Linkuri accesibilitate

Cristian Bordei (senator USR): Calea de dezvoltare a R. Moldova – integrarea în Europa, unde se va regăsi cu România


Senatorul român Cristian Bordei (USR), la Chișinău
Senatorul român Cristian Bordei (USR), la Chișinău

Un grup de parlamentari, membri ai comisiei pentru politică externă din Senatul României a efectuat o vizită de lucru la Chișinău. Din acest grup face parte și Cristian Bordei, senator USR, care este și membru în comisia pentru energie și infrastructură energetică care a vorbit despre criza energetică și sprijinul pe care România l-ar putea oferi Republicii Moldova.

Cristian Bordei (senator USR): Calea de dezvoltare a R. Moldova – integrarea în Europa
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:25:19 0:00
Link direct

Europa Liberă: Vorbim despre războiul gazelor. Câtă politică și câtă economie e în acest război care se duce de ceva timp, așa-numitul „război al gazelor”?

Cristian Bordei: Războiul gazelor. Da, după cum știți, practic în întreaga Europă există în acest moment o problemă nu numai a gazului, dar, în general, o problemă a prețului la energie. Și, de fapt, nu numai în Europa, pentru că vorbim de o problemă la nivel global. Situația europeană a gazului este influențată de mai mulți factori, să le zicem, obiectivi externi: pe de o parte, a fost vorba de faptul că am avut niște primăveri și veri destul de reci în Europa atât anul acesta, cât și anul trecut și asta a dus la un consum mai mare de gaze decât era în mod normal pentru această perioadă, ceea ce a dus la golirea mai accentuată a rezervelor de gaz, apoi avem situația din Asia, și anume China, Japonia, unde există o creștere foarte mare a cererii pentru gaz, și nu numai gaz, inclusiv pentru cărbune. Și asta implică și o creștere mare a prețurilor și, de exemplu, stocuri de LNG, gazul natural lichefiat care veneau dinspre Statele Unite către Europa în mod normal pentru a o ajuta la crearea balanței de gaz necesar pentru consum, acum o mare parte din aceste stocuri au pornit către China și Japonia pentru a folosi oportunitatea prețurilor mai ridicate de acolo.

Ca să se agraveze și mai tare situația, anul acesta, în această primăvară vântul a bătut mult mai puțin decât de obicei și sunt țări ca Germania, ca Marea Britanie, mai ales, care au puteri instalate pe energia eoliană foarte mari și, nemaifiind vânt, au trebuit să compenseze cu gaz, iar apoi, evident, a fost și jocul Rusiei care, din dorința de a împinge proiectul Nord Stream 2, care, după cum știm, a fost atât de controversat, practic au practicat un fel de șantaj al gazului, au micșorat cantitățile de gaz livrat Europei...”

Europa Liberă: Dar până unde ar putea merge acest joc al Federației Ruse, când e vorba de livrările de gaze către UE?

Cristian Bordei: „Până când își împlinesc obiectivele. Deja am văzut că Ungaria a semnat foarte recent un contract din acelea pe termen lung, pe 15 ani, gazoductul Nord Stream 2 în mod clar va fi pus în funcțiune și va începe să livreze gaz, dar...”

Europa Liberă: Deci, de la 1 ianuarie 2022 credeți Nord Stream va fi pe deplin funcțional?

Cristian Bordei: „Așa se prognozează. În orice caz, în momentul de față a dispărut orice rezistență privind punerea în funcțiune a acestui proiect. După cum știm, Statele Unite erau cele care se opuneau foarte mult, dar, pe de altă parte, Germania are nevoie de acest gaz, pentru că Germania a luat la un moment dat acea decizie de a renunța la energia nucleară, de a instala energie eoliană, solară și atunci a devenit mai dependentă de gazul rusesc decât ar fi putut fi.”

Europa Liberă: Despre securitatea energetică a României ce ne puteți spune? Ar putea Bucureștiul să ofere o mână de ajutor și Republicii Moldova în caz că se pomenește într-o situație mai delicată? Autoritățile promit că vor continua să negocieze cu Gazprom-ul, iar pe de altă parte, caută și ele alternative, ați fost și Dvs. la o întrevedere cu premiera Natalia Gavriliță. E capabilă România să ajute și Republica Moldova în caz că e nevoie?

