Linkuri accesibilitate

Fermierii anunță noi proteste cu tehnică agricolă  


Protestul fermierilor în Piața Marii Adunări Naționale, iunie 2023.
Protestul fermierilor în Piața Marii Adunări Naționale, iunie 2023.

Asociația „Forța Fermierilor” și Federația Națională a Fermierilor au anunțat, după discuția cu premierul Dorin Recean, că vor organiza proteste masive începând cu 21 noiembrie. Pe de altă parte, Guvernul a prezentat măsurile care vor fi aplicate pentru a facilita tranzitul cerealelor ucrainene.  

Reprezentanții celor două asociații au declarat că „ședința scurtă” cu prim-ministrul de marți, 7 noiembrie, nu s-a soldat cu „niciun rezultat concret”.

„Foarte mulți fermieri sunt disperați, întrucât s-a început campania amplă de presiune din partea creditorilor. Sute de agricultori rămân fără tehnică, terenuri agricole și chiar fără locuințele. Doar în raionul Cantemir, în ultimele săptămâni au fost inițiate procesele de insolvabilitate în raport cu peste 10 agricultori”, se arată într-un comunicat al Asociației „Forța Fermierilor”.

Agricultorii au înaintat mai multe revendicări Guvernului, printre care un moratoriu, până la 31 octombrie 2024, la calcularea penalităților, executarea silită a obligațiunilor și demararea procedurilor de insolvență pentru producătorii de cereale și oleaginoase. De asemenea, ei cer să fie interzise, până la 31 martie 2024, importurile de grâu, porumb și floarea-soarelui din Ucraina și să fie permis tranzitul acestora doar pe cale ferată.

Potrivit fermierilor, autoritățile nu reacționează la solicitările fermierilor sau acționează extrem de tardiv.

Premierul Dorin Recean nu a comentat anunțul agricultorilor privind organizarea protestelor. Într-un comunicat emis după întâlnirea cu reprezentanții asociațiilor de fermieri, Guvernul a explicat cum va fluidiza traficul pentru camioanele cu cereale din Ucraina.

„La intrarea în R. Moldova, vor fi create parcări, unde camioanele vor staționa până în momentul în care le va fi oferită ora aproximativă de trecere a frontierei. Procesul va fi unul transparent, cu înregistrare pe platforma online în registrul electronic, iar camioanele din Ucraina vor avea un parcurs separat, fapt care va permite evitarea aglomerării în vămile din țara noastră”, se arată în comunicatul Executivului.

Dorin Recean le-ar fi promis agricultorilor că alocațiile din bugetul de stat pentru fermieri vor fi majorate în 2024. „Vom veni cu un nou concept pentru dezvoltarea domeniului agricol, dar, până atunci, vom căuta soluții pentru accesarea fondurilor europene în sprijinul fermierilor”, a spus prim-ministrul.

Din cauza agresiunii Federației Ruse în Ucraina, accesul la porturile ucrainene este blocat și fluxul de cereale din statul vecin a fost direcționat spre bazinul Mării Negre. Cantitățile mari de grâne și oleaginoase din Ucraina au dus la prăbușirea prețurilor la aceste produse pe piețele interne ale statelor din regiune, inclusiv R. Moldova.

  • 16x9 Image

    Virginia Nica

    Sunt parte a echipei Europei Libere Moldova din august 2022 și realizez materiale scrise, audio și video despre economie și, în mod special, despre agricultură. După ce am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova în 2005, am activat în mai multe redacții de presă tipărită și online.

XS
SM
MD
LG