Linkuri accesibilitate

SUA: peste 1.400 de decese cauzate de COVID-19


În Statele Unite au fost înregistrate peste 1.400 de decese cauzate de COVID-19, pe 31 iulie, a patra zi la rând cu peste 1.200 de decese.

California și Florida, două dintre cele mai populate state americane, au raportat creșteri record ale deceselor COVID-19, respectiv 208 și 257.

Peste 153 de mii de decese cauzate de coronavirus au fost înregistrate în Statele Unite până acum, potrivit Universității Johns Hopkins.

Numărul infecțiilor cu Coronavirus în Statele Unite a ajuns la peste 4 milioane și jumătate.

La nivel mondial, pandemia a ucis peste 678.000 de oameni și a infectat 17 milioane și jumătate potrivit sursei citate.

În Mexic decesele confirmate de coronavirus au crescut la 46.688, al treilea cel mai mare număr din lume.

China a anunțat o scădere de peste 50 la sută a cazurilor de coronavirus recent confirmate într-un posibil semn că un focar în regiunea de nord-vest a Xinjiang ar fi putut să fie eradicat.

În Hong Kong, infecțiile continuă să crească, cu peste 100 de cazuri noi raportate pe 1 august. Două decese au fost, de asemenea, raportate, numărul victimelor din Hong Kong din cauza pandemiei ajungând la 27. Numărul cazurilor depășește 2000.

XS
SM
MD
LG