Linkuri accesibilitate

Klaus Iohannis: președinția de jumătate de an a României la Consiliul UE a fost foarte bună


Președintele României, Klaus Iohannis, a apreciat că președinția de jumătate de an a țării sale la Consiliul UE, pe cale să se încheie la sfârșitul lunii iunie, a fost foarte bună. Vorbind înaintea reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, joi, Iohannis a remarcat mai ales summit-ul UE de la Sibiu, din 9 mai, spunând a fost „un succes recunoscut de toată lumea”. „Este un lucru mai puțin așteptat, dar cu atât mai mult putem spune că această Președinție a fost una foarte bună”, a spus Iohannis, citat de AGERPRES. Spre sfârșitul anului trecut Iohannis, cunoscut ca un critic acerb al guvernului de la București, dominat de social-democrați, avertizase că România nu ar fi pregătită să preia președinția rotativă a Uniunii Europene. Următoarea președintă pe șase luni a blocului cu 28 de membri va fi Finlanda.

XS
SM
MD
LG