Cristian Bordei: „Relația României cu Republica Moldova este una privilegiată și, evident, România niciodată nu va lăsa Republica Moldova la greu și chiar dacă și în România în momentul de față există probleme, mai ales cu creșterea foarte mare a prețurilor. Deja au apărut declarații, de exemplu, ministrul energiei, dl Virgil Popescu a ieșit și a făcut o declarație în care a spus că vom asigura gaz pentru Republica Moldova prin interconectorul de la Ungheni și, de asemenea, vom livra cantitățile de păcură necesare pentru centrala de aici, din Chișinău, care folosește păcură. De asemenea, bun, acesta ar fi un proiect pe termen mediu, interconectorul pe energie electrică, pentru că, după cum știm, există un proiect care este favorizat inclusiv de Uniunea Europeană, și anume acea linie de înaltă tensiune de 110 kilovolți Suceava-Bălți. Proiectul, din câte știu, este făcut, dar este blocat undeva prin sertarele guvernului și sper ca noul guvern care va fi instalat să impulsioneze realizarea acestui proiect pentru că, să nu uităm, în viziunea Uniunii Europene, gazul este un combustibil de tranziție. Deci, dincolo de această criză de moment, eu cred că și Republica Moldova trebuie să privească în viitor.”

Europa Liberă: Șefa guvernului a spus că gazoductul Iași-Chișinău este funcțional și că s-ar fi dat drumul deja la gaz prin țevile acestui gazoduct. Mulți cetățeni din Republica Moldova își pun întrebarea: prin acest gazoduct va curge tot gaz rusesc?

Cristian Bordei: „În mod normal, va curge gaz românesc. Am avut audieri la Comisia de energie și s-au pus întrebări legate de cantitățile de gaz care sunt stocate în momentul de față în România, am înțeles că există stocuri undeva peste două miliarde de metri cubi și acestea urmează să crească, deci normal ar fi să fie gaz din România.”

Cristian Bordei (senator USR): „România niciodată nu va lăsa R.Moldova la greu”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:27:11 0:00

Europa Liberă: Pe unii îi îngrijorează că totuși tariful ar putea să fie mai mare decât tariful pe care mai e cu putință să-l negocieze Chișinăul cu Gazprom, cu autoritățile ruse.

Cristian Bordei: „Asta rămâne de văzut. La noi, după cum spuneam, s-a întâmplat un fenomen care, de fapt, se întâmplă în toată Europa cu această creștere a prețurilor atât la energia electrică, cât și la gaz. Acest subiect ne-a preocupat foarte mult în parlament și chiar la începutul săptămânii, după numeroase discuții în senat, mai întâi în comisiile reunite de energie și economie a fost votat un proiect de lege care vine cu un număr de măsuri menite, pe de o parte, să ajute populația să suporte costurile facturii de gaz și curent electric și, pe de altă parte, să forțeze scăderea prețurilor. Deci, o combinație de compensații pentru consumatori cu plafonarea prețurilor, cu supraimpozitarea profiturilor, pentru producătorii de energie la gaz există deja o ordonanță de guvern care face acest lucru și, probabil, o parte din aceste măsuri, cel puțin măsuri de compensare a populației, ar putea fi aplicate și în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Se poate insista acum pe o îmbunătățire a infrastructurii energetice între cele două state – Republica Moldova și România? Aceste proiecte sunt și costisitoare, ar putea să se solicite și sprijin, asistență din partea UE, totuși există o colaborare pe care contează Republica Moldova că ar putea să fie ajutată și de București, și de Bruxelles.

Cristian Bordei: „Da, eu cred că ar fi esențial să se insiste pe aceste proiecte de infrastructură energetică. Vă spuneam de acea linie de 110 kilovolți Suceava-Bălți, ea este extrem de importantă, pentru că în momentul de față există o incompatibilitate tehnică între rețelele din România și Republica Moldova. E vorba de frecvențele diferite la care aceste linii de înaltă tensiune funcționează. Se poate și în momentul de față exporta energie electrică către Republica Moldova, dar printr-un procedeu tehnic mai complicat, care se numește insularizare și care nici nu permite, adică este limitat din punct de vedere cantitativ. Dar în caz de urgență se poate chiar și în momentul de față să se exporte energie electrică către Republica Moldova, dar trebuie insistat pentru a fi început și finalizat acest proiect, iar apoi cred că Republica Moldova trebuie să se uite cu mult mai mare atenție și să ceară sprijinul și al României, și al Uniunii Europene pentru energie regenerabilă și pentru eficiență energetică. Asta este extrem de important, după cum știți, la nivelul Uniunii Europene s-a lansat acel Plan național de relansare și reziliență, care pentru țările Uniunii Europene prevede sume foarte mari pentru eficiența energetică, pentru că e clar că urmează o perioadă cu costuri mari ale energiei, nu ne mai putem permite s-o risipim.”

