Linkuri accesibilitate

Vladimir Tismăneanu

Populismul infatuat, iresponsabil și autarhic funcționează. Cu cât mai ridicol este profetul demagog, cu atât mai mult succes are în a-și amăgi adepții. Xenofobia se travestește în elitofobie. Blamarea elitelor devine trambulină pentru o popularitate instantă.

Lecții după Brexit: Amenințarea populistă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:25 0:00
Link direct

De la Benito Mussolini și Juan Domingo Perón la Hugo Chávez, Marine Le Pen și Donald Trump, impostorii populiști au exploatat temerile, incertitudinile, nevrozele populare. Numai că niciuna din aceste anxietăți nu a dispărut în regimurile populiste. Din contră, ele s-au accentuat. Populismul este un chiliasm secular, el promite salvarea aici și acum. În acest sens, populismul carismatic de tip Donald Trump este o formă de fundamentalism. Se complace în fantasme ieftine și transformă cetățenii în subiecți ai unor manipulări abjecte. Populismul nu se ferește de minciuni sfruntate. Din contră, disprețuiește adevărul și cultivă iluziile.

Populismul își are originile în mitul bunului sălbatic, exaltă un popor necorupt și idealizat, după care demonizează „plutocrații lipsiți de suflet" și „cosmopoliții dezrădăcinați". În Ungaria, populiștii detestă Budapesta („Iudapesta"), în Statele Unite disprețuiesc New York-ul, Coasta de Est, etc. Matricea paleo-simbolică a populismului este o utopie purificatoare...

Propun să recitim cuvintele lui Umberto Eco: „Ur-fascismul nu poate fi decât în favoarea unui elitism popular. Fiecare cetățean aparține celui mai bun popor din lume, membrii de partid sau partidul însuși reprezintă cei mai buni dintre cetățeni, fiecare cetățean poate (sau ar trebui) să devină membru al partidului. Dar nu pot exista patricieni fără plebei. De fapt, Liderul, știind că puterea sa nu i-a fost delegată în mod democratic ci a fost cucerită prin forță, știe de asemenea că forța lui se bazează pe slăbiciunea maselor; sunt atât de neputincioși încât au nevoie și merită un lider".

Dictatura comunistă a cultivat tipul infect prin toate mijloacele de care dispunea. Nimeni nu l-a descris mai bine decât Marin Preda într-un nemuritor eseu publicat în volumul „Imposibila întoarcere” (Curtea Veche/Jurnalul Național, 2010). Ceaușescu era un tip infect, a se vedea reacția sa la acțiunile disidente, la protestele anticomuniste, ori la discursul lui Constantin Pârvulescu de la Congresul al XII-lea. Tipul infect a dominat discursul anti-anticomunist al ultimilor ani (fie că venea și vine de la extrema dreaptă ori de la extrema stângă, de la canaliile bigote ori de la pedanții sofiști, înfrățiți sub semnul nostalgiei totalitare). Când Ion Iliescu acuza Comisia Prezidențială că a fost „un grup de scribălăi” se comporta ca un tip infect. La fel, când le mulțumea minerilor conduși de securiști pentru rolul lor în „salvarea democrației”. Tipul infect comite fraude semantice, minte fără să clipească.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:44 0:00
Link direct

Când nu mai are soluții, tipul infect murdărește, spurcă, recurge la reacții de dihor. Tipul infect n-a murit pe 22 decembrie 1989. S-a transformat în vajnic luptător pentru „neam și țară”, jurnalist înfocat, patrihoț înverșunat. Scrie pe bloguri, este „hiper-civic”, își caută companie cotidiană unde poate. Și o găsește, mai ales în zonele cu mult rumeguș securist.

Tipul infect vede dușmani pretutindeni, comploturi malefice urzite de inamici din timpuri imemoriale. Este xenofob prin instinct, prin viscere, prin emoții și prin ideologie. Este grandoman, grafoman și grandilocvent. Tipul infect își scrie numele cu cinci de „r”, doar-doar va convinge pe cineva că este super-român (ce ne facem cu rudele de peste mări și țări?). Tipul infect inventează, născocește, fabulează, delirează, atacă imund. Îl mai țineți minte pe Vadim în Parlament, pe 18 decembrie 2006?

Iată concluzia eseului lui Marin Preda:

„… Era o luptă de copii, pe un câmp plin de verdeață, idilic. Dar de-atunci mi-a rămas un reflex: nu mai pot intra într-o luptă în care adversarul, la un moment dat, începe să dea semne că inventivitatea lui în a ocoli înfrângerea nu va ocoli nici maimuțăreala și, în ultimă instanță (chiar dacă nu în aer, ci pe hârtie!), nici crearea unei atmosfere pestilențiale”.

Încarcă mai mult

Vladimir Tismaneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post-comuniste . Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai.

Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și a perioadei postcomuniste.

A condus Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din Romania – al cărei raport final a fost prezentat președintelui Traian Băsescu în Parlament, pe 18 decembrie, 2006. Un an mai târziu a co-editat cu istoricii Dorin Dobrincu și Cristian Vasile publicarea raportului la editura Humanitas Intre februarie 2010 si mai 2012, Președinte al Consiliului Științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG