Mii de femei din întreaga lume sunt supuse zilnic violenței obstetrice sau umilirii în timpul nașterii. Platforma femeilor deputate din parlament a lansat, pe 24 noiembrie, o campanie de informare și sensibilizare cu genericul „Violența obstetrică tot este violență”.
Construcția spitalului regional Bălți va costa aproximativ 100 de milioane de euro, dintre care 75 de milioane statul îi va împrumuta de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Precizările au fost făcute de ministra Sănătății, Ala Nemerenco, într-o emisiune de la TVR Moldova.
Tinerii specialiști medici și asistente medicale care vor merge să lucreze în zonele rurale vor primi indemnizația unică de 120.000 și, respectiv, de 96.000 de lei în primele șase luni de la angajare, într-o singură tranșă, și nu în trei tranșe în decurs de 3 ani, ca anterior.
Secții încuiate cu cheia și cu gratii la ferestre, toalete comune pentru 40 de persoane și acces la duș o dată pe săptămână.
Două aparate de radiologie, care au fost cumpărate pentru instituțiile penitenciare, riscă să rămână neutilizate. Acest lucru se întâmplă în condițiile în care mii de deținuți nu au putut efectua controlul radiologic din cauza că, singurul aparat mobil al instituției este defectat.
Medicii din penitenciare se confruntă cu salarii derizorii, muncă în exces, ardere profesională și condiții de muncă riscante.
Din anul 2014, domeniul sănătății mintale a trecut printr-o amplă reformă. Timp în care s-au deschis 40 de Centre Comunitare de Sănătate Mintală, care oferă tratament multidisciplinar pacienților cu diverse forme ale tulburărilor de sănătate mintală.
În ciuda creșterii prețurilor, un meniu zilnic în unul din cele mai mari spitale de stat, ca Spitalul Clinic Republican, ajunge la numai 43 de lei.
Un raport al Curții de Conturi arată că, în 2013, statul a aruncat în vânt aproape 7 milioane de lei pentru procurarea a două dispozitive medicale, care nu au fost utilizate nici până în prezent și urmează să fie lichidate.
Încarcă mai mult