Linkuri accesibilitate

Reacții rusești la violențele de la Washington din 6 ianuarie


Un polițist arestează o demonstrantă pro-Trump în timpul violențelor declanșate de suporterii președintelui perdant la clădirea Capitoliului, Washington, 6 ianuarie 2021
Un polițist arestează o demonstrantă pro-Trump în timpul violențelor declanșate de suporterii președintelui perdant la clădirea Capitoliului, Washington, 6 ianuarie 2021

Violențele care au avut loc la Washington în 6 ianuarie 2020 și finalul haotic al ciclului electoral american au fost pentru unii în Rusia motiv de bucurie rea: „America a pierdut cursul, și nu mai are dreptul să-l traseze”.

Pentru alții, a fost motiv de lamentare să vadă că tradiția democratică a Statelor Unite a fost umbrită de violență, când suporterii lui Donald Trump nu l-au lăsat să plece: „Nu-i puțin beneficiu propagandistic pentru acest regim putred”.

Tulburările politice care au întrerupt pentru scurt timp certificarea finală a victoriei lui Joe Biden în alegeri abia încep să reverbereze. La o zi după, când Moscova și întreaga națiune rămân în semi-hibernare pentru două săptămâni de vacanță, criticii ruși, analiști și admiratori ai politicii americane încep să proceseze cele întîmplate.


Pentru aliații Kremlinului, a fost un beneficiu net în favoarea președintelui Vladimir Putin, promotor al stabilității și prosperității pentru ruși - și al continutății lui însuși ca lider principal.

„Celebrarea democrației s-a terminat”, spune Konstantin Kosaciov, parlamentar veteran ce prezideaază comisia de afaceri externe a Consiliului Federației, camera superioară a parlalamentului rus.

„Din păcare, ăsta e pragul cel mai de jos. O spun fără vreo urmă de bucurie rea. America a pierdut cursul și nu mai are dreptul să-l trazeze. Și cu atît mai mult să-l impună altora”, a scris el pe Facebook.

Leonid Slutsky, imagine de arhivă
Leonid Slutsky, imagine de arhivă

„Cu siguranță Statele Unite nu mai pot impune acum standarde electorale altor țări și nu mai pot pretinde că sînt 'farul democrației' în lume”, a spus Leonid Slutsky, omologul lui Kosaciov din Duma de stat, citat de agenția de știri de stat RIA Novosti.


Președintele-adjunct al Dumei, Andrei Klimov, a dat glas unei mai vechi acuzații a Rusiei că revoltele populare din ultimele două decade, care au făcut să cadă guverne în Ucraina, Georgia și Kârghâstan - cunoscute sub numele de „revoluțiile colorate” - au fost toate instigate de Statele Unite.

„Bumerangul revoluțiilor colorate se întoarce în Statele Unite”, a declarat Klimov, adăugînd: „Toate astea amenință să se transforme într-o criză a sistemului de putere american”.

Maria Zaharova, imagine de arhivă.
Maria Zaharova, imagine de arhivă.


Purtătoarea de cuvînt a ministerului rus de externe Maria Zaharova a declarat pentru agenția TASS că sistemul electoral american e „arhaic”. „E o afacere internă a Statelor Unite. Atragem atenția în același timp că sistemul electoral din Statele Unite e arhaic. Nu respectă standardele moderne ale democrației, lasă loc pentru numeroase violări, iar presa americană a devenit un instrument pentru lupta politică”, a spus Zaharova.

Vladimir Putin și Margarita Simonian, imagine de arhivă
Vladimir Putin și Margarita Simonian, imagine de arhivă

Iar șefa canalului de știri rus RT, controlat de stat, Margarita Simonian, a răspuns în batjocură la lamentarea că Statele Unite nu vor mai putea pretinde că sînt un model de democrație.

N-au fost niciodată, a spus Margarita Simonian într-o postare peTwitter. „A fost doar o chestiune de timp pînă să se vadă asta”.

Un dar pentru Kemlin?

Grigori Golosov, șeful Deprtamentului de științe politice de la Universitatea europeană din St.Petersburg, spune că haosul de la Washington a fost un dar pentru Kremlin, care a încercat deseori să pretindă că sistemul politic rusesc - descris cândva de un consilier de la Kremlin drept o „democrație manageriată” - nu e cu nimic diferit de democrațiile occidentale.


Cu toate acestea, a spus Golosov pentru Europa Liberă/Libertatea, grupările de opoziție rusești care se pregătesc pentru alegerile parlamentare programate în septembrie pot să tragă învățăminte din cît de competitiv a fost în ansamblu procesul electoral [american] - cu un partid politic concurînd cu succes și transparent cu un altul - și fără fraude electorale sau vot multiplu ca în Rusia.

„Întrebați orice cetățean rus ce s-ar fi întâmplat dacă scenele aceste ar fi avut loc în Rusia”, spune Golosov. „Orice rus ar răspunde: ar fi fost vărsare de sânge, vărsare de sânge masivă”.


„Plecarea violentă a lui Trump din capitala 'citadelei democrației' îi va permite conducătotului Rusiei să le pună supușilor lui o nouă variantă a ceea ce a fost întrebarea sa demagogică preferată de ceva vreme”, scrie Georgi Kunadze, fost ministru adjunct de externe în anii 1990 la început. „Vreți să se întâmple aici ce s-a întâmplat la Washington?”

„Iar ăsta nu-i puțin beneficiu propagandistic pentru acest regim putred”, a scris Kunadze pe Facebook

(traducere și adaptare de Lucian Ștefănescu)

XS
SM
MD
LG