Linkuri accesibilitate

Air Moldova anunță că va restricționa accesul pasagerilor la cursele spre Lisabona


Imagine generică

Compania Air Moldova a anunțat că a anulat un zbor de la Chișinău către Lisabona și va restricționa accesul pasagerilor la o cursă de săptămâna viitoare, după ce Portugalia a reintrodus restricții de intrare pentru cetățenii moldoveni din cauza pandemiei de coronavirus. A fost anulată cursa din 17 iulie, iar, la cea din 24 iulie, cetățenii moldoveni vor fi admiși doar dacă dețin viză eliberată de autoritățile portugheze, permis de ședere sau contract de muncă și mai prezintă un certificat privind testul COVID-19 negativ efectuat cu cel mult 72 ore înainte de zbor. În ultimele săptămâni, mai multe țări europene, inclusiv Austria, Bulgaria, Grecia, Italia, Ungaria au pus R. Moldova pe o listă a țărilor de risc și au restricționat intrarea cetățenilor moldoveni.

XS
SM
MD
LG