Linkuri accesibilitate

Regizorul rus Eldar Riazanov a încetat din viață la 88 de ani


Eldar Riazanov, regizorul mai multor comedii cu mare succes la publicul sovietic și rus, a murit luni într-un spital din Moscova, la vârsta de 88 de ani. Moartea lui a fost deplânsă de președintele rus Vladimir Putin, care a spus într-o postare pe net că a fost „un adevărat maestru și creator”, ale cărui filme sunt „parte a istoriei” Rusiei. Filmele lui Riazanov au ridiculizat birocrația și stilul de viață sovietic, dar într-un stil suficient de umoristic ca să scape cenzurii. Numai una din peliculele sale a fost interzisă, anume comedia din 1961 „Omul de nicăieri”, despre un sălbatic nobil dintr-un trib imaginar care vizita Uniunea Sovietică și se minuna de oamenii și obiceiurile ei. Filmul său cel mai cunoscut este „Ironia sorții” din 1975.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG