Linkuri accesibilitate

Vladimir Tismăneanu

L-au subestimat teribil, l-au privit ca pe un om la mâna a doua, l-au parodiat ca pe Nikita nerodul. În fapt, i-a surclasat pe toți cei din acest grup de criminali, escroci și impostori: birocratul fără față Viaceslav Molotov, afemeiatul alcoolic Nikolai Bulganin, aparatcicul nevertebrat Lazar Kaganovici (fostul său patron), violatorul NKVD (MGB), mareșalul Lavrenti Beria, precum și sicofantul obez Gheorghi Malenkov, pe care îl strigau Malania...

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:59 0:00
Link direct


Beria a fost lichidat în 1953 (iunie, septembrie sau decembrie, încă se discută asupra datei), ceilalți au încercat să saboteze destalinizarea. Nu au realizat că odată ajuns Nikita secretar general, deținea cel mai puternic fotoliu din Uniunea Sovietică. Și-a folosit poziția cu șiretenie și a reușit să-și atingă scopurile, inclusiv reîntinerirea prezidiumului partidului (Politburo-ul). Într-o fotografie ce descrie parada victoriei la Moscova, în anul 1945, îl putem vedea pe Stalin însoțit de aghiotanții săi: Hrușciov, Malenkov, Beria.

La rându-le, micii Stalini ai Europei de Est l-au detestat și disprețuit pe Hrușciov pentru atacul său asupra lui Stalin din februarie 1956. Cel mai ferm a fost, de departe, ungurul Mátyás Rákosi. Născut pe 9 martie 1892 în Ada, Serbia, acesta a murit pe 5 februarie 1971 în Nijni Novgorod (denumit mai apoi Gorki), în Rusia. În trecutul său, pentru a-i face pe plac sociopatului de la Kremlin, a pus la cale afacerea Rajk. Total lipsit de scrupule, cinic și perfid, Rákosi a întruchipat natura teroristă a proiectului comunist. Evreu el însuși (născut Rosenfeld), nu a ezitat nicicând să utilizeze antisemitismul ca unealtă politică. Ungurii l-au poreclit japița, criminalul chel sau otreapa. Apostatul marxist și dramaturgul Gyula Háy descria la un moment dat corpul său scund și îndesat, ca și cum creatorul fusese incapabil să-și termine opera din simplă scârbă.

Al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și-a deschis lucrările în urmă cu 60 de ani, pe 14 februarie 1956, prin propunerea de a ține un moment de reculegere în memoria militanților care s-au stins de la precedentul conclav (din octombrie 1952). Au fost listați alfabetic, dar Iosif Vissarionovici Stalin nu a fost elogiat în vreun fel anume. Era semnalul că ceea ce se chema conducerea colectivă decisese să continue politica simbolică de de-stalinizare. Cu toate acestea, nimeni nu a putut anticipa bomba care avea să explodeze în noaptea de 25 spre 26 februarie la sfârșitul lucrărilor congresului, atunci când prim-secretarul partidului, Nikita Hrușciov, a dezlănțuit Discursul Secret (Despre cultul personalității și consecințele sale) în fața unei audiențe aflată în stare de șoc.

Citesc această biografie, cu adevărat transnațională, a unui american anti-fascist prins în vârtejul terorii staliniste din Europa Estică și Centrală. Născut la Londra în 1904, fiu al unui faimos zoolog american, Noel Field s-a stins din viață la Budapesta, în 1970. Stânga stalinistă a fost o mișcare globală și acest lucru explică de ce asemenea biografii se suprapun peste mai mult de o singură țară. Să ne gândim la Arthur Koestler, Manès Sperber, Willi Münzenberg, Otto Katz (André Simone), Ilya Ehrenburg, Malraux, Margarete Buber-Neumann. Principalul personaj este Noel Field, un fost oficial al Departamentului de Stat care a oferit asistență, prin intermediul serviciului unitarian de ajutor, refugiaților politici în Franța și Elveția în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În 1949, Noel și soția sa au fost răpiți în Praga, transportați la Budapesta, torturați, închiși, niciodată judecați. Interogatoriile conduse de Securitatea lui Mátyás Rákosi (AVO), supervizate și instruite de consilieri sovietici, au durat până în 1954. Field a depus mărturie în procesul lui Rajk din 1949. Banalele și benignele lui contacte din Berna, cu Allen Dulles, din timpul războiului au devenit dovezi ale existenței unei conspirații ce implica figuri majore ale comunismului mondial, de la Tito la Paul Merker și Slánský. Una din cele mai influente persoane din cadrul Comisiei de Control a Partidului Muncitoresc Român, Ronea Gheorghiu, a asistat la procesul Slánský pentru a găsi inspirație în privința unor spectacole similare la București. Candidații pentru rolurile principale ar fi fost Ana Pauker, precum și foști veterani ai Războiului civil spaniol și ai rezistenței franceze. A fost doar moartea lui Stalin, în martie 1953, cea care a stopat acest curs criminal al lucrurilor...

Pedagogie infernală: Noel Field și procesele-spectacol din Europa de Est
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:57 0:00
Link direct


Field nu era evreu, după cum nu era nici Rajk, dar procesul avea o componentă antisemită de necontestat. Mulți dintre acuzați erau evrei comuniști care petrecuseră ani de zile în exilul occidental. Această manie antisemită avea să fie exacerbată în timpul procesului Slánský, în toamna anului 1952. Există câteva memorii ale acelui proces, incluzând Confesiunea (L'Aveu) lui Artur London. Bazat pe cartea lui London, Costa-Gavras a turnat filmul său cu Yves Montand și Simone Signoret în rolurile principale. În timpul războiului, London (nom de guerre Gerard) a fost unul din liderii mișcării de rezistență FTP-MOI. Mătușa mea, Cristina Luca, fusese șefa unității de servicii de informații a acestei rețele. Ginerele lui London a fost Pierre Daix, influentul scriitor comunist care după decenii de cecitate morală a rupt cu Partidul Comunist Francez și a devenit un suporter major al disidenților sovietici și est-europeni.

Fata adoptivă a lui Field, Erica Glaser (căsătorită Wallach) a fost arestată în Berlinul de Est în 1950. A ajuns în Gulag, apoi a revenit în Statele Unite unde a publicat un tulburător volum de memorii. Părinții Ericăi erau evrei germani: tatăl ei fusese doctor la spitalul Brigăzilor Internaționale din Vic, aproape de Barcelona. Mama mea, Hermina Marcusohn, a fost soră medicală în cadrul aceluiași spital. Erica și Hermina deveniseră prietene. Field a fost eliberat din închisoare și și-a petrecut restul vieții la Budapesta. În anii 1960, el lucra pentru o editură, corectând cărți în limba engleză. Am vorbit despre el într-o seară la Varșovia, la barul hotelului Bristol, cu prietenul meu László Rajk Jr., arhitect, fost disident și activist pentru drepturile omului. Se întâmpla în luna mai a anului 2000. Astăzi, povestea va fi parte din cartea pe care o scriu împreună cu Marius Stan, Two Sisters in Dark Times. Termenul de pedagogie infernală, referindu-se la procesele-spectacol din democrațiile populare, a fost propus de marea istorică franceză Annie Kriegel.

Tony Sharp, Stalin’s American Spy: Noel Field, Allen Dulles, and the East European Show Trials, London, Hurst & Co., 2014

Încarcă mai mult

Vladimir Tismaneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post-comuniste . Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai.

Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și a perioadei postcomuniste.

A condus Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din Romania – al cărei raport final a fost prezentat președintelui Traian Băsescu în Parlament, pe 18 decembrie, 2006. Un an mai târziu a co-editat cu istoricii Dorin Dobrincu și Cristian Vasile publicarea raportului la editura Humanitas Intre februarie 2010 si mai 2012, Președinte al Consiliului Științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG