Emilian Galaicu-Păun

Oricât de „supt vremi” o fi fost acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – şi, din câte se pare, a fost („Întrucât face complimente la scenă deschisă lui Nicolae Ceauşescu, după modelul artiştilor renascentişti care dobândeau, prin omagii, protecţia câte unui principe, este dezaprobată sever de liderii de opinie din mediile intelectuale”, citim în Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000, de Alex Ştefănescu, dar acelaşi autor se grăbeşte să precizeze, pe bună dreptate: „În severitatea lor se descifrează însă nu numai intransigenţa morală, ci şi o anumită iritare faţă de siguranţa şi aplombul cu care Zoe Dumitrescu-Buşulenga se manifestă ca om de cultură, ţinând conferinţe în faţa unor săli arhipline, apărând la televizor, conducând instituţii importante, călătorind în străinătate.”) –, felul în care Domnia Sa „a ieşit din istorie” pentru a „intra în mit/ legendă” mi se pare cu totul exemplar: retrasă în ultimii ani de viaţă la Mănăstirea Văratic, unde se şi călugăreşte sub numele de Maica Benedicta, îşi dăruieşte întreaga avere (y compris, enorma sa biblioteca) mănăstirii. Cum însă duhovnicul ei este stareţul mănăstirii Putna, arhimandritul Melchisedec Velnic, va fi înmormântată în cimitirul Mănăstirii Putna – loc de pelerinaj nu doar pentru tot românul, ci şi pentru numeroşii săi discipoli.

Nimic ieşit din comun până aici (s-au mai călugărit şi alţii; şi-au dăruit bibliotecile…), dacă nu venea gestul recuperator al unor discipoli care înfiinţează, în 2006, Fundaţia „Credinţă şi creaţie Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta”. De-atunci, s-au organizat la Mănăstirea Putna 4 colocvii anuale, după cum urmează:
- Tradiţie spirituală românească şi deschidere spre universal, în 2007;
- Epoca noastră. Tensiunea etic-estetic, în 2008;
- În căutarea absolutului: Eminescu, în 2009;
- Fertilitatea mitului, în 2010.

Suficient să citez câteva nume – acad. Al. Zub, acad. Dan Hăulică, acad. Eugen Simion, acad. Alexandrina Cernov, prof. Ion Pop, prof. Cornel Ungureanu, prof. Mircea Borcilă, prof. Liviu Leonte, regretatul prof. Dumitru Irimia ş.a. – pentru a certifica valoarea acestor dezbateri (a se vedea şi Caietele de la Putna, ediţiile din 2007, 2008 şi 2009; cea din 2010 urmând să apară către colocviul din 2011). De bună seamă, cum altfel să cinsteşti memoria unui mare savant & profesor dacă nu continuându-i opera de cercetare, în domenii cât mai variate, antrenându-i nu doar pe cei care au avut şansă să-i fie discipoli, ci şi pe cei ce au învăţat din cărţile Domniei Sale, mă gândesc în primul rând la Eminescu şi romantismul german, inconturnabilă.

Scurt pe doi: invitat să particip, anul acesta, la colocviul Fertilitatea mitului, avea să parcurg drumul de la acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga la Maica Benedicta, alături de alţi cca 50 de invitaţi, cu convingerea că dacă omul de litere & savantul are posteritate, învăţătorul are – prin discipoli – viaţă de apoi.

Cu riscul – asumat cu bună ştiinţă – de a o face pe trouble-fete, în chiar aceste zile solemne (când s-a mai văzut ca atâta lume bună, din cele mai înalte sfere ale politicului, să vină la inaugurarea unui Salon de Carte sau să depună flori la mormintele înaintaşilor noştri?!), afirm SUS şi TARE că decorarea lui Adrian Păunescu – cel mai zelos linguşitor al cuplului Ceauşescu, alias „bardul de la Bârca” ce ilustrează, ca nimeni altul în literatura română din ultimele decenii, mărirea şi decăderea artistului supt vremi – cu Ordinul Republicii este o palmă dată – helas! de preşedintele interimar, dl Mihai Ghimpu, nu fără contribuţia dlui acad. Mihai Cimpoi, prezent şi el la ceremonie – intelighenţiei române din Basarabia. Iar ca lucrurile să se întâmple exact ca-n Scripturi, pe celălalt obraz s-a aşternut palma dată de preşedinte AŞM, dl Gheorghe Duca, ce l-a făcut pe Păunescu membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Trec peste valoarea literară propriu-zisă a „bardul de la Bârca” – poet absolut onorabil până la Istoria unei secunde, metamorfozat apoi într-un versificator extrem de verbios, de necitit –, pentru a readuce în discuţie statutul de intelectual supt vremi, când rebel cu voie de la poliţie, când obedient de nu se poate. Ei bine, tocmai apologetul naţional-comunismului românesc să fie decorat cu cea mai înaltă distincţie a R. Moldova, şi încă de către o guvernare declarat anticomunistă?!

După ce câţiva intelectuali basarabeni de marcă, victime ale regimului comunist – mă refer acum la Serafim Saka şi la Petru Cărare – s-au învrednicit, în ianuarie curent, de aceeaşi decoraţie, ce sfetnic de taină i-o fi turnat dlui preşedinte interimar otravă în urechi, încât să comită – acesta e cuvântul – o asemenea nesăbuinţă?!! (Este ca şi cum Traian Băsescu l-ar decora pe Vasile Stati cu Steaua României, pentru Dicţionarul român-moldovenesc!)

Or, acest dublu standard loveşte mai cu seamă în cei care, de la 1988-’89 încoace, sunt în avangarda luptei de eliberare naţională, acum tot mai puţini şi vai! tot mai umiliţi.

Nu de talente duce lipsă literatura română, ci de conştiinţe – or, cele care există (şi există: de-ar fi să-i numesc doar pe Ana Blandiana şi Dorin Tudoran) au făcut şi continuă să facă pentru Basarabia mai mult decât toate „totuşi-iubirile” lui Păunescu & Co. Ce gest formidabil ar fi făcut actuala guvernare prin conferirea înaltei distincţii dlui Dorin Tudoran, să zicem, cu atât mai mult cu cât Domnia Sa chiar este ataşat de R. Moldova, stând la Chişinău nu mai puţin de 7 ani (ai „vacilor slabe”), deloc uşori. Sau dnei Ana Blandiana, mare poetă şi intelectuală cu şira spinării, cea care organizează an de an la Sighetul Marmaţiei cursuri ale Academiei Civice, şi unde au fost invitaţi sute de copii din Basarabia. Ca să nu mai vorbesc de Emil Brumaru, cel mai mare poet român în viaţă, originar din Bahmutea, Tighina, aflat în aceste zile la Chişinău.

Se vorbeşte, tot mai insistent, despre revenirea lui Paul Goma acasă, după 62 de ani de exil, ocazie cu care – nu am nici o îndoială – i se va decerna şi lui Ordinul Republicii. Adevărat, pe merit! Ce ironie a istoriei – să-l decorez, cu aceeaşi mână, pe cel mai zelos linguşitor al lui Ceaşescu şi pe cel mai mare disident român din toate timpurile!