Linkuri accesibilitate

Nicolae Dandiș: „Avem cel mai mare proiect din istoria orașului, este bugetul orașului pe 10 ani integral”


Nicolae Dandiş
Nicolae Dandiş

Un interviu cu primarul oraşului Cahul.

Un interviu cu primarul oraşului Cahul, Nicolae Dandiș
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:14:11 0:00
Link direct


Nicolae Dandiș: „Ca popor suntem plângăcioși și plângem că-i greu, dar uneori trebuie să înțelegem lucrurile prin comparație și să nu uităm că Dumnezeu nu-ți dă mai mult decât poți să duci. Eu cred că acest mandat încredințat de cahuleni a fost, pe de o parte, o oportunitate pentru mine și cei care au lucrat acești patru ani și să încercăm să le schimbăm la oameni, în primul rând, atitudinea, să-i facem mai implicați, să-și iubească mai mult localitatea și să creadă că atunci când există dorință și lucrurile mai dificile se pot realiza.”

Europa Liberă: Eu îmi amintesc începuturile. Nu au fost deloc ușoare, pentru că, în primul rând, e foarte pestriță componența Consiliului municipal Cahul, consilierii veneau de la diferite partide, nu ați reușit să faceți majorități și lucrul acesta a lăsat o amprentă asupra activității.

Nicolae Dandiș: „Da, relația poate nu e chiar așa cum mi-aș fi dorit-o între consilieri și primar, a fost un aspect, dar am încercat să nu-mi concentrez atenția, energia și capacitățile pe această relație, ci pe lucrurile pe care cu adevărat am vrut să le realizez în oraș, pe planuri, pe obiective, pe proiecte, însă problema pe care ați menționat-o s-a răsfrânt asupra operativității, adică ceea ce s-ar fi putut face mult mai rapid, chiar dacă s-a făcut, s-a făcut mult mai întârziat sau mai greu, ar fi putut să fie altfel, mai bine...”

Europa Liberă: Politizarea asta excesivă poate fi lăsată la o parte sau se exagerează și fiecare rămâne pe pozițiile lui?

Nicolae Dandiș: „Politicul își are locul și rolul lui mereu. Vorbim despre oamenii care reprezintă la un moment dat acest sistem politic, sunt persoane care întâmplător ajung într-o funcție electivă, sunt persoane care își doresc cu orice preț o anumită funcție, dar neștiind și neavând un obiectiv ce să facă acolo, sunt oameni care urmăresc evident interesele personale sau statutul, sau alte beneficii materiale.

Este un puzzle mai complicat, tot timpul am spus că ce e în inima omului numai Dumnezeu știe – una poate să declare la televizor sau în fața cetățenilor, că-l doare inima de comunitate și de cetățeni, de fapt, acțiunile de zi cu zi, atitudinea, inclusiv în situațiile mai bune sau mai proaste, poți să-l vezi pe om în acțiune cum se manifestă și, de fapt, să intuiești care este motivația lui sinceră. Pentru mine, acești patru ani au trecut repede, pentru că atâtea am pe agendă câte vreau să le fac și multe din ele n-am reușit, și agenda este încărcată, dar poate și mai ambițioasă decât realistă pentru a face în patru ani.”

Europa Liberă: Concret ce ați făcut pentru ca să se rețină pentru cahuleni?

Nicolae Dandiș: „Am îmbunătățit comunicarea. Sunt chiar curios, pentru mine e ca pentru un student care trebuie să treacă un examen și această evaluare din partea cetățenilor va vorbi despre cum au perceput ei munca mea. Deci, activitatea unui primar nu se rezumă la câți kilometri de drum a reparat sau alte proiecte de infrastructură ș.a.m.d., sunt niște indicatori, însă s-ar putea să faci multe din acestea și să uiți, de fapt, de latura umană și oamenii să nu aibă o relație bună cu tine. Au fost foarte multe acțiuni și pe partea economică, mă refer la relația cu sectorul privat, inclusiv susținerea celor care vor să lanseze afaceri.

Am promovat acest regulament și îi scutim pe tinerii care lansează o afacere primii trei ani de toate taxele locale, nu știu dacă mai există așa ceva în vreo localitate din țară. În această perioadă sigur că în parteneriat cu mai multe instituții și persoane s-a reușit a construi o fabrică, sunt 600 de locuri de muncă create, cel puțin în ultimul an. S-a lucrat mult pe stabilirea parteneriatelor transfrontaliere între cei care au activitate economică, acest comerț transfrontalier, deci activitatea mea s-a concentrat nu doar pe urbea noastră, adică pe municipiul Cahul. Efectele unor proiecte sau acțiuni depășesc raza municipiului și localitățile din vecinătate, direct sau indirect, beneficiază de anumite lucruri; pe partea culturală de asemenea am avut foarte multe obiective și proiecte și mai am încă multe pe care n-am reușit să le realizez.

Numai în acest an avem cinci festivaluri internaționale, trei dintre care le-am inițiat pe durata mandatului meu. Acest lucru a dat nu numai o imagine, dar a pus în valoare și colectivele, instituțiile culturale pe care le avem; am avut o colaborare foarte bună cu societatea civilă atât pe proiectele care a fost posibil de realizat în comun, în parteneriat, cât și pe acțiuni civice de organizare în comunitate, pentru că deseori oamenii când vorbesc despre proiecte vorbesc despre buget, dar, în primul rând, este vorba despre obiective, rezultate, oamenii care sunt implicați și sunt lucruri care s-au făcut aproape fără resurse financiare, doar cu entuziasm, dorință și cred că vom putea continua, pentru că sunt lucruri pe care majoritatea le apreciază.”

Europa Liberă: Lipsa banilor mereu a fost o problemă, mai ales în administrația publică locală, bugete austere. Eu vreau să vă întreb pe Dvs. dacă contează mult onestitatea funcționarilor locali și dacă la modul serios se poate vorbi că și fără delapidări de fonduri lucrurile pot să meargă pe o cale bună.

Nicolae Dandiș: „Nu este cea mai mare problemă lipsa banilor nici pentru Cahul și nici pentru țară. Bani tot timpul n-au să ajungă, pentru ca să vină banii trebuie multe alte acțiuni care să preceadă acest lucru. Cel mai important într-adevăr este vorba despre calitatea, integritatea, competența oamenilor și, cum ați spus, onestitatea. Eu am spus mai mult: când este teamă de Dumnezeu, nu contează alte aspecte, pentru că din astea reiese tot. Întrucât toată lumea vorbește despre faptul că nu avem bani pentru una, pentru alta, eu aș spune că astăzi nu am suficienți oameni cu care să lucrez pe anumite proiecte ca să găsim bani, pentru că dacă există o echipă motivată, corectă și focusată pe rezultat și-și dorește din toată inima lucrul acesta, se găsesc și bani, e o chestiune de timp.

Îți trebuie oameni, resurse umane, specialiști în juridică, care, sigur, nu-i tot timpul ușor să-i găsești în administrație...

Plus că cel puțin pentru Cahul există încă multe rezerve interne, sunt alții care nu se încasează, o problemă ține de patrimoniu în ansamblu. Cahul la capitolul acesta încă mai are mari rezerve de a-și inventaria, lua la evidență, contabiliza, inclusiv partea de patrimoniu reprezentată de bunuri imobile, ceea ce nu permite ca să încasăm anumite taxe. Adică sunt bunuri care nu sunt înregistrare, sunt bunuri care sunt folosite și nu sunt achitate, sunt contracte de zece ani în urmă care sunt într-un fel valabile, dar nu sunt actualizate mai multe prețuri, fie că e vorba despre rogațiuni, arendă sau alte momente, deci ele sunt la valoarea de acum 10 ani, sunt lucruri care trebuie verificate foarte minuțios, deci îți trebuie oameni, resurse umane, specialiști în juridică, îți trebuie alți specialiști care, sigur, nu-i tot timpul ușor să-i găsești în administrație.”

