Linkuri accesibilitate

Ştiri

Fostul Papă Benedict al XVI-lea a încetat din viață la 95 de ani

Papa Benedict în vizită la Havana, Cuba, 28 martie 2012.
Papa Benedict în vizită la Havana, Cuba, 28 martie 2012.

Fostul șef al Bisericii catolice, Papa Benedict al XVI-lea a încetat din viață la vârsta de 95 de ani la reședința sa de la Vatican, a anunțat BBC. El a condus Biserica catolică mai puțin de opt până când, în 2013, a devenit primul Suveran Pontif care a demisionat de la Grigore al XII-lea în 1415.

Benedict și-a petrecut ultimii ani din viață la Mănăstirea Mater Ecclesiae care se află la Vatican. Succesorul său, Papa Francisc, a spus că l-a vizitat deseori acolo.

Vaticanul a spus într-o declarație pe 31 decembrie: „Cu tristețe vă informăm că Papa Emeritus Benedict al XVI-lea a încetat din viață astăzi la 9:34 la Mânăstirea Mater Ecclesiae de la Vatican”.

Fostul Suveran Pontif fusese bolnav de ceva vreme, dar recent Sfântul Scaun a anunțat că starea sa de sănătate s-a deteriorat din cauza vârstei înaintate.

În cadrul ultimei sale audiențe generale din 2022, Papa Francisc a făcut miercuri un apel la o „rugăciune specială pentru Papa Emeritus Benedict”, despre care a spus că e foarte bolnav.

Născut Joseph Ratzinger în Germania, Benedict avea 78 de ani când a devenit în 2005 unul din cei mai bătrâni șefi ai Bisericii catolice aleși vreodată.

Multă vreme sub mandatul său, Biserica catolică a avut de înfruntat acuzații, procese în justiție și anchete oficiale legate de abuzuri comise zeci de ani de preoți catolici asupra copiilor.

Ceva mai devreme anul acesta, fostul Papă a recunoscut că au fost comise greșeli în abordarea cazurilor de abuzuri contra copiilor când a fost arhiepiscop de München între 1977-1982.

Fostul kickboxer Andrew Tate, arestat la București într-un caz de trafic de persoane și viol

ROMANIA-HUMAN TRAFFICKING/ANDREW TATE
ROMANIA-HUMAN TRAFFICKING/ANDREW TATE

Procurorii români au cerut unui tribunal din București prelungirea cu 30 de zile a arestului preventiv pentru Andrew Tate, după ce acesta a fost reținut într-un caz de trafic de persoane, viol și crimă organizată, relatează agenșia Reuters.

Tate, un fost kickboxer profesionist, și fratele său Tristan au fost reținuți joi pentru 24 de ore împreună cu doi suspecți români, au declarat procurorii unității anti-crimă organizată într-un comunicat dat publicității după percheziționarea proprietăților celor doi frați din București.

Andrew și Tristan Tate au refuzat să facă declarații joi, dar avocatul lor a confirmat că au fost reținuți.

Procurorii au spus că frații Tate au fost cercetați penal din aprilie.

„Cei patru suspecți sunt bănuiți că au creat un grup de crimă organizată cu scopul de a recruta, adăposti și exploata femei pe care le-au forțat să creeze conținut pornografic pentru site-uri web specializate contra cost și ar fi câștigat sume importante de bani”, au declarat procurorii într-un comunicat joi seara.

Procurorii au mai spus că au găsit șase femei ce fuseseră exploatate sexual de suspecți.

Tate e născut în Statele Unite și are cetățenie americană și britanică. Foreign Office (ministerul de Externe al Marii Britanii) a făcut cunoscut vineri că nu a fost contactat pentru asistență consulară în acest caz.

O notorietate dubioasă: misoginism și instigare la ură

Andrew Tate ș-a câștigat notorietatea prin comentariile sale misogine și prin discursurile instigatoare la ură. El a susținut că femeile ar fi parțial responsabile pentru că sunt violate și că și că aparțin bărbaților.

O serie de platforme de socializare l-au interzispe Tate, inclusiv Twitter, dar contul său a devenit din nou activ în noiembrie, după ce Twitter a fost preluat de Elon Musk. Într-unul dintre tweet-urile sale după întoarcerea sa pe platformă, Tate a spus că a zburat în California pentru a-i spune lui Musk că este „o legendă”.

Tate pare să fi postat vineri un mesaj pe un Twitter în care a sugera că are în continuare acces la telefon și la rețelele de socializare în timp ce se afla în arest.

„Oricine are acces la contul său poate să posteze”, a spus un reprezentant al unității anti-crimă organizată din România, după ce a fost întrebat cum e posibil ca Tate să scrie pe Twitter în arest.

Thunberg: „asta se întâmplă când nu-ți reciclezi cutiile de pizza”

În timpul acestei săptămâni, Andrew Tate a avut o conversație în contradictoriu cu activista de mediu suedeză Greta Thunberg, între alte printr-un videoclip în care îi cere cuiva care nu e în cadru să-i aducă o pizza și să se asigure că e ambalată într-o cutie „nereciclată”.

În urma speculațiilor online că marca de pizza de pe cutia prezentată în videoclip ar fi ajutat poliția să confirme prezența lui Tate în România, Thunberg a glumit pe Twitter spunând: „asta se întâmplă când nu-ți reciclezi cutiile de pizza”.

Cu toate acestea, reprezentantul procuraturii ă a spus că arestarea lui Tate nu are nici o legătură cu cutia de pizza, și a fost făcută în urma unei investigații de mai multe luni.

Tate, un fost concurent la reality show-ul „Big Brother” din Marea Britanie, conduce o așa-numită „Hustler's University”, ce pretinde că are peste 160.000 de abonați care plătesc pentru conținut legat de cripto-monede, investiții și afaceri, relatează agenția Reuters.

update

Departamentul de stat: Washingtonul e îngrijorat de relația Rusiei cu China, după o convorbire între Putin și Xi

Președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez în cadrul unei videoconferințe care a avut loc vineri 30 decembrie 2022:
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez în cadrul unei videoconferințe care a avut loc vineri 30 decembrie 2022:

Statele Unite sunt îngrijorate de alinierea Chinei la Moscova, în timp ce Rusia continuă invazia în Ucraina, a declarat vineri Departamentul de Stat american, după o convorbire video între preșeidentele rus Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping.

„Beijingul pretinde că e neutru, dar comportamentului său dă de înțeles că investește în continuare în relații apropiate cu Rusia”, a declarat un purtător de cuvânt al diplomației americane, adăugând că Washingtonul „urmărește îndeaproape activitatea Beijing-ului”.

Președintele rus Vladimir Putin a spus vineri că se așteaptă ca președintele chinez Xi Jinping să facă o vizită de stat în Rusia la începutul anului viitor, în ceea ce el probabil crede că ar fi o demonstrație publică de solidaritate din partea Beijingului, în timp ce invazia Rusiei în Ucraina se clatină, relatează agenția Reuters.

„Vă așteptăm, dragă domnule președinte, dragă prietene...”

Dar o stenogramă oficială chineză a întâlnirii video dintre Putin și Xi din 30 decembrie a scos în evidență diferențele de abordare a alianței lor în curs de dezvoltare, și nu a menționa o viitoare vizită a lui Xi la Moscova, subliniind însă că Beijingul, care a refuzat să susțină sau să condamne invazia Rusiei în Ucraina, își va menține poziția „obiectivă și echidistantă” în această problemă.

După ce și-a trimis trupele în Ucraina în februarie, Rusia a întors spatele puterilor occidentale care au ostracizat-o din punct de vedere economic și politic și au înarmat Ucraina. Moscova a curtat în schimb China, de multă vreme un rival al Moscovei, a cărei putere globală este în creștere.

„Vă așteptăm, dragă domnule președinte, dragă prietene, vă așteptăm la primăvară într-o vizită de stat la Moscova”, i-a spus Putin lui Xi într-o declarație introductivă de opt minute plină de efuziuni difuzată la televiziunea de stat.

„Acest lucru va demonstra lumii întregi puterea relațiilor ruso-chineze în probleme cheie”.

El a mai spus că urmărește să stimuleze cooperarea militară cu China, deși aceasta nu a fost menționată în relatarea televiziunii de stat din China, CCTV, despre convorbirea video dintre cei doi lideri.

Deși Xi l-a numit pe Putin „dragă prietene”, declarația sa introductivă, cam un sfert în lungime din cea alui Putin, a avut un ton mult mai pragmatic.

Putin și Xi au semnat un parteneriat strategic „fără limite” în februarie, mânați de neîncrederea comună față de Occident, cu câteva zile înainte ca Rusia să-și trimită forțele armate în Ucraina, în ceea ce Putin a spus că esteo „operațiune militară specială”.

Creșteri comerciale

De când marile economii occidentale au răspuns invaziei rusești în Ucraina cu mai multe valuri coordonate de sancțiuni fără precedent, Rusia a fost nevoită să caute alte piețe și a depășit Arabia Saudită ca principal furnizor de țiței pentru China. Comerțul bilateral a crescut și legăturile financiare s-au extins.

Vineri, ministerul rus de Finanțe a dublat cota maximă posibilă a yuanului chinez în Fondul Național de Bunăstare al Rusiei, la 60%, în timp ce Moscova încearcă să-și „dez-dolarizeze” economia și să pună capăt dependenței de națiunile „neprietenoase”, inclusiv Statele Unite, statele membre în Uniunea Europeană, Marea Britanie și Japonia.

Moscova a susținut de asemenea public poziția lui Xi față de Taiwan și a acuzat Occidentul că încearcă să provoace un conflict pe tema statutul autonom al insulei, despre care care China susține că e a ei.

Putin i-a spus lui Xi: „Avem aceleași puncte de vedere asupra cauzelor, cursului și logicii actualei transformări a peisajului geopolitic global, în fața presiunii și provocărilor fără precedent din partea Occidentului”.

Cu toate acestea, liderul chinez a fost mai puțin vocal în criticile sale la adresa țărilor occidentale, care constituie piața cheie de export a Chinei, și a părut rece cu privire la invazia Rusiei în Ucraina.

Xi către Putin: drumul spre negocierile de pace cu Ucraina nu va fi unul ușor

China s-a abținut să condamne invazia, subliniind în schimb necesitatea păcii, dar Putin a recunoscut public în septembrie că omologul său chinez are „temeri” cu privire la acțiunile Rusiei.

Până acum, Beijingul a avut grijă să nu ofere genul de sprijin material direct pentru invazia rusă în Ucraina care ar putea provoca sancțiuni occidentale împotriva Chinei.

Ira vineri, președintele Chinei l-a avertizat pe omologul său rus că drumul spre negocierile de pace cu Ucraina nu va fi unul ușor. „Partea chineză a luat la cunoștință de cele spuse partea rusă, anume că nu a refuzat niciodată rezolvarea conflictului prin negocieri diplomatice, și și-a exprimat aprecierea pentru asta”, a spus liderul de la Beijing în convorbirea video, citat de CCTV.

Xi i-a mai spus vineri lui Putin că țara sa e pregătită să intensifice cooperarea strategică cu Rusia pe fundalul a ceea ce el a numit o situație „dificilă” în întreaga lume.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că întâlnirea a fost una consistentă și constructivă, adăugând însă că nu a fost încă stabilită o dată pentru vizita lui Xi în Rusia.

2023, anul culturii ucrainene în Republica Moldova

Concertul trupei ucrainene de muzică pop-rock „Okean Elzy” la Chișinău, 24 decembrie 2022
Concertul trupei ucrainene de muzică pop-rock „Okean Elzy” la Chișinău, 24 decembrie 2022

Anul 2023 va fi dedicat culturii ucrainene în Republica Moldova. Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a discutat online cu omologul său din Ucraina, Oleksandr Tkacenko, planurile și viziunile pentru organizarea evenimentelor.

„Am reiterat și angajamentul de susținere de partea R. Moldova a oamenilor de cultură din Ucraina, refugiați în R. Moldova, care sunt încurajați să se încadreze pe piața muncii, dar și suportul în vederea protejării patrimoniului cultural, care poate fi oricând evacuat pentru a fi salvat în siguranță în R. Moldova”, a precizat Sergiu Prodan.

Oleksandr Tkachenko a sugerat că artiștii moldoveni ar putea să concerteze la Opera din Odesa, iar R. Moldova ar putea găzdui colectivul Teatrului Mariupol.

„Anul acesta a fost un punct de cotitură pentru relațiile dintre Ucraina și R. Moldova. Ne-a apropiat mult în acest an și avem planuri mari de a ne consolida relațiile. Există multe idei, multe oportunități și opțiuni de cooperare între țările, instituțiile și colectivele noastre”, a spus ministrul ucrainean al Culturii.

Anul 2022 a fost declarat anul recunoştinţei faţă de veteranii războiului de pe Nistru.

Un avion spre București a aterizat de urgență la Praga după ce la bord s-a născut un copil

O cursă aeriană pe ruta Birmingham (Anglia) – București a aterizat de urgență la Praga în primele ore ale zilei de vineri, 30 decembrie, după ce la bord s-a născut un copil. Mama și bebelușul au fost duși la spitalul praghez Motol, și sunt bine.

Știrea a fost făcută publică de medicii Michal Procházka și Petra Homolová, din Asociația cehă a Samaritenilor, aflați de gardă la aeroport.

Șeful aeroportului internațional Vaclav Havel, Jiří Pos, a scris pe Twitter: „A aterizat la noi în siguranță un avion în direcția București, la bordul căruia a avut loc o naștere. Sunt bucuros că mama și bebelușul sunt în regulă și le urez multă sănătate”.

Pos a postat pe Twitter o știre în care a confirmat, mai în glumă, mai în serios, că la Praga a sosit barza.

Agenția cehă de știri CTK a scris că aeroportul din Praga a aflat de devierea avionului din cauza unei nașteri care a avut loc la 1 și 14 minute dimineața. După 12 minute a venit știrea că mama și băiețelul nou-născut sunt în regulă. După ora 1 și jumătate avionul a aterizat la Praga, iar femeia și copilul au fost duși la spital. La 2.17 avionul și-a reluat zborul spre București.

Băiețelul născut în avion are 2,75 kg, iar mama e româncă, au spus medicii praghezi.

Potrivit internauților care au urmărit devierea zborului din cauza nașterii, a fost o cursă Wizzair.

Sub postarea directorului aeroportului din Praga de pe Twitter s-a încins o vie discuție despre ce naționalitate ar putea dobândi copilul născut în... zbor. Un utilizator se întreabă dacă nu ar fi potrivit ca el să primească dreptul de a călători gratuit toată viața cu avionul – sau cel puțin cu compania care a operat cursa lui „natală”.

Tarifele la curent se micșorează din 1 ianuarie 

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat vineri, 30 decembrie, noi tarife pentru energia electrică.

Consumatorii din centrul și sudul R. Moldova, deserviți de furnizorul Premier Energy, vor plăti 3,42 lei/kWh, cu 1 leu și 22 bani mai puțin decât în prezent.

Consumatorii din nordul țării, care primesc curent de la FEE-Nord, vor achita 3,84 lei/kWh, cu 81 de bani mai puțin decât în prezent.

Tarifele au fost ajustate după ce s-au diminuat prețurile la care R. Moldova cumpără energie electrică, inclusiv de la MGRES (centrala de Cuciurgan), Nuclearelectrica și OPCOM (din România).

Noile tarife vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2023. Aceasta este cea de-a doua micșorare a tarifelor pentru energie electrică în luna decembrie.

Rusia continuă atacurile cu drone kamikaze, Ucraina susține că le-a doborât pe toate

Consecințele unui atac cu dronă rusească la Kiev într-un apartament de bloc
Consecințele unui atac cu dronă rusească la Kiev într-un apartament de bloc

Alarmele au răsunat la Kiev în dimineața zilei de 30 decembrie. Un alt val de drone lansate de Rusia asupra capitalei Ucrainei și a altor orașe a fost interceptat, la o zi după ce Moscova a efectuat unul dintre cele mai puternice atacuri aeriene de când și-a invadat vecinul, în urmă cu mai bine de 10 luni.

Oficialii ucraineni au declarat că apărarea aeriană militară a distrus „toate” cele 16 drone Shahed de fabricație iraniană lansate de forțele rusești asupra Kievului și altor orașe.

Kievul a fost ținta a șapte drone, după cum spune primarul capitalei Ucrainei, Vitali Kliciko. El afirmă că două dintre drone au fost doborâte „pe când se apropiau de capitală", în timp ce celelalte cinci au fost interceptate deasupra orașului.

El a precizat că nu au existat victime, dar ferestrele a două clădiri din sud-vestul orașului au fost avariate de căderea unor resturi. O clădire administrativă din cartierul Holosiiv din Kiev a fost parțial distrusă, au spus autoritățile militare. Atacurile au loc la o zi după ce forțele rusești au bombardat orașe din Ucraina, ucigând cel puțin trei persoane.

Ucraina sub bombe: viața la doi kilometri de linia frontului
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:20 0:00

„E interesul nostru ca Ucraina să învingă”

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că barajul de rachete rusești a lăsat majoritatea regiunilor fără energie electrică într-o cu temperatură scăzută. „Este deosebit de dificil în regiunea Kiev și în capitală, în regiunea Lvov, în Odesa și în regiune, în Herson, în regiunea Vinniția și în Transcarpatia", a spus Zelenski în discursul său din seara zilei de 29 decembrie.

