Fata aia zglobie care a ţâşnit cu sânii goi pe Champs Elysées – în ciuda unor măsuri de securitate draconice –, în faţa maşinii preşedintelui SUA Donald Trump, pe 11 noiembrie curent, în timpul ceremoniilor de comemorare a celor 100 de ani de la încheierea Marelui Război, cum îi zic francezii Primul Război Mondial, nu coboară din pânza lui Eugène Delacroix Libertatea conducând poporul, cel mult se revendică dintr-o mişcare feministă. Or, faptul că pe piept avea inscripţionat un mesaj din câteva cuvinte ar putea s-o transforme, în ochii unora, în body artist, ceea ce nu corespunde adevărului. Ţinta ei nu viza esteticul, ci sfidarea eticii – şi încă în faţa unui preşedinte cunoscut pentru opiniile sale misogine, pe care de altfel nici nu le prea ascunde, şi încă într-un moment delicat (e vorba, totuşi, de comemorarea unui război în care, pentru prima oară în istorie, numărul morţilor s-a numărat nu milioanele, vreo 20 de milioane de fapt), după ce actualul ministru de Interne (numit pe criterii politice, fără să fi avut o practică poliţienească în trecut) abia dacă şi-a intrat în pâine. Cum a reuşit să treacă fata aia de cordoanele de securitate, rămâne un mister a cărui dezlegare trebuie să le dea bătaie de cap autorităţilor franceze astăzi – mai ales astăzi! –, 13 noiembrie, când se împlinesc trei ani de la atentatele sângeroase din Paris care-au făcut peste o sută de morţi.
Cele mai simţite cuvinte nu ar fi în stare să reînvie victimele de acum trei ani, nici să le aline durerea pierderii tuturor celor care s-au pomenit fără o fiică, o mamă, o soră, un frate, un tată etc., etc. Dar aceleaşi cuvinte au puterea de a-i readuce, printre vii, pe toţi cei care s-au aflat pe 13 noiembrie 2015 într-un loc nepotrivit, într-un moment nefast. Dat fiind că ecoul acestei tragedii este, în tip, mult mai apropiat decât cel al Marelui Război din 1914 – 1918, sper că nici o militantă feministă nu-şi va face numărul „de ţâţe la vedere” (sigur, inscripţionate cu vreun mesaj politic) pe durata ceremoniilor de comemorare – Franţa nu duce lipsă de sărbători populare, tot atâtea ocazii de a te da în stambă. Minima decenţă ar trebui însă, cel puţin astăzi, să prevaleze.
Nu că aş avea ceva împotriva sânilor goi – de la pictura renascentistă şi până la plajele în care se face topless, priveliştea lor mă încântă. Ca să nu mai vorbim de poezie, unde un Grigore Vieru bunăoară îi rivalizează „liric” pe maeştrii penelului, de-ar fi să pomenesc doar acest catren: „Sânii tăi de lumină/ Cărei dragi amintiri,/ Cărui dor se închină?/ Se mai miră? Îi miri?...” (Dor). Cum însă am pornit de la un gest de revoltă – căci cum altfel trebui să citim ieşirea tinerei de pe Champs Elysées?! –, voi merge pe mâna ei, amintind că titlul iniţial al celebrului volum de debut al lui Geo Bogza, Jurnal de sex, apărut la Paris (sic!) în 1929, era – nici mai mult, nici mai puţin – Ţâţe. Care va să zică, istoria se repetă – acum în chip de farsă…