Europa Liberă: Chiar în plenul Parlamentului European, președinta Comisiei Europene a declarat că până în acest moment compania rusă Gazprom și-a respectat numai contractele de lungă durată, dar nu a reușit să răspundă unei cereri sporite de gaz din partea Uniunii Europene, cum făcea în trecut, și pentru dna Ursula von der Leyen actuala criză a gazelor este un argument în plus pentru a se accelera tranzitul spre sursele alternative de energie, spre energia verde, pentru a reduce dependența Europei de importul de gaze, dar și această energie nu e vorba că mâine-poimâine, peste câteva luni va fi asigurată Europa, Uniunea Europeană cu energie verde. Încălzirea globală a ridicat aceste probleme, dar prea lent se găsește o soluție durabilă.

România face parte dintr-un grup de mai multe state din UE care militează pentru păstrarea energiei nucleare

Cristian Bordei: „Există niște ținte. După cum știți, 2030 este țintă pentru ajungerea la neutralitatea climatică, conform programelor Uniunii Europene. O altă sursă este energia nucleară. Aici, după cum știți, există o controversă la nivelul Uniunii Europene, dar România face parte dintr-un grup de mai multe state din UE care militează pentru păstrarea energiei nucleare și dezvoltarea proiectelor de energie nucleară. România a semnat de curând un acord interguvernamental cu Statele Unite pentru a dezvolta reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă și, foarte important, pentru a avea acces la cea mai nouă tehnologie, așa-numitele Small Modular Reactors, adică este tehnologia de nouă generație în domeniul energiei nucleare, niște reactoare mai mici, mai ieftine, care sunt modulare, de puteri mai mici, dar care pot fi mai ușor construite și puse în funcțiune. Și, în plus, pentru că vorbeam de România, dacă ar începe exploatarea și a resurselor de gaz din Marea Neagră și, de asemenea, există un zăcământ de gaz în județul Buzău, descoperit de compania Romgaz, dar și aici un pic s-a întârziat un pic cu exploatarea, practic în acel moment România ar dispune de gaz care ar depăși cu mult nevoile sale și ale Republicii Moldova adunate. Dar, bineînțeles, este un proiect care nu poate fi făcut acum imediat, de aceea trebuie soluții acum pe termen scurt, soluții de urgență, dar pentru că orice problemă, de fapt, reprezintă și o oportunitate trebuie neapărat să ne uităm și către viitor și ce trebuie făcut pentru a nu mai ajunge în astfel de situații de criză.”

Europa Liberă: Apropo, la București a fost într-o vizită ministrul apărării din Statele Unite ale Americii și a vorbit despre vulnerabilitatea situației în regiune, ținând cont de interesele pe care le are Rusia în jurul Mării Negre. Ce concluzie trebuie să tragă țările din această regiune?

Cristian Bordei: „Evident trebuie să ia măsuri pentru a-și asigura securitatea energetică, pentru că e clar că securitatea energetică este un element care ține de siguranța națională și trebuie tratată ca atare. Și atunci când ajungi să depinzi de o singură sursă, evident că poți oricând să ajungi într-o situație delicată, deci e nevoie de diversificare și a mixului energetic, și a surselor de aprovizionare, iar pentru Republica Moldova e clar că soluția este creșterea interconectării cu România.”

Europa Liberă: Republica Moldova acum se aprovizionează cu electricitate de la centrala de la Cuciurgan, ea e situată pe teritoriul autoproclamatei „RNM”. Această situație cum vi se pare – ar putea să intre în jocul, în interesele Federației Ruse și dosarul transnistrean atunci când e vorba despre felul cum se înțelege negocierea unui contract cu Gazprom pentru ca Republica Moldova să importe resursele energetice din Rusia?

Cristian Bordei: „Da, e probabil ca Rusia să țină cont de aceste elemente. Tocmai de aceea pentru Republica Moldova ar fi extrem de important să iasă din această dependență de acea centrală de la Cuciurgan și, în momentul în care ar avea concurență, ar avea surse alternative de aprovizionare cu energie electrică, atunci și puterea lor ar scădea, puterea lor de constrângere, pentru că, evident, când există o singură sursă, așa după cum spuneam, nu este o situație foarte bună pentru consumatorul acelui serviciu.”