Atacurile rusești au vizat infrastructura civilă în ultimele luni, lăsând milioane de oameni fără electricitate, încălzire și apă, pe fondul instaurării iernii și scăderii temperaturilor în toată țara.

Zelenski a mai spus că situația de pe linia frontului nu a înregistrat schimbări semnificative, luptele din regiunea estică Donețk fiind în continuare foarte intense.

Într-un interviu acordat agenției germane de știri dpa, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a făcut apel la membrii alianței să furnizeze mai multe arme Ucrainei, afirmând că este „în interesul nostru de securitate să ne asigurăm că Ucraina învinge".

„Poate părea un paradox, dar sprijinul militar pentru Ucraina este cea mai rapidă cale spre pace. Știm că majoritatea războaielor se termină la masa negocierilor - probabil și acest război - dar știm că ceea ce poate obține Ucraina în aceste negocieri depinde în mod inextricabil de situația militară”, a adăugat el.

Stoltenberg a declarat că președintele rus Vladimir Putin nu a dat niciun indiciu că și-a schimbat obiectivul general al războiului - „să controleze Ucraina” - ceea ce face necesară „pregătirea pentru o perioadă lungă de timp și, de asemenea, pentru noi ofensive rusești”. „Nu trebuie să subestimăm Rusia”, a spus el.

În dimineața zilei de 30 decembrie, Statul Major General al forțelor armate ucrainene a declarat că în ultimele 24 de ore forțele rusești au lansat 85 de atacuri cu rachete, 35 de atacuri aeriene și 63 de atacuri cu sisteme multiple de lansare de rachete.

Informațiile nu au putut fi verificate din surse independente.

Ce sunt dronele kamikaze/sinucigașe

  • Dronele Shahed-136 de producție iraniană au fost folosite de Rusia pentru prima dată în războiul din Ucraina în septembrie 2022.
  • Sunt cunoscute drept drone kamikaze, sau sinucigașe. Analogia mai corectă este cu o rachetă mică de croazieră, cu o capacitate distructivă relativ limitată.
  • Au o sarcină utilă de 50 kg de explozibil. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că Rusia ar fi cumpărat 2.400 astfel de drone.
  • Dronele Shahed-136 „sunt greu de interceptat în mod constant”, dar viteza lor este mică în comparație cu a rachetelor de croazieră, ceea ce înseamnă că apărarea aeriană „va avea întotdeauna o șansă”. (Justin Bronk, expert militar, Institutul RUSI, Londra)
  • Folosirea dronelor kamikaze pare să confirme speculațiile că Rusia nu mai are multe rachete ghidate.
  • Potrivit unei evaluări ucrainene (14 octombrie 2022), Moscova și-a epuizat aproximativ două treimi din stocuri. Ar fi rămas cu numai 124 din 900 de rachete Iskander cu rază medie de acțiune.
  • Dronele kamikaze/sinucigașe sunt mai eficiente împotriva unor ținte statice precum infrastructura energetică și de comunicații, decât împotriva armatelor în mișcare. (The Guardian, 17 octombrie 2022)

Un nou termen pentru accesul fermierilor din Dubăsari la terenurile lor agricole

Totul a început în 1998, când administrația separatistă a instalat puncte de control la trecerile peste traseu, complicând accesul fermierilor la terenuri.
Totul a început în 1998, când administrația separatistă a instalat puncte de control la trecerile peste traseu, complicând accesul fermierilor la terenuri.

Fermierii din raionul Dubăsari vor avea acces la terenurile lor agricole amplasate după traseul Tiraspol-Camenca până la 1 aprilie 2023, anunță Biroul Politici de Reintegrare într-un comunicat de presă.

Un nou termen-limită a fost agreat „în rezultatul sesizărilor continue a Chișinăului, prin reprezentanții politici în procesul de negocieri”, înainte ca precedentul să expire, pe 31 decembrie 2022.

Autoritățile constituționale subliniază că cer eliminarea oricăror termene-limită și restricții, astfel încât fermierii să își poată prelucra pământurile, transporta echipamentele sau producția agricolă fără probleme.

Subiectul privind accesul la terenurile agricole de după traseul Tiraspol-Camenca se află de mai mulți ani pe agenda discuțiilor dintre reprezentanții celor două maluri ale Nistrului.

Totul a început în 1998, când administrația separatistă a instalat puncte de control la trecerile peste traseu, complicând accesul fermierilor la terenuri. Șase ani mai târziu, conducerea secesionistă a sechestrat terenurile. În 2006, regimul de la Tiraspol a introdus o nouă regulă – proprietarii de pământuri puteau ajunge la terenurile agricole după ce solicitau un certificat în acest sens.

Kazahstanul expulzează un ofițer FSB care a fugit din Rusia ca să nu fie trimis să lupte în Ucraina

Sediul FSB din Moscova
Sediul FSB din Moscova

Un ofițer al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) care a fugit în Kazahstan pentru a evita mobilizarea militară a Moscovei pentru războiul din Ucraina a primit ordin să se întoarcă în Rusia, a declarat soția ofițerului.

Maiorul Mihail Jilin, în vârstă de 36 de ani, a fost deportat din Astana, a declarat soția sa, Ekaterina Jilina. El a sunat-o mai târziu pentru a-i spune că se află în orașul Semei, în nord-estul Kazahstanului, iar autoritățile se pregăteau să îl ducă la granița cu Rusia.

Jilin a reușit să își trimită soția și copiii în Kazahstan, după ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat, la sfârșitul lunii septembrie, o mobilizare parțială pentru a întări forțele armate ruse care luptă în Ucraina.

Jilin a fost nevoit să treacă granița în mod ilegal, deoarece, în calitate de ofițer FSB, nu avea voie să părăsească țara. El a cerut azil politic în Kazahstan, dar cererea sa a fost respinsă și a fost arestat.

Un recurs împotriva deciziei a fost analizat și respins la 28 decembrie de către tribunalul regional Abay, care a emis imediat un ordin de deportare.

Evgheni Jovtis, directorul Biroului Internațional pentru Drepturile Omului și Statul de Drept din Kazahstan (KMBPCh), a confirmat că Jilin a fost deportat, adăugând că decizia încalcă Convenția privind statutul refugiaților, la care Kazahstanul este parte.

Convenția interzice expulzarea refugiaților sau returnarea forțată a acestora până la stabilirea statutului lor. „Există nuanțe aici. În esență, ei încalcă acum Convenția privind statutul refugiaților", a declarat Jovtis. El a mai spus că al doilea proces al lui Jilin nu a avut loc înainte de ordinul de expulzare. În plus, există proceduri speciale disponibile, cum ar fi adresarea la Comitetul ONU pentru Drepturile Omului.

Jovtis consideră că Kazahstanul a fost supus unor presiuni pentru a-l extrăda pe Jilin în Rusia și a descris-o ca fiind o "situație tristă", lăsând să se înțeleagă că Jilin este „predat pur și simplu pentru a fi executat”.

Acest lucru va afecta „foarte tare” imaginea țării, crede Jovtis, dar autoritățile din Kazahstan se pare că „consideră că conflictul cu Rusia este mult mai important”.

Jilin a fost șef de tură în departamentul special de comunicații și informații al FSB din Districtul Federal Siberian și era responsabil pentru comunicațiile lui Putin cu regiunile.

După ce mobilizarea a fost anunțată la 21 septembrie, Jilin și familia sa au decis să părăsească țara. El a fost reținut la 26 septembrie de către polițiștii de frontieră din regiunea Abay. Rusia l-a pus pe Jilin pe lista de urmăriți internaționali pe baza articolelor „Dezertare” și „Trecerea ilegală a frontierei de stat a Federației Ruse”.

Ministrul kazah de interne Marat Ahmetjanov a declarat în septembrie că Astana îi va extrăda pe rușii căutați pentru că se sustrag de la mobilizare, dacă aceștia vor fi trecuți pe lista de urmăriți internațional în țara lor.

Șeful Băncii Centrale a Iranului a fost înlocuit pe fondul căderii monedei naționale

Instalație de centrifuge pentru separarea uraniului în unitatea nucleară Natanz
Instalație de centrifuge pentru separarea uraniului în unitatea nucleară Natanz

Iranul l-a înlocuit pe șeful Băncii Centrale pe 29 decembrie, în timp ce moneda țării, rialul, își continuă căderea rapidă pe fondul problemelor economice agravate de lipsa de progrese în negocierile nucleare cu Occidentul și de lunile de tulburări civile care continuă să zguduie țara.

Guvernul l-a numit pe Mohammad Reza Farzin în funcția de șef al băncii centrale în timpul unei reuniuni a cabinetului, a anunțat televiziunea de stat iraniană care a precizat că demisia actualului șef al băncii centrale, Ali Salehabadi, a fost acceptată înainte de numirea lui Farzin, care a ocupat funcția de director general al Bank Melli Iran de anul trecut.

Președintele iranian a subliniat importanța controlului valorii monedelor străine în timpul ședinței de guvern, a precizat IRNA.

Moneda iraniană a atins un nou minim istoric față de dolarul american pe 28 decembrie, un dolar valora 440.000 de riali, față de 360.000, în urmă cu o lună, potrivit site-ului de schimb valutar Bonbast.com.

Iranienii s-au străduit să-și convertească economiile în valută, în special în dolari americani și euro, pe fondul înrăutățirii situației economice provocate de sancțiunile nucleare internaționale și al instabilității politice declanșate de actualul val de proteste declanșat de moartea lui Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani, după ce a fost arestată de poliția moralității în septembrie și acuzată de purtarea „necorespunzătoare” a vălului obligatoriu.

Înainte de începerea actualului val de proteste, rialul era cotat la aproximativ 290 de mii pentru un dolar.

Acordul nuclear și degradarea rialului

Deteriorarea valorii monedei a fost, de asemenea, accelerată de diminuarea speranțelor de revigorare a unui acord nuclear istoric încheiat în 2015 între Teheran și puterile globale.Acordul suspenda cele mai multe sancțiuni economice internaționale în schimbul limitării programului nuclear al Teheranului.

Fostul președinte american Donald Trump s-a retras din acordul cunoscut sub numele de JCPOA în 2018, reintroducând sancțiuni dure asupra Iranului și determinând Teheranul să reia activitățile nucleare.

Negocierile pentru relansarea acordului au fost reluate în aprilie, dar de atunci trenează, pe fondul acuzațiilor occidentale potrivit cărora Iranul își continua activitățile de îmbogățire nucleară.

La 28 decembrie, ministrul iranian de externe Hossein Amir-Abdollahian s-a întâlnit la Muscat cu sultanul Omanului, Haitham bin Tariq, pe fondul speculațiilor potrivit cărora Muscat și-ar asuma un rol în restabilirea acordului.

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Ministerului german de Externe, Christofer Burger, a declarat la 28 decembrie că Berlinul, unul dintre semnatarii acordului, nu vede niciun motiv pentru a reveni la negocieri.

Teheranul insistă că programul său nuclear are doar scopuri civile, dar Occidentul se teme că s-ar putea apropia de posibilitatea de a construi o armă nucleară.

La finalul lunii trecute, Iranul anunța că a reușit să îmbogățească uraniul la un nivel de puritate de 60% cu ajutorul centrifugelor centralei nucleare subterane Fordo, după ce organismul de supraveghere nucleară al Națiunilor Unite (AIEA) a condamnat lipsa de cooperare a Teheranului în legătură cu inspecțiile agenției.

Unitatea nucleară de la Fordo amplasată subteran, într-o zonă montană din provincia Qom, a produs „pentru prima dată” uraniu cu un nivel de îmbogățire de 60% - la un pas tehnic distanță de nivelul de îmbogățire pentru arma atomică. Iranul produce deja uraniu la 60% în alte două uzine.

Agenția de presă IRNA nu a precizat ce cantitate de uraniu îmbogățit la 60 la sută a fost produsă la Fordo. Agenția semi-oficială de știri Fars relatează că Iranul a început, de asemenea, să înlocuiască centrifugele de primă generație (IR-1) cu centrifuge avansate IR-6 la Fordo, ceea ce i-ar permite să își intensifice și mai mult activitățile de îmbogățire.

Ambasadorul ucrainean, convocat la Minsk din cauza rachetei care a aterizat pe teritoriul Belarusului

Resturile rachetei căzute în regiunea Brest, 29 decembrie 2022
Resturile rachetei căzute în regiunea Brest, 29 decembrie 2022

Ministrul de Externe din Belarus l-a convocat pe 29 decembrie pe ambasadorul Ucrainei pentru a protesta față de o rachetă ucraineană de apărare aeriană care a aterizat în apropierea orașului Brest, în vestul Belarusului.

„Am transmis un protest ferm în legătură cu lansarea unei rachete antiaeriene ghidate S-300 de pe teritoriul Ucrainei”, a declarat Ministerul de Externe de la Minsk, cerând ca Ucraina „să desfășoare o investigație amănunțită” pentru a-i trage la răspundere pe cei responsabili”.

Nu s-au înregistrat victime, iar Ucraina, care pe 29 decembrie a fost supusă unui atac cu rachete în mare măsură respins de apărarea aeriană a Kievului, nu a dat niciun răspuns deocamdată.

Ministerul belarus al Apărării a declarat anterior că apărarea sa aeriană a doborât o rachetă ucraineană S-300 în regiunea de frontieră Brest în jurul orei 10.00 (08.00, ora Praga) pe 29 decembrie.

„În cursul activităților de verificare, s-a stabilit în mod preliminar că resturile aparțin unei rachete antiaeriene ghidate S-300 lansată de pe teritoriul Ucrainei”, a declarat Ministerul belarus al Apărării.

Oamenii au auzit explozia și au găsit ulterior pe un câmp rămășițele metalice a ceea ce părea a fi o rachetă. Resturile au căzut la periferia satului Harbaha, iar cea mai apropiată casă se afla la circa șaizeci de metri distanță, informează agenția oficială de știri din Belarus, BelTA.

Un martor a declarat pentru serviciul RFE/RL din Belarus că a auzit o explozie puternică. „Ferestrele noastre s-au zgâlțâit puternic, iar casa s-a cutremurat din cauza a ceea ce trebuie să fi fost o undă sonoră”, a declarat martorul pentru RFE/RL.

BelTA a declarat că liderul autocrat Alexandr Lukașenko a fost informat imediat despre incident ceea ce a făcut să crească temerile că situația ar putea escalada. Belarusul a servit ca punct de pregătire pentru invazia Rusiei în Ucraina.

Un canal Telegram afiliat serviciului de presă prezidențial informase anterior că S-300 era o rachetă de apărare aeriană care ar fi putut să se abată accidental de la curs.

Moscova critică inițiativa Chișinăului de a pedepsi separatismul 

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, alături de Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, alături de Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova

Kremlinul critică, alături de regimul de la Tiraspol, modificările la Codul Penal votate de parlamentul de la Chișinău în prima lectură, săptămâna trecută, prin care urmează să fie introduse pedepse pentru „separatism”.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat în briefingul de joi, 29 decembrie, că aceste modificări ar „estompa principiile de bază ale procesului de negocieri privind reglementarea transnistreană”.

Zaharova s-a arătat convinsă că inițiativa legislativă „nu va adăuga înțelegere reciprocă între Chișinău și Tiraspol, pe fundalul răcirii dialogului dintre cele două maluri ale Nistrului și a pauzei în formatul 5+2”.

Anterior, sovietul suprem de la Tiraspol a cerut deputaților de la Chișinău să renunțe la acest proiect de lege.

Modificările la Codul Penal au fost propuse de 16 deputați PAS, printre care și președintele parlamentului, Igor Grosu, și prevăd pedepse cu închisoarea pentru infracțiuni ca separatismul, finanțarea separatismului, incitarea la separatism, complot împotriva R. Moldova, colectarea și sustragerea informațiilor care ar putea dăuna suveranității, independenței și integrității țării.

Prezentând proiectul în parlament, pe 22 decembrie, deputata PAS Olesea Stamate, a declarat că unul dintre obiectivele inițiativei legislative este combaterea activităților informaționale subversive. În discursul său, ea s-a referit și la așa-zisul minister al securității din regiunea transnistreană, care ar fi angajat în astfel de activități.

Spitalele raionale trec în gestiunea Ministerului Sănătății. Statul alocă 150 de milioane de lei pentru reformă 

Majoritatea parlamentară PAS a aprobat joi, 29 decembrie, în lectură finală, proiectul de lege care prevede trecerea spitalelor raionale din gestiunea autorităților publice locale în subordinea Ministerului Sănătății.

Din varianta inițială a proiectului au fost excluse prevederile privind trecerea proprietăților spitalelor raionale în gestiunea Ministerului Sănătății. Astfel, terenurile și clădirile vor rămâne la balanța consiliilor raionale, așa cum au căzut de acord deputații și aleșii locali, la consultările publice.

De asemenea, autoritățile renunțat la ideea ca ministerul să coordoneze activitatea instituțiilor medicale private. Reforma nu va viza în niciun fel cele nouă spitale municipale din Chișinău, contrar temerilor directorilor și ale autorităților din capitală.

Potrivit deputatului PAS, Dan Perciun, obiectivul principal al reformei este creșterea calității serviciilor prestate în spitalele raionale.

„Pentru anul viitor se vor aloca 150 de milioane de lei din bugetul de stat pentru implementarea acestui proiect. Primele investiții se vor face în luna februarie. La sfârșitul lunii ianuarie, Ministerul Sănătății va prezenta un studiu privind regionalizarea serviciilor medicale, iar asta înseamnă servicii de calitate mai aproape de cetățeni și spitale dotate”, a spus deputatul, care conduce comisia parlamentară de profil și este unul dintre autorii proiectului.

