La aproape două săptămâni de la deschiderea centrului municipal de vaccinare anti Covid-19 din Chișinău au fost imunizate circa 2700 de cadre didactice.
După o perioadă de creștere continuă, numărul deceselor provocate de Covid-19 în R. Moldova a început să scadă, la fel ca și numărul cazurilor noi de infectare.
Controverse pe marginea achiziției vaccinurilor
Eremei Priseajniuc a fost director al agenției moldovene a medicamentului în perioada iunie-noiembrie 2020.
În R. Moldova, autoritățile medicale nu au luat vreo decizie referitoare la utilizarea vaccinului Astra Zeneca, după ce, miercuri, Agenția Europeană a medicamentului a spus că riscul apariției trombozelor, deși e foarte mic, există totuși, ca urmare a imunizării cu acest ser contra coronavirusului.
Explicațiile lui Sorin Ioniță, președintele Expert Forum, organizație care a avansat propunerea.
„Anti-vaxxerii”, adversarii vaccinării, au putut să țopăie de bucurie, după ce Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) a anunțat oficial, miercuri 7 aprilie, că „riscul de formare a unor cheaguri de sânge neobișnuite trebuie precizat ca un efect colateral rar” al vaccinului AstraZeneca.
Vaccinarea înaintează greu din lipsă de vaccinuri, s-ar putea recurge totuși la un lockdown deși economic, guvernul interimar nu-și „poate permite” acest lucru, ne beneficiind de finanțare externă. Un interviu cu premierul interimar Aureliu Ciocoi.
La o lună de la începerea vaccinării împotriva Covid-19, în R. Moldova au fost imunizate, cu o singură doză, peste 50 de mii de persoane, ceea ce constituie 1,5% din populația generală. Mai mult de jumătate din numărul total al lucrătorilor medicali au fost vaccinaţi.
Încarcă mai mult