Linkuri accesibilitate

Tiraspolul anunță că a ajuns la un „acord” în privința gazelor


Vedere asupra orașului Tiraspol.
Vedere asupra orașului Tiraspol.

Pretinsul ministru al dezvoltării economice de la Tiraspol, Serghei Obolonik, a anunțat, joi, la o reuniune a sovietului suprem transnistrean („organul legislativ”), că regiunea „a ajuns la un acord privind aprovizionarea cu gaze la nivelul deja stabilit”.

Malul stâng al Nistrului primește de la Gazprom zilnic 5,7 milioane de metri cubi de gaze naturale. Datoriile acumulate de regiune se cifrează, potrivit experților, la peste 10 miliarde de dolari.

Obolonik nu a oferit mai multe detalii despre „acord”. El a spus, în contextul asigurării cu gaze a regiunii, potrivit agențiilor locale, că există „riscuri suplimentare” legate de „transmiterea sistemului de transport al gazelor din Moldova către o companie românească” [Vestmoldtransgaz, subsidiară a Transgaz din România]. Nu s-a reușit creșterea volumelor de gaze livrate, în condițiile „restricțiilor impuse de Ucraina”, mai notează sursa citată.

„Republica”, spune Obolonik, va fi asigurată cu căldură și gaz în această iarnă, „cu excepția cazurilor de forță majoră.”

Nu este limpede dacă e vorba de discuții directe dintre Tiraspol și Gazprom sau dacă la aceste negocieri au participat reprezentanții Moldovagaz și ai autorităților de la Chișinău.

Serviciul de presă al Moldovagaz a spus Europei Libere că va reveni cu precizări la acest subiect, la fel ca și cel al Ministerului Energiei.

Șeful Energocom: Tiraspolul așteaptă garanții

Directorul interimar al furnizorului central, Energocom, Victor Bînzari, a declarat, recent, la Europa Liberă, că malul drept își dorește un contract de achiziție a energiei electrice de la Centrala termoelectrică moldovenească din regiunea transnistreană (MGRES) până în decembrie 2024.

Centrala, controlată de o companie de stat rusă, produce energie electrică din gazele furnizate de Gazprom. Bînzari a spus în podcastul „În esență...” că un contrat durabil nu poate fi încheiat încă deoarece Tiraspolul e în așteptarea unor „garanții” pe tema gazelor.

SA Energocom și MGRES au încheiat în septembrie un contract de achiziție a curentului pentru luna octombrie (66 USD/MWh), fiind contractate 305.000 MWh, adică 85% din totalul lunar necesar malului drept.

La sfârșitul lunii martie, Energocom și MGRES încheiaseră un contract pe o perioadă de jumătate de an, la un preț de achiziție, la fel, de 66 USD/MWh.

R. Moldova a prelungit acordul cu Gazprom în toamna anului 2021. Ulterior, gigantul rus a redus constant cantitățile de gaze către R. Moldova, ajungând la cantitatea de 5,7 de milioane de metri cubi, care a fost cedată de Chișinău malului stâng.

Malul drept al Nistrului cumpără gaze naturale prin bursele internaționale. Ucraina a declarat că, începând cu 2025, nu va mai permite tranzitul de gaze ruse, iar acest fapt ar duce la blocajul energetic al regiunii separatiste din estul R. Moldova.

  • 16x9 Image

    Eugen Urușciuc

    Lucrez în presă din 1992, după ce am absolvit Facultatea de Jurnalism de la Universitatea de Stat din Moldova. Pe parcurs, am făcut parte din echipele mai multor redacții locale și regionale. Iar în august 2022 m-am alăturat Europei Libere Moldova, unde sunt gazda Podcastului „În esență...” și scriu pe teme din domeniul justiției, economie, politică și drepturile omului.

XS
SM
MD
LG