Inițiativa a fost înregistrată de un grup de deputați PAS pe 12 decembrie și a stârnit un val de nemulțumiri din partea administrațiilor publice locale și a experților în sănătate.

Dialog Putin-Xi Jinping pe teme bilaterale și regionale, după încheierea exercițiilor militare comune

Președintele rus, Vladimir Putin, va discuta vineri cu președintele chinez, Xi Jinping, prin legătură video, despre o serie de probleme bilaterale și regionale.

„În principal, vor vorbi despre relațiile bilaterale ruso-chineze”, le-a spus reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Și, bineînțeles, va fi foarte important să facă schimb de opinii cu privire la probleme regionale mai acute - cele care sunt mai apropiate de noi, Rusia, și cele care sunt mai apropiate de China”, a adăugat Peskov în conferința de presă de joi, fără a oferi detalii specifice.

Moscova a încercat să aprofundeze legăturile economice, politice și de securitate cu Beijingul de când și-a trimis forțele armate în Ucraina în februarie. Cele două țări au semnat un parteneriat strategic „fără limite” cu câteva zile înainte ca Rusia să lanseze campania.

Vladimir Putin a evocat de-a lungul ultimelor luni cooperarea specială dintre cele două țări și, chiar dacă Beijingul nu a susținut fățiș războiul din Ucraina, a participat în aceeași perioadă la exerciții militare comune și este un partener comercial favorit al Rusiei. Cele două țări fac parte din BRICS, alături de Brazilia, Africa de Sud și India, organizație fondată ca alternativă/contrapondere la zona de influență occidentală.

Astfel că, Beijingul și-a sporit achizițiile de petrol și gaze rusești în vreme țările europene tăiau legăturile cu Rusia, Moscova a susținut public poziția lui Xi privind Taiwanul, acuzând Occidentul că încearcă să provoace un conflict privind statutul insulei autonome, pe care China o revendică ca fiind a sa, iar la ONU, în cadrul Consiliului de Securitate dar și în plenul Adunării Generale, cooperarea celor două țări merge fără mari sincope.

Dar Xi a părut uneori rece în ceea ce privește campania militară a Rusiei în Ucraina; în septembrie, Putin a recunoscut public că omologul său chinez avea „îngrijorări” cu privire la acțiunile Rusiei, pe care a încercat să i le risipească în întâlnirea bilaterală din Uzbekistan, de luna trecută.

Camarazi de arme

Un domeniu în care cele două țării cooperează la vedere este cel militar. De altfel, ca și în dialogul cu Iranul, Kremlinul vrea să arate că există alternativă la NATO, piețele și democrația occidentale.

Rusia și China au finalizat exercițiile navale în Marea Chinei de Est, după o săptămână de exerciții comune care au inclus exersarea modului de capturare a unui submarin inamic cu încărcături de adâncime și tiruri de artilerie asupra unei nave de război, a declarat Ministerul rus al Apărării.

Exercițiile din 21-27 decembrie, intitulate "Interacțiunea maritimă-2022", au inclus Flota rusă din Pacific și s-au desfășurat în apele din largul orașelor Zhoushan și Taizhou din provincia chineză Zhejiang, a declarat agenția oficială de știri chineză Xinhua.

„Unitățile navale de război ale Flotei Pacificului și ale Forțelor Navale ale Armatei Populare de Eliberare a Chinei au finalizat sarcini practice în cadrul exercițiului naval bilateral", a declarat Ministerul rus al Apărării.

„Navele celor două țări, cu sprijinul aviației antisubmarin, au căutat în comun un submarin al unui inamic și au tras o salvă de încărcături de adâncime cu reacție”, a precizat ministerul.

Ministerul a publicat o înregistrare video care arată un grup de nave de război rusești și chinezești în Marea Chinei de Est, cu marinari ruși vorbind în mandarină cu omologii lor chinezi și nave rusești care trag rachete.

Cândva lider în ierarhia comunistă globală, Rusia, după prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991, este acum un partener junior al unei Chine renăscute, care o depășește deja în unele tehnologii ale secolului XXI.

Kremlinul se declară îngrijorat de tensiunile armeano-azere

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinian, și președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, participă la o reuniune trilaterală la Soci, Rusia, 31 octombrie 2022
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinian, și președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, participă la o reuniune trilaterală la Soci, Rusia, 31 octombrie 2022

Kremlinul a declarat joi că Rusia este îngrijorată de tensiunile dintre Armenia și Azerbaidjan din cauza blocării drumului care leagă Nagorno-Karabah de Armenia și că va continua să încerce medierea conflictului, după ce liderul Armeniei a criticat poziția Rusiei.

Ca răspuns la o întrebare a reporterilor, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat: „Suntem îngrijorați de tensiunile apărute în jurul coridorului Lacin, iar partea rusă își va continua eforturile de pacificare, atât în contactele cu Erevan, cât și în contactele cu Baku”.

Nagorno-Karabah

Nagorno-Karabah și șapte raioane adiacente din Azerbaidjan au fost cucerite de separatiștii sprijiniți de Armenia în cursul războiului din 1988 – 1994, primul conflict separatist din fostul spațiu sovietic. Cel puțin 30 de mii de persoane au murit și sute de mii de persoane au fost obligate să se refugieze.

Rusia a mediat un acord de încetare a luptelor în 1994 (ulterior s-a implicat inclusiv cu trupe militare de menținere a păcii, dislocate în zonă). De atunci, regiunea separatistă este controlată de forțele etnicilor armeni, dar Azerbaidjanul susține că în regiune se află și forțe armene.

Proclamația de independență a regiunii nu este recunoscută internațional.

Coridorul, care permite ca transporturile de alimente și bunuri din Armenia să ajungă la cei 120 000 de etnici armeni care controlează regiunea muntoasă, a fost monitorizat și securizat de forțele de menținere a păcii rusești începând din 2020.

„Martori tăcuți la depopularea enclavei Nagorno-Karabah”

Enclava Nagorno-Karabah este recunoscută la nivel internațional ca parte a Azerbaidjanului, dar locuitorii săi sunt predominant de etnie armeană și s-a desprins de sub controlul exercitat de Baku în urma unui război la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990, pe măsură ce Uniunea Sovietică se dezintegra.

În 2020, Azerbaidjanul a recucerit teritoriul din interiorul și din jurul enclavei după un al doilea război care s-a încheiat cu o încetare a focului mediată de Rusia, iar forțele de menținere a păcii au fost desfășurate de-a lungul coridorului Lacin, care a devenit singura rută de intrare și ieșire din Nagorno-Karabah.

Mai mulți civili azeri care spun că sunt activiști de mediu au blocat drumul începând cu 12 decembrie invocând ca motiv faptul că armenii ar exploata resursele minerale, prejudiciind condițiile de mediu. Autoritățile din Nagorno-Karabah spun că, din pricina blocadei, în enclavă nu au mai ajuns alimentele, medicamentele și combustibilul.

Președintele francez Emmanuel Macron a îndemnat, pe 23 decembrie, autoritățile de la Baku „să permită libera circulație de-a lungul coridorului Lacin". El a vorbit la telefon cu omologul lui azer, Ilham Aliev. Potrivit transcrierii convorbirii făcută de partea franceză, Aliev și-a exprimat „intenția” de a debloca drumul. Cu toate acestea, biroul de presă azer spune că Aliev i-ar fi apărat în discuția cu Macron pe azerii care au blocat coridorul Lacin, invocând motive de mediu. Aliev declară că i-a spus lui Macron că aceștia au dreptate să protesteze împotriva activităților miniere „ilegale” din Karabah.

O zi mai târziu, pe 24 decembrie, șeful politicii externe a Uniunii Europene, Josep Borrell, l-a sunat pe ministrul de externe azer Ceihun Bairamov, pentru a doua oară în trei zile. Borrell scria pe Twitter că au discutat despre „necesitatea libertății de circulație și a accesului umanitar prin coridorul Lacin” și că dialogul cu ministrul azer a fost „constructiv”. Cu toate acestea, tensiunea a rămas. La fel și blocada.

Pe 25 decembrie, mii de oameni manifestau la Stepanakert pentru a cere Azerbaidjanului să deblocheze singurul drum care leagă Nagorno-Karabah de Armenia.

Site-ul de știri armean Hetq transmitea joi că premierul armean Nikol Pașinian a declarat că forțele ruse de menținere a păcii nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute în cadrul încetării focului din 2020. Pașinian a acuzat forțele rusești că „au devenit un martor tăcut la depopularea Nagorno-Karabahului”.

El a adăugat că, dacă trupele rusești nu sunt în măsură să asigure stabilitatea și securitatea în Nagorno-Karabah, acestea ar trebui să lase locul unei misiuni de menținere a păcii a Națiunilor Unite.

Pașinian și președintele rus Vladimir Putin au discutat despre coridorul Lacin în cadrul unei întâlniri informale care a avut loc luni la Sankt Petersburg.

Maia Sandu: „În timp ce întreaga lume trăiește bucuria sărbătorilor de iarnă, Rusia aduce distrugere și moarte în Ucraina” 

Maia Sandu a vizitat Ucraina în iunie 2022
Maia Sandu a vizitat Ucraina în iunie 2022

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a condamnat noua serie de bombardamente asupra Ucrainei, lansate în dimineața de joi, 29 ianuarie, de forțele armate ruse. Șefa statului a calificat aceste acțiuni drept „acțiuni barbare”.

Șefa statului a spus că, în timp ce întreaga lume trăiește bucuria sărbătorilor de iarnă, Rusia continuă să aducă distrugere și moarte în Ucraina.

„Bombardarea orașelor cu oameni pașnici și distrugerea infrastructurii care le asigură condițiile elementare de trai, în toiul iernii, este o crimă care nu trebuie să rămână nepedepsită”, a scris Maia Sandu într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

Potrivit administrației de la Kiev, Rusia ar fi lansat în această dimineață 120 de rachete împotriva Ucrainei.

Din cauza bombardamentelor, mai multe puncte de la frontiera moldo-ucraineană au fost închise dimineață, din motive de securitate, aproximativ pentru o oră. Totodată, întreprinderea Moldelectrica a anunțat că sistemul electro-energetic al R. Moldova nu a fost afectat de această dată.

Politica fiscală și vamală, aprobată în lectură finală

Documentul de politică fiscală și vamală a fost criticat, încă în prima lectură, de opoziția parlamentară, care a acuzat că aceasta reprezintă „un amalgam de interese”, și nu „interesele statutului”. 
Documentul de politică fiscală și vamală a fost criticat, încă în prima lectură, de opoziția parlamentară, care a acuzat că aceasta reprezintă „un amalgam de interese”, și nu „interesele statutului”. 

În ultima ședință din acest an, deputații din majoritatea parlamentară PAS au aprobat, în lectură finală, politica fiscală și vamală pentru 2023. Potrivit autorităților, aceasta ar trebui să ducă la creștere economică și să simplifice mecanismul de calculare și achitare a impozitelor și taxelor.

Astfel, anul viitor, urmează să fie introdusă cota 0% la impozitul pe venit pentru întreprinderi micro, mici sau mijlocii, în cazul în care profitul net pentru perioadele fiscale 2023-2025 nu va fi repartizat. De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2023, urmează să fie aplicat conceptul privind restituirea sumei TVA acumulată în cont.

Salariul minim pentru personalul din sectorul bugetar va fi majorat de la 3.500 de lei la 4.000 de lei. Activitatea de comerț în bază de patentă va fi prelungită cu jumătate de an, până la 1 iulie 2023, iar încasările din taxa pentru folosirea drumurilor vor ajunge în proporție de 100% în bugetele locale.

Impozitele pentru persoanele fizice care depășesc venituri de un milion de lei pe an vor fi majorate, la fel, ca și accizele pentru produsele din tutun și alcool etilic. De altfel, deputații au decis să amâne cu trei luni intrarea în vigoare a normelor ce vizează prețul de referință la vânzarea țigaretelor și țigărilor de foi.

Documentul de politică fiscală și vamală a fost criticat, încă în prima lectură, de opoziția parlamentară, care a acuzat că aceasta reprezintă „un amalgam de interese”, și nu „interesele statutului”.

Care este legătura între furtunile de iarnă și schimbările climatice?

O camionetă cu plug de zăpadă atașat abandonată după furtuna de zăpadă care a lovit regiunea Buffalo, Strada Principală din Amherst, New York, Statele Unite, 25 decembrie 2022.
O camionetă cu plug de zăpadă atașat abandonată după furtuna de zăpadă care a lovit regiunea Buffalo, Strada Principală din Amherst, New York, Statele Unite, 25 decembrie 2022.

Lumea se încălzește, inclusiv iernile. Cu toate acestea, Statele Unite au trecut în ultimii ani prin furtuni severe de iarnă, iar experții analizează mai atent legătura dintre aceste evenimente extrem de reci și schimbările climatice, relatează agenția France Presse.

În timp ce legătura dintre încălzirea globală și valurile de căldură este foarte directă, comportamentul furtunilor de iarnă e guvernat de o dinamică atmosferică complexă, mai greu de studiat.

Această imagine de satelit de la NOAA arată norii deasupra Americii de Nord, miercuri 21 decembrie 2022, la orele 1:31 p.m. Un vând polar aduce temperaturi extrem de joase, căderi masive de zăpadă și vânturi puternice în cea mai mare parte a Statelor Unite.
Această imagine de satelit de la NOAA arată norii deasupra Americii de Nord, miercuri 21 decembrie 2022, la orele 1:31 p.m. Un vând polar aduce temperaturi extrem de joase, căderi masive de zăpadă și vânturi puternice în cea mai mare parte a Statelor Unite.

Chiar și așa, „există anumite aspecte ale furtunilor de iarnă (...) în care legăturile cu schimbările climatice sunt destul de puternice și robuste”, a declarat pentru AFP Michael Mann, climatolog la Universitatea din Pennsylvania.

De exemplu, încălzirea corpurilor de apă -- lacuri sau oceane -- influențează cantitățile de zăpadă.

În Statele Unite, un mecanism numit „zăpada efectului de lac” se petrece în jurul regiunii Marilor Lacuri de la granița cu Canada. Orașul Buffalo, aflat pe malul unuia dintre Marile Lacuri, a fost lovit serios de o furtună letală de zăpadă în weekendul de Crăciun.

Ciocnirea aerului rece din nord cu apa mai caldă a acestor lacuri provoacă convecție, care duce la căderi masive de zăpadă.

„Cu cât temperaturile lacului sunt mai calde, cu atât mai multă umiditate [este] în aer și un potențial mai mare pentru zăpadă a efectului de lac”, a scris Michael Mann într-o lucrare din 2018.

„Nu este surprinzător, vedem o creștere pe termen lung a căderilor de zăpadă a efectului de lac, pentru că temperaturile au crescut în ultimul secol”.

Vortexul polar

Cu toate acestea, nu există un consens cu privire la alte mecanisme climatice, cum ar fi efectul modificărilor de climă asupra vortexului polar și a curenților de aer cu jet.

Vortexul polar este o masă de aer situată sus în stratosferă deasupra Polului Nord. Oamenii locuiesc în troposferă, iar stratosfera se află chiar deasupra ei.

Vortexul polar e înconjurat de o bandă de aer rotativă, care acționează ca o barieră între aerul rece din nord și aerul mai cald din sud. Pe măsură ce vortexul polar se subțiază, această bandă de aer începe să se onduleze și să capete o formă mai ovală, aducând mai mult aer rece spre sud.

Canada, partea americană a Cascadei Niagara afectată de vortexul polar în 2014.
Canada, partea americană a Cascadei Niagara afectată de vortexul polar în 2014.

Potrivit unui studiu din 2021, acest tip de perturbare apare din ce în ce mai des și se reflectă în următoarele două săptămâni mai jos în atmosferă, unde se află curenții de aer cu jet.

Acest curent de aer, care suflă de la vest la est, urmând din nou granița dintre aerul rece și cel cald, șerpuiește apoi în așa fel încât permite aerului rece din nord să pătrundă la latitudini mai joase, în special peste estul Statelor Unite.

„Toată lumea este de acord că atunci când vortexul polar este perturbat sau întrerupt, crește probabilitatea de vreme severă de iarnă”, a declarat pentru AFP Judah Cohen, autorul principal al studiului și climatolog pentru Cercetarea Atmosferică și a Mediului (AER).

Iar acest vortex polar „întins” este exact ceea ce a fost observat chiar înainte de furtuna care a lovit Statele Unite în decembrie, a subliniat el.

Același fenomen a fost observat în februarie 2021, când o frig năprasnic a lovit Texasul, provocând întreruperi masive de curent.

O dezbatere activă

Dar miezul dezbaterii se află în altă parte: ce cauzează aceste perturbări crescute în vortexul polar?

Potrivit lui Cohen, ele sunt legate de schimbările din Arctica, accelerate de schimbările climatice. Pe de o parte, topirea rapidă a gheții marine și, pe de altă parte, o creștere a stratului de zăpadă în Siberia.

„Este un subiect pe care îl studiez de peste 15 ani și astăzi sunt mai încrezător în această legătură decât am fost vreodată în trecut”, a spus el pentru AFP.

Acest ultim punct, însă, rămâne „o dezbatere activă în cadrul comunității științifice”, a spus Mann.

„Modelele climatice nu surprind încă toată fizica de bază care ar putea fi relevantă pentru modul în care schimbările climaterice influențează comportamentul curenților de aer cu jet”.

