. Ar trebui să vorbim mai mult, poate, despre aventurile semantice ale noțiunii de societate civilă în perioada de după prăbușirea leninismului și sfârșitul Războiului Rece.

În anii 80’ și la începutul anilor 90’, conceptul a atins un fel de hegemonie epistemologică în pofida, sau poate din cauza caracterului său vag. A existat o anumită pasiune pentru însăși ideea resurgenței mișcărilor și inițiativelor de la bază, libere de orice constrângeri birocratice sau rigid instituționalizate. Societatea civilă a fost numele impulsului anti-autoritar și anti-conformist înrădăcinat în redescoperirea drepturilor omului și a posibilității unei politici non-machiavelice. Pentru mulți disidenți, a lua parte la activismul societății civile era sinonim cu o renaștere a negativității într-un sistem care părea să asfixieze orice opinie transcendentă.

Atunci când am scris Reinventarea politicului, principalul meu argument fusese că tocmai ideea și idealul societății civile i-au inspirat pe bărbații și femeile participanți la revoluțiile din 1989. Din acest punct de vedere, abordarea mea se apropia de pozițiile unora ca Bronisław Geremek, Miklós Haraszti, Václav Havel, János Kis, Jacek Kuroń, György Konrád și Adam Michnik, spre a-i numi doar pe cei din Europa de Est.

Anumiți critici mi-au reproșat abordarea „teleologică”, argumentând în schimb că activiștii societății civile din Europa de Est post-1989 erau slabi, nu puternici. Alții au insistat că multe din cauzele revoluțiilor au fost în special materiale (economice, sociale), și nu morale sau culturale. Indiferent de ce crede cineva despre slăbiciunile societății civile în Europa postcomunistă, ea rămâne un punct major de pornire în înțelegerea sensurilor anului 1989. A fost activismul civic independent cel care a simbolizat principala provocare la adresa împământenitelor regimuri leniniste neotradiționale.

Până la urmă, termenul de societate civilă nu doar că fusese utilizat diferit de Hegel și Rousseau, dar luase și o conotație cu totul economică în Contribuția la chestiunea evreiască a lui Marx. Societatea civilă a însemnat ceva pentru Antonio Gramsci și alta pentru adepții tradiției iluministe scoțiene (conceptul a ajuns în Europa de Est mai mult prin Gramsci decât prin tradiționala gândire „burgheză”). Redescoperirea conceptului urmează reinventarea realității societății civile sau, în cuvintele filosofului catolic ceh Václav Benda, a „polisului paralel” ca realitate istorică fezabilă.

În forma ei cea mai simplă, societatea civilă reprezintă alipirea unei provocări colective de la bază la sistemul post-totalitar: redeșteptarea graduală a unor forțe adânc înrădăcinate, ținute mult timp în lesă prin presiunea intimidantă a mașinăriei statale autoritar-birocratice. Societatea civilă, ceea ce Václav Havel a numit metaforic forța vitală, este răspunsul la îmbrățișarea mortală a minciunii instituționalizate. Ca atare, societatea civilă a simbolizat un mit politic în sensul folosit de Georges Sorel: poseda o forță galvanizantă, inspira redeșteptarea socială și iriga imaginația socială.

În anii 1980, în Europa Centrală, mitul politic al societății civile a contribuit la constituirea unei sfere publice emergente și la regândirea strategică a principalelor opțiuni de opoziție. Să ne amintim că acest concept și-a câștigat faima doar după sleirea strategiei „reformelor de la vârf” ca urmare a înăbușirii Primăverii de la Praga și a declinului căutării neo-marxiste a „socialismului cu față umană”...

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.

Există unii foști disidenți care, în pofida tribulațiilor istoriei post-comuniste, au reușit să-și mențină nealterate verticalitatea și credibilitatea. Trebuie să-i menționăm nu pentru a minimaliza statura cuiva, ci pentru că e nevoie de repere morale într-o lume marcată de prea mult relativism. Mă gândesc la cei care, într-o celebră scrisoare deschisă către Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Unit Polonez, de peste 90 de pagini, în 1964, au denunțat modelul etatist-birocratic de socialism aplicat în acea țară.

Era o critică de la stânga a ceea ce se numește „socialismul de stat”, deci ideocrația partocratică de tip leninist. Se cerea instaurarea consiliilor muncitorești ca formă de democrație directă, deci ca alternativă la totalitarismul polițienesc. Autorii erau doi tineri doctoranzi la Universitatea din Varșovia. Jacek Kuroń (1934–2004) era un carismatic pedagog, cu o colosală influență printre adolescenții care formaseră tineretul „walterist” (după numele unui faimos fost combatant din Brigăzile Internaționale). Cel de-al doilea, Karol Modzelewski, născut la Moscova în 1937, era un promițător istoric și fiul primului ministru de Externe al Poloniei Populare (adică staliniste).

