Un studiu despre interzicerea partidelor politice, consultat de Europa Liberă, arată că în mai mult de jumătate din țările europene au fost interzise la un moment dat anumite formațiuni politice, majoritatea fiind acuzate că promovau secesiunea și atentau la independența statului.
Curtea Constituțională a declarat Partidul Șor neconstituțional, în premieră pentru R. Moldova de la obținerea independenței. Decizia din 19 iunie deschide calea pentru lichidarea formațiunii acuzate de Guvern de încălcarea statului de drept și acțiuni contra suveranității R. Moldova.
Judecătoria Chișinău, cu sediul Centru, continuă să examineze plângerea lui Marin Pavlescu împotriva Ministerului Apărării și Brigada nr. 2, în cadrul căreia cere despăgubiri de 1,5 milioane de lei. În noiembrie 2021, el a declarat că este gay și a anunțat că este hărțuit de colegii din unitate.
Parlamentul a constituit comisia specială care va verifica averile și interesele viitorilor și actualilor membri ai Curții Supreme de Justiție (CSJ). Vetting-ul judecătorilor CSJ este a doua etapă a reformei justiției propuse de partidul de guvernământ „Acțiune și Solidaritate” (PAS).
Curtea Constituțională a finalizat examinarea probelor în cazul sesizării Guvernului cu privire la verificarea constituționalității Partidului Șor, inclusiv înregistrările video din dosarul penal al deputatei Marina Tauber. Miercuri, 14 iunie părțile urmează să-și prezinte pledoariile finale.
Ultimii trei candidați la funcția de membru al CSP s-au văzut nevoiți să vorbească în fața comisiei pre-vetting despre conturi nedeclarate și transferuri din străinătate. Unul dintre ei s-a indignat că nu a fost înștiințat despre informația secretă pe care comisia a obținut-o despre el de la SIS.
Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a confirmat că a avut, pe 7 iunie, o ședință cu procurorii anticorupție și ofițerii CNA, unde a discutat cu ei lupta cu corupția din interiorul sistemului. Totuși, ea neagă că cele două instituții s-ar afla într-un conflict.
Între angajații Centrului Național Anticorupție (CNA) și șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, ar fi avut loc un conflict, care s-a scurs în presă, dar nu a fost confirmat oficial de cele două instituții.
Încă trei candidați la funcții în Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) au fost audiați în Comisia pre-vetting, încercând să explice cum este posibil să primești în dar un apartament de 1,4 milioane de lei, să-ți iei Dacie de 2.000 de lei sau să omiți de tot prețul mașinii în declarația de avere.
Încarcă mai mult