Studiile viitoare vor fi în continuare necesare în anii ce vin pentru a descifra misterul acestor reacții în lanț complexe, relatează France Presse.

Rusia neagă orice amestec în tensiunile din nordul Kosovo

Cozi la cel mai mare punct de trecere, Merdare, între Kosovo și Serbia: a fost blocat de autoritățile kosovare, după ce protestatari sârbi au baricadat șoseaua pe partea sârbă, Kosovo, 28 decembrie 2022.
Cozi la cel mai mare punct de trecere, Merdare, între Kosovo și Serbia: a fost blocat de autoritățile kosovare, după ce protestatari sârbi au baricadat șoseaua pe partea sârbă, Kosovo, 28 decembrie 2022.

Kremlinul a respins acuzațiile autorităților kosovare că Rusia ar încuraja Serbia să destabilizeze Kosovo, spunând că Serbia apără pur și simplu drepturile etnicilor sârbi, relatează Reuters.

Sârbii din orașul Mitrovița din nordul Kosovo – oraș divizat pe criterii etnice între sârbi și albanezi - au ridicat marți noi baricade rutiere, la câteva ore după ce Belgradul anunțase că și-a pus armata în stare de alertă din cauza tensiunilor în creștere de săptămâni.

Kosovo, care are o majoritate etnică albaneză covârșitoare, s-a desprins de Serbia după un război care s-a desfășurat în anii 1998 și 1999. Și-a declarat independența în 2008, dar Belgradul nu a recunoscut-o niciodată și îi încurajează pe cei 120.000 de etnici sârbi din Kosovo să sfideze autoritatea guvernului central kosovar.

Nordul Kosovo a fost deosebit de tensionat din noiembrie, când sute de lucrători de etnie sârbă încorporați în poliția kosovară, precum și în ramura judiciară, judecători și procurori, de pildă, și-au dat demisiile în semn de protest față de o decizie controversată de a interzice sârbilor care trăiesc în Kosovo să folosească plăcuțele de înmatriculare emise de Belgrad.

Întrebat despre afirmația ministrului de Interne kosovar, Xhelal Svecla, conform căreia Serbia, sub influența Rusiei, încearcă să destabilizeze Kosovo sub pretextul sprijinului pentru minoritatea sârbă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus miercuri că este „greșit” să se caute influența distructivă a Rusiei.

„Serbia este o țară suverană și este absolut greșit să cauți aici influența distructivă a Rusiei”, a spus Peskov.

„Serbia este o țară suverană și, în mod natural, protejează drepturile sârbilor care locuiesc în apropiere în condiții atât de dificile și, în mod natural, reacționează dur atunci când aceste drepturi sunt încălcate”, a mai declarat Peskov, citat de Reuters.

Serbia neagă că încearcă să-și destabilizeze vecinul, iar marți, preşedintele sârb Alexandar Vucic a susținut că țara sa va „continua să lupte pentru pace şi să caute soluţii de compromis”.

„Având relații foarte strânse, relații istorice și spirituale cu Serbia, Rusia monitorizează foarte atent ce se întâmplă, cum sunt respectate și asigurate drepturile sârbilor”, a mai spus Peskov. „Și, desigur, sprijinim Belgradul în acțiunile care sunt întreprinse”.

Pe 10 decembrie, sute de etnici sârbi, indignați de arestarea unui fost ofițer de poliție de etnie sârbă, au instalat baraje rutiere în nordul Kosovo și au paralizat traficul prin două puncte de trecere a frontierei.

Blocadele rutiere au fost instituite și pe fondul creșterii tensiunilor interetnice, dintre care cea mai recentă a avut loc în seara zilei de 25 decembrie, potrivit forței de menținere a păcii conduse de NATO, KFOR.

Pe 22 decembrie, peste o mie de etnici sârbi au protestat în nordul Kosovo cerând eliberarea sârbilor deținuți și alte condiții care, potrivit acestora, trebuie îndeplinite înainte de a renunța la parte din baricadele rutiere din zonă.

Noi zile de odihnă pentru angajați, în 2023  

Angajații se vor putea odihni luni, pe 2 ianuarie, după Revelion, ziua de muncă fiind recuperată pe 28 ianuarie. Și ziua de 8 mai 2023 a fost declarată liberă, iar 13 mai – zi lucrătoare. Decizia cu privire la transferul unor zile de odihnă în 2023 a fost aprobată miercuri, 28 decembrie, de cabinetul de miniștri.

Potrivit notei informative a proiectului Ministerului Muncii și Protecției Sociale, „în anii 2022-2023 multe sărbători de iarnă cad în zilele de repaus și salariații nu pot beneficia de zile de sărbătoare nelucrătoare suplimentare”.

Pentru angajatorii din sectorul real al economiei, hotărârea este cu titlu de recomandare.

Codul Muncii prevede că salariații au zile de odihnă pe 1,7 și 8 ianuarie, pe 8 martie, de Paște și Paștele Blajinilor, pe 1 și 9 mai, pe 27 și 31 august, pe 25 decembrie și atunci când e marcat hramul localității, în baza deciziei autorităților locale.

Kremlinul respinge planul de pace în 10 puncte al președintelui Zelenski

Blindate rusești distruse în apropiere de Kiev, Ucraina, 1 aprilie 2022.
Blindate rusești distruse în apropiere de Kiev, Ucraina, 1 aprilie 2022.

Kremlinul a respins miercuri planul de pace în 10 puncte al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, afirmând că propunerile de a pune capăt conflictului din Ucraina trebuie să țină cont de ceea ce numește „realitățile de astăzi” ale celor patru regiuni ucrainene care au fost anexate de Rusia în septembrie: Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, citat de Reuters: „Nu poate exista un plan de pace pentru Ucraina care să nu țină cont de realitățile de astăzi privind teritoriul rusesc, cu intrarea a patru regiuni în Rusia. Planurile care nu țin cont de aceste realități nu pot fi pașnice".

Rusia a anexat regiunile ucrainene Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie pe 30 septembrie, după referendumuri care nu au fost recunoscute nici de Ucraina, nici de aliații occidentali. În acest moment, Rusia nu controlează pe deplin niciuna dintre cele patru regiuni.

Președintele Volodimir Zelenski și-a prezentat prima dată planul de pace în 10 puncte la summit-ul G20 din Bali, din noiembrie. Planul a fost discutat și cu președintele american Joe Biden, printre alții, și prevede organizarea unui summit internațional în baza acestuia. Planul prevede retragerea trupelor ruse de pe teritoriul recunoscut internațional al Ucrainei, ceea ce ar însemna ca Rusia să renunțe atât la cele patru regiuni pe care pretinde că le-a anexat, cât și la peninsula Crimeea, pe care a anexat-o abuziv în 2014.

Cele 10 condiții puse de Zelenski pentru încheierea războiului din Ucraina

  • Siguranța nucleară - nimeni nu are dreptul să șantajeze lumea cu un dezastru nuclear
  • Siguranța alimentară
  • Siguranța energetică
  • Eliberarea tuturor prizonierilor și a persoanelor deportate
  • Implementarea Cartei ONU și restaurarea integrității teritoriale a Ucrainei și a ordinii mondiale
  • Retragerea trupelor ruse și încetarea ostilităților
  • Dreptate - înființarea unui Tribunal internațional care să cerceteze „crimele” comise în timpul războiului declanșat de Rusia și înființarea unui Mecanism de compensare a pagubelor produse
  • Protejarea imediată a mediului
  • Prevenirea escaladării - risc care încă există
  • Confirmarea încetării războiului - după ce măsurile de mai sus vor fi puse în practică, trebuie ca părțile implicate să semneze un document de încetare a războiului.

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat pe 27 decembrie că guvernul său își propune să organizeze un summit de pace până la sfârșitul lunii februarie, având ca mediator pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

„Organizația Națiunilor Unite ar putea fi cel mai bun loc pentru organizarea acestui summit, deoarece nu este vorba de a face o favoare unei anumite țări”, a declarat Kuleba într-un interviu pentru Associated Press.

Rusia ar putea fi invitată la un astfel de summit doar dacă ar sta mai întâi în boxa acuzaților în fața unui tribunal pentru crime de război, a spus Kuleba, care cu o zi înainte a declarat că Ucraina va cere ca Rusia să fie înlăturată din funcția de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU din cauza atacurilor permanente împotriva infrastructurii civile în războiul declanșat de Moscova împotriva Ucrainei.

Kuleba a minimalizat, de asemenea, afirmațiile președintelui rus Vladimir Putin și ale altor oficiali ruși potrivit cărora Moscova ar fi pregătită pentru discuții. „Ei spun în permanență că sunt pregătiți pentru negocieri, ceea ce nu este adevărat pentru că tot ceea ce fac pe câmpul de luptă dovedește contrariul”, a declarat el pentru Associated Press.

