În Chișinău, mare parte din presă servește, dacă nu direct intereselor Moscovei, atunci unor baroni locali care nu se pot salva de închisoare decât subminând justiția și pervertind instituțiile democrației.
Alegerile din 24 februarie reprezintă o mare încercare pentru Moldova, mai ales pentru că „există un partid care a reușit să cumpere foarte mulți parlamentari”, spune senatorul PNL pentru Diaspora, Viorel Badea într-un interviu acordat, la Strasbourg în exclusivitate Europei Libere.
România și Bulgaria au beneficiat de avântul naiv al anilor 2000, când euforia căderii Zidului Berlinului și a comunismului era încă proaspătă.
Sinteza săptămînii politice românești.
Generalul Nicolae Ciucă nu mai poate fi șeful Statului Major General (SMG) al Armatei române, potrivit verdictului dat de Tribunalul București, care i-a dat câștig de cauză Ministerului Apărării în conflictul cu Administrația Prezidențială.
Revista presei de la Bucureşti.
Omul care se simte în stare să preia conducerea Băncii Naționale, se ferește de instituțiile bancare.
Declarațiile halucinante ale lui Darius Vâlcov (Cristian Pantazi/G4media).
O luare de poziție de la Paris împotriva unor informații false din „Magazinul istoric” al epocii socialiste.
Republica Moldova rămâne pe locul 117 din 180, la același nivel de percepție a corupției cu Pakistanul și Vietnamul.
Un război care „fragmentează dreapta, generează confuzie și demobilizare” (Dan Tăpălagă/g4media).
Încarcă mai mult