Europa Liberă: Republica Moldova a decis că rămâne pe un parcurs ireversibil de integrare europeană. Cum vedeți Dvs. această perspectivă a Republicii Moldova de apropiere de Uniunea Europeană?

Cristian Bordei: „Eu cred că-i unicul drum pe care poate să meargă Republica Moldova și chiar vreau să-mi exprim bucuria pentru demonstrația de pro-europenism pe care au arătat-o cetățenii Republicii Moldova care au votat atât de masiv Partidul Acțiune și Solidaritate, care este opțiunea pro-europeană și cred că aceasta este calea de dezvoltare a Republicii Moldova – integrarea în Europa, unde, evident, se va regăsi cu România.”

Europa Liberă: Dar cine îi garantează Republicii Moldova această perspectivă?

Cristian Bordei: „Depinde foarte mult de ce va face Republica Moldova. Dacă va face pași hotărâți pe acest drum, nu va putea fi ignorată, cel puțin, asta-i părerea mea.”

Europa Liberă: În opinia Dvs., care sunt acești pași fermi pe care trebuie să-i întreprindă Republica Moldova ca să se apropie de acele standarde și, mai cu seamă, să respecte prevederile Acordului de Asociere pe care îl are cu Uniunea Europeană?

Cristian Bordei: „Păi trebuie să facă pași importanți în direcția reformelor despre care se știe că sunt foarte necesare, inclusiv în domeniul luptei anticorupție, în domeniul dezvoltării economice, dezvoltării piețelor, toate acele borne pe care, de obicei, Uniunea Europeană le fixează. Noi, România, avem experiență în acest domeniu și chiar asta i-am transmis din nou doamnei prim-ministru despre disponibilitatea României de a ajuta cu experiența noastră în ceea ce înseamnă introducerea acquis-ului comunitar și toate reformele și pașii de care este nevoie și, mai ales, noi putem veni cu experiența noastră în a nu repeta greșelile pe care poate că noi le-am mai făcut.”

Europa Liberă: Dar dacă facem o comparație între felul cum s-a făcut reforma justiției în România și cum se face în Republica Moldova, și acolo a trebuit câțiva ani sau ani buni să treacă până când o adevărată reformă în justiție dă roade? Acum ce se întâmplă aici, în Republica Moldova, când e vorba de felul cum e înțeleasă această reformă în justiție, cred că vă este limpede politicul zice că are voință politică suficientă, cei din sistem mai arată și alte aspecte?

Cristian Bordei: „Da, evident că există o rezistență a sistemului. Și în România a fost o rezistență a sistemului, dar, până la urmă, sunt oameni care reușesc să mute, să urnească lucrurile din loc cum, de exemplu, a fost în România Laura Codruța Kövesi, care, în momentul de față, este procurorul general european și cred că, în momentul de față, aveți în zona guvernamentală oameni foarte hotărâți să înainteze pe aceste reforme în domeniul justiției, și nu numai.”

Europa Liberă: Mulți ani și cetățenii cer aici, în Republica Moldova: „DNA, treceți Prutul!”

Cristian Bordei: „Da, și cred că, dacă cetățenii nu și-ar fi dorit aceste reforme, nu ar fi votat în iulie în felul în care au făcut-o și n-ar fi fost aceste rezultate care au ieșit în urma alegerilor.”

Europa Liberă: Se mai consideră că integrarea euroatlantică a adus mai multă prosperitate în România. Așa să fie? La baza prosperității stă inclusiv această integrare euroatlantică?

Cristian Bordei: „Da, în mod cert stă această integrare euroatlantică, pentru că, în primul rând, în momentul în care România a intrat în NATO a fost un semnal și pentru investitori, pentru marii investitori, pentru că aceștia, evident, caută siguranță și stabilitate. Or, apartenența la NATO a reprezentat un semn al acestei siguranțe și stabilități. Noi suntem un beneficiar net al fondurilor de la Uniunea Europeană, bineînțeles că există și la noi acest curent propagandistic care încearcă să inducă în mintea oamenilor că integrarea euroatlantică n-a fost un lucru bun. Știți foarte bine acest curent suveranist, dar la orice analiză cât de cât serioasă acest curent propagandistic nu are cum să demonstreze că spune ceva real. Deci este doar propagandă.”

Europa Liberă: Dar în Republica Moldova curentul unionist consideră că doar Unirea poate să aducă prosperitate în Republica Moldova?

