Procesul Slánský, sau „Procesul conspirației antistatale din jurul lui Rudolf Slánský”, a debutat pe 20 noiembrie 1952 prin acuzarea mai multor membri ai Partidului Comunist Cehoslovac de titoism. Asemeni altor procese-spectacol, și acesta a fost de fapt un foarte real proces bazat pe mărturii fabricate. Cea mai izbitoare trăsătură a mascaradei juridice a fost antisemitismul fățiș. Potrivit acuzării, Slánský și alți treisprezece colegi de partid se făceau vinovați de o conspirație „troțkistă, titoistă, sionistă, burghez-naționalistă”. Ca și în alte regii similare, acuzații nu s-au apărat, ci, din contră, au trebuit, într-o manieră autocritică și umilitoare, să mărturisească toate capetele de acuzare. Unsprezece persoane, printre care și Slánský, aveau să fie condamnate la moarte. Celelalte trei au primit sentințe pe viață. Unsprezece dintre acești indivizi erau evrei, iar evreitatea lor devenise parte integrantă din presupusele crime.
Principalul protagonist, Rudolf Slánský, s-a născut pe 31 iulie 1901 în familia unui negustor din sud-vestul Boemiei. Slánský a intrat în Partidul Comunist în 1921 și până în 1929 devenise unul din tinerii „băieți Karlín” (numiți așa după cartierul praghez în care își aveau sediile), noua generație de comuniști din jurul lui Klement Gottwald (1896–1953) care a preluat conducerea Partidului Comunist din Cehoslovacia. Aceiași „băieți”, inspirați de Comintern, supravegheaseră stalinizarea PCC în anii ’30. Slánský era un evreu asimilat care știa perfect că originile sale i-ar putea ruina într-o zi ambițiile politice. Dar tot el se dovedise un funcționar loial partidului, petrecuse anii războiului al Moscova alături de liderul Gottwald, participase la insurecția anti-nazistă slovacă din august 1944 și revenise după război, la Praga, ca secretar general al PCC. Era al doilea cel mai important om, responsabil de buna funcționare a mașinăriei de partid, influent în deciziile politice și în formularea direcțiilor strategice. Pe scurt, în perioada 1945–1951, Rudolf Slánský avusese suficientă putere concentrată în propriile mâini.
Slánský a ajuns la apogeul carierei sale în iulie 1951, când împlinea 50 de ani. Era ridicat în slăvi, i se scriau rânduri encomiastice, fidelitatea lui față de Uniunea Sovietică și Stalin era lăudată. Și totuși, momentul lui de glorie avea să fie și începutul sfârșitului. Moscova a absentat de la festivitățile în onoarea lui Slánský, iar Stalin i-a scris în secret lui Gottwald cerând îndepărtarea protejatului său. Acesta din urmă a ezitat o vreme, apoi a dat curs cererii venite de la Kremlin. După autocritica obligatorie în fața Comitetului Central, Slánský a fost îndepărtat din funcțiile de partid în septembrie 1951. Trei luni mai târziu, era arestat în propria casă și devenea un prizonier al regimului al cărui vârf politic fusese.
Asemeni altor procese-spectacol, și cel al lui Slánský s-a dorit a fi o demonstrație publică, acoperită ca atare de mass media cehoslovace. Un eveniment urmărit de toate ziarele (interesul devenise enorm). Cetățenii cehoslovaci discutau despre el la locul de muncă, pe stradă, acasă. La rându-i, Radio Europa Liberă a transmis masiv pe toată durata procesului. Programele sale descriau procesul ca pe o „comedie cinică” sau „o grandioasă reprezentație teatrală servind intereselor propagandistice”.
Problema destalinizării în Cehoslovacia a depins în întregime de procesul lui Rudolf Slánský. Pusă în scenă după toate regulile jocului, a fost reprezentația stalinistă postbelică desăvârșită. Execuția lui Slánský a deschis calea către preluarea completă a puterii de către Klement Gottwald și aliații săi din cadrul aparatului. Antonín Novotný, de pildă, era unul dintre liderii grupului Gottwald, cel pe care și avea să-l succeadă, după moartea acestuia, ca președinte al Cehoslovaciei. Tot el avea să refuze constant, de-a lungul anilor, orice reabilitare a lui Slánský și orice revizuire a verdictului din 1952.
Așa a arătat tensiunea permanentă dintre realitatea sovietică (sau sovietizată) a autocrației privilegiate și obiectivele comunismului. Aceasta a fost dinamica seriei de procese-spectacol și epurări care a debutat în URSS doar pentru a fi translatată apoi în Europa satelizată. Demonologia creării de țapi-ispășitori s-a vrut a ascunde publicului și stângii internaționale faptul că regimul lui Stalin întruchipa, de fapt, contrarevoluția.
Titoismul era doar pretextul și nu cauza fundamentală a acestor epurări. Procesele erau invenții, născociri, produse dintr-o paranoia politică. Execuțiile din Praga, bunăoară, erau menite să arate că tentativele de a ajusta instrucțiunile sovietice la condițiile specifice din Cehoslovacia nu vor fi tolerate. Așa cum spunea regretatul istoric Tony Judt, mesajul comunicat de Kremlin guvernelor est-europene prin condamnarea și executarea lui Slánský era că dacă fostul secretar general „nu este ferit, atunci nimeni nu este ferit”...