Europa Liberă: Dvs. sunteți norocos că ați venit din sectorul asociativ și v-a fost mult mai ușor să știți ce înseamnă să scrii, să prezinți un proiect, să fie acceptat de finanțatori.

Nicolae Dandiș: „Evident, venind și din sectorul asociativ, dar mai mult din mediul academic, pentru că eu am pregătirea pe domeniul administrației publice, pe domeniul științe politice, istorie, plus că am fost mereu cu ochii pe ce se întâmplă în țară, pe ce se întâmplă în localitate, nu am venit la ceva care nu avem idee sau nu știam care vor fi tipurile de provocări de care o să mă lovesc. În primul rând, abordarea. Când ai un obiectiv, un proiect și consideri că el este prioritar și știi că realizarea lui este așteptată de cetățeni, nu de un grup restrâns, dar vei avea un feedback, oamenii se vor bucura și vor spune că, uite, de mult am avut nevoie de lucrul acesta și, în sfârșit, s-a realizat. Deci, dacă ești ghidat de această dorință de a face ceva care oamenii cu adevărat să aprecieze, nu doar pentru bifă, atunci oamenii vor simți efortul tău și sigur toată energia și dorința, activitatea va fi concentrată pentru a obține acest rezultat.”

Europa Liberă: Dar ce buget aveți pentru acest an?

Nicolae Dandiş
Nicolae Dandiş

Nicolae Dandiș: „Bugetul municipiului Cahul pentru anul 2019 este de 100 de milioane de lei la o populație de circa 40 de mii de cetățeni. Din acest buget, evident majoritatea merge pentru întreținerea instituțiilor, salarizare, deci efectiv pentru investiții sau proiecte de dezvoltare rămân până la 20%, dacă luăm așa, per total, cu care am putea să facem proiecte sau acțiuni în afară de întreținerea curentă, că e vorba de reparație la o instituție sau alta, că e vorba despre ceva pentru infrastructura drumurilor sau alte proiecte.”

Europa Liberă: Vă mai doriți un mandat de primar?

Nicolae Dandiș: „Trebuie să continuăm ceea ce am început și asta, bineînțeles, va depinde foarte mult de ceea ce vor dori cahulenii și dacă vor aprecia sau vor considera că ceea ce am făcut în acești patru ani a fost bun pentru comunitate și merită să obțin din nou încrederea lor. Și, da, îmi doresc, pentru că am foarte multe lucruri pe agendă la care țin foarte mult și nu am reușit să le finalizez, de aceea sigur că mi-aș dori să mă bucur de finalizarea proiectelor acestea și sigur pentru aceasta e nevoie încă de timp.”

Europa Liberă: Dar care ar fi aceste proiecte?

Nicolae Dandiș: „Proiecte de infrastructură. Mă refer la proiecte de amenajare mare în Parcul central, acum atenția mea este concentrată pe acest proiect, avem un proiect foarte mare, cel mai mare proiect din istoria orașului și cred că a țării, dacă raportez ca buget pentru o singură localitate – proiectul de apă și canalizare cu suportul Guvernului Germaniei și al Uniunii Europene. Este vorba de peste 35 de milioane de euro doar pentru municipiul Cahul. Deci, acest buget, ca să înțelegeți, este bugetul orașului pe 10 ani integral, evident, foarte mare și implementarea lui va dura în jur de trei ani. De asemenea, Cahulul este selectat de Uniunea Europeană ca un proiect pilot, ca microregiune de dezvoltare din partea Uniunii Europene și în care lucrăm la proiectele prioritare pentru a dezvolta Cahulul ca pol de creștere pentru regiune; suntem acum pe ultima sută de metri, sper să decurgă lucrurile ca și anul viitor să începem propriu-zis implementarea lucrurilor concrete ce țin de infrastructură și de dezvoltare și de tineret, și de sectorul privat.”

Europa Liberă: Cum ați reușit să vă mențineți calitatea aceasta de primar independent? E greu, e ușor? Ați fost ademenit să treceți într-o tabără politică, totuși relația pe care a avut-o primarul de Cahul cu administrația centrală a fost una mai degrabă neutră.

Nicolae Dandiș: „Nu a fost pentru mine o problemă. Poziția mea a fost foarte clară. Nu îmi doresc să mă asociez unui partid politic, cel puțin la această etapă, nu era nevoie de a mă asocia pentru a-mi realiza proiectele. Evident, posibil că sugerează lumea că „dacă ai fi fost cu nu știu care partid, s-ar fi putut mare lucru” ș.a.m.d. Eu am zis că nu alerg într-un partid care este astăzi sau care va fi mâine la guvernare pentru a obține fonduri. De fapt, eu consider că partidele trebuie să alerge pentru a susține oamenii care au viziune, oamenii care au proiecte și după aceea în momentul în care este nevoie de o anumită susținere să poți să-ți justifici poziția de ce susții pe unul sau pe altul, pentru că nu este nevoie neapărat să ai un carnet de membru sau să te afișezi cu un partid ca să poți ajuta acel partid.

Avem foarte mulți membri de partid, care nu aduc voturi nici măcar din familia lor, deci ai putea să nu fii asociat unui partid și dacă cu adevărat acel partid sau lider merită susținerea sau sunt situații când nu ai unul mai bun, chiar dacă cu anumite rezerve și ai putea să spui că, uite, cred că acesta merită să fie ales în funcție și nu neapărat trebuie să apari alături de acel partid. Deci, fiecare cetățean poate să-și expună poziția lui, doar că atunci când justifici sau iei o poziție în favoarea unui partid e important să nu se bazeze conjunctural și pe anumite interese și pe faptul că mâine sau poimâine să nu-ți fie rușine de poziția pe care ai avut-o, să poți cu fruntea sus să spui că asta a fost cea mai bună, corectă. Și iar pentru un primar, pentru că are o funcție reprezentativă, în comunitate sunt oameni cu diferite viziuni politice, cu atât mai mult este nevoie să aibă o abordare înțeleaptă și să justifice foarte bine de ce optează pentru o variantă sau alta, pentru că în felul acesta ori riscă să se marginalizeze, dacă spunem așa, pe un eșichier politic la nivel local sau să fie privit că ar avea interese mai înguste decât pentru localitatea pe care o reprezintă toți cetățenii.”

Europa Liberă: Acest parteneriat care s-a creat între Blocul ACUM și PSRM îngrijorează cetățenii, se va răsfrânge în vreun fel asupra alegerilor locale din 20 octombrie?

Nicolae Dandiș: „Ca orice schimbare de putere generează și la nivel local, sigur, și așteptări, și îngrijorări, și atâta timp cât pe anumite teme sau subiecte încă poate nu au fost luate niște decizii sau nu s-au expus și lumea se întreabă: „Cum vor proceda dacă va fi așa?” Deci, părerea mea este că e prematur să dăm o etichetare acestei majorități create. Evident, îngrijorările sunt logice, având în vedere prevederile statutare ale acestor formațiuni, mai ales pe dimensiunea geopolitică și pe alte aspecte, dar cred că va trebui foarte mare prudență, să cântărească care sunt proiectele care într-adevăr sunt prioritare pentru țară. Este important subiectul pe securitate, menținerea vectorului european, este vorba despre integritatea țării, deci persoane integre în funcții-cheie care asigură ordinea, securitatea acestui stat, să fie patrioți, să slujească această țară și nu altele. Deci, aici sunt întrebările care oamenii să știe că sunt în mâini ale unor oameni care își iubesc țara și nu vor permite din stânga sau din dreapta, cum va bate vântul sau alte interese să fie dictată și soarta sau vectorul de dezvoltare a țării.”

XS
SM
MD
LG