Nimic din programele variilor mişcări înfiinţate de-a lungul anilor de Marian Teofan Dragoş Munteanu nu aminteşte de spiritul societăţii civile, de ceea ce numesc reinventarea politicului. Nu drepturile individului, ale persoanei umane, îl interesează, ci acelea ale colectivității înrădăcinată in Blut und Boden. O comunitate telurică, dominata de cultul strămoşilor si de nostalgii autarhice. Ethnos versus ethos. Nu sociogeneza, ci ceea ce Florin Toma a numit lacrimogeneza poporului român...
Este acolo mai mult decât o adiere anti-raţionalistă, mai mult decât resentiment anti-liberal, mai mult decât un vetust tradiționalism. Cine a citit „Roza vânturilor” a lui Nae Ionescu, „Schimbarea la faţă a României” de tânărul Emil Cioran ori „Ortodoxie si etnocraţie” de Nichifor Crainic va recunoaşte de îndată motivele obsesionale ale interbelicului fundamentalist. Altfel spus, ale fascismului românesc: primordialist, exclusivist, xenofob, intolerant, oracular, exaltat. Am identificat acest sindrom in cartea mea „Fantasmele salvării”, apărută la Princeton University Press în 1998, tradusă la Polirom de Magda Teodorescu.
Politologul Michael Shafir a numit acest gen de erupții populiste, care pot atinge dimensiuni paroxistice de masă, „movements of radical return” (mişcări de revenire, de reîntoarcere radicală). Cea ce ar merita accentuat ţine de modul cum s-a plăsmuit biografia candidatului PNL la postul de Lord Mayor of Bucharest. O vulpe bătrână şi super-versată precum Virgil Măgureanu, produs el însuşi de laboratoarele Securităţii, nu intra in parteneriat politic (complot, de-obicei) şi de business (kleptocraţie) decât cu cineva care prezintă garanţii de beton. Intre existențialismul misticoid pour les pauvres (vorba lui Pierre Hassner) şi naționalismul securist s-a produs astfel o logodnă ce poate avea consecinţe funeste pentru România.
De ce scriu aceste rânduri? Mă deranjează balul mascat, uzurparea prestigiului societăţii civile, impostura. Mă deranjează că modelul etnocratic, practicat acum in Ungaria si Polonia, riscă să fie transformat de nişte aventurieri şi/sau diletanți politici, într-un risc real in România. Nu mă stânjenește Marian Munteanu, e dreptul său să scrie şi să facă tot ce doreşte. Mă ocup însă de un partid politic (PNL) din care provine preşedintele ţării...