Linkuri accesibilitate

Vladimir Tismăneanu

Dedublarea, heteronomia, auto-distrugerea subiectivității, sacrificarea libertății pe altarul unei Istorii divinizate, fanatismul real sau simulat, acestea au fost patologiile mentale ale stalinismului. Mentalul stalinist provenea, neîndoios, din acela leninist, cele două Weltanschauung-uri nu erau esențial diferite. Sigur, sub Lenin, mai existau licăriri critice, sub Stalin ele dispăruseră total. Intelectualii au fost subjugați de mașinile ideologice totalitare pe diverse căi, care au mers de la constrângere, la corupere și cooptare. Au existat și mecanismele auto-amăgirii, consumul pastilelor adeziunii cvasi-mistice. Secolul XX a fost nu doar unul al lagărelor de concentrare și proceselor-spectacol, ci și unul al bețiilor ideologice, al servituții voluntare.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:40 0:00
Link direct

Czesław Miłosz (1911-2004) a fost unul din marii poeți ai veacului XX, un eseist și un gânditor de o autentică noblețe, un adversar ireconciliabil al totalitarismului fascist și comunist. Grație lui, putem opera azi cu concepte precum „Ketman” și „Murti Bing”, ambele esențiale pentru priceperea înfeudării spiritului în regimurile totalitare. În 2008, editura Humanitas a publicat lucrarea sa clasică, „Gândirea captivă”, în colecția „Zeitgeist” (tradusă de Constantin Geambașu). Alături de „Omul revoltat” de Camus, „1984″ de Orwell și „Întuneric la amiază” („Darkness at Noon”, cunoscută și ca „Zero și infinitul”) de Koestler, cartea lui Miłosz a spus adevărul despre nihilismul totalitar într-o vreme când nu puțini intelectuali participau cu iresponsabil entuziasm la ritualurile propagandistice staliniste. A fost și rămâne un leac împotriva fanatismului. Oricine va dori să înțeleagă ce a însemnat orbirea comunistă va trebui să citească această carte de o luciditate copleșitoare.

Îi datorăm lui Miłosz și extraordinara carte de convorbiri cu Aleksander Wat, alt mare poet polonez, „Secolul meu”, una dintre cele mai tulburătoare mărturii despre catastrofele acelui veac pe care Eric Hobsbawm l-a numit al extremelor, un volum apărut în 2014, tot la Humanitas. Amintesc aici fascinanta carte a profesoarei Marci Shore despre Wat și prietenii săi de idei, „Caviar and Ashes: A Warsaw Generation’s Life and Death in Marxism, 1918-1968″, apărută la Yale University Press în 2006, și pe care Tony Judt o recomanda drept „a moving elegy to a turbulent century and a forgotten world” („o mișcătoare elegie a unui secol turbulent și o lume uitată”). Am lângă mine, pregătind acest eseu, numărul din „Partisan Review” consacrat „Festivalului International Czesław Miłosz” (din iarna lui 1999). Între participanți, mari poeți precum Seamus Heaney, Edward Hirsch, Robert Pinsky, Tomas Venclova, Adam Zagajewski. Un simpozion special, inclus în volum, s-a ocupat de „Gândirea captivă”. Au vorbit istoricul ideilor Andrzej Walicki, foștii disidenți Irena Grudzińska-Gross și Adam Michnik, precum și profesoara Edith Kurzweil, redactor-șef al acelei legendare reviste.

Apropiat de Isaiah Berlin și de Leszek Kołakowski, ani îndelungați profesor la Universitatea Notre Dame, Andrzej Walicki a scris texte esențiale despre mentalitățile revoluționare și sfidările modernității. Amintesc monumentala sa carte despre marxism și saltul în „imperiul libertății”, comparabilă cu trilogia lui Kołakowski. Iată un pasaj revelator despre cartea anti-totalitară a lui Miłosz: „‚Gândirea captivă’ descrie totalitarismul comunist drept o tiranie ideocratică, spirituală și nu doar ca pe un sistem de coerciție exterioară. George Orwell a definit această trăsătură distinctivă drept constrângere din interior prin controlul asupra gândurilor și sentimentelor – nu doar precum control negativ, ci și drept unul pozitiv, deci unul care dictează ce trebuie să gândească oamenii și, pe această cale, îi privează de libertatea de a fi ei înșiși. În acest scop, statul stalinist a utilizat orice mijloc, de la teroarea nudă la opresiune ideologică organizată. Constrângerea exterioară și teama fizică au fost fortificate, uneori chiar înlocuite, de un fel de teroare morală sau cvasi-morală, de către șantajul moral organizat, capabil să paralizeze voința oamenilor printr-un fel de frică ideocratică. Dar unanimitatea ideocratică nu era un scop în sine, în contrast cu unanimitatea tradițională, întemeiată pe obiceiuri; era o unanimitate a voinței revoluționare colective care subordonează totul scopului suprem încă neatins. De aici și importanța ingredientului chiliastic al comunismului ca o nouă credință dinamică, o religie seculară a salvării colective în această lume și în această istorie.

Această credință, a arătat Kołakowski, îl înzestra pe individ cu cel mai intens sentiment al sensului vieții. A fost trăită de victimele proceselor de la Moscova, pentru care acest sens era mai important decât viața însăși, și care se consolau cu convingerea că Stalin reprezenta curentul dominant al istoriei”. Este ceea ce Eduard Goldstücker, intelectual marxist, veteran comunist, specialist în Kafka și victimă a proceselor-spectacol din Cehoslovacia anilor ’50, președintele Uniunii Scriitorilor în 1968 și unul dintre liderii intelectuali ai Primăverii de la Praga, numea substituirea rațiunii prin credință.

Grigori Zinoviev mărturisea, de asemenea: „Aș vrea să repet că sunt complet și cu desăvârșire vinovat. Sunt vinovat a fi fost organizatorul, al doilea după Troțki, acelui bloc a cărui menire era asasinarea lui Stalin. Am fost principalul om din spatele asasinării lui Kirov. Partidul a văzut încotro ne îndreptăm și ne-a atras atenția; Stalin ne-a avertizat în multe rânduri; dar nu am ținut seamă de aceste avertismente. Am intrat în alianță cu Troțki”.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:38 0:00
Link direct

Ultimele cuvinte ale lui Kamenev în timpul procesului priveau obligațiile copiilor săi: „Aș vrea să spun câteva cuvinte copiilor mei. Am doi urmași, unul este pilot militar, celălalt, un tânăr pionier. Oricare va fi sentința mea, o consider dreaptă... Împreună cu poporul, mergeți încotro vă îndrumă Stalin”. Este o referință la promisiunea pe care Stalin a făcut-o în privința copiilor săi...

A fost apoi vorba de isterie dialectică, în care Kamenev și Vîșinski l-au antrenat, de la distanța secolelor, pe Niccolò Machiavelli: „Și deși Machiavelli a fost un cățeluș și un needucat (la capitolul crime--VT) comparat cu aceștia, chiar și așa, a fost preceptorul lor spiritual”. Ne întoarcem așadar la Moscova, în august 1936, la primul proces-spectacol. Șeful NKVD, Genrih Iagoda, eșuase în anul precedent în tentativa de a obține mărturisiri de la Zinoviev și Kamenev. Așa că, de data aceasta, omul pus s-o facă este Nikolai Ejov, secretar CC și curând înlocuitorul lui Iagoda. Dar adevăratul autor al scenariului este Stalin însuși (vezi Sheila Fitzpatrick, op. cit., pp. 119-142). Discursul procurorului general al URSS Andrei Vîșinski (un fost menșevic) îl acuză vehement pe vechiul bolșevic Lev Kamenev cu privire la prefața acestuia la volumul lui Machiavelli. Textul, extras din acuzația înverșunată a lui Vîșinski, este cu adevărat halucinant:

