Vladimir Tismăneanu

Intellectuals and Fascism in Interwar Romania, proaspăta care a Cristinei Bejan, reușește să demonstreze interacțiunea dintre valorile spirituale și sentimentale în afirmarea și apoi declinul Grupului Criterion. Autoarea se uită foarte atent la universul preponderent masculin și la statutul ambivalent al femeilor (Sorana Țopa, Floria Capsali, Marietta Sadova). Asociația era în mod deliberat iconoclastă, refuza etichetele automate și își făcea un titlu de glorie din disprețul față de orice dogme. Am găsit cu adevărat iluminant capitolul care tratează complexitatea identităților sexuale în România interbelică, inclusiv implicațiile presupuselor sau realelor relații homosexuale. Cred că discuția din carte despre exaltarea experienței, ceea ce germanii numesc Erlebnis, și despre existențialismul francez de după cel de-Al Doilea Război Mondial rămâne una importantă.

Cartea autoarei americane de origine română nu putea veni într-un moment mai potrivit. În vreme ce scriu aceste rânduri, lumea suferă de ceea ce numesc reîntoarcerea fantasmelor salvării. Crimele din cele două moschei neozeelandeze din martie 2019 au părut a fi inspirate de nedigerate narațiuni balcanice privind rezistența anti-otomană. Studiul Cristinei Bejan adaugă enorm la înțelegerea culturii politice a României interbelice și a semnificației de durată a polemicilor privind identitatea națională, includerea, excluderea, antisemitismul, religiozitatea, etc. Unii din liderii Criterion s-au deplasat spre extrema dreaptă, Mircea Eliade s-a convertit la legionarism și a scris fără jenă în favoarea fascismului (german, italian, spaniol, portughez). Mai târziu, după război, tot el a decis să rămână în Occident, acolo unde a devenit un celebrat istoric al religiilor. Eliade a păstrat o tăcere stânjenită cu privire la trecutul său fascist timpuriu, dar asta a făcut pentru ani de zile și Mihail Sebastian, care i-a rămas fidel lui Nae Ionescu în pofida cunoscutei prefețe antisemite la De două mii de ani (1934).

Criterion nu a reprezentat o mișcare națională, ci, mai degrabă, un cerc elitist din București, un fenomen urban care a încercat să reconcilieze anumite tradiții idolatre (românitatea) cu o acută și intens modernistă sensibilitate. Putem folosi aici conceptul lui Jeffrey Herf de modernism reacționar. Prelegerile găzduite de Criterion au plasat cercul dincolo de Stânga și de Dreapta: spre exasperarea fundamentaliștilor ortodocși, au existat discuții despre Sigmund Freud și revoluția psihanalitică. Garda de Fier și autoritățile au dezaprobat (spre a folosi un ton blând) prelegerea proeminentului comunist Lucrețiu Pătrășcanu despre V. I. Lenin. La acel moment, partidul comunist din România era scos în afara legii. Comarnescu însuși era un om eminamente rațional, un umanist al stângii anti-totalitare. Chiar și așa, grupul părea mai înclinat spre misticism politic și iraționalism filosofic.

Dezgustați de ceea ce percepeau a fi senilitatea sau scleroza sistemului politic românesc, acești intelectuali apărau, de fapt, ascensiunea juventocrației. Din acest punct de vedere, au avut multe în comun cu fascismul italian. Au disprețuit ordinea acelei lumi, filistinismul vechilor generații și valorile burgheze. Pentru criterioniști, simpla reflecție, speculația filosofică, nu erau de ajuns. Doreau să fie implicați și să practice ceea ce se cheamă vita activa. Au scris despre aventură și câțiva dintre ei au fost dispuși să se angajeze, cu arme și bagaje, în aventuri politice. Polihroniade și Tell au sfârșit prin a fi executați pentru activitățile lor gardiste.

Odată cu cartea Cristinei Bejan, avem în față o superbă investigație a nucleului intelectual interesat de combinarea aproape mistică a vieții contemplative și a celei active. În multe privințe, au fost cu toții niște revoluționari ai spiritului. Câțiva au ajuns să-și regrete opțiunile și febra politică. După cel de-Al Doilea Război Mondial, unii au ales calea exilului. Alții au rămas în România și au suferit de pe urma persecuției politice. Rectorul spiritual al întregii „aventuri”, Petru Comarnescu, a devenit, potrivit unor recente revelații de arhivă, un informator al Securității. Un altul, Constantin Noica, a fost o țintă permanentă a investigațiilor poliției secrete. Nimic nu a fost simplu cu acest grup implicat într-o căutare dureroasă a autenticității existențiale, iar această carte scoate la suprafață în chip minunat agonizanta paletă a complexităților interbelice.