Cristian Bordei: „Cred că s-a spus de multe ori că Unirea trebuie să reprezinte integrarea economică. Mie, de exemplu, mi-ar plăcea să văd mult mai multe investiții din România în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Dar de ce atât de greu trec banii investitorilor din România Prutul?

Cristian Bordei: „Probabil, dintr-o teamă că nu pot controla exact ce se întâmplă aici, deși avem exemple, Banca Transilvania, chiar am văzut venind către studioul Dvs. Victoriabank, care a fost preluată de Banca Transilvania. Deci, eu cred că încet-încet lucrurile se mișcă, guvernul actual cred că are capacitatea să inducă mai multă încredere investitorilor români. De exemplu, chiar și în domeniul energetic că am tot vorbit de energie, ar fi foarte bine dacă am vedea investiții din România, unde sunt companii destul de puternice.”

Europa Liberă: Observațiile arată altceva, că mai mulți antreprenori din Republica Moldova și-ar fi dus businessul în România.

Cristian Bordei: „E vorba de deschiderea către piața europeană și evident că pentru orice antreprenor acest lucru este atractiv, dacă vrei să-ți dezvolți afacerea, dar asta nu înseamnă că Republica Moldova trebuie ignorată. În mod sigur, și Republica Moldova poate fi o destinație foarte bună pentru investițiile din România.”

Europa Liberă: Ce mesaj aveți pentru cetățenii Republicii Moldova, care spun că mai au încă un trai mai puțin decent, că salariile sunt mici, că nu au locuri de muncă, că doar străinătatea ar fi colacul de salvare pentru multe familii și acest exod s-a întețit în ultimii ani? Ce mesaj aveți pentru cetățenii acestui stat?

Cristian Bordei: „Bine, aceste probleme ne lovim de ele și în România, dar, pe de altă parte, sunt mulți care se și întorc în România, numai că despre ei nu prea se vorbește, pentru că e mai interesant să spui despre cei care pleacă, dar mesajul meu ar fi să aibă încredere că România nu va lăsa niciodată Republica Moldova, noi vom rămâne întotdeauna cei mai mari suporteri ai Republicii Moldova și, prin noi, vom încerca să atragem și suportul Uniunii Europene. Și dacă parcursul acestor reforme despre care vorbeam ia viteză și într-adevăr lucrurile se întâmplă, eu cred că și situația din Republica Moldova se poate schimba în bine într-un termen nu foarte lung, se poate schimba în mai bine.”

Europa Liberă: Dar termenul acesta câți ani ar avea?

Cristian Bordei: „E foarte greu să spunem exact un număr de ani, dar depinde foarte mult de parcursul acestor reforme.”

Europa Liberă: Apropo, în ultimul timp piața românească a devenit o piață foarte atractivă pentru mărfurile moldovenești.

Cristian Bordei: „Da, sigur. Și eu sunt, de exemplu, un consumator de vin din Republica Moldova; dulciurile sunt foarte cunoscute și alte produse, dar, într-adevăr, vinul în special are un foarte mare succes în România, și nu numai în România, știm foarte bine.”

Europa Liberă: Dar care alte rezerve nevalorificate în cooperarea moldo-română ar trebui să se regăsească pe agenda autorităților de la Chișinău și București?

Cristian Bordei: „Eu cred că și turismul ar fi o resursă foarte bună care nu este valorificată, în general, produsele agroalimentare din Republica Moldova. E o zonă unde în Republica Moldova s-a păstrat o anumită tradiție, cum e vorba și de industria vinului, care în România practic abia acum, cam de 10 ani, a început să renască.”

Europa Liberă: Se revigorează și acolo...

Cristian Bordei: „E adevărat și cu multe investiții atrase din fondurile europene. Republica Moldova și-a păstrat aceste tradiții și eu cred că ele pot fi valorificate în continuare foarte bine.”

Europa Liberă: Dar, în opinia Dvs., în această zonă vocea cărei țări este cea mai răsunătoare?

Cristian Bordei: „În Republica Moldova?”

Europa Liberă: În zonă, în regiune.

Cristian Bordei: „Bineînțeles, nu putem face abstracție de Rusia. Rusia este un actor global și regional extrem de important, dar, pe de altă parte, eu cred că și Uniunea Europeană, și România, ca membru al Uniunii Europene, rămân în continuare un factor extrem de important aici în zonă și sper ca influența din acea parte să crească tot mai mult.”

XS
SM
MD
LG