Jocul energetic cu Moscova face parte dintr-o nouă tactică interesantă, dar periculoasă.
Legislativul român a a declarat-o din nou sărbătoare națională sub nume de Ziua Comemorării Victimelor Fascismului si Comunismului.
…un militant anticomunist cu rol important în revenirea României la democrație după decenii de dictatură.
O condamnare l-ar îndepărta pe Vadim Tudor din Parlament şi l-ar putea face să piardă şi o parte din electoratul său.
Legislativul european urmează să dezbată o noua rezoluţie privind aderarea României şi Bulgariei.
I.M. Pașcu: „liderii de la Moscova par să-şi promoveze vechea politică şi este greu de crezut că aceasta va influenţa politica globală.”
Preşedintele României cere Rusiei de la tribuna AP NATO să-şi retragă armata din R. Moldova.
„Cel mai bun mod ca rușii să vadă și să înțeleagă caracterul defensiv al sistemului este cooperarea”
Macedonia ar putea irosi şi 2011 în disputa eternă cu Grecia privind numele fostei republici iugoslave.
Fundatia Friedrich Ebert Stiftung ajunge la concluzia că toate categoriile de populație sînt de acord că migrația „contribuie la dezvoltarea României”.
Guvernatorul Băncii Naționale a României a făcut o critică serioasă a guvernelor care s-au supraîndatorat, fără să-și asigure spatele.
România urmăreşte o relație economică mai flexibilă cu Rusia.
Un interviu cu Gh. Enache, șeful Direcției de Combatere a Infracționalității Transfrontaliere.
Bulgaria este mai atrăgătoare fiindcă are taxe mai mici și facilități mai mari...
Avea Nokia motive serioase să plece din România?
Partidul lui Traian Băsescu ar putea fi interesat de o alianță cu partidele extremiste.
Poziţia strategică a României devine şi mai importantă în contextul luptei cu terorismul.
...şi cu toate acestea e printre ultimele țări europene în privința cetățenilor activi, cu facultate.
Gheorghe Cercelescu: „FMI cere în primul rând să fie introdusă disciplina financiară în economie, care se află la originea tuturor relelor.”
Despre obstacolele şi limitele apropierii dintre România şii Rusia.
Încarcă mai mult