Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri, conform AP, că Moscova ar putea adopta ceea ce el a descris ca fiind conceptul american de utilizare a loviturilor militare preventive
Organizația Națiunilor Unite a anunțat că Minskul a fost de acord să permită transporturi de cereale ucrainene pe teritoriul său cu destinația porturile lituaniene „fără condiții prealabile”.
Armata ucraineană a raportat lupte intense în timp ce forțele rusești au atacat orașe din zona Donbas din estul Ucrainei la începutul zilei de 10 decembrie.
Ideea înființării unui tribunal internațional care să judece crimele comise în timpul războiului din Ucraina este tot mai des invocată în spațiul public internațional.
Administrația Biden acuză Rusia că este pe punctul de a acorda asistență militară avansată Iranului, inclusiv sisteme de apărare aeriană, elicoptere și avioane de vânătoare, parte a aprofundării cooperării dintre cele două națiuni, informează AP.
Activiști din Serbia au acoperit complet cu vopsea portretul lui Vladimir Putin de pe un zid de la Belgrad. Iată cum s-a transformat portretul de la apariția sa în luna martie până în decembrie
România își pregătește aderarea la spațiul Schengen de liberă circulație de două decenii, de când a început detalierea capitolelor de negociere pentru apartenența la Uniunea Europeană. După 20 de ani, cu trei săptămâni înainte de un posibil vot final, Austria a spus „NU” și astfel a și votat.
Statele Unite au obținut eliberarea lui Brittney Griner, vedetă a baschetului feminin, dintr-o închisoare din Rusia, schimbând-o cu traficantul de arme rus Viktor Bout. Administrația Biden continuă să aibă dificultăți în negocierile pentru scoaterea altor americani din închisorile rusești.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus pe 8 decembrie că „teroarea minelor” va fi una dintre acuzațiile aduse Rusiei atunci când aceasta va fi trasă la răspundere pentru invazia sa în Ucraina.
Încarcă mai mult