Pensiile celor care muncesc după atingerea limitei de vârstă vor fi reexaminate în baza unei noi formule

Pensiile vor fi stabilite în baza salariului mediu lunar, și nu a salariul minim lunar, cum era anterior. 
Pensiile vor fi stabilite în baza salariului mediu lunar, și nu a salariul minim lunar, cum era anterior. 

Persoanele care muncesc după atingerea limitei de vârstă vor beneficia de reexaminarea pensiilor în baza unei noi formule, începând cu 1 ianuarie 2023. Guvernul a aprobat miercuri, 28 decembrie, modificarea regulamentului privind calcularea pensiilor și stabilirea stagiului de cotizare.

Noua formulă prevede însumarea pensiei pentru limita de vârstă cu cea stabilită pentru stagiul de cotizare realizat după pensionare. Autoritățile susțin că, astfel, pensia încasată de persoanele respective va fi mai mare după reexaminare.

Conform proiectului, Casa Națională de Asigurări Sociale va reexamina pensiile pentru limită de vârstă și cele de dizabilitate stabilite sau reexaminate în perioada 1 ianuarie 2017 – 31 decembrie 2021.

În stagiul de cotizare a fost inclusă și perioada de îngrijire a unui copil cu dizabilitate severă sub vârsta de 18 ani sau a unei persoane cu dizabilitate severă.

Pensiile vor fi stabilite în baza salariului mediu lunar, și nu a salariul minim lunar, cum era anterior.

ONU: numărul civililor uciși în Ucraina ar putea fi mult peste estimări

Cimitirul de lângă Izium, regiunea Harkov, Ucraina, 3 noiembrie 2022.
Cimitirul de lângă Izium, regiunea Harkov, Ucraina, 3 noiembrie 2022.

Națiunile Unite avertizează că numărul de civili uciși în războiul din Ucraina este „considerabil mai mare” decât cifra de 6.884, estimarea oficială din acest moment a Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului.

Cifra de 6.884 de civili morți include 429 de copii, și acoperă perioada 24 februarie-26 decembrie 2022.

În total, numărul victimelor civile (morți și răniți) se apropie de 18.000, a mai declarat Biroul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR).

Agenția spune că cifra reală a celor morți va fi probabil „mult mai mare, pentru că întârzie încă informațiile din unele locații unde au avut loc lupte intense, iar multe rapoarte așteaptă să fie coroborate”.

Între timp, delegația Uniunii Europene în Ucraina a anunțat că va sprijini „peste 700.000 de ucraineni în timpul acestei ierni de război”. Într-o declarație de presă publicată miercuri, biroul Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM) din Ucraina spune că „își intensifică eforturile pentru a ajuta persoanele strămutate în interiorul țării și afectate de război să supraviețuiască temperaturilor în scădere”.

Sprijinul OIM, finanțat de Uniunea Europeană – se arată într-o declarație oficială - include reparații la „adăposturile pentru persoanele strămutate, îmbunătățiri ale sistemelor de alimentare cu apă, de drenaj și încălzire, repararea caselor avariate, și furnizarea de pături, lenjerie de pat, saltele și articole de igienă. Programul oferă, de asemenea, combustibili și asistență în numerar pentru a ajuta refugiații să treacă prin această iarnă”.

Claudia Amaral, șefa Direcției Generale pentru Protecție Civilă și Ajutor Umanitar a Comisiei Europene din Ucraina, a spus:

„Persoanele vulnerabile din Ucraina trec prin cea mai grea iarnă. Pe măsură ce atacurile continuă, lăsând milioane de oameni fără electricitate, încălzire și apă, partenerii noștri umanitari, inclusiv OIM, continuă să lucreze pentru a satisface cele mai urgente nevoi”, a mai declarat oficialul european.

Un consilier al lui Putin a vizitat centrala nucleară de la Zaporojie, aflată sub control rusesc

Convoiul auto al misiunii de experți ai AIEA în curtea centralei nucleare din Zaporojie, 1 septembrie 2022
Convoiul auto al misiunii de experți ai AIEA în curtea centralei nucleare din Zaporojie, 1 septembrie 2022

Unul dintre cei mai importanți consilieri ai președintelui Vladimir Putin a vizitat centrala nucleară Zaporojie, controlată de Rusia, într-o zonă din sudul Ucrainei pe care Rusia susține că a anexat-o, a declarat un oficial instalat de Moscova în regiune, citat de agenția de presă Reuters.

Serghei Kirienko, un oficial de la Kremlin responsabil cu supravegherea politicii interne a Rusiei și fost șef al corporației nucleare de stat a țării, a discutat despre siguranța centralei, potrivit lui Vladimir Rogov, un oficial local instalat în Rusia.

„Serghei Kirienko a vizitat centrala nucleară - a verificat siguranța instalației și condițiile de lucru ale angajaților Rosatom”, a declarat Rogov pe Telegram.

Rogov a publicat o fotografie care-l înfățișează pe Kirienko în fața centralei, care se află la doar 500 km de locul celui mai grav accident nuclear din lume, dezastrul de la Cernobîl din 1986.

La scurt timp după ce au invadat Ucraina la 24 februarie, forțele rusești au preluat controlul asupra centralei la începutul lunii martie. Instalația rămâne în apropierea liniei de front și a fost atacată în mod repetat în ultimele luni, Kievul și Moscova schimbând vina pentru bombardamente.

Centrala nucleară din Zaporojie are șase reactoare de concepție sovietică VVER-1000 V-320 răcite și moderate cu apă, care conțin uraniu-235, care are un timp de înjumătățire de peste 700 de milioane de ani.

„Aproprieri semnificative”, „diferențe specifice”

Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a propus instituirea unei zone de protecție a securității nucleare și a securității în jurul centralei.

Acum o săptămână, pe 22 decembrie, Rosatom, Compania rusă de stat pentru energie nucleară, anunța că discuțiile cu șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, cu privire la o zonă de siguranță în jurul centralei nucleare Zaporojie, controlată de Rusia și aflată în Ucraina, vor continua.

Rosatom spune că „au fost discutate abordările privind crearea unei zone de protecție a securității nucleare și fizice la centrala nucleară Zaporojie” și că a existat o „apropiere semnificativă” între pozițiile celor două părți.

Aceasta a precizat că discuțiile vor continua pe baza "înțelegerii necesității de a ajunge la un text reciproc acceptabil cât mai curând posibil".

Centrala nucleară Zaporojie din sud-estul Ucrainei, cea mai mare centrală de acest fel din Europa, a fost ocupată de trupele rusești în martie, în primele zile ale campaniei militare a Moscovei în Ucraina. Centrala este, în continuare, aproape de linia frontului și a fost atacată în mod repetat în ultimele luni, amplificând temerile privind un dezastru nuclear.

Moscova și Kievul s-au acuzat reciproc pentru bombardamente. AIEA, organismul de supraveghere nucleară al Națiunilor Unite, a propus o zonă de siguranță în jurul centralei pentru a preveni orice deteriorare a instalației.

Val de viroze în R. Moldova: numărul de infectări s-a triplat

În ultimii 2 ani nu a avut loc niciun deces cauzat de gripă. 
În ultimii 2 ani nu a avut loc niciun deces cauzat de gripă. 

Incidența infecțiilor respiratorii acute s-a triplat anul acesta față de 2021 și 2020, anunță Ministerul Sănătății. Cei mai afectați sunt copiii cu vârste de până la 6 ani. În acest moment, în instituțiile medicale sunt internați circa 1.200 de copii cu infecții respiratorii, dintre care 710 se află în spitalele raionale și 340 - în cele municipale.

În plus, pentru a face față valului de viroze, autoritățile din sănătate au dispus crearea locurilor pentru pacienții cu infecții respiratorii și la Institutul Mamei și Copilului, unde sunt internați 120 de copii cu acest diagnostic și ar mai fi disponibile 20 de paturi.

Din octombrie și până în prezent, s-au înregistrat 519 cazuri de gripă, 108.933 de cazuri de infecții acute a căilor respiratorii superioare și 4.855 de infecții acute severe. Nu a fost înregistrat niciun caz de deces.

Potrivit specialiștilor, creșterea cazurilor de infecții respiratorii poate fi explicată prin faptul că oamenii nu mai poartă măști și nu respectă distanța socială. Totodată, autoritățile spun că, în perioada următoare, numărul acestor cazuri va descrește, întrucât copiii sunt în vacanța de iarnă, însă ar putea crește din nou, după ce aceștia vor revenire la școală.

Autoritățile îndeamnă populația să se vaccineze împotriva gripei și a virusului Sars-Cov-2 și să respecte igiena personală.

În sezonul 2021-2022, în R. Moldova au fost înregistrate 337 de cazuri de gripă, în timp ce în sezonul precedent nu a fost detectat niciun caz. De asemenea, în ultimii 2 ani nu a avut loc niciun deces cauzat de gripă.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG