Dumitru Diacov: guvernul Ion Chicu nu va fi demis până la alegerile prezidențiale (VIDEO)

Your browser doesn’t support HTML5

Președinte de onoare al Partidului Democrat despre ultimele evenimente pe scena politică din R.Moldova, în dialog cu Valentina Ursu.

Chiar dacă PD și PSRM nu au ajuns la un numitor comun privind Legea ONG-urilor, aceasta va fi votată în lectură finală, spune președintele de onoare al democraților, Dumitru Diacov. Totodată, în opinia sa, executivul condus de Ion Chicu nu va fi demis până la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, iar după acest scrutin ar putea avea loc și alegerile parlamentare anticipate.

Your browser doesn’t support HTML5

Interviu cu Dumitru Diacov

Europa Liberă: Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, PD-ul nu ar accede în parlament, pentru că acumulează puțin peste 2%. Ce părere aveți despre aceste date?

Dumitru Diacov: „Sunt o serie de organizații care se ocupă cu propaganda respectivă. Nu m-a mirat deloc, sigur că ăștia care au organizat acest așa-numit sondaj, ei cred că ar fi în stare să șteargă cu totul, cu buretele, dacă ar fi posibil.”

Europa Liberă: Ei fac trimitere la respondenți, la electorat.

Dumitru Diacov: „E foaie verde, sigur. Noi știm, avem câteva așa-numite case de sondaje care nu ies din birou și fac sondajele.”

Europa Liberă: Dvs. faceți asemenea cercetări și pe interior, cunoașteți totuși care e realitatea? Dacă s-ar ajunge să fie un scrutin parlamentar anticipat, câți ar vota pentru PDM?

Dumitru Diacov: „Nu, nu. Există segmente de alegători. Segmentul de dreapta votează dreapta, segmentul de stânga votează stânga și noi avem segmentul nostru de alegători – centru-stânga. Nu poate intra „Pro-Moldova”, fiindcă aceștia au făcut, eu mă uit după agențiile care publică aceste sondaje. Ei își fac loc pe centru, nu cred că ei sunt capabili, nu au perspective politice în aceste organizații care acum se pun la cale.”

Europa Liberă: Dar vă întrebam, estimările Dvs. ce arată? Dacă s-ar ajunge la un scrutin parlamentar anticipat, cât ați acumula?

Dumitru Diacov: „Eu cred că noi am trece pragul și am merge convinși mai departe.”

Europa Liberă: Sincer, în actuala configurație, parlamentul mai reprezintă votul exprimat de cetățenii Republicii Moldova în februarie 2019?

Dumitru Diacov: „Acest parlament a fost votat de populație.”

Europa Liberă: El a fost votat într-o altă conjunctură, într-un alt sistem electoral.

Dumitru Diacov: „Sigur că aceste re-figurări, aceste treceri dintr-o tabără în alta deformează, într-un fel, voința politică a unui parlament care a fost votat de populație, sunt întrebări...”

Europa Liberă: Unde sunt deputații Dvs. aleși în circumscripții?

Dumitru Diacov: „Păi, unii sunt la noi și alții în „Pro-Moldova”.”

Europa Liberă: Și atunci, pe cine reprezintă ei?

Dumitru Diacov: „Ei se reprezintă pe sine. Oamenii totuși au votat ideea Partidului Democrat, un partid moderat, un partid de centru, un partid care asigură dialogul în Republica Moldova, în Parlamentul Republicii Moldova. Și Partidul Democrat a rămas același partid.”

Europa Liberă: Lumea zice altceva, că PD-ul a fost votat, pentru că Vladimir Plahotniuc a făcut presiuni, a șantajat multe autorități locale.

Dumitru Diacov: „Ei, lumea... Și presiunile, și șantajul într-o măsură oarecare poate au influențat câteva procente, dar în rest oamenii au votat conștient, nu cred că oamenii s-au dus și... Nimeni n-a spus că alegerile n-au fost libere, n-au fost corecte, n-au fost democratice ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Câte s-au întâmplat în acest an și câteva luni de când au avut loc acele alegeri? Vladimir Plahotniuc a plecat, a fost creată o coaliție PSRM-ACUM, a picat Guvernul Sandu, s-a creat o altă majoritate parlamentară PDM-PSRM, multe lucruri au schimbat situațiile.

Dumitru Diacov: „Eu privesc chestia asta puțin așa, mai sofisticat. Eu cred că nu este vorba numai de partidele sau persoanele concrete, este vorba de o acumulare a experienței pentru Republica Moldova, în general.”

Europa Liberă: 30 de ani tot se acumulează experiență, dl Diacov.

Dumitru Diacov: „Păi alte țări... Cum se spune că au umblat prin pustie 40 de ani și au căutat adevărul. E păcat că noi nu ne învățăm pe propria experiență. Eu am spus-o și aici în studio: Partidul Democrat este singurul partid care are această experiență – negativă, pozitivă, experiență pe care noi am trecut-o cu puterile noastre toți acești ani de zile. Și noi putem să facem o analiză și putem să facem concluzii. Scena noastră politică de astăzi este dominată de partide fără experiență, partide care nu s-au împiedicat, care n-au suferit, care vin cu lozinci și ele trăiesc cu aceste lozinci. Populația stimulează apariția unor partide sau a unor curente politice ș.a.m.d., partidele nu apar din senin. Puteți compara experiența alegătorului din Republica Moldova cu experiența alegătorului din Germania, din Franța, din Italia ș.a.m.d. Asta este problema mare a noastră.”

Europa Liberă: Ținând cont de incertitudinea politică, PDM își dorește alegeri parlamentare anticipate?

Dumitru Diacov: „În anumite condiții, da.”

Europa Liberă: În ce condiții?

Dumitru Diacov: „În primul rând, după alegerile prezidențiale, eu cred că, inevitabil, în anumite condiții, poate să apară dorința de a stimula alegerile anticipate. Pentru a se întruni condițiile alegerilor anticipate, trebuie niște lucruri să se producă în conformitate cu Constituția. Dacă parlamentul timp de trei luni de zile nu adoptă legi și dacă pică guvernul și timp de 45 de zile nu se numește un alt guvern, atunci președintele poate decreta alegeri anticipate. Noi am avut situația aceasta în 2001, acum noi nu avem această precondiție, să-i spunem așa, fiindcă în Constituție e scris foarte clar că parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele șase luni de mandat al președintelui Republicii Moldova. Colegii s-au adresat la Curtea Constituțională. Bun, eu nu știu ce o să spună Curtea Constituțională, având o formulă foarte clară în Constituție. Câteodată, Curtea noastră demonstrează creativitate în așa fel că nici nu mai înțelegi sensul Constituției. O să vedem...”

Europa Liberă: Majoritatea parlamentară e una beton, așa cum s-a vorbit mulți ani la rând?

Dumitru Diacov: „S-a cam terminat cu betonul, vedeți că se fărâmă betonul... Dar eu cred că logica evenimentelor, situația Republicii Moldova nouă nu ne permite ca oamenii serioși să vorbească atât de neserios despre darea jos a unui guvern, instalarea altui guvern...”

Europa Liberă: Deci, Dumitru Diacov poate să ne spună că majoritatea parlamentară va continua să sprijine guvernul și să continue mandatul acestei legislaturi?

Dumitru Diacov: „Eu nu pot în condițiile de astăzi să-mi exprim certitudinea, eu sper că acest guvern va lucra mai departe, noi vom trece alegerile prezidențiale, alegerile prezidențiale trebuie să se producă în condiții de alegeri democratice, libere, ca noi toți - și opoziția, și guvernarea, și instituțiile statului să asigure aceste alegeri libere și în urma acestor alegeri poate să apară situația. De fapt, două situații: când acest parlament se consolidează și lucrează până la sfârșitul mandatului și când președintele nou-ales va întreprinde toate măsurile ca să stimuleze alegerile anticipate. Asta poate să se producă în cazul demisiei guvernului, la momentul respectiv.”

Europa Liberă: Dar cât de sigur sunteți că nu vă vor mai părăsi și alți colegi care ar putea să migreze către alte formațiuni parlamentare, așa cum s-a întâmplat?

Dumitru Diacov: „Nu pot să bag mâna în foc, sigur că eu prea serios privesc lucrurile ca să spun că, uite, gata, dar ar fi extrem de neserios vizavi de soarta țării, fiindcă în condițiile pandemiei, în condițiile crizei economice, în condițiile când noi avem o gaură în buget de 20 de miliarde și cifrele acestea cresc de la o lună la alta să ne permitem să demitem un guvern și să nu instalăm alt guvern. Cine o să discute cu noi? Ce fel de decizii? Guvernul în demisie nu poate aproba legi organice, cu guvernul în demisie nu discută nici un partener extern, nu-ți dă bani, nu discută cu tine lucruri serioase.”

Europa Liberă: Actualmente, cu guvernul actual cine discută?

Dumitru Diacov: „Discută... toată lumea. Poate nu există o dinamică, vizite ș.a.m.d., dar acum cu vizitele cam s-a terminat, fiindcă nu există această circulație.”

Europa Liberă: Și ideea că Republica Moldova este aproape că un stat izolat nu ar avea dreptul la viață?

Dumitru Diacov: „Dar nu-i chiar așa. Oamenii serioși, instituțiile serioase, țările serioase nu privesc o țară văzând acolo numai un guvern. Da, pot să existe pretenții față de un guvern, dar în afară de guvern există populație, există țară, există un factor important, această Moldovă, oricât de mică, ea trebuie să fie o zonă de securitate pentru acest colțișor al Europei și de aceea în destabilizarea situației chiar într-o astfel de țară nu cred că există interese din partea cuiva.”