„Aș vrea să menționez una din cărțile lui Machiavelli (vol. I). A fost publicată în 1934 de către editura Academiei, al cărei șef era pe atunci Kamenev, și care are o prefață de acesta. Este o carte foarte interesantă. A fost scrisă în secolul XVI. Autorul i-a dedicat-o unui principe pentru a-l instrui în arta guvernării statului în acord cu interesele sale princiare. Machiavelli scria: ‚Trebui să știi că există două căi de afirmare, prin lege și prin forță: prima este caracteristică omului; a doua, bestiilor. Dar pentru că de multe ori prima este insuficientă, trebuie recurs la a doua. Un principe trebuie să posede deopotrivă natura bestiei și a omului’. Acest lucru l-a mulțumit foarte tare pe Kamenev iar în succinta sa prefață la carte a scris următoarele cuvinte interesante: ‚Un maestru al aforismului politic și un strălucit dialectician...’ (potrivit lui Kamenev, Machiavelli era un dialectician! Acest intrigant inveterat se dovedește a fi un dialectician!). ‚Un maestru al aforismului politic...’ Un foarte bun aforism, într-adevăr! Machiavelli scria: a lupta prin mijloacele legii este caracteristic omului, a lupta prin mijloacele forței este caracteristic bestiei; urmărește această politică bestială și, spune Machiavelli, îți vei atinge obiectivele! Pe acesta îl numește acuzatul Kamenev ‚un maestru al aforismului politic.’

Haideți să vedem ce scrie Kamenev mai departe: ‚...Un dialectician care din observațiile sale și-a format opinia fermă că toate conceptele criteriilor de bine și de rău, ale permisibilului și inadmisibilului, ale legalului și criminalului erau relative...’ Evident, potrivit lui Kamenev, aceasta este dialectică: amestecând ceea ce este criminal cu ceea ce nu este criminal, legalul cu ilegalul, binele cu răul, reprezintă o nouă interpretare ‚marxistă’ a dialecticii lui Machiavelli.

‚Machiavelli’, scria Kamenev în 1934, ‚și-a transformat tratatul într-un catalog extrem de limpede și expresiv al regulilor după care conducătorul vremurilor sale trebuia să se ghideze pentru a câștiga puterea, a o păstra și a rezista oricăror atacuri asupra ei’. Ai avut un bun mentor, Kamenev, dar tu, și trebuie să fii creditat pentru asta, ți-ai depășit profesorul. Scrii la un moment dat în prefață: ‚Este departe de a fi sociologia puterii, dar din această rețetă se desprind magnific trăsăturile zoologice ale luptei pentru putere în societatea posesorilor de sclavi bazată pe domnia unei minorități bogate asupra unei majorități obidite’. Așa este. Dar ai vrut să aduci în societatea noastră metodele de luptă și principiile luptei care erau demne de proprietarii de sclavi; ai vrut să le aplici împotriva societății noastre, împotriva socialismului. Scrii tu: ‚Astfel, acest secretar al bancherilor florentini și ambasadorul lor la curtea Papei, prin accident sau deliberat, a creat carapacea unei imense forțe explozive care a agitat mințile conducătorilor vreme de secole...’ Tu, Kamenev, ai adoptat regulile lui Machiavelli, tu le-ai dezvoltat până în punctul lipsei de scrupule și imoralității, tu le-ai modernizat și le-ai perfecționat. Abandonează această clovnească farsă! Înlătură-ți masca de pe față o dată pentru totdeauna! Aici numește Kamenev cartea lui Machiavelli o carapace a unei imense forțe explozive. Evident, Kamenev și Zinoviev au vrut să folosească această carapace pentru a arunca în aer patria noastră socialistă. S-au înșelat! Și deși Machiavelli a fost un cățelandru și un needucat comparat cu ei, chiar și așa, le-a fost preceptor spiritual. ‚Machiavelismul’ și azefismul ți-au servit ca sursă a activităților și crimelor tale. Acum, toate astea au fost demascate de Zinoviev și Kamenev înșiși: crima, viclenia, perfidia și mascarada au fost principalele, decisivele metode ale activităților lor criminale”.

Încarcă mai mult

Vladimir Tismaneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post-comuniste . Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai.

Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și a perioadei postcomuniste.

A condus Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din Romania – al cărei raport final a fost prezentat președintelui Traian Băsescu în Parlament, pe 18 decembrie, 2006. Un an mai târziu a co-editat cu istoricii Dorin Dobrincu și Cristian Vasile publicarea raportului la editura Humanitas Intre februarie 2010 si mai 2012, Președinte al Consiliului Științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG