Dmitrii Rogozin: „Noi cerem garanții că acest sistem nu va fi îndreptat împotrivă potențialului strategic al Rusiei”.
Partidul etnicilor turci şi al musulmanilor a avertizat că va informa Consiliul Europei, Comisia Europeană și Parlamentul de la Strasbourg pentru acţiunile criminale ale partidului ultranaţionalist.
Două rapoarte independente acuză guvernul bulgar de corupţie şi imixtiune în justiţie.
Mulți medici preferă să plece întrucât nu numai salariile ci și condițiile de muncă în spitalele bulgărești sunt foarte proaste.
James Worlick, ambasadorul american la Sofia: în Bulgaria există două justiții, una mai blândă, pentru cei bogați și influenți, și alta severă, pentru cei săraci.
85 de cazuri de fraudă anchetate în Bulgaria.
Nikolai Mladenov: ar fi fost foarte bine dacă cu 22 de ani în urmă cineva ar fi împărtășit liderilor est-europeni experiența altor țări în tranziția de la totalitarism spre democrație.
Au fost rechemați din post: șefii misiunilor de la Athena, București, Saraevo, Skopije, Belgrad, Tbilisi, Beijing, Stokholm, Vilnjus, Berlin, Minsk și cei doi reprezentanți la centrala Națiunilor Unite de la New York și la Unesco.
Amendamente la Codul Penal votate de Parlamentul de la Sofia în atenția OSCE.
Boris Borisov: „Decizia cu privire la „Belene” se va baza pe opiniile celor mai competenți experți și nu va putea fi atacată.”
Demiterea președintelui comisiei în urma detectării mai multor conflicte de interese.
Vizita la Sofia a ministrului de interne al Franței și o ofertă de ajutor tehnic.
Inițiativa privind condamnarea crimelor comuniste aparține Mișcării pentru drepturi și libertăți – partidul etnicilor turci și al musulmanilor.
Parlamentul a aprobat un amendament prin care se interzice transferul proprietății asupra unor companii îndatorate.
Opoziția a cerut audierea de urgență în parlament a primului ministru Borisov care în ultimele săptămâni a declarat că centrala Belene este necesară.
Printr-o acțiune comună fără precedent opoziția de dreaptă și cea de stângă a cerut demiterea ministrului agriculturii.
Reactoarele prevăzute pentru Belene sunt din generația a treia cu garanții de securitate și mai mari.
Autoturismele vor părăsi și vor intra în Bulgaria contra numai 2 euro, autobuzele vor plăti 4.
Nemulțumirea se îndreaptă împotrivă proprietarilor singurei rafinării bulgare – „Lukoil” din Burgas.
Încarcă mai mult