Linkuri accesibilitate

Arcadie Barbăroșie (sociolog): „Viitorul aparține cetățenilor și democrației”


Anul 2020 poate fi considerat unul de „triumf” al cetățenilor Republicii Moldova și al democrației. Un interviu de bilanț cu sociologul Arcadie Barbăroșie.

Anul 2020 poate fi considerat unul de „triumf” al cetățenilor Republicii Moldova și al democrației. Se va vorbi de el și se vor analiza faptele, semnificațiile și consecințele acestui vot „fără precedent” dintr-un scrutin prezidențial și în următorii ani. „Viitorul aparține cetățenilor și democrației”, este opinia sociologului Arcadie Barbăroșie, directorul Institutului de Politic Publice.

Interviu cu Arcadei Barbăroșie
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:14:09 0:00
Link direct

Europa Liberă: Cum intră în istorie anul 2020?

Arcadie Barbăroșie: „Anul 2020 intră în istorie ca și mulți ani de-ai noștri, destul de greu în sensul că, în primul rând, am avut evenimente foarte importante și aș face referință aici la alegerea președintelui. A fost o alegere dificilă. Dificilă, pentru că, în primul rând, țara a avut de a face cu un ex-președinte, Dodon, care credea că el mai poate, într-adevăr, să mai conducă țara patru ani.

Doi – a folosit din plin argumentele pe care le avea. Care sigur că nu erau argumente care pot fi discutate, argumente care pot fi împărtășite cu cineva, ci argumente care au venit din surse închise, netransparente atenției publice și argumente care au fost scoase la iveală de către ziariștii de investigație, în special. Și aici am în vedere grupul acela de consilieri care au venit nu se știe de unde, din Rusia sau din Bielorusia, sau de unde au venit dânșii, și l-au ajutat să-și facă treaba aici.

În al treilea rând, sigur că este vorba de ceva întâmplări care au avut loc în acești patru ani de zile și care sigur că trebuie puse în seama președintelui. Aș face, în primul rând, referință la arestarea profesorilor turci și expulzarea lor din țară, fără de niciun argument care să fie pus pe masă. În schimb, dl președinte a obținut reparația președinției, reparația acestui sediu de către turci, care au fost nu doar forță de muncă, dar și finanțatorii acestei reparații. Și am văzut foarte atent cum a intrat dl președinte în acest sediu înconjurat de gard, de porți de fier, pe care, cică, nu le-a pus el acolo, porțile acelea și gardul, că le-au pus reparatorii. Noi înțelegem că reparatorii sigur că s-au consultat cu Domnia Sa înainte de a pune acel gard.”

Sociologul Arcadie Barbăroșie
Sociologul Arcadie Barbăroșie

Europa Liberă: Acest transfer de putere de la Igor Dodon la Maia Sandu mai înseamnă că în R. Moldova societatea rămâne destul de divizată. Va reuși Maia Sandu să ajungă președintele tuturor cetățenilor și ce efort trebuie să facă ea ca să-i reușească acest lucru?

Arcadie Barbăroșie: „Trebuie, în primul rând, să ne uităm la lege, ce spune legea despre ce competențe are președintele R. Moldova. Când stăm să ne uităm la legislație, deși sunt un număr anumit de consilieri, de profesioniști, care spun că da, președintele nu are prea multe forțe, competențe, în comparație, să zicem, cu un președinte dintr-o țară semiprezidențială sau prezidențială, dar totuși Maia Sandu are ceva competențe.

Cetățeanul vrea de la Maia Sandu decizii în orice domeniu...

Eu cred că aceste competențe nu sunt atât de puternice precum crede cetățeanul simplu.

Cetățeanul vrea de la Maia Sandu decizii în orice domeniu. Maia Sandu nu poate aplica decizii în orice domeniu, dar Maia Sandu este destul de Puternică, foarte puternică, aș zice eu, în ce privește promovarea unor concepte. Și eu cred că aici lupta anticorupție care a fost declarată de Maia Sandu și care trebuie pornită imediat – de fapt, ea a fost pornită deja - lupta aceasta este extrem de principială pentru Maia Sandu. Maia Sandu nu poate lua decizii, spre exemplu, în a ridica pensiile la oameni. Și toată lumea vrea asta, toată lumea așteaptă asta. Dar Maia Sandu poate să înainteze propuneri de modificare a legislației, astfel încât această modificare să fie pe seama parlamentului.

Eu înțeleg că Maia Sandu nu poate face multe lucruri, dar Maia Sandu poate să manifeste inițiative, poate să manifeste dreptul de a veni cu propuneri de legi și aceste propuneri de legi să le adopte parlamentul. Sau să nu le adopte.”

Europa Liberă: Dar până unde poate ajunge o relație dușmănoasă, o relație ostilă președinție – parlament?

Arcadie Barbăroșie: „Eu nu cred că se va merge pe domeniul ăsta. Eu cred că, din contra, dl Dodon, care controlează acum majoritatea în parlament, va încerca să facă astfel încât să fie permanent Maia Sandu vinovată de ceea ce se întâmplă în țară.”

Europa Liberă: Dar credeți că scopul lui este s-o compromită?

Arcadie Barbăroșie: „Absolut! Scopul lui este s-o compromită total și astfel încât la alegerile următoare, anticipatele parlamentare, să câștige Domnia Sa aceste alegeri. Eu cred că acesta este scopul lui. Maia Sandu trebuie să se gândească la ce pași întreprinde ea pentru a nu permite acest lucru, pentru a face ca cetățeanul simplu, acela care merge și votează, să înțeleagă că nu Maia Sandu este vinovată, ci este vinovat parlamentul care a luat deciziile respective.”

Europa Liberă: Dar ca să nu se perpetueze o situație instabilă în R. Moldova, ar trebui să se ajungă la alegeri parlamentare anticipate, așa cum își doresc și majoritatea cetățenilor? Și forțele politice din parlament spun același lucru, că acest parlament trebuie dizolvat și de organizat alegeri parlamentare anticipate, dar se pare că nu chiar toți deputații și-ar dori alegeri parlamentare anticipate.

Arcadie Barbăroșie: „Parlamentul se află acum în situația când el poate în orice moment să ia decizia privind alegerile anticipate. Aceasta poate dura fie o lună, fie două luni, fie un an, fie chiar trei ani. Adică parlamentul poate să-și ducă mandatul până la sfârșit.”

Europa Liberă: Până la sfârșitul actualei legislaturi.

Arcadie Barbăroșie: „Exact. Și în sensul acesta ei lucrează foarte-foarte atent, dar și foarte-foarte concis, pe proiectele de legi etc.”

Europa Liberă: Cum poate Maia Sandu să păstreze liantul acesta cu cetățenii? Legătura cu omul de la firul ierbii cum ar trebui să fie în continuare?

Arcadie Barbăroșie: „Este o întrebare foarte dificilă. Sincer să vă spun, eu cred că Maia Sandu ar trebui să preia președinția și să-și continuie drumul pe care și l-a propus în campania electorală, foarte clar, foarte atent. Să vorbească cât mai mult cu cetățeanul, cetățeanul trebuie să știe ce se întâmplă. Poate Maia Sandu să-i spună că ea nu poate lua niște decizii, pentru că asta depinde de parlament doar... Eu nu știu cât de corect este acest lucru... Asta înseamnă că, de fapt, noi apărem în fața cetățeanului, într-un fel, fără putere...

Dar eu cred că Maia Sandu trebuie, în special, în domeniul securitate, în domeniul apărare, care este domeniul dumneaei, ea trebuie să ia decizii foarte importante.

Doi: ea poate face pași destul de importanți, cum am mai spus, să vină cu proiecte de lege în domeniul economic, în domeniul asigurării sociale, în domeniul pensiilor, dar să le pună pe seama parlamentului și permanent să spună: Dar unde e legea? Dar de ce ați modificat legea cutare? Dar de ce nu ați adoptat-o așa cum am propus eu, pentru că ea este așa cum am propus eu? Și, în felul acesta, sigur că ea își va crea o imagine destul de bună, pozitivă în fața cetățeanului. Doi – ea trebuie să discute lucruri foarte importante privind susținerea lui Dodon și susținerea Partidului Socialiștilor. Trebuie să apară ceva informații privind finanțarea partidului, cum a fost finanțat Dodon, direct, cu bani... ”

Europa Liberă: Aici procuratura trebuie să-și facă datoria.

Arcadie Barbăroșie: „Procuratura da, eu sunt de acord cu Dvs., dar Maia Sandu trebuie să dea niște semnale, nu să intre în chestiile care sunt legate de procuratură, de activitatea procuraturii, dar trebuie să intre în chestii principiale, cum a fost finanțat partidul să spună!”

Europa Liberă: Dumneaei și-a propus să insiste totuși pe o reformă veritabilă în justiție, iar pe de altă parte, se consideră că și în acest domeniu rezistență este suficientă și că s-ar fi creat o castă acolo, în interior, și că ei sunt de neurnit din loc. E cu șansă să-și ducă la capăt această intenție de a reforma justiția?

Arcadie Barbăroșie: „Eu cred că Maia Sandu trebuie să-și găsească niște persoane care să fie de partea ei, din domeniul justiției.”

Europa Liberă: De partea legii trebuie să fie!

Chiar dacă lucrurile or să meargă bine, eu cred că procentul celor care cred că țara merge într-o direcție greșită permanent o să fie mai mare...

Arcadie Barbăroșie: „Discutăm, dar cred că în primul rând să fie de partea ei și de partea legislației, înțelegerii legislației, așa cum este scrisă ea. Pentru că în justiție există o mulțime de persoane care au fost promovate acolo și puse în funcții de către dl Dodon și care sigur că nu-și exercită funcțiile așa cum scrie legea. Și, în sensul acesta, eu cred că Maia Sandu are o sarcină extrem de dificilă, dar ea nu trebuie să fie singură atunci când vorbește. Ea trebuie să fie înconjurată de persoane care să spună: da, așa este/da, așa nu este.

Europa Liberă: Rezultatele cercetărilor sociologice arată că cetățenii consideră că țara lor merge pe o cale greșită. Până când și până unde această percepție că statul lor merge într-o direcție greșită?

Arcadie Barbăroșie: „Este dificil de răspuns la întrebarea Dvs. Pentru că da, cetățenii cred că lucrurile merg greșit în țara noastră, dar cetățenii cred că se uită și ce se întâmplă în lume, și cred că și în lume unele lucruri merg greșit. Este tare mare procentul celora care cred așa, că lucrurile merg greșit. Eu nu știu dacă se va micșora procentul acesta brusc dacă vine Maia Sandu la putere, pentru că aceasta este o interpretare a cetățeanului care încearcă să înțeleagă ce lucruri merg greșit, de ce merg ele greșit, încotro se mișcă ele, cât timp poate să dureze treaba asta. Sigur, eu înțeleg că au fost răspunsuri la aceste întrebări și cu un procent mai mic, mult mai mic, de cetățeni care ziceau că lucrurile merg greșit în țara noastră. Dar noi trebuie, de asemenea, să înțelegem că lucrurile, din punct de vedere sociologic, se schimbă și în țara noastră. Chiar dacă lucrurile or să meargă bine, eu cred că procentul celor care cred că țara merge într-o direcție greșită permanent o să fie mai mare.”

Europa Liberă: Și cetățenii își asumă responsabilitatea că și ei trebuie să pună umărul ca să schimbe starea de lucruri?

Arcadie Barbăroșie: „Aici este mai greu de răspuns, dar eu cred că cetățeanul, în primul rând, în mare parte crede că alții sunt vinovați de lucrul acesta; este vinovat guvernul etc. Uitați-vă, noi îi întrebăm pe ei, pe cetățeni: cum credeți că se descurcă primăria, cum credeți că se descurcă autoritățile din raion și cum credeți că se descurcă guvernul? Cel mai prost se descurcă guvernul, desigur că, și cel mai bine se descurcă primăria. Pentru că primăria este mai aproape de cetățean, el o vede unde se mișcă ea, ce face, dar guvernul este departe, undeva acolo, în centru, și el răspunde de tot ce se întâmplă.”

Europa Liberă: Atunci e nevoie de o descentralizare veritabilă?

Arcadie Barbăroșie: „Sigur că avem nevoie de o descentralizare adevărată și de o promovare a puterii la nivel local. Dar desigur că aici avem nevoie și de o schimbare a administrației locale, pentru că așa cum e acum, cu 500 de cetățeni care aleg o primărie, nu este posibil de mers mai departe.”

Europa Liberă: Cât de mult au nevoie cetățenii de modele în societate?

Arcadie Barbăroșie: „Este un lucru foarte important, eu cred că cetățeanul are nevoie de modele și lucrul acesta trebuie să-l probeze presa, în primul rând, pentru că presa trebuie să spună: ia uitați-vă ce model bun este în țara cutare sau în țara cealaltă; uitați-vă ce bine se dezvoltă la dânșii administrația locală, pentru că ea are putere de a lua decizii la nivel local; dar, pe de altă parte, uitați-vă câtă lume intră într-o primărie în țara cutare...

Cetățeanul are nevoie de modele și lucrul acesta trebuie să-l probeze presa, în primul rând...

Europa Liberă: Mă refeream și la repere morale.

Arcadie Barbăroșie: „Repere morale, de asemenea, ar fi important. Aici îmi vine mai greu să vin cu exemple concrete, dar noi trebuie să vorbim, în primul rând, de ceea ce ne dă UE, principiile UE, valorile UE. Și asta ar fi niște repere morale pentru cetățean.”

Europa Liberă: Ce le doriți cetățenilor la cumpăna dintre ani?

Arcadie Barbăroșie: „Să treacă mai ușor prin această cumpănă, în primul rând. Le-aș dori să fie foarte atenți atunci când e vorba de sănătatea lor, pentru că cetățeanul, cu părere de rău, nu se descurcă încă bine unde sunt măștile folosite, cum sunt folosite, de ce este bine să le folosim, unde nu este bine să le folosim. Și aceasta este foarte important.

Cetățeanul trece printr-o cumpănă mare, care a început nu acum, a început în martie, care continuă până acum și va continua încă o jumătate de an, un an... Eu nu știu cât va continua încă această cumpănă, dar ea aduce morți, aduce oameni care au căzut din drumul lor normal, pentru că au fost infectați de o boală care noi credem că este generată de acest virus, COVID-19, cu niște influențe extrem de negative asupra sănătății lor! Le-aș dori cetățenilor să fie foarte atenți cu sănătatea lor, să vină așa cum vin eu, cu masca.

Eu la lucru stau cu masca, nu primesc pe nimeni care nu are mască. Și eu poate sunt în vârstă și de aceea iau deciziile acestea, dar este extrem de important și pentru cetățeni să fie așa.

Doi – sigur că mi-aș dori un an frumos. Anul ăsta nou n-o să fie obișnuit, o să fie un an nou mai puțin obișnuit, dar nu mergeți la supermarketuri, nu mergeți să cumpărați la METRO, cumpărați prin legăturile online, să vi se aducă acasă tot ce vă trebuie, să vină o singură persoană cu coșul acela de cumpărături. Da, o să plătiți 50 de lei, o sută de lei mai mult, decât dacă o să mergeți la METRO și o să stați în rând acolo, dar când o să vedeți că ați mers la METRO, ați stat la rând, ați pierdut timp, ați pierdut, de fapt, mai mulți bani decât ați cheltuit cu această persoană. Și desigur că vă doresc succese, succese mari, frumoase și să ne auzim de bine.”

XS
SM
MD
LG