Linkuri accesibilitate

Marius Stan

Procesul Slánský, sau „Procesul conspirației antistatale din jurul lui Rudolf Slánský”, a debutat pe 20 noiembrie 1952 prin acuzarea mai multor membri ai Partidului Comunist Cehoslovac de titoism. Asemeni altor procese-spectacol, și acesta a fost de fapt un foarte real proces bazat pe mărturii fabricate. Cea mai izbitoare trăsătură a mascaradei juridice a fost antisemitismul fățiș. Potrivit acuzării, Slánský și alți treisprezece colegi de partid se făceau vinovați de o conspirație „troțkistă, titoistă, sionistă, burghez-naționalistă”. Ca și în alte regii similare, acuzații nu s-au apărat, ci, din contră, au trebuit, într-o manieră autocritică și umilitoare, să mărturisească toate capetele de acuzare. Unsprezece persoane, printre care și Slánský, aveau să fie condamnate la moarte. Celelalte trei au primit sentințe pe viață. Unsprezece dintre acești indivizi erau evrei, iar evreitatea lor devenise parte integrantă din presupusele crime.

Principalul protagonist, Rudolf Slánský, s-a născut pe 31 iulie 1901 în familia unui negustor din sud-vestul Boemiei. Slánský a intrat în Partidul Comunist în 1921 și până în 1929 devenise unul din tinerii „băieți Karlín” (numiți așa după cartierul praghez în care își aveau sediile), noua generație de comuniști din jurul lui Klement Gottwald (1896–1953) care a preluat conducerea Partidului Comunist din Cehoslovacia. Aceiași „băieți”, inspirați de Comintern, supravegheaseră stalinizarea PCC în anii ’30. Slánský era un evreu asimilat care știa perfect că originile sale i-ar putea ruina într-o zi ambițiile politice. Dar tot el se dovedise un funcționar loial partidului, petrecuse anii războiului al Moscova alături de liderul Gottwald, participase la insurecția anti-nazistă slovacă din august 1944 și revenise după război, la Praga, ca secretar general al PCC. Era al doilea cel mai important om, responsabil de buna funcționare a mașinăriei de partid, influent în deciziile politice și în formularea direcțiilor strategice. Pe scurt, în perioada 1945–1951, Rudolf Slánský avusese suficientă putere concentrată în propriile mâini.

Slánský a ajuns la apogeul carierei sale în iulie 1951, când împlinea 50 de ani. Era ridicat în slăvi, i se scriau rânduri encomiastice, fidelitatea lui față de Uniunea Sovietică și Stalin era lăudată. Și totuși, momentul lui de glorie avea să fie și începutul sfârșitului. Moscova a absentat de la festivitățile în onoarea lui Slánský, iar Stalin i-a scris în secret lui Gottwald cerând îndepărtarea protejatului său. Acesta din urmă a ezitat o vreme, apoi a dat curs cererii venite de la Kremlin. După autocritica obligatorie în fața Comitetului Central, Slánský a fost îndepărtat din funcțiile de partid în septembrie 1951. Trei luni mai târziu, era arestat în propria casă și devenea un prizonier al regimului al cărui vârf politic fusese.

Asemeni altor procese-spectacol, și cel al lui Slánský s-a dorit a fi o demonstrație publică, acoperită ca atare de mass media cehoslovace. Un eveniment urmărit de toate ziarele (interesul devenise enorm). Cetățenii cehoslovaci discutau despre el la locul de muncă, pe stradă, acasă. La rându-i, Radio Europa Liberă a transmis masiv pe toată durata procesului. Programele sale descriau procesul ca pe o „comedie cinică” sau „o grandioasă reprezentație teatrală servind intereselor propagandistice”.

Problema destalinizării în Cehoslovacia a depins în întregime de procesul lui Rudolf Slánský. Pusă în scenă după toate regulile jocului, a fost reprezentația stalinistă postbelică desăvârșită. Execuția lui Slánský a deschis calea către preluarea completă a puterii de către Klement Gottwald și aliații săi din cadrul aparatului. Antonín Novotný, de pildă, era unul dintre liderii grupului Gottwald, cel pe care și avea să-l succeadă, după moartea acestuia, ca președinte al Cehoslovaciei. Tot el avea să refuze constant, de-a lungul anilor, orice reabilitare a lui Slánský și orice revizuire a verdictului din 1952.

Așa a arătat tensiunea permanentă dintre realitatea sovietică (sau sovietizată) a autocrației privilegiate și obiectivele comunismului. Aceasta a fost dinamica seriei de procese-spectacol și epurări care a debutat în URSS doar pentru a fi translatată apoi în Europa satelizată. Demonologia creării de țapi-ispășitori s-a vrut a ascunde publicului și stângii internaționale faptul că regimul lui Stalin întruchipa, de fapt, contrarevoluția.

Titoismul era doar pretextul și nu cauza fundamentală a acestor epurări. Procesele erau invenții, născociri, produse dintr-o paranoia politică. Execuțiile din Praga, bunăoară, erau menite să arate că tentativele de a ajusta instrucțiunile sovietice la condițiile specifice din Cehoslovacia nu vor fi tolerate. Așa cum spunea regretatul istoric Tony Judt, mesajul comunicat de Kremlin guvernelor est-europene prin condamnarea și executarea lui Slánský era că dacă fostul secretar general „nu este ferit, atunci nimeni nu este ferit”...

„The Invisible Heroes. Reflections on the background of the Romanian Revolution in 1989” -o prelegere ținută de Emil Hurezeanu la Colegiul Noua Europă, București, 15 noiembrie 2019.

Colegiul Noua Europă (NEC) de la București, institutul de studii avansate înființat de Andrei Pleșu, a împlinit 25 de ani de existență, moment marcat vineri, 15 noiembrie, de o prelegere despre „eroii invizibili ai Revoluției din 1989”. Ținută de Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania, în anul revoluției, unul din realizatorii celei mai ascutlate emisiuni ale Europei Libere, „Actualiatea românească”.

Andrei Pleșu, NEC, 15 noiembrie 2019
Andrei Pleșu, NEC, 15 noiembrie 2019

La eveniment au luat parte numeroase personalități ale vieții academice, culturale și diplomatice din țară și din străinătate (inclusiv omologul german al Dlui. Hurezeanu, Excelența Sa Cord Meier-Klodt, ambasadorul Republicii Federale Germania în România), precum și foști și actuali bursieri NEC. Prelegerea a fost prefațată de intervenția Dnei. Valentina Sandu-Dediu, Rectorul Colegiului Noua Europă, și a Dlui. Andrei Pleșu, Rectorul fondator al instituției.

În intervenția sa, ambasadorul Emil Hurezeanu s-a concentrat asupra contextului care a dus la transformarea revoluționară din 1989 și a ținut să sublinieze importanța istorică a ceremoniei care a marcat în această lună 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, participare comună, europeană, la un esențial exercițiu de memorie continentală.

„Ostalgia”. Posturile TV rusești cuprinse de dorul RDG
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:34 0:00


„Ceea ce a început la Leipzig, în octombrie 1989, cu marea demonstrație pașnică a peste 70.000 de persoane, s-a încheiat sângeros la București pe 22 decembrie”. (EH)

Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germaia, NEC, 15 niembrie 2019
Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germaia, NEC, 15 niembrie 2019

Domnia sa a plasat de la început conferința sub semnul Profiles in Courage, o carte despre virtutea publică a curajului scrisă de John F. Kennedy în 1955, pe vremea când acesta era senator democrat al Statelor Unite. Volumul, încununat după apariție cu un Premiu Pulitzer, se referea la opt senatori americani (de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX) care „au avut buna cuviință [spunea Kennedy] de a îndura presiunea exterioară”. O carte, în fond, axată pe cea mai admirabilă dintre virtuțile umane, curajul, despre care Ernst Hemingway spunea că este „buna cuviință sub presiune”. Ambasadorul Hurezeanu a vorbit pe larg despre seria de proteste, de refuz sistematic și acte de disidență care au premers acel annus mirabilis 1989—pe scurt, tocmai despre acest curaj cumulativ și, în final, revoluționar (a se citi și izbăvitor).


Au fost amintite momentele Valea Jiului (1977), Brașov (1987), actele de rezistență ale diverșilor cetățeni români în anii ’80, curajul unora ca Vasile Paraschiv, Gheorghe Brașoveanu, Ionel Cană sau Paul Goma, asasinarea inginerului Gheorghe Ursu, precum și acțiunile regimului împotriva poetului Mircea Dinescu la sfârșitul regimului ceaușist, dublate de curajul scrisorii de susținere a celor șapte intelectuali români, contre vents et marées. Au fost aduse în discuție cazul Goma și acțiunile Securității împotriva disidentului, și au fost reamintite acțiunile criminale ale instituției represive a lui Ceaușescu în Occident. Cazurile Géza Szőcs, Károly Király, Dorin Tudoran, Radu Filipescu, Dumitru Iuga, Doina Cornea, Ana Blandiana, Gabriel Andreescu, etc., au presărat o seară dedicată curajului înfruntării Leviatanului totalitar.

Ross Johnson: „Nu le mai e frică să vorbească”. Europa Liberă în 1989
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:48 0:00


Ambasadorul Hurezeanu, fost redactor al Europei Libere în perioada 1983–1994, a oferit audienței o imagine comprehensivă a ceaușismului tentacular-represiv și a explicat o parte din motivele pentru care „România a fost și singura țară est-europeană care a urmat scenariul Tiananmen”. O intervenție dedicată, da capo al fine, rezistenței, onoarei, suferinței și demnității care au premers, și într-un fel anunțat, acel „refuz al confiscării și supunerii” care a fost decembrie 1989.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.

Încarcă mai mult

Despre blog:

Marius Stan, politolog, specializat în istoria regimurilor comuniste, director de cercetare la Centrul „Hannah Arendt”, Universitatea din București, România. Din septembrie 2018, semnează un blog la Radio Europa Liberă: Distinguo*

(*Un modest omagiu în spiritul rubricii permanente pe care o ținea cândva criticul și eseistul Vladimir Streinu la revista Luceafărul” – Marius Stan)

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG