Linkuri accesibilitate

Vladimir Tismăneanu

Regim dominat de ideologie, URSS s-a bazat pe presupunerea infailibilității partidului comunist, precum și pe statutul de Dumnezeu al liderului. Pentru Stalin, mitul rolului conducător predestinat al partidului a coincis cu creșterea continuă a puterii sale personale. În timp ce asasina vechea gardă bolșevică a partidului, el pretindea că este cel mai loial discipol al lui Lenin.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:53 0:00
Link direct

Al Doilea Război Mondial a adăugat și mai mult la imaginea sa supraomenească. Teribilele lui gafe, lichidarea conducerii superioare a Armatei Roșii și infamul pact cu Germania nazistă au fost ocultate de mulți, inclusiv de politicieni occidentali. Stalin a apărut drept un autentic strateg și om de stat extrem de capabil. Tot el a inițiat Războiul Rece pentru a-și consolida dominația asupra țărilor-satelit din Europa Centrală și de Est. Când comuniștii iugoslavi conduși de Tito l-au sfidat în 1948, Stalin i-a excomunicat ca pe „o bandă de asasini și spioni”..

La funerariile lui Stalin. Lavrenti Beria, Kliment Voroșilov, Nikita Hrușciov, Anastas Mikoian și Mikhail Suslov
La funerariile lui Stalin. Lavrenti Beria, Kliment Voroșilov, Nikita Hrușciov, Anastas Mikoian și Mikhail Suslov

Paranoia sa terminală a dus la închipuirea unor comploturi sioniste menite să-l ucidă pe el și să distrugă socialismul. Până la sfârșitul vieții sale, Stalin a fost înconjurat de lachei slugarnici și sicofanți a căror singură preocupare era propria lor supraviețuire. Unul dintre aceștia a fost Nikita Hrușciov, care în septembrie 1953 a devenit primul secretar al al Comitetului Central al Partidului. Inițial, impulsivul Hrușciov a împărțit puterea cu alți locotenenți ai lui Stalin. Sloganul era reîntoarcerea la principiul leninist al „conducerii colective. Sute de mii de prizonieri ai Gulagului s-au reîntors la casele lor în timpul dezghețului post-1953. Cu binecuvântarea Moscovei, Imre Nagy a inițiat Noul Curs în Ungaria. Propaganda isterică anti-Tito lua și ea sfârșit. Hrușciov era conștient de vulnerabilitatea poziției sale și a încercat să și-o consolideze mergând în direcția denunțării defunctului tiran. In 1955, a fost stabilită o comisie care a lucrat în secret spre a documenta anvergura și efectele regimului de teroare al lui Stalin. Președintele acesteia a fost Piotr Pospelov, fost zelos apologet stalinist. Hrușciov s-a folosit de al XX-lea Congres pentru a-l demitiza pe Stalin. A dezgropat testamentul lui Lenin (care cerea, în 1923, înlocuirea lui Stalin ca secretar general al partidului) și l-a distribuit delegaților la congres. Ani mai târziu, Mihail Gorbaciov, care fusese prezent la eveniment, menționa într-un dialog cu fostul ideolog al Primăverii de la Praga, Zdeněk Mlynář, efectul zguduitor al discursului asupra sa și a generației sale de aparatcici de partid.

Aleksandr Iakovlev, aliatul lui Gorbaciov și arhitectul glasnost, își amintea că evenimentul fusese începutul deșteptării sale politice. Discursul Secret a însemnat, printre alte lucruri, efortul de a înlocui stalinismul cu o versiune de bolșevism mult mai puțin intolerantă, mult mai flexibilă. Textul epocal prezentat de Hrușciov a conținut semințele reformelor lui Gorbaciov. Evident, în lumina revoluțiilor din 1989 și a prăbușirii URSS, discursul a oferit mult prea puțin în termenii unui atac general la adresa bolșevismului. Însă pentru 1956, la doar trei ani de la moartea lui Stalin, documentul a fost cutremurător.

