Linkuri accesibilitate

Senatul polonez respinge una din controversatele legi privind reforma justiției


Senatul polonez, care este dominat de opoziţie, a respins vineri un proiect de lege aprobat deja de camera inferioară şi care ar permite sancţionarea judecătorilor critici la adresa reformelor din sistemul judiciar iniţiate de guvern.
Camera inferioară, controlată de Partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat la guvernare, decide în ultimă instanţă şi poate anula decizia Senatului şi impune votarea legii.

PiS susţine că legea este necesară pentru a evita haosul din justiţia poloneză după ce unii judecători au început să pună sub semnul întrebării legalitatea numirii altor magistraţi în conformitate cu noile reguli introduse de guvern. Reguli prezentate de PiS drept o măsură necesară pentru a curăța sistemul judecătoresc de ultimele influențe ale regimului comunist.

Legea a fost criticată nu numai de judecători și militanți pentru drepturile omului, dar și de Uniunea Europeană și de Parlamentul European, cel mai recent cu ocazia dezbaterii din această săptămână legată de starea statului de drept în Polonia și Ungaria.

XS
SM
MD
LG