Putem vorbi, ca în atâtea alte cazuri, de un intens conflict generațional. Trebuie să fii orb din punct de vedere istoric și psihologic pentru a nu pricepe că nu există determinații genetice în planul opțiunilor ideatice și politice. E suficient să-i fi citit pe Turgheniev și pe Dostoievski.

Regimul Gomułka a reacționat prompt și draconic. Cei doi au fost arestați, anchetați, condamnați. Un tânăr stângist din Germania Federală, Daniel Cohn-Bendit, a decis să adopte numele lor de familie drept propriul său nume. Cunoscutul istoric marxist britanic Isaac Deutscher, fost membru din clandestinitate al PC Polonez, exclus în anii ’30 pentru „deviere troțkistă”, i-a adresat o scrisoare personală liderului polonez, apelând la amintiri comune și cerându-i să probeze clemență în raport cu cei doi tineri rebeli. Un leninist sută la sută, Gomułka nu s-a lăsat înduplecat de apelul lui Deutscher. Știa că orice concesie făcută unei erezii duce la șubrezirea monolitului dictatorial.

Au existat voci care au protestat în interiorul partidului, inclusiv filosoful Leszek Kołakowski, care avea să fie el însuși exclus în 1966. Textul este unul esențial, ca expresie a acelei direcții a marxismului critic care a contribuit neîndoios la dinamitarea specioasei legitimități oficiale. Și suficient de important pentru ca regretatul istoric Gale Stokes să fi inclus fragmente din el în remarcabila sa antologie From Stalinism to Pluralism: A Documentary History of Eastern Europe since 1945.

Între discipolii lui Jacek Kuroń să-i amintim pe Irena Lasota, Irena Grudzińska-Gross, Adam Michnik și Aleksander Smolar. Cei doi contestatari ai sistemului au fost eliberați după trei ani. A urmat criza politică din 1967, când în interiorul conducerii de partid s-a format o grupare huliganic antisemită condusă de șeful securității, ministrul de Interne Mieczysław Moczar, așa-numita facțiune a partizanilor. Se contura linia stalinismului național în versiunea sa poloneză. Intelighenția de orientare liberală și mulți studenți au aplaudat victoria Israelului în Războiul de Șase Zile. Exista un club literar numit „Babel” (după numele scriitorului ucis de Stalin, Isaak Babel), se purtau discuții considerate subversive de către gardienii ortodoxiei ideologice.

În martie 1968 a izbucnit revolta studenților de la Universitatea din Varșovia, reprimată cu maximă brutalitate de către trupele de securitate. Cardinalul Stefan Wyszyński, primatul Poloniei și fost capelan în cadrul Armatei Teritoriale (rezistența polonă în timpul ocupației naziste a țării), și-a exprimat solidaritatea cu studenții maltratați în beciurile poliției. Kuroń și Modzelewski au fost din nou arestați, ca instigatori ai protestelor, și au primit pedepse de peste trei ani de închisoare.

În anii ’70, cei doi au devenit inspiratorii proiectului de conlucrare dintre intelectualii critici și muncitorii revoltați. În 1976, prindea ființă Comitetul de Apărare a Muncitorilor (KOR), strămoșul și catalizatorul Solidarność, din care făcea parte, pe lângă Michnik și Kuroń, unul din liderii veniți din altă zonă socială, fără tradiții comuniste în familie, Antoni Macierewicz. În august 1980, Kuroń, Macierewicz, Modzelewski, Michnik și alți activiști anti-totalitari, l-au consiliat pe Lech Wałęsa în negocierile cu guvernul comunist care au culminat în recunoașterea dreptului la existență legală al sindicatului liber și auto-guvernat Solidarność. Au fost cu toții arestați după proclamarea Legii Marțiale, în decembrie 1981. Odată eliberați, au participat la activitățile clandestine ale „Solidarității”. În primăvara anului 1989 au participat la negocierile cunoscute drept Masa Rotundă. Macierewicz a devenit tot mai critic la adresa camarazilor pe care îi vedea prea dispuși să le acorde comuniștilor mai multe concesii decât era cazul. Dezacordurile ideologice de odinioară s-au transformat în ireconciliabile conflicte de viziuni politice.

Karol Modzelewski a devenit senator, Jacek Kuroń a intrat în guvernul „Solidarității” ca ministru al Muncii. Au scris cărți importante despre tranziția post-comunistă și au participat din plin la marile dezbateri publice. Filosofia noului evoluționism, sintetizată de Adam Michnik într-un celebru eseu, a fost de fapt rezultatul gândirii unui grup de intelectuali critici, între care un rol proeminent l-au jucat Kuroń și Modzelewski.

Cei doi au parcurs în câteva decenii calea de la revolta anti-totalitară de inspirație stângistă la un liberalism civic pentru care drepturile individului sunt cheia de boltă a unei comunități democratice. Au rămas fideli proiectului unei cetăți eliberate de frică și suspiciune, al unui spațiu în care oamenii să trăiască într-adevăr liber, fără spaima că pot fi încarcerați numai pentru că nu sunt de acord cu o virgulă din ceea ce susțin cei aflați la putere.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.