Linkuri accesibilitate

Vladimir Tismăneanu

A fost scriitor de avangardă, critic social, intelectual provocator, prieten cu Vladimir Maiakovski, Amdedeo Modigliani, Pablo Picasso, Chaim Soutine, Andre Gide, Andre Malraux, Paul Nizan, Nikolai Buharin, Isaak Babel, Boris Pasternak, Anna Ahmatova, Marina Tvetaieva, Osip Mandelștam, Louis Aragon, Elsa Triolet, Mihail Kolțov, Ernest Hemingway, Diego Rivera, Anna Seghers, Tizian Tabidze, Serghei Eisenstein, Roman Karmen, Viktor Șklovski, Lili Brik, Vasili Grossman, Pablo Neruda, Julian Tuwim, jurnalist rebel, propagandist stalinist, supraviețuitor, cameleon, campion al liberalizării după moartea lui Stalin, demonizat de gardienii culturali. Extrem de antrenante, deși incomplete la modul frustrant, memoriile sale au dus la reabilitarea multor personalități ucise, arestate, deportate sau calomniate.

Ilya Ehrenburg
Ilya Ehrenburg

Lucrurile au început mai devreme: în ianuarie 1953, Ehrenburg era printre puținele figuri proeminente care au refuzat să semneze infama „Declarație evreiască”, implorând despotul să-i ierte pe evrei pentru așa-zisa lor lipsă de loialitate. Era perioada paranoiei antisemite finale a tiranului. Avusese loc procesul Comitetului Evreiesc Antifascist, propaganda ii prezenta pe evrei ca pe o „coloana a cincea”, un „cal troian”. Sionismul, real sau imaginar, era văzut ca o crimă politică. Ehrenburg, in mod cert străin de sionism, nu putea înghiți așa ceva, era prea mult. Detesta antisemitismul sub orice formă s-ar fi înfățișat el. Se săturase să joace rolul de sclav. Dacă monstrul nu ar fi murit pe 5 martie 1953, Ehrenburg, Kaverin, și Reizen ar fi sfârșit în Gulag, dacă nu chiar executați sumar...

Când Boris Pasternak a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1958 pentru romanul său „Doctor Jivago”, iar autoritățile sovietice au declanșat o campanie de protest, Ehrenburg a refuzat să ia parte la o așa acțiune. Când Evgheni Evtușenko a fost atacat de Nikita Hrușciov si de criticii de serviciu pentru poemul său „Babi Yar”, în 1962, Ehrenburg i-a sărit în apărare trimițând o scrisoare editorului revistei „Literaturnaia Gazeta”. Ehrenburg i-a sprijinit pe tinerii scriitori. A semnat o scrisoare de susținere a lui Iosif Brodski, l-a sfătuit pe Andrei Voznesenski despre cum să evite mai bine complicațiile, a protestat împotriva sentințelor date lui Andrei Siniavski și Yuli Daniel, și a exprimat opinii favorabile lui Soljenițîn.

Recomand în cel mai înalt grad cartea lui Joshua Rubenstein, „Tangled Loyalties: The Life and Times of Ilya Ehrenburg”, apărută la Basic Books în 1996. Am recenzat-o, atunci când a ieșit pe piață, în „The Village Voice”.

Acesta este titlul recenziei iluminante a lui Henri Astier din Times Literary Supplement (13 ianuarie, 2016) la biografia lui Simon Leys (Pierre Ryckmans) semnată de jurnalistul francez Pierre Boncenne, dar și la alte două cărți ale marelui gânditor umanist, sinolog, critic literar și moralist, incluzând aici „The Hall of Uslessness”, publicată ca ediție broșată de New York Review of Books.

În era imposturii și amneziei
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:39 0:00
Link direct


În fapt, Leys a numit timpurile noastre o epocă a imposturii și amneziei și avea dreptate. Astier îl citează pe Leys desființându-i pe maofili într-o faimoasă emisiune „Apostrophes": „Cred că idioții spun prostii așa cum prunii produc prune. Este un proces normal, natural. Problema este că anumiți cititori îi iau în serios". Foucault, Barthes și Godard l-au proslăvit pe Mao până la cer. La fel Philippe Sollers și Julia Kristeva. Președintele Giscard d'Estaing l-a numit pe sociopatul utopist un „far" al umanității. Apoi vraja s-a risipit: „Nicio singură figură nu-și poate asuma creditul pentru ruperea vrăjii. Asemeni multor marote, nebunia maoistă a Franței a dispărut pur și simplu. Dar Simon Leys, care a murit în 2014, va fi amintit drept cel mai timpuriu și mai elocvent dintre demitizatori".

Când s-a stins din viață, doar Marius Stan, din câte știu, i-a adus un tribut în România. Titlul articolului său este grăitor: „Un drept în secolul marii minciuni. In Memoriam Simon Leys (1935-2014)". În același număr din Times Literary Supplement, Rana Mitter recenzează cartea lui Andrew Walder, „China under Mao: A Revolution Derailed”, publicată de Harvard University Press. Walder îl privește pe Mao „nu doar ca pe un tiran, ci ca pe un tiran eșuat”. Simon Leys ar fi fost de acord. Așa cum o spune și Astier, „Leys aduce nu doar claritate factuală, ci și morală în discuția despre maoism. Observațiile sale asupra unei utopii demonice și a fascinației pe care o poate exercita îl transformă într-o figură esențială a literaturii anti-totalitare„. Într-una din scrisorile către Pierre Boncenne, Leys nota memorabil: „Îți dă o stare de bine să înfurii idioții”. Cunosc sentimentul...

Încarcă mai mult

Vladimir Tismaneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post-comuniste . Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai.

Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și a perioadei postcomuniste.

A condus Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din Romania – al cărei raport final a fost prezentat președintelui Traian Băsescu în Parlament, pe 18 decembrie, 2006. Un an mai târziu a co-editat cu istoricii Dorin Dobrincu și Cristian Vasile publicarea raportului la editura Humanitas Intre februarie 2010 si mai 2012, Președinte al Consiliului Științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG