La modul ideal, ar trebui să evităm cu toții confuziile conceptuale: autoritarismul nu este totalitarism. Totalitarismul este mult mai grav, este autoritarism exacerbat prin certitudini ideologice. Autoritarismul vine de la un dictator care este egoist, lacom și nemilos, care vrea să stea la putere pentru că îi place foarte mult. El știe că oamenii suferă sub guvernarea lui, dar pur și simplu nu îi pasă. Opresiunea își găsește debușeul în spațiul public - nu poți scrie, nu poți vorbi sau acționa împotriva lui, altfel poliția te întâmpină cu multă forță. Dar măcar spațiul privat este ferit. În casa ta, cu familie și prieteni, te poți plânge. Te poți inclusiv gândi la injustiția guvernării dictatorului și visa la o schimbare de regim; dictatorului nu îi pasă că îl urăști. De fapt, chiar se bucură atunci când rapoartele poliției lui secrete exprimă insatisfacția manifestată în spațiul privat: înseamnă că oamenii dau afară, se descarcă. Cârcotașii din jurul mesei rareori se răscoală.
De partea cealaltă, totalitarismul invadează spațiul privat. El este sistemul de guvernare în care conducătorii promovează o ideologie ce are obiectivele totalizatoare, omogenizatoare și purificatoare ale fascismului sau comunismului. Liderii cred că ceea ce fac este just, drept - deși nu pentru toată lumea, pentru că unii oameni sunt opresori „diabolici” (burghezia, culacii, evreii), drept care trebuie să dispară. Dictatorii totalitari sunt, în fapt, lipsiți de sine. Spațiul privat este cucerit în plus față de cel public pentru că acești tirani vor ca tu să crezi în ideologia lor, să crezi că dictatura lor este bună de vreme ce este și singura cale de a-i înfrânge pe dușmanii salvării și de a-i aduce laolaltă pe cei rămași, oamenii de ispravă, într-o uniune a fericirii. Propaganda și îndoctrinarea au dominat în totalitarism mai mult ca teroarea. Dacă gândeai sau șopteai diferit, puteai fi luat la țintă. Totalitarismul este mereu mai sadic. Crede cu neclintită tărie în ceea ce face, așa că este fanatic. Și sunt cu mult mai mulți cei arestați și omorâți, și cu mult mai multă sălbăticie, decât sub autoritarism.
În autoritarism, sigur, pot ajunge mulți oameni la închisoare. Atrocitățile chiar au loc, dar ele nu sunt justificate printr-o grandioasă, presupus infailibilă viziune despre lume. În totalitarism, există milioane de oameni în lagăre de concentrare. În autoritarism, liderul știe că nu are dreptate, dar nu ține morțiș să aibă. În totalitarism, Liderul crede că are dreptate, prin urmare va face tot ce-i stă în putință pentru a-i distruge pe cei care i se împotrivesc. Nicio dictatură autoritară tradițională nu a beneficiat sistematic de lagăre de concentrare, în vreme ce fiecare stat utopic revoluționar, da.
Un regim este particularist, celălalt este universalist. Unul este naționalist, iar celălalt este internaționalist. În autoritarism, toată lumea este opresată de dragul conducătorului. În totalitarism, conducătorii vor să distrugă dușmanii sociali (sau biologici) în același timp cu promovarea grupului de ispravă, meritoriu, prin urmare predestinat.