Intelectualii pot propune sau se pot opune mișcărilor și regimurilor totalitare. Povestea puterii de seducție a ideologiilor radicale asupra unor proeminente figuri intelectuale ale secolului XX reprezintă, de fapt, un catalog al iluziilor, pasiunilor, entuziasmelor și dezamăgirilor crunte. Goana după o nouă configurație a lucrurilor, adică o dezordine convulsivă, a fost cu adevărat nebunească în anii 1930.

Istoria atracției miturilor politice asupra intelectualilor români interbelici se bazează pe toate aceste elemente. Vorbim despre o fascinantă narațiune a învoielilor faustice, prosternărilor carismatice și disperării absolute. Cartea Cristinei Bejan, Intellectuals and Fascism in Interwar Romania. The Criterion Association (Palgrave, 2019), superb documentată, propune o nouă perspectivă asupra principalelor tensiuni politice și culturale ale perioadei interbelice în România (și în Europa de Est, în general). Cristina ne invită la un exercițiu de arheologie a ideilor, o explorare de profunzime a genezei, tribulațiilor, conflictelor interne, numeroaselor realizări, precum și a deziluziei și dezintegrării finale a Grupului Criterion.

A fost vorba de o constelație a unor foarte creativi și inteligenți filosofi, sociologi, scriitori și artiști, toți convinși că aveau misiunea de a regenera cultura română printr-o poziționare iconoclastă în raport cu trecutul. Toți au abhorat orice formă de parohialism și au visat să transforme Bucureștiul într-o vibrantă capitală culturală.

Această carte extrem de edificatoare extinde și aprofundează literatura existentă despre generația 1927. Am scris eu însumi despre revoluționarii mistici, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Polihroniade, Constantin Noica, spre a-i numi doar pe cei mai faimoși. Lucrarea Cristinei Bejan scoate în evidență efectele extrem de nocive ale fascinației membrilor „Generației” pentru ideile organiciste, primordialiste și anti-democratice profesate de filosoful Nae Ionescu. Privesc volumul ca pe o contribuție extrem de valoroasă la o literatură care-i mai include pe Zigu Ornea, Marta Petreu, Leon Volovici, Irina Livezeanu, regretatul Matei Călinescu, Constantin Iordachi, Valentin Săndulescu, Marius Turda, Radu Ioanid, Philip Vanhaelemeersch sau regretata Ilinca Zarifopol Johnston.

Cercul de prieteni analizat de Cristina Bejan era unul tânăr și nemulțumit de mediocritatea status-quo-ului acelei Românii, atras de exotism (vezi fascinația lui Eliade pentru India), gata să îmbrățișeze forme rapide de experiență a Absolutului. Grupul era comparabil cu asociații similare din alte țări central-europene, de pildă Skamander, despre care a scris minunat Marci Shore în cartea ei, Caviar and Ashes. Deși mișcarea/grupul/asociația Criterion a durat doar trei ani, între 1932 și 1935, impactul asupra culturii române a fost unul cu adevărat puternic și durabil. Cineva ar putea spune că „Grupul Păltiniș”, coagulat în jurul fostului membru al Criterion, Constantin Noica (1909–1987), în anii 1970 și 1980, a încercat să reînvie acele grandioase aspirații la universalism cultural și regenerare spirituală.

Autoarea face o treabă minunată atunci când documentează rolul esențial jucat în activitățile Criterion de către istoricul de artă și filosoful Petru Comarnescu (1905-1970). Acesta a fost, într-adevăr, un nonconformist printre ceilalți: mare admirator al Statelor Unite, având un doctorat de la University of Southern California, Comarnescu a fost una din figurile tutelare ale Criterion care au refuzat să cedeze oricărei forme de sectarism politic. S-a opus, de fapt, oricărui radicalism sau fundamentalism și a respins religiile politice din ce în ce mai în vogă în epocă, fie ele de stânga, sau de dreapta radicală.

Din mai multe puncte de vedere, Petru Comarnescu este eroul principal al acestei povești, acompaniat de alte dramatis personae: Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Marietta Sadova și, desigur, șarmul fatal și mefistofelic al filosofului Nae Ionescu. Atunci când mulți alții au virat de la o formă de radicalism la alta, Comarnescu a rămas constant creativ și democratic din punct de vedere politic.