Europa Liberă: Republica Moldova are nevoie de bani, de asistență din exterior?

Dumitru Diacov: „Are nevoie de bani. Toate țările acum au nevoie de bani.”

Europa Liberă: Bruxelles-ul pare că ezită până nu își face tema pe acasă Republica Moldova, guvernarea, n-are cum să ofere cea de-a doua tranșă a asistenței macrofinanciare?

Dumitru Diacov: „La Bruxelles există mai mulți patrioți ai Republicii Moldova decât în Chișinău sau decât așa undeva, pe ici-colo, mai mulți patrioți, mai mult retrăiesc pentru Republica Moldova, doresc să sprijine Republica Moldova.”

Europa Liberă: Mai poate accesa Republica Moldova acești bani?

Dumitru Diacov: „Eu cred că da, eu cred că a doua tranșă o să vină, da.”

Europa Liberă: Când?

Dumitru Diacov: „Este o întrebare când. Eu cred că iată-iată zilele astea trebuie să votăm și această lege de care se vorbește foarte mult și, practic, noi îndeplinim toate condiționalitățile.”

Europa Liberă: Când vă convocați în ședință?

Dumitru Diacov: „Trebuie toți deputații să mai facă o dată testarea pentru COVID și cred că săptămâna viitoare o să avem ședința parlamentului.”

Europa Liberă: Și de ce a devenit buclucașă această lege privind ONG-urile?

Dumitru Diacov: „Of! Eu am impresia că ea n-a fost citită atent chiar de autori. Sunt câteva lucruri mărunte, sunt câteva prevederi care un om liniștit, nepolitizat...”

Europa Liberă: Dar spuneți-ne care sunt aceste aspecte.

Dumitru Diacov: „Cu înregistrarea organizațiilor neguvernamentale, că ele au dreptul să-și ia orice denumire, orice siglă, sunt chestii, că noi putem să ne trezim cu organizații din astea pe care toată lumea nu le dorește la dânșii acasă, dar în Moldova pot să apară. Dar eu cred că trebuie să privim lucrurile liniștit, noi am avut chiar acum ședința fracțiunii, am discutat, noi am avut discuții...”

Europa Liberă: Și care va fi poziția fracțiunii?

Dumitru Diacov: „Noi am avut discuții cu socialiștii. Da, părerea noastră diferă la unele articole, dar am auzit și declarațiile care s-au făcut și de prim-ministru, și de președinte, eu chiar le-am spus la o discuție pe care am avut-o în cadrul coaliției că legea este votată în prima lectură și între prima lectură și a doua lectură este responsabilitatea parlamentului și n-are treabă cu chestia asta prim-ministrul. Dacă prim-ministrul nu era de acord, trebuia s-o recheme în guvern și s-o reașeze...”

Europa Liberă: Dar proiectul legii respective a fost elaborat pe timpul Guvernului Filip?

Dumitru Diacov: „Da, dar a fost elaborat așa cum unele proiecte au fost elaborate de societatea civilă, repede-repede, am vrut să fim foarte patrioți, foarte ascultători Europei ș.a.m.d., și a ieșit așa că dacă te uiți acolo mai atent, privești oleacă altfel lucrurile.”

Europa Liberă: Igor Dodon a zis că, dacă se votează această lege...

Dumitru Diacov: „Dar eu sper că legea va fi votată.”

Europa Liberă: O să-l citez pe șeful statului, care zicea că, decât să se voteze o asemenea lege, mai bine să renunțe la tranșa a doua a acestei asistențe macrofinanciare.

Dumitru Diacov: „Eu cred că dl președinte s-a grăbit. Eu cred că da, există, și noi avem unele temeri, dar noi avem prevederi în alte legi. Dacă să vorbim, de exemplu, de finanțarea organizațiilor neguvernamentale. Este o temere. Eu am vorbit cu vreo câțiva colegi din România, de exemplu, care au fost solidari cu noi în exprimarea unor îndoieli, dar eu cred că noi trebuie să trecem acum în lectura a doua. Eu vreau să vă spun că Bruxelles-ul este cu mult mai receptiv, noi am vorbit și cu reprezentanții de aici, de la Chișinău, ei sunt gata să accepte unele mici precizări sau modificări, însă să nu fie pe poziții principiale. Eu cred că noi vom vota și această lege sau angajamentele pe care ni le-am asumat le vom respecta. Pe urmă o să vedem, viața o să ne arate cum o să funcționeze această lege, nimeni nu ne încurcă să vedem cum funcționează și să introducem unele modificări.”

Europa Liberă: Și credeți că banii mai pot fi obținuți din partea Uniunii Europene? Ne referim la cea de-a doua tranșă.

Dumitru Diacov: „Eu vreau să-mi exprim convingerea că această a doua tranșă va veni.”

Europa Liberă: Poziția PD este ca să voteze această lege doar dacă se fac anumite retușări, asta înțeleg?

Dumitru Diacov: „Nu, PD-ul era gata să fie foarte flexibil la examinare și, de fapt, a fost flexibil. Există vreo 60 de amendamente, dintre care vreo 40 sunt formulate de organizațiile neguvernamentale, nu de socialiști, nu de PD; socialiștii, apropo, la momentul de față, mi se pare, au un singur amendament; de la partidele de opoziție există amendamente. Trebuie să le examinăm? Sigur că da! Noi nu putem să intrăm în lectura a doua așa cum insistau unii colegi din opoziție și să nu examinăm. Poziția partidului și a fracțiunii noastre este ca noi să votăm acest proiect de lege și vom încerca să-i convingem pe socialiști să nu vină cu amendamente care să distorsioneze conceptul inițial al legii.”

Europa Liberă: Pe moment, cine are de câștigat din această alianță PSRM-PDM – socialiștii sau democrații?

Dumitru Diacov: „Nu există partid care să nu dorească să guverneze de unul singur. Noi, din păcate, am avut această experiență numai în condiții specifice, din 2016 până în 2018, aproape singuri, dar nu aveam mandate suficiente. Dacă nu ai mandate suficiente, trebuie să fii pregătit să poți discuta, dialoga cu partidele prezente în parlament. În afară de Partidul Democrat, nu prea avem partide cu această experiență de dialog și nu întotdeauna ești fericit să faci coaliție cu un partid sau altul; nu întotdeauna ești fericit să accepți niște concesii, dar lucrul acesta trebuie să-l faci...”

Europa Liberă: Dar dacă PD-ul ar fi în opoziție, ar avea aceeași poziție pe care o exprimați acum?

Dumitru Diacov: „Noi am vrut să fim în opoziție. Eu de la tribuna parlamentului am spus de câteva ori: Noi dorim să fim în opoziție. Dlor, ați făcut, istoria a vrut să fie așa, să faceți coaliție de guvernare. A trebuit să guvernați. Ce umblați și vă bociți acum?”

Europa Liberă: Dar Guvernul Sandu a fost dat jos inclusiv cu votul PD-ului?

Dumitru Diacov: „Guvernul Sandu a vrut să plece în opoziție și a realizat acest deziderat. O bună parte din colegii prezenți în parlament din Blocul ACUM nu știau de această asumare de răspundere, nu erau pregătiți, au criticat-o...”

Europa Liberă: Dacă nu erau voturi suficiente, inclusiv ale democraților, guvernul avea să-și continue mandatul.

Dumitru Diacov: „Da, dna Valentina, dar partidele în parlament nu sunt organizații de binefacere. Erau două partide la guvernare, s-au certat între dânsele, ce face opoziția? Opoziția se folosește de această gâlceavă dintre dânșii. Partidul Democrat a fost lovit și din stânga, și din dreapta, s-au petrecut alegerile locale... Ce spuneau cei de la ACUM? Că noi în nici un caz nu facem coaliție cu Partidul Democrat, facem cu socialiștii. Păi, noi ce trebuia să stăm și să privim? Iată când a apărut această oportunitate, am votat. Am votat și din cauză că nimeni n-a venit să ne roage să venim la guvernare. E normal ca primul ministru în exercițiu, care știe că mâine poate să fie votată demisia guvernului, să vină și să spună: Stimați colegi, noi vrem să continuăm actul de guvernare; noi vrem să mergem mai departe; noi vă propunem ca să nu votați, noi vă propunem patru funcții în guvern, veniți împreună cu noi să guvernăm. Așa era normal, dar lucrul acesta nu s-a produs. Cu deputații am discutat, n-avem nici o problemă, noi și astăzi discutăm cu deputații, dar altceva este când un partid dorește să construiască o opoziție. Ia uitați-vă câte declarații se fac în legătură cu noi toți vrem guvernul jos. Bine, dlor, vreți guvernul jos, spuneți cum puneți în loc un alt guvern.”

Europa Liberă: Aici e și problema.

Dumitru Diacov: „Atunci, de ce faceți demagogia asta că dăm jos, dăm jos?”

Europa Liberă: Iată, dl Năstase a anunțat că PPDA și-ar asuma guvernarea, inclusiv să meargă în fruntea guvernului reprezentantul lor și că ar avea pentru fiecare funcție câte două-trei persoane.

Dumitru Diacov: „Și Dvs. auziți chestia asta și muriți de fericire?”

Europa Liberă: Ați susține un asemenea guvern?

Dumitru Diacov: „Nu, dar Dvs. puteți o declarație politică să o discerneți, să o înțelegeți?”

Europa Liberă: Dl Diacov, eu nu sunt deputat, nici politician. Eu vă întreb, iată, Dvs. ați spus că Maia Sandu n-a venit să vă ceară sprijin atunci când a picat guvernul ei...

Dumitru Diacov: „Eu declarația asta o înțeleg că n-o să existe nici un fel de nou guvern. Patru entități trebuie să voteze un guvern, da, patru?”

Europa Liberă: Trebuie să fie 50+1 voturi.

Dumitru Diacov: „Da, trebuie să fie 50+1. Să dai jos un guvern, e mai ușor – ai făcut o moțiune de cenzură, ai votat-o și gata. Ca să votezi un nou guvern, trebuie să anunți crearea unei coaliții și 51 de deputați trebuie să-și pună semnătura și trebuie să meargă 51 de deputați cu semnăturile lor să meargă la președinție cu propunerea unei candidaturi la funcția de prim-ministru. Spuneți, vă rog, din partea cui o să fie acest candidat – din partea dnei Maia Sandu, din partea lui Năstase sau din partea lui Candu? Sau din partea lui Șor o să fie candidatura primului ministru? Ei toți au să pună semnăturile că noi, partidele cutare, am format o majoritate parlamentară? Ce nu-i clar că nu?”

Europa Liberă: Dna Sandu a spus că cu deputații din „Pro-Moldova” și din Partidul „Șor” nu face nici un târg, nici o înțelegere.

Dumitru Diacov: „Atunci, ce nu e clar pentru toată lumea? Atunci, hai să ne căutăm de treabă. Eu înțeleg că partidele din opoziție se pregătesc, au candidații lor la alegeri. Oameni buni, eu mă adresez: hai să creăm condiții bune, civilizate pentru alegeri libere și democratice! Și veniți cu un mesaj, cum vedeți voi viitorul acestei țări. Și tu, dacă ai șapte mandate sau 11 mandate, sau 12 mandate, spune cu cine dorești tu să construiești acest viitor. Și atunci, lumea o să înțeleagă, să-l voteze pe acesta sau pe celălalt. Eu sper că o să ajungem și noi ca să facem politica asta în văzul lumii și n-o să mai facem declarații de astea deocheate, fiindcă dacă eu sunt opoziție, eu numaidecât trebuie să pledez pentru demisia acestui guvern în condițiile actuale. Acum noi avem guvern.”

Europa Liberă: Ce ziceți, executivul cum se descurcă cu aceste crize?

Dumitru Diacov: „Bun, noi putem să avem pretenții, puteți formula aceste pretenții, puteți veni cu idei, puteți veni cu propuneri, dar este un guvern funcțional și un guvern care este capabil să ia decizii, și un guvern care trebuie să răspundă, la urma urmei, pentru ceea ce s-a făcut sau ceea ce nu s-a făcut în această perioadă. Și atunci, tu, candidat din opoziție, vii în campania electorală și ai toate ingredientele. Demisia unui guvern este și ar trebui să-i fie convenabilă dlui Dodon din punct de vedere politic, fiindcă Dodon peste o lună de zile o să spună: Uitați-vă, dlor, au dat un guvern capabil, funcțional și au pus un guvern care se mănâncă între dânșii, format din patru partide, nimeni nu poartă răspunderea, toți se dau la o parte. Iată ce o să se producă. În două luni de zile nu rămâne nimic din acest guvern.”

Europa Liberă: Apropo, PD o să-l susțină pe Igor Dodon la prezidențiale?

Dumitru Diacov: „Noi o să avem candidatul nostru.”

Europa Liberă: O să rămână Pavel Filip candidatul PD-ului?

Dumitru Diacov: „Eu cred că dl Filip trebuie să-și asume această responsabilitate, să candideze și să reprezinte partidul.”

Europa Liberă: Poate să existe o înțelegere tacită între PD și PSRM ca să candideze dl Filip, dar sprijinul să-i fie oferit dlui Dodon?

Dumitru Diacov: „Nu, nu, nu...”

Europa Liberă: Așa s-a întâmplat în 2016.

Dumitru Diacov: „S-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Eu cred că noi trebuie să mergem cu candidatura noastră, adică să executăm voința partidului, nu că eu cred sau cineva crede și după asta o să vedem.”

Europa Liberă: Dacă mergeți cu candidatura dvs., trebuie să estimați și șansele ca să câștige.

Dumitru Diacov: „O să estimăm șansele, poate o să găsim altul, poate dl Filip o să propună altă candidatură sau partidul o să considere altfel.”

Europa Liberă: Dar pe moment credeți că Igor Dodon are șanse să obțină al doilea mandat?

Dumitru Diacov: „De ce nu? Sunt vreo trei-patru candidați care au șanse reale.”

Europa Liberă: Igor Dodon ar avea șanse să obțină mandatul încă pentru un termen?

Dumitru Diacov: „Eu cred că da. Sigur că da!”

Europa Liberă: Și încotro ar merge Republica Moldova?

Dumitru Diacov: „Păi, bine, asta-i altă întrebare. Eu cred că în al doilea mandat, dacă dl Dodon câștigă alegerile, Dodon va fi cu picioarele pe pământ și mai moldovean, mai european, mai ăsta..., fiindcă atunci când vii pe o anumită pistă politică, ești nevoit să iei în considerare chestia asta, pentru că la noi care-i problema, problema nu numai a partidelor, dar și a segmentului de alegători? Noi avem un segment de alegători care are niște preferințe. Și atunci, partidele politice, ai schimbat piesa... Ia uitați-vă pe dreapta, nu-i tot așa? N-are importanță cine și cum îl cheamă pe liderul politic, liderul politic trebuie să reprezinte acest segment de alegători. Și atunci, oamenii aceștia se duc și-l votează. Poți să pui acolo și... nu vreau să exagerez...”

Europa Liberă: Dar, apropo, acele imagini video cu Igor Dodon și Vladimir Plahotniuc și cu punga neagră ce impresie v-au lăsat?

Dumitru Diacov: „Proastă. În primul rând, și dl Plahotniuc nu era ultima persoană în Republica Moldova la momentul respectiv. Cine dintre aceștia trei știa că cadrele acestea se filmează? În orice caz, nimeni nu știe ce a fost, ce era acolo în sacoșa ceea, noi putem doar să ghicim. L-am auzit pe dl Stoianoglo că o să fie destul de complicat, dar trebuie interogate persoanele respective. Du-te și-i caută, du-te și-i interoghează în orice caz pe ceilalți doi. Este o problemă.”

Europa Liberă: Deseori s-a vorbit că anumite formațiuni politice sunt finanțate fie pe interior, fie din exterior cu bani netransparenți, cu sume mari...

Dumitru Diacov: „Păi, iaca aici trebuie să ne concentrăm atenția și eforturile noastre. Chiar iaca această lege despre care vorbeam cu ONG-urile, ele pot fi finanțate din exterior, dar eu consider că este destul de problematic ca aceste ONG-uri din aceste finanțe care vin din afară să poată finanța partidele politice. Eu cred că este o problemă și finanțarea din exterior, eu vreau să vă spun că Partidul Democrat, bun, cu excepția a doi-trei ani de zile, Partidul Democrat n-a fost un partid alintat din punctul acesta de vedere al finanțelor.”

Europa Liberă: Dar, în schimb, acești trei ani de zile au acoperit tot mandatul cât există Partidul Democrat.

Dumitru Diacov: „Cât eu am fost președintele Partidul Democrat, eu vă jur, eu vă spun absolut sincer, n-am luat nici o rublă rusească, nici un dolar american, nici un leu românesc, a fost o finanțare numai din partea activiștilor de partid. Și, iată, am revenit la această situație. Da, îi greu; da, îi complicat, fiindcă atunci când ai în jur și lângă tine partide care sunt finanțate, și noi acum avem partide care sunt finanțate și din Occident, și din alte părți, de aceea trebuie să încercăm toți ca să creăm reguli foarte transparente...”

Europa Liberă: Dar care sunt partidele care sunt finanțate din Occident?

Dumitru Diacov: „Nu mă provocați...”

Europa Liberă: Păi, dacă ați spus, de-acum duceți gândul până la capăt.

Dumitru Diacov: „Eu cred că sunt și eu cred că o să fie finanțarea aceasta în perioada care urmează în campanie. Eu nu văd o tragedie, eu vreau un singur lucru, ca această finanțare să fie transparentă, să fie luată la evidență, să fie informată Comisia Electorală Centrală și, în felul acesta, să fie toată lumea la curent cu metodele de finanțare.”

Europa Liberă: Colegi de-ai Dvs. din parlament spun că pe moment șeful statului, Igor Dodon, ar fi frâna dezvoltării Republicii Moldova, frâna spre UE, frâna spre România și viteza maximă spre Federația Rusă.

Dumitru Diacov: „Puțină exagerare este aici. Haideți să fim serioși! Nu poți să fii viteza numai stimulat de Federația Rusă, guvernul actual este...”

Europa Liberă: Dl Diacov, Igor Dodon, în calitate de șef de stat, nu a reușit să facă în patru ani o vizită la București sau la Kiev.

Dumitru Diacov: „Și noi nu trebuie să ne bucurăm, noi trebuie să încercăm să corectăm această situație. Și dl Dodon, și partidele de dreapta...”

Europa Liberă: Dar a fost de 20 de ori în vizită într-un an la Moscova și să nu meargă niciodată la est sau la vest de Republica Moldova?

Dumitru Diacov: „Păi trebuie să mergi când ești invitat. Iată acum am auzit de la București că în nici un caz nu trebuie să creăm condiții ca să vină cineva de la Chișinău. Este oarecum este...”

Europa Liberă: Parcă ați spus că Moldova nu-i izolată pe plan extern?

Dumitru Diacov: „Păi există dialog, există dialog cu Bruxelles-ul, se discută, se coordonează, din câte știu eu din discuțiile cu ministrul de externe, cel puțin.”

Europa Liberă: Ministrul de externe, da, l-am văzut că a discutat inclusiv cu ambasadorii acreditați în Republica Moldova și acolo a promis dl Țulea că va face tot ce-i stă în puteri ministerului ca să poată convinge deputații să lichideze restanțele pe care le are guvernarea în raport cu Bruxelles-ul.

Dumitru Diacov: „Ministrul de Externe are un rol foarte activ în această chestiune. A fost prezent la câteva ședințe de-ale noastre, a insistat foarte mult. Eu știu că nu există zi în care Ministerul de Externe să nu aibă dialog cu instituția Comisiei Europene.”

Europa Liberă: Dacă ar fi pe scurt să ne spuneți prioritățile actualei majorități parlamentare care sunt?

Dumitru Diacov: „O sumedenie.”

Europa Liberă: Când vorbim despre toate, nu se întâmplă nimic.

Dumitru Diacov: „Vorbim în fiecare zi. În primul rând, să menținem controlul asupra situației pandemiei. Ia uitați-vă ce se face...”

Europa Liberă: De ce crește numărul atât de vertiginos?

Dumitru Diacov: „Păi din cauză că am vrut să fim buni, din cauză că noi, moldovenii, nu suntem disciplinați. Ce acesta-i mare secret? Eu vorbeam cu niște cunoscuți din Franța, din Italia, încearcă și mergi mai mult de 20 de metri de la casă. Ia uitați-vă deunăzi la...”

Europa Liberă: Dl Diacov, dar cetățeanul simplu ia exemplu tot de la politicianul din fruntea țării. Dacă politicianul nu poartă mască, dacă nu respectă distanța socială, dacă nu respectă el măsurile pe care le impune cetățenilor, cum să ajungă la această cultură, la această responsabilitate?

Dumitru Diacov: „Asta-i o problemă a noastră comună. Ce înseamnă democrație? Democrație îi bine, noi ne trebuie disciplină, noi ne trebuie organizare, noi ne trebuie responsabilitate. Și iată lucrurile acestea noi nu le avem.”

Europa Liberă: O prioritate ar fi să iasă Republica Moldova din această criză epidemiologică, sanitară. Alte priorități care sunt?

Dumitru Diacov: „Păstrarea unui dialog constant cu partenerii noștri strategici. Altă prioritate este ca noi să rezolvăm problemele sprijinului, pentru că noi avem, practic, toate categoriile de populație și de mic business ș.a.m.d. cu mari probleme.”

Europa Liberă: Nu sunt bani.

Dumitru Diacov: „Americanii au scos trilioane, nemții au scos trilioane, noi n-avem aceste trilioane.”

Europa Liberă: În vistieria statului bani nu sunt, asta înțeleg. Creditul rusesc va fi renegociat?

Dumitru Diacov: „Eu l-aș renegocia.”

Europa Liberă: Când ar putea să ajungă banii din Federația Rusă?

Dumitru Diacov: „Eu nu știu în care stare suntem noi. Eu socot că s-au făcut foarte multe speculații atunci când a fost votat în parlament acest credit, nu era el chiar așa de cum s-au prezentat lucrurile, sigur că trebuie să căutăm soluții, trebuie să discutăm mai activ cu partenerii noștri europeni. Partenerii noștri europeni sunt gata, sunt dispuși să discute absolut serios, nu stau ei să se uite ce declarații a făcut Chicu dimineață ș.a.m.d. Hai să fim serioși! Dar noi trebuie să realizăm programul acesta care stă înaintea noastră.”

Europa Liberă: Dar de ce credeți că nu sunt urmărite declarațiile care se fac de primele persoane în stat?

Dumitru Diacov: „Unele dintr-însele se iau, dar lumea nu leșină când ascultă, asta noi aici suntem așa de emoționali.”

Europa Liberă: Dvs. sunteți în politica moldovenească de la începuturi și până în ziua de astăzi, știți foarte bine că politicienii cei care fac declarații neadecvate sunt taxați și pentru aceste declarații nu are de suferit doar imaginea politicianului, dar a întregii țări, pentru că ei reprezintă țara.

Dumitru Diacov: „Păi da. Asta trebuie să înțeleagă politicienii, asta trebuie să înțeleagă alegătorii noștri, că trebuie taxați dacă…”

Europa Liberă: Dvs. ați vorbit cu dl Chicu, mă refer la majoritatea parlamentară, atunci, după ce a făcut declarații?

Dumitru Diacov: „Am vorbit, da, am vorbit și am spus și public, chiar am spus că îmi pare rău. Nu trebuie un prim-ministru să reacționeze la declarațiile unui deputat, deputații îs mulți, iar prim-ministrul e unul, fiindcă unii deputați, de acei care este vorba, Mureșan a făcut foarte multe declarații nu prea loiale Republicii Moldova și nu prea loiale altor partide decât partidul pe care el reprezintă. Și este un lucru nu prea cinstit chestia asta.”

Europa Liberă: Dl Mureșan a spus foarte clar că el a repetat exact ceea ce cere Comisia Europeană, Parlamentul European.

Dumitru Diacov: „Dacă dl Mureșan era român-român și se gândea la perspectivele relațiilor moldo-române, și aprecia că trebuie să păstreze o anumită decență și un anumit climat, eu cred că el nu făcea chestia asta, dacă nu venea cu biletul de partid în buzunar aici, dar nici reacția n-a fost adecvată. Adică, dacă ai spus-o, a trebuit să-i răspunzi dlui Mureșan, dar să nu te extrapolezi dincolo, adică să nu vorbești de România în termenii aceștia. Eu cred că îi pare rău și eu am înțeles de la dl Chicu, în discuția cu ambasadorul, că, da, a fost o interpretare eronată.”

Europa Liberă: Mereu așa se spune că cineva tălmăcește nu întru totul…

Dumitru Diacov: „Bun, important este să tragem concluzii și să nu repetăm.”

Europa Liberă: Ca să tragem concluzie, Dvs. ziceți că actualul guvern va supraviețui până la alegerile prezidențiale cel puțin?

Dumitru Diacov: „Eu cred că Republica Moldova are nevoie de un guvern lucrativ, de un guvern care este capabil să ia decizii serioase în perioada care ne așteaptă și este un guvern care trebuie să asigure alegeri libere, democratice și civilizate...”

Europa Liberă: Și că majoritatea parlamentară se va menține grămăjoară, ca să aibă susținere executivul?

Dumitru Diacov: „Eu asta îmi doresc, eu nu știu care o să fie, dar Republica Moldova o să aibă de câștigat dacă își va păstra. În rest, competiția partidelor, candidaților, poftim, nici o problemă.”

Europa Liberă: Și că alegerile prezidențiale vor avea loc pe 1 noiembrie. Ați renunțat la ideea pe care insistați altă dată că președintele trebuie să fie ales în parlament?

Dumitru Diacov: „Eu sunt convins că noi, mai devreme sau mai târziu, o să revenim asupra chestiunii date. Președintele trebuie să fie…”

Europa Liberă: S-a testat cumva pulsul din societate prin acea declarație?

Dumitru Diacov: „Pulsul în societate la noi e foarte… El este influențat și de dispoziția de ieri, și de ceea ce se întâmplă cu coronavirusul.”

Europa Liberă: Dar Dvs. ați urmărit un scop – să vedeți cum se reacționează la idee?

Dumitru Diacov: „Eu reies din experiența pe care noi am trăit-o toți acești ani. Republica Moldova are nevoie de stabilitate de lungă durată și eu consider că un președinte trebuie să fie președintele tuturor și președintele care împacă lumea, președintele care este o punte între guvernare și societate, între guvern și parlament și celelalte. Un președinte ales în condiții de populism, dar alegerile întotdeauna sunt populisme, și un președinte care este lider de partid și care ține la partidul lui întotdeauna o să divizeze societatea și întotdeauna o să creeze probleme, liderul de partid trebuie să lupte pentru funcția de prim-ministru.”

Europa Liberă: În 2016 ați spus că ați votat-o pe Maia Sandu la funcția de președinte, acum dacă în turul doi rămâne…

Dumitru Diacov: „În turul întâi l-am votat pe dl Leancă și în turul doi am votat-o pe Maia Sandu, și pe Maia Sandu am votat-o ministru al educației.”

Europa Liberă: Și acum turul doi, dacă se ajunge să fie Maia Sandu și Igor Dodon, cui îi dați votul?

Dumitru Diacov: „Acum o să vedem. O să vedem care cum o să se prezinte, cum o să-și anunțe programul de guvernare, cât de civilizat o să fie... ”

Europa Liberă: Președintele nu are program de guvernare.

Dumitru Diacov: „Eu vreau să votez un președinte care să împace în sfârșit această țară; eu vreau să am un președinte care este și al meu, nu numai al lui sau al partidului cutare; eu vreau ca în Republica Moldova să fie un președinte care-i pentru toată țara; eu vreau ca noi când petrecem un președinte după al doilea mandat, toată țara să-i spunem mulțumim. Că ești tu de dreapta, că ești de stânga, că ești pro-român, că ești pro-rus – n-are importanță!”

Europa Liberă: Ce notă îi puneți mandatului dlui Dodon?

Dumitru Diacov: „Alegătorul o să pună. Vreau acum să fiu cât se poate de neutru. Eu o să pledez pentru candidatul Partidului Democrat.”

Europa Liberă: În primul tur, în al doilea tur situația se schimbă radical.

Dumitru Diacov: „Noi sperăm că o să fie candidatul nostru în turul doi.”