Linkuri accesibilitate

Iar Oscarul pentru editarea faptelor merge la....


Dezinformatorii ruși sînt cel puțin la fel de creativi ca producătorii de ka Dream Factory.

Cineaștii ruși n-au avut succes la premiile Oscar de anul acesta. Ar fi fost probabil cu totul altceva dacă instituțiile pro-Kremlin ar fi luat parte la competiție. Ideile lor sînt cel puțin la fel de creative ca cele mai bune producții de la Dream Factory.

Dacă o astfel de categorie ar fi existat, Oscarul pentru film fantasmagoric ar fi mers la acele instituții pro-Kremlin care au spus o poveste despre cum construiește Polonia un imperiu, de la Marea Baltică la Marea Neagră. Pentru ca să facă asta, Polonia va trebui mai întîi să facă în așa fel ca Ucraina să se prăbușească, să-i înghită partea de vest și de asemenea să organizeze o intervenție militară în Belarus. În acest film, Polonia i-ar sprijini pe naziștii din Ucraina și va face totul ca Ucraina să se dezintegreze. Pe măsură ce filmul înaintează, vedem că presupusele planuri poloneze de a cuceri Estul sînt parte dintr-un mai mare concept occidental de a încercui Rusia și/sau de a începe un război împotriva acestei țări.

Cel mai bun non-documentar

Premiul pentru cel mai bun non-documentar de lung metraj merge la o poveste fără nici un fel de probă documentată. Potrivit uneia din instituțiile de dezinformare, Letonia ar sprijini uciderea barbară de balene, cumpărînd carne de balenă din Norvegia. Informațiile publice asupra acestui comerț au fost pur și simplu ignorate aici.

Cel mai bun montaj de film

În lumea dezinformării, un Oscar pentru cel mai bun montaj de film ar merge la RT, pentru episodul despre Venezuela și magazinele sale pline de produse pentru toți cetățenii. Video-ul arată un supermarket din Caracas și vrea să ne convingă că lipsa acută a alimentelor din Venezuela e doar o invenție a presei occidentale. El alimentează de asemenea un alt fir narativ de dezinformare, care spune că ajutorul umanitar din Occident e un mijloc de a pregăti o invazie militară străină. Acest tip de mesaje au fost obsevrate în cîteva din limbile în care operează RT (engleză, spaniolă și rusă). Potrivit celor de la RT, lumea nu flămânzește în Venezuela - o schimbare curioasă în felul de a relata despre situația din această țară care, pînăla mitingurile de susținere a lui Juan Guaido, era descrisă ca suferind de pe urma lipsei de alimente și medicamente. Ne-am putea întreba de ce a acceptat de fapt Venezuela ajutorul rusesc.

Cel mai bun scenariu adaptat

Comisia de acordare a premiilor a fost unanim de acord aici: Oscarul pentru cel mai bun scenariu adaptat merge la povestea despre Serghei Skripal și fiica lui Iulia, care, potrivit instituțiilor pro-Kremlin. sînt sau morți deja sau vor muri curînd într-un a „accident” pus la cale de Occident. Instituțiile de dezinformare au publicat asta și alte fire nerative despre cei doi Skripal chiar și după ce ambasadorul britanic la Moscova a confirmat că Skripalii sînt vii și nevătămați. A trecut aproape un an de la otrăvirea celor doi Skripal și de la o anumită călătorie infamă a unor „turiști” ruși la Salisbury și se pare că, în ciuda covârșitor de bine documentatei imoplicări a Rusiei, valul de dezinformări asupra acestui incident nu se va termina. Rezistența dezinformării în această zonă ar merita un alt fals premiu.

Calitatea dezinformărilor e foarte departe de aceea a marilor filme rusești „Leviatan” și „Neiubitor”, nominalizate pentru Oscaruri adevărate în anii din urmă.

Dar puteți judeca dumneavoastră înșivă intrînd în colecția de cazuri din baza noastră de date.

Articol publicat pe site-ul EU vs Disinfo tradus de Lucian Ștefănescu.

  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

XS
SM
MD
LG