Premierul Ludovic Orban a declarat că gazoductul Ungheni - Chişinău este gata și că o dată cu finalizarea acestei investiţii gazul românesc poate ajunge până la Chișinău.
După mai bine de două săptămâni de vid legislativ, Senatul României a făcut câteva modificări esențiale ale Legii carantinei, față de ceea ce a propus guvernul.
Prelungirea stării de alertă este „aproape iminentă”, potrivit ministrului sănătății din România, Nelu Tătaru.
Miercuri s-a înregistrat un număr record de contaminări pentru o singură zi: 555 de cazuri. Iar peste zece state au impus deja restricţii de călătorie cetăţenilor români.
Corupția, sănătatea și sărăcia sunt subiecte de urgență națională, din punctul de vedere al tinerilor din România, după cum arată ultimul sondaj dat publicității de IRSOP.
115 milioane de măști vor ajunge curând la persoanele cu venituri mici din România, după ce 14 firme au fost selectate în acest sens de către ministerul Sănătății, după cum a explicat Nelu Tătaru, ministrul de resort.
Copiii de la sate sunt mai săraci și eșuează la școală mult mai des decât cei din orașe.
România a urcat pe locul 3 în Europa ca număr de infectări la suta de mii de locuitori, după Portugalia și Suedia.
„Avem nevoie ca de aer de modernizarea infrastructurii” a spus vineri premierul român, Ludovic Orban
În România nu pot intra deocamdată cetățeni din afara Uniunii Europene. De fapt, sunt permise călătoriile doar dinspre 17 state.
Călătoriile rămân deocamdată permise doar pentru 17 state din vestul continentului plus Bulgaria și Grecia.
România elimină restricțiile pentru 17 state începând din 15 iunie, pe baza propunerii Institutului Național de Sănătate Publică.
Au trecut trei decenii de la Mineriada din 13-15 iunie 1990, cea mai sângeroasă represiune a manifestațiilor anticomuniste de după Revoluția Română din decembrie 1989
Acum 30 de ani, imaginea cea mai pregnantă difuzată în presa internațională era cea în care doi sau mai mulți mineri, îmbrăcați în salopete și înarmați cu bâte și lanțuri, băteau un student, o fată cu fustă prea scurtă ori prea lungă sau pe cineva cu ochelari.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a insistat miercuri că o relaxare totală nu e indicată.
Budapesta lasă senzația că istoria poate fi refăcută, că întoarcerea în timp e posibilă.
Liberalii români aflați la guvernare și social-democrații, care sunt în opoziție au răspuns presiunilor venite dinspre Biserica Ortodoxă, care le-a cerut de mai multe ori să renunțe la educația sexuală în școli.
Încarcă mai mult