De ce s-a angajat Hrușciov în această acțiune? În primul rând, teroarea politică se dovedise deja contraproductivă. Aparatul de partid și intelighenția erau sătule să mai trăiască într-o permanentă teroare. Prin spulberarea mitului lui Stalin și reînvierea leninismului, Hrușciov propunea un nou principiu legitimator. „Reîntoarcerea la Lenin a devenit cuvântul de ordine. O imagine idealizată a lui Lenin a fost construită pentru a atinge acest scop ideologic. În al doilea rând, la acel moment, Hrușciov lupta pentru putere cu staliniștii din Prezidiul partidului. Oameni ca Molotov, Malenkov și Kaganovici au detestat eforturile lui Hrușciov de a reforma sistemul și au dorit să se debaraseze de el. În al treilea rând, a existat un element psihologic personal: cu cât afla mai multe Hrușciov despre Marea Teroare în timpul pregătirii Discursului Secret, cu atât mai indignat devenea cu privire la crimele lui Stalin. Nu că ar fi fost străin de multe dintre ele. În fapt, a participat la teroare, mai ales în Ucraina, dar a intrat în cercul intim al lui Stalin relativ târziu și nu era la fel de influent precum ceilalți baroni.

Pe de altă parte, Hrușciov s-a ferit de la a critica instituțiile bolșevice. Demonologia propusă de Discursul Secret prezenta un Stalin timpuriu care se opusese în mod corect lui Troțki, Zinoviev și Buharin, și care luptase pentru consolidarea socialismului. Mai târziu, mai ales sub influența lui Nikolai Ejov și Lavrenti Beria, el s-a angajat în acțiunile îngrozitoare expuse de Raport. Evident, era vorba de o mistificare. Problema nu era pur și simplu personalitatea malignă a lui Stalin sau influența malefică a lui Beria. Chestiunea care se punea era aceea a identificării cauzelor sistemice ale catastrofei morale, politice și sociale a stalinismului. În acest sens, Discursul Secret al lui Hrușciov a ratat șansa de a sublinia aceste cauze adânci și a rămas la un nivel explicativ simplist și superficial.

Până la sfârșitul vieții sale, chiar și după ce a fost îndepărtat în octombrie 1964 de conspirația neo-stalinistă, Hrușciov a rămas un bolșevic devotat și nu a admis niciodată că ambiția leninistă de a construi o societate perfectă, indiferent de costurile umane, fusese cauza întregului dezastru. Cu toate acestea, deși frustrant de incomplet, Discursul Secret a inaugurat epoca reformării comuniste, contra-reformei și disoluției finale. Era a ceea ce Czesław Miłosz a numit Noua Credință se sfârșise. Așa cum a scris dramaturgul Gyula Háy (unul din liderii intelectuali ai Revoluției maghiare) în autobiografia sa Born in 1900: „Izbucnirile emoționale ale lui Hrușciov la adresa lui Stalin au lăsat în urma lor ceva ce nu putea fi negat - o pasiune mistuitoare care acumulase intensitate timp de decenii, pasiunea pentru umanitate”.

Acum 60 de ani, liderul sovietic Nikita Hrușciov se lansa într-un atac distrugător la adresa mitului lui Stalin. Pe 25 februarie 1956, o audiență formată din 1436 de delegați la cel mai înalt conclav al partidului, Al XX-lea Congres, își asculta în stare de șoc liderul rostind Discursul Secret, unul din cele mai important documente politice ale secolului trecut. A fost secret pentru că niciun oaspete străin sau jurnalist nu fusese lăsat să asiste, iar textul nu a fost publicat în URSS până la Gorbaciov. Timp de decenii, mașina de propagandă sovietică a refuzat să-i confirme existența. Și totuși, a fost real și a avut efecte enorme. S-a scurs în Occident prin Polonia și a fost publicat în New York Times câteva luni mai târziu, atunci când autenticitatea i-a fost complet confirmată. Posturile de radio occidentale l-au difuzat Europei de Est și Uniunii Sovietice. După Discursul Secret, nici URSS, nici Blocul sovietic și mișcarea comunistă mondială nu au mai fost la fel. De atunci încolo, Mao și alți staliniști impenitenți l-au privit pe Hrușciov ca pe groparul comunismului, ca pe un revizionist iresponsabil și un renegat.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:24 0:00
Link direct

Discursul lui Hrușciov denunța „cultul personalității” lui Stalin, un eufemism ticluit pentru a sugera responsabilitatea personală a despotului pentru crimele în masă ale deceniilor anterioare. Audiența împietrise. Pentru mulți, era o experiență eliberatoare. Alții s-au simțit trădați, traumatizați, ofensați. Liderul partidului polonez și stalinistul dogmatic Bolesław Bierut, care suferea de pneumonie, a citit discursul într-un spital din Moscova, a suferit un atac de cord și a murit pe 12 martie. Discursul de patru ore demonstra „gravul abuz de putere al lui Stalin, persecutarea criminală a elitei partidului, rolul său cheie în Marea Teroare, tratamentul feroce aplicat personalităților majore din partid, precum și eșecul său în a se comporta ca un mare comandant militar. Hrușciov l-a înfățișat pe Stalin ca pe inițiatorul și coordonatorul execuțiilor în masă. Fostul lider adorat era găsit vinovat de distrugerea a mii și mii de vieți umane, deportarea brutală a întregi grupuri etnice, de planurile agricole absurde și de lingușirea lui dezgustătoare mascată drept „istorie a partidului. Accentul era pus pe victimele comuniste ale terorii lui Stalin și acest lucru fusese marea limitare a abordării lui Hrușciov. Nikita se angaja să restaureze „normele leniniste ale democrației socialiste sovietice și să lupte împotriva arbitrarului indivizilor care abuzează de putere. Pentru cititorii zilelor noastre, accentul pe „sănătoasele principii leniniste sună naiv. Dar în 1956, acest atac la adresa stafiei lui Stalin a fost cu adevărat temerar. Staliniștii nu i-au iertat niciodată lui Hrușciov această poziție iconoclastă.

Undele de șoc ale Congresului XX au fost resimțite de-a lungul întregului Bloc sovietic, conducând la ruptura sino-sovietică, revolta poloneză din primăvara lui 1956, ascensiunea lui Gomulka și revoluția maghiară din toamna aceluiași an. Discursul Secret a catalizat revolta rațiunii printre numeroși intelectuali critici cunoscuți ca revizioniști marxiști. Solidaritatea necondiționată cu Uniunea Sovietică, „standardul lui Stalin privind internaționalismul proletar, a încetat să mai fie obligatorie. Denunțând cultul personalității lui Stalin, Hrușciov a distrus o întreagă piramidă de minciuni și iluzii. Geniul de mai an apărea acum drept un monstru psihopat. Liderii comuniști din „democrațiile populare erau indignați. Pentru micii Stalini din Polonia, România, Germania de Est sau Cehoslovacia, atacul lui Hrușciov la Stalin însemna trădarea celor mai înalte principii. S-au simțit amenințați și aveau dreptate. Pentru ani de zile, până în anii 1980, furioșii comuniști francezi s-au referit disprețuitor la Discursul Secret ca la „Raportul atribuit lui Hrușciov”. Cu toate limitele sale, discursul oferise însă o lectură tragică a istoriei sovietice în care Stalin apărea ca un maniac al puterii, crud și narcisist până la extreme.

Încarcă mai mult

Vladimir Tismaneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post-comuniste . Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai.

Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și a perioadei postcomuniste.

A condus Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din Romania – al cărei raport final a fost prezentat președintelui Traian Băsescu în Parlament, pe 18 decembrie, 2006. Un an mai târziu a co-editat cu istoricii Dorin Dobrincu și Cristian Vasile publicarea raportului la editura Humanitas Intre februarie 2010 si mai 2012, Președinte al Consiliului Științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG